De vorba cu Vasile Moisa

In varsta de 78 de ani, indragitul Vasile Moisa se numara printre cei care se straduie sa continue lucrarea lui Dumnezeu in aceste vremuri. Varsta si neputintele din trup nu-l impiedica pe acest om consacrat sa cutreiere tara in lung si-n lat pentru a imbarbata bisericile Domnului. Avand o pensie foarte mica, beneficiaza totusi de cateva bilete gratuite de calatorie pe care le foloseste pentru a-si vizita fratii de credinta si a le darui invataturi pline de prospetime spirituala. In itinerarul sau, Suceava nu este ocolita, asa ca am avut prilejul sa-l intalnesc iarasi. De data aceasta, l-am rugat sa ne permita publicarea unui dialog ce l-am avut impreuna.

Daniel Grigoriciuc – Frate Vasile, ar fi bine sa incepem printr-o radiografiere a vietii dumneavoastra. Cum a fost perioada copilariei in sanul familiei, cine au fost parintii dumneavoastra, fratii si surorile?

Vasile Moisa – M-am nascut in anul 1921, in comuna Broscauti, din parinti ortodocsi. Suntem patru copii, trei fete si eu, singurul baiat. M-am casatorit in biserica ortodoxa. Tatal meu era ortodox convins, iar sora lui era maica stareta la manastirea Gafton, langa Botosani. Mama era nepoata de preot ortodox. Aceasta era mostenirea mea religioasa.

D.G. – Actualmente, sunteti crestin dupa Evanghelie. Cum a avut loc aceasta intorsatura?

V.M. – Eu am fost cercetat in mod deosebit prin viata exemplara a unor vecini credinciosi. Am discutat deseori cu cei ce au adus Evanghelia pe meleagurile noastre. In urma discutiilor, am fost convins de adevar. Am luat legatura cu credinciosii din localitate si tin sa fac aceasta paranteza, anume ca adunarea din Broscauti este a treia ca vechime pe meleagurile moldovene. Prima a fost cea din Iasi, a doua cea din Prelipca si cea de-a treia, cea din Broscauti. De aici s-a raspandit Cuvantul si s-au infiintat toate celelalte adunari din zona noastra. Dupa cum am spus, am avut diverse discutii cu cei credinciosi, dar in mine s-a trezit inca din frageda copilarie frica de moarte, groaza de pacat. De exemplu, cand era o ploaie furtunoasa cu descarcari electrice, ma cuprindea frica de moarte si constiinta imi spunea ca daca mor, voi merge in iad. Dumnezeu m-a prelucrat in asa fel, incat am devenit apasat de povara pacatului si dupa casatorie, in anul 1942, in luna ianuarie, am avut o noapte in care mi-am plans pacatul pana in zori. Eram transpirat la maximum. Mi-a trecut ca intr-un film intreaga viata. Povara pacatului ma apasa atat de grozav incat toate justificarile pe care cautam sa le invoc pentru a-mi linisti constiinta n-au fost suficiente. Am capitulat inaintea lui Dumnezeu, mi-am recunoscut constient vinovatia, am cunoscut Cuvantul lui Dumnezeu si am ajuns sa-L i-au pe Domnul Isus ca Mantuitor personal si sa fiu usurat de povara pacatului prin credinta in jertfa ispasitoare a Domnului Isus pe cruce.

D.G: – Ati mentionat adineaori ca ati avut rude ortodoxe. Cum s-au manifestat atunci cand au aflat ca v-ati pocait?

V.M. – Rudele au incercat sa exercite presiuni ca sa ma determine sa renunt. Cea mai inversunata a fost mama, care l-a influentat pe tata sa ma dezmosteneasca. Atunci, in 1942, cultele erau interzise prin ordinul lui Antonescu. Era stare de asediu pe aceste meleaguri. Intalnirile religioase erau interzise. Totusi, eu participam la intalniri de partasie clandestine in casele unor frati. Mama a aflat, m-a urmarit si a sarit la bataie la mine si a amenintat familia la care eram ca le va da foc casei. Oricum, am avut de suferit. Daca veneam acasa nu mi se dadea sa mananc, eram batjocorit, amenintat, dar harul lui Dumnezeu a fost cu mine si niciodata nu am replicat.

D.G. – Puteti sa ne relatati si alte evenimente semnificative din perioada de oprimare a crestinilor?

V.M. – Persecutia declansata a atins cote destul de mari. Una din surorile mele a denuntat la jandarmerie faptul ca ne adunam pentru studierea Bibliei. Asa ca a venit seful de post si ne-a confiscat toate cartile. In 1941 s-a declansat razboi impotriva fostei Uniuni Sovietice si era decretata cruciada impotriva bolsevismului – razboiul sfant pentru cruce si neam. N-a trecut multa vreme si au inceput arestarile credinciosilor. Oficial nu eram recunoscuti decat ca asociatie si eram considerati ca fiind bolsevici. Pe atunci, eu am fost incorporat si dupa o perioada scurta am intrat in razboi. A fost harul lui Dumnezeu ca mi-a dat intelepciune, asa ca am putut invata manipularea aparatelor de transmisiune foarte bine. De fapt, eram cel mai bun din cinci mii de oameni. Comandantul m-a apreciat si a capatat o afectiune deosebita fata de mine. Am reusit sa-i vestesc Evanghelia si nu am fost persecutat in timpul acela.

D.G. – Unde ati fost pe front si care au fost evenimentele mai importante din acea perioada?

V.M. – Am fost dus pe front, incepand cu Moghilevu si stabilit in zona Pascani, fiind atasat unei mari unitati militare, cu comandantul transmisiunilor care mi-a fost instructor. Acesta, cunoscandu-ma, a facut ordin la raport sa fiu repartizat unitatii pe care el o conducea atunci in razboi. Dupa un timp, eu am cazut prizonier si a trebuit sa fug din noua lagare. Intelegerea noastra cu Uniunea Sovietica, cu care trebuia sa colaboram, a fost sa ne repliem in cea mai deplina ordine pana in zona Focsani si de acolo armata noastra sa se asocieze cu armata rusa pentru dezrobirea Ardealului. Dar rusii nu si-au tinut angajamentul, ne-au dezarmat, ne-au bagat in lagare si atunci convingerea mea, ca rusii pierd razboiul, s-a adeverit. In timp ce fugeam dintr-un lagar, am fost prins de rusi. Acestia au gasit la mine o Biblie britanica cu harti la sfarsit, motiv pentru care m-au dus la comandamentul german, iar ei vazandu-ma imbracat mai deosebit au crezut ca sunt ofiter. Un rus m-a dezbracat de haine, mi-a pus pistolul in piept, iar altul imi rasfoia Biblia. In timp ce vroia sa ma impuste, cel care imi rasfoia Biblia i-a pus mana pe pistol si l-a oprit spunandu-i ceva in ruseste. M-au pus sa ma imbrac, mi-au inapoiat Biblia si apoi mi-au dat drumul. Dupa ce m-am imbracat, basarabenii m-au intrebat: „Ce credinta ai dumneata? Stii de ce nu te-a impuscat rusul acela?” Am ingaimat: „Nu stiu? Eu sunt crestin dupa Evanghelie”. “Ei bine, mi-au spus acestia, rusul nu l-a lasat pe celalalt sa te impuste pentru ca acea carte pe care o ai nu este obiect militar, ci este o carte care vorbeste de Dumnezeu”. Atunci mi-am dat seama ca Dumnezeu avea ceva in vedere cu mine si m-a ocrotit ca sa nu fiu impuscat.

D.G. – In ce an v-ati intors din razboi?

V.M. – M-am intors din razboi in anul 1944. In data de 24 august am cazut prizonier. Am fugit din lagarele din Focsani, Bacau, Roman. La Pascani am fost prins si am lucrat la largirea liniei. Am venit sa imi vad sotia. Mi-a fost atat de dor de ea! In toata aceasta perioada de ocupatie, nu am avut nici o legatura cu familia. La raport se prelucrau ordine ca in teritoriul ocupat, rusii ii schingiuiesc si ii fac sapun pe cei ramasi acasa. Cand am ajuns acasa, am gasit totusi sotia nevatamata. Pot spune ca am avut o sotie fidela tot timpul vietii. Si acum este tot asa. Daca nu vin o luna de zile din ogorul Evangheliei, ea se descurca singura. A fost foarte indemanateca, precum un barbat. Stia sa are, sa coseasca, sa mearga cu animalele la padure. Gospodaria noastra nu a avut de suferit in perioada in care am lipsit de acasa. Niciodata nu mi-a reprosat cand am lasat-o singura.

D.G. – Cati copii aveti?

V.M. – Am avut cinci copii. Insa, unul a murit in timpul razboiului si doi au murit dupa razboi. A fost un timp de lipsuri, de foamete. Acum traiesc numai doi, un baiat si o fata. Baiatul este redactor sef la Editura Stephanus din Bucuresti, iar fata este cu noi la Sibiu. Imi amintesc ca in anul 1958, a fost o vreme de seceta. Atunci, fratele Panaitescu, care era reprezentantul cultului fata de autoritati, a initiat o activitate de evacuare a copiilor credinciosilor din zona nordica a tarii. Eu am fost implicat in aceasta actiune. Impreuna am evacuat 700 de copii din judetele Botosani si Suceava, copii pe care i-am plasat in tara pe la frati. In aceasta vreme, mi-au murit acei doi copii. Atunci eu am fost cooptat in sfatul de frati pe tara pana in anul 1959, an in care s-a schimbat conducereea cultului. Atunci, Gandila Nicolae a fost introdus de securitate ca marioneta. Eu si cu fratele Leancu am stiut istoria vietii lui si pentru motivul ca n-am fost de acord, adunarea din sat a fost inchisa. De asemenea, am fost destituit din sfatul de frati intrucat n-am vrut sa fac jocul securitatii. Mi s-a stabilit un domiciliu fortat si cand s-au impartit in zona Botosani noile autorizatii de functionare, insusi d-l Rodeanu, director din Minister, a venit la fata locului. Pentru a nu face instigatii, el m-a amenintat ca toate neajunsurile vor cadea pe capul meu. Timp de cinci ani, n-am avut voie sa ma misc, asa ca daca plecam de acasa, trebuia sa anunt organul de militie. In timpul acesta am lucrat in colectiv si am putut sa-mi dau seama ca mi-a fost pregatita exterminarea. Am fost trimis sa lucrez in mediu toxic cu alti oameni instariti ce s-au revoltat. Doi dintre ei au murit, iar eu am ajuns la spitalul din Cluj, atarnand intre viata si moarte. Acolo am fost tratat si reabilitat. Dincolo de daruirea academicianului-rector al Facultatii de Medicina din Cluj, a fost interventia lui Dumnezeu. El n-a ingaduit sa mor tanar, ci sa pot sluji in lucrarea Sa.

D.G. – Timp de un an ati fost ales in sfatul de frati pe tara. Care au fost alti frati din acel comitet? Puteti sa le faceti o succinta prezentare?

V.M. – Da, a fost fratele Florea Moisescu, unul din pionierii Evangheliei la noi in tara. El a lucrat ca redactor sef la revista cultului nostru. Pot afirma ca a fost unul din cei mai buni doctrinari ai Romaniei. Fratele Panaitescu a fost un om pregatit in domeniu. De fapt, a fost preot ortodox inainte de a deveni crestin dupa Evanghelie. Si-a luat doctoratul in teologie si ulterior a fost conducatorul cultului nostru timp de 18 ani. S-a dovedit a fi un bun administrator, razbatator si neclintit in acele vremuri tulburi. A calatorit foarte mult, dand dovada de mult dinamism. Fratele David Teodorescu, de pe meleagurile moldovene este un alt frate cu dar de invatator si pastor. Fratele Mihai Fodor, cunoscut de multi din aceasta zona, a fost un invatator capabil si eficient. Neculai Capusneanu, un om simplu, dar un autodidact desavarsit, avea o revelatie deosebita. Era cotat ca un bun evanghelist si un bun invatator. Fratele Giuvelea, un om foarte credincios, proprietar de fabrica, si-a folosit o mare parte a averii in lucrarea lui Dumnezeu. Cam acestia au fost oamenii mai distinsi in acea vreme.

D.G. – Permiteti-mi o intrebare personala, nascuta din simpatie si admiratie fata de dumneavoastra. Cum ati reusit sa aveti un nivel inalt de pregatire in propovaduirea Cuvantului, intrucat stiu ca aveti doar cinci clase primare?

V.M. – Eu mi-am simtit chemarea din frageda tinerete. Duhul Domnului mi-a aprins dorinta de a vesti Evanghelia, am studiat Cuvantul lui Dumnezeu si secretul vietii a fost acela ca am vrut sa aplic ceea ce invat. Sigur, au fost greutati inerente, dar stradania mea a fost ca sa dau intotdeauna fratietatii o parte calda din viata mea.

D.G. – Cum s-a realizat educarea lucratorilor din adunarile noastre in acea perioada?

V.M. – Nu s-au putut folosi metodele actuale. Se lucra de la om la om. Daca se sesiza ca cineva are potential, era preluat de lucratorii existenti si instruit in particular. Se organizau intalniri cu fratii lucratori unde se prelucrau anumite teme biblice si asa am crescut o generatie de lucratori.

D.G. – Care este opinia dumneavoastra cu privire la Institutul Biblic „Timotheus” din Bucuresti ce functioneaza sub tutela comunitatilor noastre?

V.M. – Sunt foarte satisfacut ca Dumnezeu a adus astfel de vremuri pentru noi. Semnez cu amandoua mainile pentru un asemenea lucru si ma bucur de aceste perspective ce s-au deschis pentru generatia tanara.

D.G. – Cum vedeti dezvoltarea adunarilor noastre in viitor?

V.M. – Vreau sa plec de la aceasta regiune. Adunarile din Suceava sunt deosebit de binecuvantate. Activitatea evanghelistilor este buna si exista un nucleu de frati inimosi, nucleu care nu poate fi regasit in alte zone. Se impune o propovaduire la un nivel mai inalt, cu exigenta si seriozitate. Adunarile mai mari trebuie sa constituie un exemplu pentru cele mici si sa contribuie la dezvoltarea acestora. Evanghelismul si invatatura sunt esentiale.

D.G. – In final, ce sfaturi puteti da tinerilor lucratori?

V.M. – Ar trebui sa persiste in studiu, dar sa tina cadenta in trairea de zi cu zi. Ar fi mare discrepanta sa acumuleze cunostinte, dar sa ramana tributari cu trairea individuala. In acelasi timp, sa aiba marea grija sa ramana uniti. Sa tinteasca toti la desavarsirea trupului lui Hristos. Sa elimine gelozia unul fata de altul si sa se dedice in permanenta lui Hristos. Eu sunt in amurgul vietii, dar ma rog ca Dumnezeu sa-si deschida vistieria si sa toarne har dupa har prin generatia tanara.

Cred ca fiecare din noi este animat de aceeasi dorinta, de a vedea harul revarsandu-se din plin.
De aceea sa luam ca pilda de traire viata acestui frate, care nu oboseste sa duca
mireasma cunostintei lui Hristos in intreaga tara.

A consemnat,
Daniel Grigoriciuc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *