O alee frumos ingrijita, strajuita de cateva salcii care abia asteapta sa te mangaie cu frunzele lor mladioase, te conduce spre o casa batraneasca – locuinta lui Ilie Calancea. Interiorul camerei sale este relevant: masa de lucru plina de carti, caietele asezate in ordine, veioza care vegheaza deasupra mesei, toate acestea vorbesc despre o persoana meticuloasa si atenta in tot ce face.
Ilie Calancea s-a nascut in anul 1912, in localitatea Vicovul de Jos. Dupa ce tatal sau s-a intors din Primul Razboi Mondial, Ilie urmeaza cursurile scolii gimnaziale, iar dupa terminarea ei se angajeaza la Fabrica de cherestea, din localitatea natala. La varsta de 20 de ani pleaca in armata, fiind inrolat intr-un batalion cu destinatia „frontul de est”. Acolo, pentru prima data, citeste ceva despre Dumnezeu, „pentru alinarea si mantuirea sufletului”, dintr-o carte de rugaciuni oferita de preotul militar.
Proaspat casatorit, in zona Cernautiului, a fost marcat de urmarile celui de-al doilea razboi mondial. si-a pierdut toate bunurile agonisite cu atata truda in anii tineretii, a pribegit prin tara si impreuna cu sotia si primul copilas de 6 luni au cunoscut foamea, setea, frigul si lipsurile. Dar, sa-l lasam sa-si depene singur amintirile.
Ce amintiri va trezeste trecutul?
Poate prea multe ar fi de spus…, pentru ca dupa cum stim, viata este grea. Nu-L cunosteam pe Dumnezeu in mod personal, nu aveam o viata spirituala, dar simteam ca Cineva este alaturi de mine, in ciuda multelor momente de singuratate. Ca si refugiat de razboi nu mai detineam nimic. Nu stiam nimic despre sotia mea, Veronica si baiatul meu Nicolae. Dupa ce am distrus caile de telecomunicatii dinaintea inamicului, am intreprins o calatorie lunga pentru a o gasi pe sotia mea. Cu anevoie am gasit-o in localitatea Bod, judetul Brasov, intr-o camaruta de 2 pe 2 metri culcata pe niste scanduri avand sub cap cateva din hainele proprii. Am stat in comuna Bod vreo 3-4 zile, iar apoi am primit ordin sa plec in judetul Olt, pentru repararea cailor de comunicatii. Dupa terminarea razboiului am fost mutat in multe locuri din tara, apoi am primit domiciliul stabil in Tohanul Vechi, langa Brasov.
Spuneati ca nu ati fost implicat in viata religioasa; ce s-a intamplat ca de mai bine de patru decenii ati vestit Cuvantul Lui?
Fiind specializat in interventii telefonice, munca mea cerea deplasari pe teren. Mergand pe jos sau cu bicicleta, avem ocazia sa intalnesc diferiti oameni. In localitatea vecina locuia un refugiat din Basarabia, pe nume Brunescu Dumitru, un agricultor credincios, simplu si foarte sociabil. Cu cine se intalnea nu ezita sa-i spuna ceva din Cuvantul lui Dumnezeu. A venit si randul meu sa ascult Evanghelia. Oriunde ma intalneam cu el imi spunea din Cuvant.
Intr-un amurg, in drumul meu dinspre Rasnov spre Tohan, m-am intalnit cu domnul Brunescu care venea de la o casatorie din Tohan. Am proptit bicicletele, ne-am asezat pe margine de sant si Dumitru Brunescu dupa ce mi-a vorbit despre Domnul Isus m-a invitat la biserica, dar mi-a sugerat sa mai caut pe cineva care sa-mi spuna mai multe despre Dumnezeu. Cine credeti ca era respectivul domn? Un frate, pe nume Calavie pe care il cunosteam foarte bine si imi era antipatic. Astfel, nu puteam sta de vorba cu el despre credinta. Domnul Dumnezeu nu m-a lasat asa. Sotia mea avea o prietena croitoreasa credincioasa, care a invitat-o intr-o duminica la biserica. Veronica a ramas profund impresionata de mesajul si cantarile ascultate. Cu mult entuziasm, mi-a relatat cu lux de amanunte tot ce s-a vorbit la biserica. Cuprins de grijile cotidiene, nu am reusit sa ajung in acea perioada la biserica, dar Domnul nu a ingaduit sa intarzii – l-a trimis pe fratele Brunescu impreuna cu fratele Calavie si cu inca un frate ungur. Dupa trei vizite la biserica din Tohan, Domnul mi-a miscat inima prin mesajul rostit de un frate din Evrei 4:7. „…Astazi, daca auziti glasul Lui nu va impietriti inimile „. Am plecat din biserica fara sa iau o decizie, insa in zilele urmatoare cuvantul astazi imi suna mereu in urechi. N-am putut sa ma mai opun chemarii lui Dumnezeu si n-am mai asteptat ziua de duminica. Undeva, pe camp, m-am aruncat pe genunchi si I-am rugat pe Domnul sa-mi ia povara pacatului. Duminica urmatoare, dupa terminarea programului de dimineata, am spus inaintea adunarii ca si eu m-am predat Domnului cu cateva zile in urma. Nu am putut sa-mi imaginez de unde atata bucurie in biserica; nu au mai plecat fratii acasa si surorile au ramas sa-L laude pe Domnul si sa-I multumeasca pentru decizia mea. Din ziua aceea am rupt-o cu lumea. Impreuna cu frati daruiti lucrarii lui Dumnezeu: fratii Mihaiescu, Calavie, Cornea si altii am pus umarul la vestirea Cuvantului lui Dumnezeu in acea zona.
Ce a determinat venirea dumnea-voastra in anul 1956 la Biserica din Siret?
Simteam in interiorul meu o chemare deosebita pentru zona natala. Doream mult sa le spun si celor cu care am copilarit si crescut, despre dragostea lui Dumnezeu. Desigur, dupa ce au auzit fratii din zona Brasovului de intentia mea de plecare, au incercat sa ma convinga sa raman acolo. Fratele Cornea a fost singurul care m-a incurajat, spunand: „Te duci la Siret, frate? Du-te! Am fost si eu acolo; sunt frati minunati, dedicati lucrarii. Au o casa de biserica mare si frumoasa. Este nevoie de tine acolo.” Fratele Cornea fusese la Siret si la Negostina. Mi-a povestit ca in biserica din Negostina, deoarece avea interdictie la vestirea Evangheliei, sfatuit de frati, a trebuit sa escaladeze geamul si sa fuga deghizat la gara din Dornesti. Acest lucru l-a incurajat si mai mult in vestirea si proclamarea Evangheliei mai tarziu.
Urmand acest indemn, in ziua urmatoare am cerut sefului meu sa ma transfere cu serviciul in Bucovina. Asa se face ca timp de 4 decenii ajut lucrarea lui Dumnezeu in aceasta zona.
Sunteti de aproape 45 de ani in Biserica din Siret. Care a fost implicarea dumneavoastra in lucrarea spirituala din zona Bucovinei?
M-am adaptat foarte repede conditiilor de aici. Impreuna cu frati minunati ca: Mihai Marianciuc, Schipor Toader, fratele Luca si multi altii am format un front comun in vederea vestirii Cuvantului si pastorirea credinciosilor. Nu a fost usor, dar privind retrospectiv, ma bucur ca lucrarea lui Dumnezeu a inaintat. Impreuna cu fratii din biserica am avut de-a lungul anilor multe satisfactii pe taram spiritual. Astazi ne bucuram de tinerii adunarii noastre, de implicarea lor, chiar si in vestirea Evangheliei.
Referitor la implicarea mea in zona nu pot spune multe. Acum mi-e greu sa merg pe jos pana la biserica. Altadata era altfel: eram omul de teren si in zilele de duminica. In perioada comunista am fost propus ca si vestitor pentru zona Siret. Vizitam adunarile, vesteam Evanghelia si celor pe are ii intalneam pana la biserica. Chiar si acum, in drum spre biserica mai intalnesc pe cate cineva abordabil si-i mai ofer o revista, un tractat, orice i-ar putea fi util pentru aflarea mantuirii.
Ce sfaturi puteti oferi tinerilor ?
Asa cum am amintit deja, este un lucru imbucurator ca, in general, tineretul de astazi se implica in lucrarea lui Dumnezeu. Cu toata dragostea si aprecierea pe care o port pentru generatia tanara, vreau sa le dau un sfat pentru propasirea lucrarii lui Dumnezeu prin ei. Cred ca este nevoie sa persevereze in citirea si studierea Cuvantului lui Dumnezeu iar al doilea lucru sa lucreze in stransa legatura cu fratii care au experienta. Mie mi-a ramas sa ma rog pentru tinerii adunarilor noastre, ca Dumnezeu sa toarne belsug de har peste ei si prin ei.