Viata oricarui batran este un mic univers ce asteapta sa fie explorat de cei din generatiile urmatoare. Nu poti sa nu fii placut impresionat atunci cand stai de vorba cu o persoana incaruntita ce a trecut prin toate suisurile si coborasurile vietii. Experienta acumulata de cei din generatia trecuta nu poate fi tratata cu indiferenta de noi cei tineri, iar daca totusi vom inchide ochii in fata valorilor trecutului va fi necesar sa-i deschidem atunci cand ne vom lovi de aceleasi impedimente. Iov afirma ca “la batrani se gaseste intelepciunea, si intr-o viata lunga e priceperea” (Iov 12:12). Insa, nu la orice varstnic vei gasi acea intelepciune, ci doar la cei ce au ramas statornici langa Dumnezeu in toate circumstantele (Ps. 92:13-15). Un astfel de om plin de vigoare spirituala si voiosie crestina este fratele Alecu Olariu din localitatea Bursuceni, unul din pionierii credintei crestine in judet. Nascut la 20 iunie 1910, intr-o familie modesta, a ramas orfan de mama la varsta de numai 6 ani. Alaturi de ceilalti doi frati a indurat toate necazurile caracteristice unor orfani. Dar mai bine sa-l lasam pe le sa ne relateze despre evenimentele ce s-au perindat in timpul vietii lui.
D.G. – Care va sunt amintirile cele mai vii din copilarie?
A.O. – Imi amintesc de mama vitrega ce era ca o fiara inainte de a deveni crestina. De la o nimica toata eram batut intrucat eram cel mai mare. Am fost cel mai afectat de prezenta acelei femei aspre careia trebuia sa-I spun mama. Munceam foarte mult pentru varsta aceea frageda si totusi nu reuseam sa-mi multumesc mama. In cele din urma, pentru a fi scapat de aceasta teroare, tatal meu m-a trimis la o scoala in Iasi unde am invatat meseria de pantofar, meserie cu care am castigat apoi existenta mea si a familiei mele.
D.G. – La ce varsta v-ati casatorit? Spuneti-ne cateva cuvinte despre familia dumneavoastra.
A.O. – M-am casatorit la varsta de 27 de ani cu sotia ce o am si acum si avem unsprezece copii, sase baieti si cinci fete. Dupa cate stiu eu, avem acum 78 de nepoti si cativa stranepoti. Toti copiii sunt credinciosi si i-am crescut in frica de Dumnezeu. I-am invatat sa fie muncitori cinstiti si sa nu fure de la alti vecini cum faceau ceilalti de seama lor.
D.G. – Dupa cate stiu ati fost in razboi. Cum v-ati rupt de familie in acest timp? Ce a trait restul familiei in acea perioada?
A.O. – Da, am fost in razboi timp de sase ani. De fapt, am facut razboi mai mult decat orice alt consatean. Am luptat in linia intai in tot acest timp. La inceput mi-a fost foarte greu sa ma obisnuiesc cu noul stil de viata. Eram ingrozit si ma rugam lui Dumnezeu sa-mi I-a viata mai bine decat sa vad ororile razboiului. Oameni morti intalniti la tot pasul, conditiile mizerabile, gerul iernilor si dorul de casa puteau sa ma faca sa descurajez. Totusi Dumnezeu mi-a dat siguranta si pace. Sotia era acasa cu patru copii si in casa erau cantonati rusi. A fost greu si pentru ei si pentru mine. Dar nu s-a intamplat nimic pentru ca Dumnezeu ne-a pazit. In timp ce altii se vaicareau pe campul de lupta eu eram plin de pace si bucurie. Parca eram acasa. In acest interval de sase ani am fost acasa la fiecare sase luni si intre timp scriam scrisori in care ii spuneam sotiei ce se petrecea cu mine. Oricum, cand m-am intors acasa copiii nu ma cunosteau si vroiau sa trimita in alta parte
D.G. – Cum ati actionat in razboi fiind in linia intai?
A.O. – Chiar daca am luptat in linia intai eu nu am tras cu arma in vreun om. Cred ca din acest motiv m-a pazit si Dumnezeu. N-am aruncat nici cu grenade. Eu le vesteam camarazilor Evanghelia atat prin vorba cat si prin comportament. . Odata am vazut un inamic ce dormea chiar in drumul meu dar nu m-a atins de el. Ma temeam de Dumnezeu si nu am luat viata nimanui. Eram tratat de gradati ca “bolsevic” deoarece eram pocait. Am primit scrisori de la frati si lucrul acesta a facut sa devin suspect. Pana la urma s-au convins ca sunt un om de incredere si eram un soldat respectat. Am primit chiar raspunderi speciale ce le-am dus la indeplinire.
D.G. – Ce experiente deosebite ati avut in razboi?
A.O. – Pot spune ca Dumnezeu m-a pazit intotdeauna. Nu de putine ori puteam sa fiu mort dar Dumnezeu nu a ingaduit lucrul acesta. Pot spune ca in acei sase ani de razboi nu am avut nici macar o zgarietura. O data am fost trimis intr-o misiune speciala periculoasa dar in ultimul moment am fost inlocuit cu un alt soldat ce nu l-am mai vazut vreodata intrucat a murit in acea misiune. Apoi, intr-o retragere din fata armatei sovietice am fost pus de camarazi in mod intentionat sa-i acopar pentru a putea fugi ei iar eu sa fiu prins de rusi. Ciudat a fost ca toata compania a fost distrusa si eu singur am scapat. A fost minunea lui Dumnezeu dupa cum spunea un general ce m-a intalnit ulterior. O intamplare cu totul speciala de care vorbesc doar rareori pentru a nu fi interpretat gresit a avut loc la raul Don. Trebuia sa trecem apa in graba pentru a nu fi ajunsi de inamic. Dar apa era foarte adanca si lata de aproximativ douasprezece metri , asa ca aveam nevoie de o barca. Unicul vas aflat la dispozitie era pentru nemti si ei nu lasau nici-un roman sa urce. Toti romanii eram sortiti mortii. Atunci, am simtit o putere speciala si dintr-o data mi-am facut vant si-am trecut in mod miraculos apa. Nu stiu cum s-a intamplat, dar a fost oricum interventia lui Dumnezeu.
D.G. – Nu v-ati ingrijorat pentru familie in tot acest timp?
A.O. – In tot timpul razboiului am vazut nu de putine ori sate si orase rase de pe fata pamantului. Imi imaginam ca si cei dragi puteau fi in aceeasi situatie oricand. Ma rugam sa-mi gasesc doar sotia si copiii pentru a-mi construi un bordei in pamant. Nu credeam ca am sa-mi mai gasesc locuinta intreaga. Dar prin harul lui Dumnezeu nu s-a intamplat nimic.
D.G. – Care a fost activitatea dumneavoastra dupa razboi?
A.O. – Am lucrat acasa cizmarie. De la bancul meu am vestit satenilor Evanghelia. Obisnuiam sa le pun tractate religioase in fiecare pereche de incaltaminte. De asemenea am fost responsabil al bisericii din Bursuceni in toata perioada comunista. Alaturi de mine au fost binecunoscutii lucratori fr. Petru Pascaru, fr. Balan Neculai, fr. Ioan Gavriliuc si altii. Am slujit ca predicator in biserica locala unde slujesc si acum.
D.G. – A-ti avut vreodata probleme in viata de credinta?
A.O. – Nu. Eu am fost un crestin constant. Nu am avut probleme cu alti frati. Nu m-am certat vreodata cu cineva din Biserica. Dimpotriva, am ajutat pe altii sa se impace.
D.G. – Ce sfat ati putea da celor din generatia noastra?
A.O. – Sa ramana credinciosi Scripturii. Numai asa va fi progres si binecuvantare. Sa se teama de Dumnezeu si sa se fereasca de pacat.
Dragi cititori, nu ramane decat sa-L slavim pe Dumnezeu care a lucrat in viata acestui pionier al credintei in comunitatea noastra si sa ne rugam ca si in generatia aceasta sa se ridice oameni onesti, tematori de Dumnezeu si plini de ravna pentru Evanghelie.