Ioan 3 cu 16

Intr-un oras, intr-o noapte geroasa, tocmai se starnise un viscol. Un baietel vindea ziare la coltul strazii, iar oamenii treceau cand si cand… Baietelului
ii era atat de frig incat nici nu mai incerca sa mai vanda ziare.

S-a dus la un politist si l-a intrebat: „Domnule, stiti cumva din greseala un loc calduros unde ar putea dormi un baiat sarac in noaptea asta? Vedeti dumneavoastra, eu dorm ghemuit intr-un colt, mai jos, pe alee, si e ingrozitor de frig acolo in noaptea asta. Mi-ar prinde bine un loc caldut unde sa stau.”
Politistul s-a uitat la baiat si i-a raspuns: „Du-te pe strada asta la vale si vei ajunge la o casa alba mare. Cand ajungi acolo, sa bati la usa si cand iti va
deschide sa spui doar „Ioan 3 cu 16” si te vor lasa sa intri.”

Si asa a si facut. A urcat treptele, a batut la usa si dupa cateva clipe i-a deschis o doamna. Baiatul s-a uitat la ea si a zis: „Ioan 3 cu 16”. Femeia i-a zis: „Intra, fiule.” L-a luat inauntru si i-a aratat un leagan in fata unui semineu pe care sa se aseze si a plecat. Baiatul a stat acolo un timp, gandindu-se:
„Ioan 3 cu 16… nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta incalzeste un baiat inghetat.”

Putin mai tarziu ea s-a intors si l-a intrebat: „Iti este foame?”. El a raspuns: „Ei bine, doar un pic. Nu am mancat de cateva zile si cred ca as putea da gata un pic de mancare.” Femeia l-a dus in bucatarie si l-a invitat sa se aseze la o masa plina cu bucate. A mancat si iar a mancat pana ce nu a mai putut. Apoi s-a gandit: „Ioan 3 cu 16… nu inteleg ce inseamna, dar
cu siguranta satura un baiat infometat.”

Apoi l-a chemat sus intr-o baie unde se afla o cada imensa plina cu apa calda si a stat acolo ca sa se inmoaie putin. Dupa ce s-a spalat, s-a gandit: „Ioan 3
cu 16… nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta curata un baiat murdar.” Baiatul nu mai facuse niciodata o baie cu adevarat. Singura baie pe care a facut-o vreodata a fost cand statea langa un hidrant care era deschis.

Femeia l-a luat apoi si l-a dus intr-un dormitor, l-a infasurat cu un cearsaf, l-a pus pe un pat, l-a invelit cu o patura pana la gat, l-a saruta de noapte buna si a stins lumina. In timp ce statea in intuneric si privea afara pe fereastra cum ningea in acea noapte geroasa, s-a gandit: „Ioan 3 cu 16… nu inteleg ce
inseamna, dar cu siguranta odihneste un baiat frant de oboseala.”

Dimineata, femeia a venit sus si l-a luat din nou in bucatarie, la acea masa plina de bucate. Dupa ce a mancat, ea l-a luat din nou si l-a asezat in acel
leagan, in fata semineului si a luat o Biblie. S-a asezat in fata lui, uitandu-se la fata lui inocenta: „Intelegi tu ce inseamna „Ioan 3 cu 16”?” l-a intrebat
ea gentil. El a raspuns: „Nu, doamna, nu inteleg. Am auzit prima oara cuvintele acestea aseara, cand politistul mi-a zis sa le folosesc.” Ea a deschis Biblia la Ioan 3 cu 16 si a inceput sa-i vorbeasca despre Isus. Chiar acolo, in fata acelui semineu, baiatul si-a predat inima lui Isus. Stand acolo, s-a gandit: „Ioan 3 cu 16… nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta salveaza
un baiat pierdut.”

Stii tu, trebuie sa marturisesc ca nici eu nu inteleg… cum Dumnezeu a fost atat de binevoitor sa-L trimita pe Isus, Fiul Sau, sa moara pentru mine si Isus sa fie de acord sa faca un asemenea lucru. Nu inteleg agonia Tatalui si a ingerilor din ceruri in timp ce-L priveau pe Isus suferind si murind. Nu inteleg dragostea-I fierbinte pentru MINE ce L-a tinut pe Isus pe cruce pana la sfarsit. Nu inteleg… dar cu siguranta face ca viata sa merite traita.

Ioan 3:16
„Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”

Isus a zis: „Pe orisicine Ma va marturisi inaintea oamenilor, il va marturisi si Fiul omului inaintea ingerilor lui Dumnezeu; dar cine se va lepada de Mine inaintea oamenilor, va fi lepadat si el inaintea ingerilor lui Dumnezeu.” Trimite mesajul acesta mai departe doar daca vrei si simti cu adevarat sa faci asta. Il iubesc pe Dumnezeu. El este sursa existentei. El ma tine in functiune in fiecare zi. Filipeni 4:13 – „Pot totul in Christos, care ma intareste.”

Aminteste-ti sa le zambesti des celor pe care ii iubesti!

Sa ai o zi frumoasa in care sa meditezi mai mult la ce a facut El ptr tine si nu uita sa ii multumesti pentru sacrificiul pe care l-a depus la cruce pentru tine… simte-te in acelasi timp special ptr ca El a murit doar de dragul tau…

Muzica in Biserica – Daniel Branzai

Muzica in Biserica

„Cenusareasa bisericii”

Sunt cateva luni de cand am fost invitat la un concert dedicat sarbatoririi nasterii Domnului Isus. Unii s-au plans ca programul a continut prea multa muzica si prea putina predicare. M-am gandit ca n-au dreptate, dar n-am putut sa explic de ce. Timpul zburase …

Ieri, la noi la biserica, corul Universitatii Azusa a sustinut un program muzical. Cerberii traditiei noastre m-au asaltat panicati: „Iar un servici fara predica? Nu se poate! Trebuie sa zici ceva si dumneata.”

M-am gandit ca, poate, Dumnezeu imi da ocazia sa spun acum ceea ce aveam de mult pe inima. „ntr-una din pauzele dintre gruparile de cantece, dirijorul corului mi-a facut semn ca este timpul sa predic un pic. Incerc sa astern aici, pe hartie, ceea ce am spus atunci. Poate ca va folosi si la altii, de prin alte parti.

„Am fost invitat sa vorbesc deoarece, pentru unii dintre dumneavoastra, un servici de inchinare la biserica fara predica este un sacrilegiu. Muzica si … predica … Oare care sunt mai importante ?”

Exista persoane pentru care in biserica se canta prea mult si se predica prea putin. Lor le-ar place sa se predice aproape tot timpul si sa nu se cante aproape de loc. Va rog sa ridicati mana sus cei care credeti ca trebuie sa se predice mai mult. Exista cineva aici care este de aceasta parere? Exista cineva afara de … predicatorul care va vorbeste? (Hohote de ras).

In multe locuri, cantarea este tratata ca un fel de cenusareasa a bisericii. Muzica este doar un fel de umplutura. Cand n-avem ceva de facut, sau cand trebuie sa facem ceva intre alte doua lucruri socotite importante … dam tonul la o cantare …Nu ne gandim neaparat la ceea ce se canta. Nu ne preocupa daca melodia sau textul exprima sau nu o stare anumita a noastra; daca are un mesaj cu care sa ne identificam in clipa aceea. Pur si simplu … dam o cantare comuna …

As vrea sa va spun ce cred eu ca este rau cu aceasta. Vreau sa va arat doua texte din Biblie care mi se par foarte importante, dar inainte de aceasta vreau sa va spun ceva despre noi insine.

1. Dumnezeu ne-a alcatuit intr-o fascinanta dualitate: minte si inima. Amandoua sunt parte din sufletul nostru si amandoua sunt la fel de importante.

Anticii sustineau ca mintea trebuie pusa la dreapta omului, iar inima la stanga. Mana dreapta este pentru domnie, pentru purtarea sceptrului. Ea simbolizeaza intelepciunea. Verigheta o purtam insa pe mana stanga, pentru ca, vedeti, … casnicia este o problema … de inima!

Mintea este responsabila cu ratiunea, cu gandirea, cu intelegerea lucrurilor. Cu ea ne orientam asupra relatiei dintre cauza si efect. Cu ea analizam realitatea inconjuratoare si tot cu ea cautam sa gasim solutii rationale la problemele pe care le intampinam. Mintea se poate exprima analitic si matematic. (Pe vremea mea invatam ca 2 2=4, astazi nu stiu cum se mai invata in scolile acestea moderne!)

Mintea poate fi insa foarte seaca si rece. Mai ales gandirea abstracta ne poate duce la cinism si la deznadejde. Mintea are si ea nevoie de ceasuri de bucurie si de destindere. In astfel de clipe, mintea creiaza ceea ce noi numim Poezie. Poezia este muzica mintii. Ea are si rima riguroasa si ritm si cadenta si trofi. Este maximul de exuberanta pe care si-l poate permite mintea: sa creieze poezie. Sa aseze riguros niste cuvinte care sa exprime tensiunile interne.

Pe de alta parte avem inima. Inima este sediul sentimentelor. Trebuie sa recunoastem ca inima este foarte dezordonata. Biblia ne spune ca „inima omului este nespus de inselatoare si deznadajduit de rea. Cine o poate pricepe?” Freud, psihiatrul care a cautat sa alcatuiasca un sistem pentru cauzele tulburarilor mentale si afective, omul care a inventat o metoda de psihanaliza prin care a „demontat” gandirea si personalitatea omului in blocurile componente, a recunoscut spre sfarsitul vietii ca toate pronuntarile lui sunt valabile pentru specificul masculin al speciei, pentru barbati. „N-am reusit niciodata sa pot patrunde taina aceasta: „Ce vor de fapt femeile? Ce le pune in miscare si ce le face sa mearga” – a spus el. Cu femeile este mai complicat pentru ca este o problema, nu de minte, ci … de inima.

Ei bine, inima aceasta isi are trairile ei si limbajul ei specific. Cand inima reuseste sa se culeaga si sa se disciplineze intr-o anumita directie ea creiaza „Muzica”! Muzica este maximul de disciplinare, maximum de rigurozitate, maximul de concentrare al … inimii! Daca vreti un joc de cuvinte. Muzica este Poezia inimii, tot asa cum Poezia este Muzica mintii.

2. Dumnezeu le-a asezat pe amandoua in noi si are nevoie de amandoua pentru a comunica efectiv cu fiecare dintre noi.

Exista o comunicare a lui Dumnezeu cu mintea noastra. Pentru aceasta avem Biblia. Mintea noastra trebuie sa o primeasca ca din partea lui Dumnezeu, sa zaboveasca asupra ei, s-o citeasca si sa mediteze asupra continutului ei, cautand modalitati pentru a o pune in practica.

Exista insa anumite limite ale acestei comunicari la nivelul mintii. G.K. Chesterton spunea ca „Exista o cale de la ochi la inima care nu trece prin intelect.” In mod similar, exista o cale de la urechi la inima care nici ea nu trece prin intelect. Este calea „impresiilor” si a intuitiei.

Cum poti sa explici rational si analitic impresia pe care ti-o lasa panorama unei campii inflorite. Cum poti masura parfumul unei flori? Cum poti pune in ecuatie dragostea sau durerea unei mame pentru copilul ei? Anumite lucruri si trairi nu se pot comunica la nivelul mintii.

Atunci Dumnezeu foloseste o cumunicare directa cu … inima. O comunicare care trece pe langa minte fara sa o atinga si ajunge direct la … inima. Aceasta comunicare, de la inima la inima se poate face si prin intermediul Muzicii. Ea poate transmite impresii si sentimente. Exista o muzica de jale si o muzica a exuberantei. Exista chiar o muzica militara care trezeste si intretine sentimentul patriotic. Manati de muzica patriotica oamenii au pasit in front si au plecat sa moara pentru tara si poporul lor. Exista doine de dor si exista cantece de leagan care stampara sufletul si cheama odihna peste o inima arsa de iubire. Exista cantece care intretin entuziasmul maselor si altele care alunga duhurile rele ale imparatilor.

Cum numim noi aceste mesaje de la Dumnezeu care trec „pe langa minte” si vin direct in sufletul nostru ? Teologia foloseste termeni ca „revelatie” , „iluminare”, „inspiratie”, „proorocie.” Mintea nu poate si nici n-are voie sa conteste sau sa nege aceste mesaje. Ele trebuiesc luate asa cum au venit, ca din partea lui Dumnezeu.

Cine nu crede in mesajul venit prin muzica sa mearga intr-o duminica la o biserica ortodoxa sau catolica sa asculte o liturghie. Daca asta nu-l convinge, poate sa continue explorarea cu o vizita la o sala de concerte sau la o gala de muzica „rock”! Il rog insa sa nu-i priveasca pe cei de pe scena, ci pe cei din … audienta. Va vedea influenta muzicii asupra celor ce o asculta.

Haideti acum sa va arat cele doua texte de care v-am vorbit. Mai intai 2 Cronici 25:1-5. N-am sa citesc tot textul. Am sa va arat doar cateva expresii extrem de sugestive pentru subiectul nostru. Cred ca stiti cu toti ca David a fost acela care a introdus muzica in serviciile de inchinare de la Cort si de la Templu. El a ales si asezat cetele de cantareti randuite sa acopere tot anul de activitate la Templu.

Ce l-a facut insa pe David sa ia aceasta hotarare? Cum a justificat el importanta muzicii in serviciile divine? Iata ce am gasit eu: uitati-va la urmatoarele expresii:

” … fii lui Asaf, Heman si Iedutun care PROOROCEAU intovarasiti de arfa, de alauta si de chimvale.” (v.1) O proorocie cu acompaniament muzical, veti spune. Sa citim insa mai departe:

” … fiii lui Asaf, sub carmuirea lui Asaf, care prooroceau dupa poruncile imparatului.” (v.2) Hmmm … parca am mai auzit noi de predici facute „la cerere” … Ce o insemna „prooroceau dupa poruncile imparatului”? Sa citim insa mai departe:

„… sase, sub carmuirea tatalui lor, Iedutun, CARE PROOROCEAU CU ARFA, ca sa laude si sa mareasca pe Domnul”. (v.3) Acestia prooroceau „cu arfa”, fara cuvinte, doar cu instrumentul muzical !! Fascinant!

” … toti fiii lui Heman, care era VAZATORUL IMPARATULUI, CA SA DESCOPERE CUVINTELE LUI DUMNEZEU si sa inalte puterea Lui.” (v.5) Muzica este legata aici direct de revelatie si de inspiratia divina („vazatorul”, „ca sa descopere cuvintele lui Dumnezeu”).

Exista un loc al muzicii in viata Bisericii. Ea trebuie pusa alaturi de predica din Cuvant. Inima noastra are nevoie sa primeasca mangaierea muzicii direct din inima lui Dumnezeu, fara sa treaca intotdeauna pe la minte. Dumnezeu are nevoie sa ne vorbeasca direct inimii si inima noastra are nevoie sa i se adreseze cateodata direct lui Dumnezeu. Lasati-o sa faca aceasta.

Al doilea text este in Psalmul 147:1-4. Iata motivatia muzicii in serviciile noastre divine:

„Laudati pe Domnul! Caci este frumos sa-L laudam pe Dumnezeul nostru, caci este placut si se cuvine sa-L laudam.”

Autorul psalmului 147 ne da trei motivatii majore. „n primul rand, pentru ca este frumos. Cantarea este ca o podoaba a sufletului. „n al doilea rand, pentru ca este placut. Cantarea este o cale de exprimare a sentimentelor. Cuvantul fara melodie nu ne da voie sa spunem totul asa cum simte inima. Launtrul nostru are nevoie sa izbucneasca, din cand ‘n cand, prin izvorul melodios al cantarii. Al treilea motiv pe care ni-l arata psalmistul este acela ca se cuvine sa-L laudam pe Dumnezeul nostru. Lumea din jur preamareste prin cant tot felul de lucruri. Nu este treaba noastra aici sa spunem care dintre acestea merita sa fie puse ‘n cantec si care nu. Noi vrem sa spunem doar ca daca lumea canta despre lucruri trecatoare, cu atat mai mult „se cuvine sa-L laudam” noi, crestinii, pe Dumnezeul si Mantuitorul nostru vesnic!

As vrea insa sa va atrag atentia si asupra versetelor 3 si 4 din acest Psalm:

„Domnul zideste iarasi Ierusalimul, strange pe surghiunitii lui Israel; tamaduieste pe cei cu inima zdrobita si le leaga ranile”.

Cantarea de lauda, muzica aceasta a inimii, are si ea puterea ei. Psalmistul o pune alaturi de lucrarile de restaurare. Muzica tamaduieste si leaga ranile noastre.

Scena intai: unul din orasele Poloniei. Timpul: vremea celui de al doilea razboi mondial. Circumstanta: un grup de evrei asteptau sa intre in baile mortii pentru exterminare. Ochii lor erau atintiti asupra unuia mai batran, cu fata lunga, jumatate acoperita cu barba. Era rabinul lor. Toti asteptau sa auda de pe buzele lui niste cuvinte potrivite situatiei. Buzele acestea de pe care deprinsesera intelepciunea de viata si mangaierea erau acum asteptate sa se miste iarasi si sa rosteasca niste cuvinte potrivite. Dupa o tacere dureroasa, rabinul a vorbit. Ce sa spui insa intr-o astfel de situatie ? Iata care au fost cuvintele lui:

„Haideti sa cantam o cantare de lauda.” Cu ochii pe jumatate inchisi, rabinul a inceput sa depene ca de pe un fir al vietii melodia molcoma a unui imn de la Sinagoga …

Scena a doua: temnita din Filipi. Timpul: vremea apostolilor. Circumstanta: Pavel si Sila sunt cu picioarele in butuci, in temnita din launtru, sau celula singuratica. „Pe la miezul noptii, Pavel si Sila se rugau si cantau cantari de lauda lui Dumnezeu; iar cei inchisi ii ascultau.” Cu ce i-a fermecat cantarea aceea de lauda de n-au fugit nici unul cand a rupt cutremurul usile temnitei ?

Scena a treia: gradina Ghetimane. Timpul: cu putin inaintea rastignirii. Circumstanta: Cuvinte de ramas bun, vreme de lupta spirituala si de agonie. Mantuitorul Si-a leganat sufletul ‘ntristat ‘n unduirile alinatoare ale cantecelor: „Dupa ce au cantat cantarile de lauda, au iesit ‘n muntele Maslinilor „(Marcu 14:26).

Scena a patra: acum si aici. Va multumim pentru o dupa amiaza de muzica la Bethel. Inima noastra avea nevoie de asa ceva.

Muzica in biserica – Daniel Branzei

Istoria a pastrat pentru Reforma privilegiul reintroducerii cintarii comune in biserica. John Hus a fost deschizatorul de drum care a alcatuit, in limba boemiana, cea dintii carte de cintari pentru crestini. Reformatorul german, Martin Luther, el insusi un muzician, a fost de parere ca muzica poate deveni un instrument misionar foarte puternic pentru raspindirea mesajului Evangheliei: „Voi inalta din toata inima acest dar pretios pe care ni l-a dat Dumnezeu in arta muzicala … Muzica trebuie socotita secundara doar Cuvintului lui Dumnezeu. Prin puterea ei, toate simtamintele umane sint rascolite si puse in miscare.”

Luther a scris cel putin 37 de cintece. Cel mai celebru dintre ele, „Cetate tare-i Dumnezeul nostru”, este supranumit „Imnul de razboi al Reformei”. Cintecele aparute in miscarea reformata au directionat inchinaciunea spre Christos, nu spre fecioara Maria, cum se intimplase pina atunci in liturghiile medievale si au inlocuit cintul gregorian barbatesc din limba latina cu cintari comune cintate in limba tuturor oamenilor din biserica respectiva. De la Reforma incoace, muzica bisericeasca a cautat sa urmareasca miscarile muzicale contemporane si continua sa reprezinte o parte foarte importanta din serviciile de inchinaciune ale bisericilor.

Charles Wesley a folosit in adunarile sale citeva melodii preluate din tavernele si salile de opera ale Londrei. John Calvin a angajat doi compozitori seculari ai zilei pentru a-si pune teologia pe muzica. Regina Angliei a fost intr-atit de scandalizata de „melodiile vulgare” ale calvinistilor incit le-a poreclit „serenade de Geneva”.

Cintecele considerate astazi „traditionale” au fost la vremea lor criticate si categorisite drept „scandaloase”. Cind partitura melodiei „O noapte preasfintita” a fost raspindita intiia data, George Weber, dirijor al Catedralei Mainz, a caracterizat-o drept „o vulgara scamatorie, lipsita de orice fel de sentiment sau caracter crestin”. Chiar si „progresivul” Charles H. Spurgeon a privit cu scepticism unele melodii noi ale timpului, melodii pe care le veneram noi astazi. Probabil ca cel mai greu de crezut este ca pina si celebra „Aleluia” a lui Handel a fost criticata la inceput de majoritatea crestinilor de atunci si etichetata drept „plina de teatralism si de vulgaritate”. I se imputa mai ales faptul ca nu are suficient mesaj, ci repeta de mai mult de o suta de ori cuvintul „Aleluia”!

De fapt, intreaga traditie a cintarii comune in adunare, atit de draga evanghelicilor contemporani, s-a strecurat cu foarte mare dificultate in serviciile noastre divine. A existat o vreme cind bisericile baptiste considerau cintatul melodiilor in biserici drept „lumesc”.

„Meritul” introducerii cintarilor comune in serviciile divine baptiste ii este atribuit lui Beniamin Keach, un pastor baptist din secolul saptesprezece. Profitind de faptul ca tuturor copiilor le place muzica, Beniamin Keach a inceput sa-i invete sa cinte pe texte crestine. Entuziasmul copiilor a fost insa repede potolit de temperarea parintilor. Credinciosii s-au impotrivit spunind: „cintatul in biserica este complet strain inchinaciunii evanghelice”.

Necazul cel mare a inceput insa atunci cind pastorul Keach a incercat sa faca intreaga biserica din Horsley Down sa cinte cintari comune. Prin anul 1673, singurul lucru pe care-l obtinuse a fost sa aiba ingaduinta ca biserica sa cinte un „imn” dupa serviciul de Cina Domnului (adunarea a fost „induplecata” de suportul biblic aflat in textul din Marcu 14:26). A trebuit insa ca pastorul sa faca o pauza si sa ingaduie celor ce se opuneau cintarii sa paraseasca sala de adunare. Dupa alti sase ani, in 1679, biserica a acceptat sa ingaduie cite o cintare „comuna” la toate serviciile speciale „de multumire”. Dupa inca paisprezece ani, biserica a fost de acord sa integreze „cintarea comuna” in toate serviciile ei divine. Hotarirea nu a fost nici atunci acceptata de toti. Douazeci si doi de membrii din adunarea lui Beniamin Keach au plecat sa formeze o adunare „in care nu se cinta”. Moda cintatului s-a raspindit insa repede la foarte multe alte biserici. „Biserica in care nu se cinta” s-a vazut silita sa accepte si ea noua practica atunci cind, la chemarea unui nou pastor acesta a facut din cintarea comuna conditia principala a venirii sale. Este clar ca poti uneori intirzia schimbarea, dar nu o poti opri la nesfirsit.

Exista oare o muzica „duhovniceasca”?

In „cacofonia” muzicala de astazi, multi se intreaba: Ce fel de muzica trebuie ingaduita in biserica? Exista o muzica „crestina”? In ce limite putem folosi muzica vremii?

In multe biserici se spune: „Trebuie sa ne intoarcem la „radacinile noastre, la muzica din vechime, la cartea de cintari”. Sint curios la ce fel de muzica „din vechime” se gindesc astfel de frati? Trebuie sa ne intoarcem la „cintul gregorian”? Nu cumva trebuie sa revenim la radacinile muzicii evreiesti? Majoritatea nu se gindesc sa se intoarca la aceste „radacini”, ci s-ar multumi sa revina la muzica de acum cincizeci sau o suta de ani.

Unii cred ca acele „cintari duhovnicesti” mentionate in Coloseni 3:16 sint genul de „imnuri” cintate in ultima suta de ani in biserici. Adevarul este insa ca nimeni nu stie ce fel de „cintari” existau in biserica primara. Stim insa ca acei crestini trebuie sa fi cintat o muzica adaptata instrumentelor si culturii din acea vreme. Cum pe atunci nu existau inca piane si nici orga, muzica cintata in biserica primelor secole n-a fost in nici un fel asemanatoare cu muzica bisericeasca de azi.

In cartea Psalmilor citim despre servicii de inchinare si de lauda in care erau intrebuintate tobe, chimvale, trimbite, tamburine, alaute si instrumente cu coarde. Mie mi se pare ca muzica lor trebuie sa fi semanat cu muzica „contemporana”, de care se pling unii astazi!

Este indeobste cunoscut ca, in dorinta de a traduce Biblia latina in germana vorbita de popor, Martin Luther a colindat pietele si a cules cuvintele cele mai simple din vorbirea cotidiana. Nu la fel de cunoscut insa este faptul ca acelasi Luther a cautat sa „rascumpere” piese muzicale de mare circulatie, atasind texte crestine unor melodii foarte „populare” (unele cintate chiar „la o halba de bere”).

Desi nu se pot da „decrete” papale ca in Evul Mediu, liderii bisericilor de astazi ar trebui sa selecteze din muzica asa zis contemporana exact acea muzica ce poate fi imaginata ca fiind cintata impreuna cu Domnul Isus si cu apostolii.

Muzica este de multe feluri. Exista o muzica adresata pornirilor „animalice” din noi si o alta muzica menita sa ne „inalte” spre dimensiunile divinitatii. Intre aceste extreme se afla muzica potrivita sa ne exprime trairile noastre din viata de fiecare zi: dragostea, entuziasmul, angoasa, durerea, bucuria biruintei si agonia esecului. Parerea mea este ca in masura in care toate acestea exprima si trairile unui caracter crestin, muzica poate fi calificata drept „buna”, drept „crestina”. Unele din subtitlurile psalmilor ne fac sa credem ca anumite melodii din lirica laica de atunci au fost folosite chiar si in psalmodierea de la Templu (Psalmul 56: „Se cinta ca ‘Porumbel din stejarii departati'”; Psalmul 69: „De cintat ca si ‘Crinii'”; Psalmul 80: „De cintat ca si ‘Crinii marturiei'”).

Traind in Los Angeles, America, am ocazia sa fiu uimit de diversitatea de genuri muzicale folosite in bisericile etnice. Este ca si cum biserici din toata lumea si-ar fi trimis reprezentantii la un urias festival muzical crestin. Bineinteles ca cea mai predominanta este, pentru fiecare grup etnic, muzica „populara” specifica: indiana, evreiasca, ruseasca, vietnameza, coreeana, etc. Factorul unificator il constituie muzica specifica tarilor care ne-au transmis miscarea „reformei”: muzica corala germana, engleza, americana, norvegiana. Se intilneste inca persistenta muzicii liturghice catolice si ortodoxe, dar au aparut si genuri noi (gospel, soul, folk crestin, muzica specifica negrilor etc).

Felul in care cinta o biserica spune foarte mult despre starea spirituala a ei. Nu neaparat „genul de muzica” practicat, ci „starea inimii celor care cinta”, atitudinea si angajamentul lor in cintare. La o cercetare atenta, singura „inchinaciune” acceptata in Noul Testament are definitia urmatoare: „in Duh si in adevar”. Asta nu selecteaza „genul” de muzica, ci „genul de inchinatori” placuti Domnului. Cit de intristat trebuie sa fie Duhul Sfint cind aude in adunari anunturi de genul: „Sa ne ridicam si sa cintam o cintare ca sa ne mai dezmortim putin…”

Unul din pastorii baptisti pe care-i respect mult a rezolvat problema muzicii din biserica lui printr-un sondaj de opinie. El i-a rugat pe membrii bisericii sa scrie pe un buletin de vot ce fel de muzica ascultau in majoritatea timpului, la lucru, in masina, acasa etc. I-a rugat sa nu se limiteze doar la „casetele inregistrate cu muzica bisericeasca”. Genul de muzica ales de majoritatea membrilor bisericii „in timpul liber” a fost decretat „acceptabil” pentru genul de muzica practicat in biserica. Pare o masura „radicala”, dar eu cred ca aceasta este o cale foarte inteleapta de identificare a muzicii „potrivite” pentru o anumita biserica. Oamenii de la tara nu trebuie fortati sa asiste la o muzica „liturgica” renascentista, si nici oamenii de la oras nu trebuie „scandalizati” cu melodii cu iz de muzica „populara”.

Putem folosi muzica necrestina animalica „la moda”, ca mijloc de evanghelizare si de stabilire a unei comunicari cu „generatiile pierdute” de astazi? Raspunsul ar trebui sa fie un categoric „NU”. Coardele sufletului nostru sint asemanatoare unei claviaturi de pian. Pot cinta la ea si Dumnezeu si … diavolul! Este datoria noastra sa hotarim cui ii dam voie sa ne atinga … „clapele”.

Daniel Branzai

Pedeapsa care ne da pacea

PEDEAPSA CARE NE DA PACEA

(Cel care pacatuieste are nevoie sau de pedeapsa, sau de iertare. Altfel nu mai are pace.)

Daca undeva are loc o crima, unul dintre primele lucruri pe care le fac politistii este sa supravegheze foarte bine zona respectiva in saptamanile care urmeaza. De ce? Pentru ca se asteapta ca la scurt timp sa apara cineva care se intereseaza „ca din intamplare” de crima si de victima. Cineva care intreaba vecinii de pe strada, cineva care intra in vorba cu cei care au fost apropiati victimei, cineva care aparent nu are nici o legatura cu crima respectiva.
Dar, de fapt, acel cineva este chiar criminalul.
Care este principiul psihologic dupa care se ghideaza politistii? Atunci cand un om omoara pe alt om, cel care a ucis isi pierde pacea. Constiinta incepe sa-l macine si incearca sa-si recapete cumva pacea.
…………………………………………..
Generalizand acest principiu psihologic, atunci cand pacatuiesc imi pierd pacea.
Indiferent ca este vorba de furt, minciuna, curvie, mandrie, betie, ganduri sau priviri murdare. Indiferent ca ma delectez cu imagini asupra carora n-ar trebui sa-mi opresc ochii (si spunea Iosif Ton „Strada este plina de carne goala”).
Indiferent daca eu vreau sa recunosc sau nu ca vine iarna, iarna tot vine. Indiferent daca eu ma vad „curat” in ochii mei, Dumnezeu judeca gandurile ascunse ale inimii mele si faptele pornite de acolo.
………………………………………….
Daca simt ca merit o pedeapsa, si nu primesc acea pedeapsa, nu mai am pace. In 1989 am lipsit intentionat de la serviciu, iar cel care raspundea de mine mi-a spus: „Eu nu te pedepsesc, dar imi iau mana de pe tine si nu ma mai intereseaza ce faci.” In momentul acela n-am mai avut pace si mi-as fi dorit tare mult sa fi fost pedepsit.
………………………………………..
Pentru absolut orice pacat, am nevoie sa fac pace cu Dumnezeu, prin Domnul Isus Cristos, Cel prin ranile caruia suntem tamaduiti si asupra Caruia a cazut „PEDEAPSA CARE NE DA PACEA”.
Este adevarat ca sunt oameni care se bucura sa nu fie pedepsiti si care totusi nu-si pierd pacea. Care „se sterg la gura si apoi zic: ‘N-am facut nimic rau’ „. Dar autoamagirea asta este doar pe termen scurt, deoarece pe termen lung duce la prabusire interioara. Cel care pacatuieste are nevoie sau de pedeapsa, sau de iertare. Altfel nu mai are pace.
…………………………………………….
Situatia lui Pilat si a lui Petru este oarecum asemanatoare.
Pilat, guvernatorul roman, avea puterea, autoritatea si functia sa faca dreptate in cel mai celebru proces, al Celui mai celebru inculpat. Dar totusi… „din dragoste pentru lumea aceasta” il condamna la moarte pe nedrept, pe Cel care murea tot „din dragoste pentru lumea aceasta”, doar ca dintr-o altfel de dragoste.
Petru il tradeaza pe Domnul lui, din frica fata de lumea aceasta.
Pilat isi spala mainile, in cautarea pacii pierdute, dar Petru plange cu amar si se caieste.
Petru primeste iertare. Pilat, in schimb, ramane cu „surogatul” sau cu „praful in ochii lumii”. Traditia spune ca Pilat s-a spanzurat. Nu si-a mai regasit niciodata pacea. Pentru ca nu si-a recunoscut vinovatia, n-a primit iertarea. Pedeapsa si-a administrat-o singur.
………………………………….
Dumnezeu vrea sa comunice cu TINE, PERSONAL. Isus Cristos este numit „Cuvantul”, sau „vorbirea lui Dumnezeu” catre tine, personal. Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a purtat pacatele multora si s-a rugat pentru cei vinovati. El vrea sa-ti dea PACEA Sa, care intrece orice pricepere.

PEDEAPSA, CARE ITI POATE DA PACEA, A CAZUT PESTE EL.
S-acum, Isus Cel condamnat,
Azi, El te intreaba: DA sau NU ?
Esti tu sau nu esti vinovat?
Eu am spus: DA !
s-am fost iertat.
Eu am spus: DA !
Dar tu? Dar tu?

Ioan Ciobota
Radio Vocea Evangheliei – Timisoara

Mie nu mi se intampla niciodata nimic

Doar altora li se poate intampla ceva, NU mie.
Indiferent daca este ceva bun sau rau. Multi dintre noi avem aceasta senzatie, nu?

Daca aflu despre cineva ca are cancer sau ca a avut un accident sau ca i-a murit cineva drag, imi zic „Saracul de el”, dar sunt convins ca mie nu mi s-ar putea intampla asa ceva niciodata.
Daca aflu despre altcineva ca a mostenit o casa de 30.000 $ sau ca a primit cadou o masina de la „unchiul Sam”, ma gandesc „hhmmm…”, si din nou sunt convins ca mie nu mi s-ar putea intampla asa ceva niciodata.

Avem cumva un destin prestabilit? Sunt unii dintre noi destinati spre un permanent „bine” iar altii spre un etern, fatalist si implacabil „rau”? Este „imaginea de sine” un aliat sau un dusman pentru om?

Este foarte adevarat ca un copil caruia i se spune mereu „Prostule! Nu esti in stare de nimic” are sanse mari sa devina o…”leguma” in viata si intr-adevar sa nu fie in stare de nimic.
Stie Biblia de ce oamenii care rostesc astfel de invective sunt considerati ucigasi. Ei ucid destine.
Dar, aici este vorba despre o conditionare a mediului, a factorilor externi asupra devenirii unui om.

In ceea ce priveste destinul vesnic, cred ca acesta depinde doar de alegerile si deciziile individuale ale fiecaruia, raportate la jertfa Domnului Isus Cristos pe cruce.
Omul nu este in matricea „Procesului” lui Kafka, chiar daca Pavel spune ca „pe cei pe care i-a cunoscut mai dinainte i-a si hotarat mai dinainte sa fie asemenea chipului Fiului Sau.”
Dar in Ezechiel 18, Dumnezeu Insusi spune: „Doresc Eu moartea pacatosului? zice Domnul Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degraba ca el sa se intoarca de pe caile lui si sa traiasca?” Exact pentru aceasta a venit Cristos – sa caute si sa mantuiasca pe cei pierduti.

Printul Miskin, „idiotul” lui Dostoievski, este cumva unul care se lupta cu niste arme ciudate sa-si invinga destinul implacabil? Am avut un coleg care parea „idiot” conform standardelor lumii, cu toate ca era cel mai bun la analiza matematica. Dar el nu era „idiot”, ci L-A INTALNIT IN MOD PERSONAL PE CRISTOS. De ce parea „idiot” pentru cei „trecuti de dragostea dintai”? Deoarece el le spunea tuturor despre dragostea lui Cristos, de la profesorii de facultate, pana la tiganii din tramvaiul 2. Era „nebun” pentru Cristos.

De cand eram mic, textul din Ezechiel 33 mi-a ramas ca un lait-motiv in urechi:
Daca strajerul „va vedea venind sabia asupra tarii, va suna din trambita si va da de stire poporului, si daca cel ce va auzi sunetul trambitei nu se va feri, si va veni sabia si-l va prinde…
…daca insa strajerul NU va suna din trambita…”
Atunci mi-am dorit sa ajung „strajer”.
Se vede clar – alegerea strajerului este sa anunte pericolul sau sa taca, DAR a celui care aude trambita strajerului este alegerea finala. Cel care aude trambita decide singur daca ia atitudine, lupta sau continua… sa doarma.

Folosind un exemplu profan, as spune ca este ca atunci cand vezi o piesa de teatru de 2 sau mai multe ori. STII EXACT ce urmeaza, dar nu intervii. Scenaristul are libertatea sa aleaga pasul urmator pentru actorii lui.
Fiecare dintre noi suntem un actor in fata ingerilor, iar scenaristul, cel care dicteaza pasul urmator, este vointa noastra libera. Libera de pe la Eden incoace.
Eu cred ca Dumnezeu STIE EXACT ce urmeaza, dar ne da voie sa alegem singuri. Ne respecta personalitatea. El intervine doar atunci cand Il rugam !!

Nu cred in predestinare. Nici in zodiace, horoscoape sau minciuni de umplut pagina de ziar sau timpul de emisie la radio si TV. Dar CRED in planul lui Dumnezeu pentru fiecare om. Si mai cred in libertatea pe care Dumnezeu ne-a oferit-o de a decide singuri sa ramanem in planul Lui, sa implinim planul Lui pentru viata noastra, sau sa iesim „in decor”, sa implinim planul „celuilalt”.
Atunci ne „auto-predestinam” singuri (daca exista un asemenea termen). La iad de cele mai multe ori.

Daca totusi alegi sa implinesti planul lui Dumnezeu pentru viata ta, si mergi misionar la tribul Auca, fiind ucis apoi de sulitele lor, (cum s-a intamplat cu Jim Elliot si prietenii lui misionari) ce explicatie ar mai putea fi?

O posibila concluzie ar putea fi ca de multe ori aducerea altor oameni la viata, cere moarte.
Chiar si noi am fost adusi la „Viata” prin moartea LUI. Poate ca se face lumina in dilema destinului si a fatalitatii cand redefinesc moartea. Fie o boala, fie un accident, fie pierderea cuiva iubit.
„Decorul” se lumineaza dintr-o data, ca in „Nabucco”, atunci cand aplic cuvintele lui Pavel, ROB al lui Cristos: „Caci pentru mine a trai este Cristos si a muri este un CASTIG.”
Acum sunt LIBER pentru ca nu ma mai tem de moarte.
Ioan Ciobota
Radio Vocea Evangheliei – Timisoara

Auzi vocea Lui ?

Intr-o zi un new-yorkez si un prieten al sau, indian cheroke se plimbau pe un bulevard aglomerat al New Yorkului. La un moment dat indianul ii spuse prietenului sau: – Am auzit un greier cantand.

-Esti nebun. E dupa amiaza, strada este aglomerata, traficul intens e zgomotos, si tu imi spui ca ai auzit un greier cantand.

-Nu, nu sunt nebun. Chiar il aud cantand si acum. Asteapta o clipa.

Si indianul se indrepta inspre o peluza mica din fata unui magazin, si dupa cateva minute de cautare se intoarse spre prietenul sau cu un greier in pumnul drept.

-Cum ai reusit sa-l auzi ? il intreba oraseanul.

-Vezi tu, fiecare aude zgomotul cu care se obisnuieste cel mai mult, la care isi acordeaza urechea vreme indelungata.

Si pentru a fi si mai convingator, indianul scoase din buzunarul sau un pumn de monezi si le dadu drumul pe caldaram. La clinchetul ascutit scos de monezile ce au cazut pe asfalt, multimi de trecatori grabiti intoarsera imediat capul.

Oare care este sunetul cu care urechea noastra este obisnuit ? Este vocea lui Dumnezeu sau este o alta voce- a lumii pacatoase care te cheama spre o viata murdara si plina de zbucium ?

Si daca auzi vocea lui Dumnezeu, o auzi clar, sau nedefinita, cetoasa ?

Sa ne apropiem de Dumnezeu si de Cuvantul Sau si sa ne acordam bine urechea pe aceasta frecventa pe care ne vorbeste El in fiecare zi. Daca ne vom obisnui cu glasul Lui, il vom putea distinge clar intotdeauna dintre miile de voci care se aud zilnic, si ne vom putea implini misiunea pe care o are El pentru noi.

VREMURI SAU SOROACE

O intrebare fara raspuns pentru un muritor: Cand se va intoarce Domnul Isus? Sau cand va fi sfarsitul lumii acesteia? Citind Scriptura aflam ca datoria noastra a pamantenilor este sa veghem: ?Veghiati dar, caci nu stiti ziua nici ceasul in care va veni Fiul Omului?? (Matei 24.42 si Matei25.13).

Iata mai jos o lista cu date false care au dus pe multi in eroare. Citind aceste informatii, poate vei fi sensibilizat in a nu te uita dupa vremi si soroace ci te vei pregati pentru intalnirea cu Domnul. As vrea sa observi ca unele dintre aceste profetii false si-au cautat argumentul in Scriptura.

1 53 AD Pe vremea apostolului Pavel: Cat priveste venirea Domnului nostru Isus Christos, va rugam fratilor sa nu va lasati clatinati asa de repede in mintea voastra, si sa nu va tulburati de vreun duh, nici de vreo epistola, ca venind de la noi, ca si cum ziua Domnului ar fi venit chiar. Nimeni sa nu va amageasca in vreun chip…?? (2 Tesaloniceni 2.1-4)

2 500 Un preot roman a profetit venirea Domnului bazat pe dimensiunile arcii lui Noe.

3 1000 La incheirea ultimei luni ale anului 999, multi si-au vandut ce au avut, au dat la saraci, s-au oprit activitati de constructii, agricultura, au fost eliberati criminalii, dar trecerea in anul 1000, nu a adus nimic nou.

4 1033 A fost considerat anul o mie de la crucificarea Domnului Isus.

5 1186 Scrisoare lui Toledo a anuntat ca pamantul va fi distrus. Multi ascunzandu-se prin pesteri si munti.

6 1420 Un profet cehoslovac a anuntat ca toate orasele vor arde, cu exceptia a cinci.

7 1524 Liderul german, Muntzer, a anuntat ca venirea lui Christos se va petrece prin victoria armatei germane impotriva inamicului.

8 1534 Jan Matthy cu oamenii sai au ocupat orasul Munster distrugandu-l impreuna cu ei, astfel ferind locuitorii orasului de dezastru ce va apare prin Sfarsitul lumii.

9 1650 Al cincilea monarh al Marii Britanii a profetit ca Isus vine sa restabileasca teocratia.

10 1666 1 666 a dat nastere la Marele Foc al Londrei care a ars peste 100,000 de oameni.

11 1809 Mary Bateman, a avut o gaina care a ouat un ou care a purtat mesajul venirii lui Christos.

12 1814 Joanna Southcott a pretins ca e virgina si va da nastere la al doilea Isus care va restarua lumea. Ea a nascut un baiat care a murit la varsta tanara.

13 1836 John Wesley a spus ca o vreme, vremi si o jumatate de vreme (Apocalipsa 12.14) inseamna 10581836, data cand Christos va reveni.

14 1844 William Miller, fondatorul miscarii ?Sfarsitul Vremilor??, a prezis ca sfarsitul lumii va fi intre 1843 si 1844, cand un meterorit va atinge pamantul.

15 1859 Thomas Parker a declarat ca Imparatia de o mie de ani va incepe in 1859.

16 1881 Mother Shipton a pretins ca lumea se va sfarsi in 1881.

17 1910 S-a profetit: Cometa Haley va lovi pamantul in acest an, venind sfarsitul.

18 1914 Charles Russell, fondatorul organizatiei Martorii lui Iehova a profetit revenirea lui Christos in acest an.

19 1918 Acelasi Charles Russel recalculeaza sfarsitul lumii in anul 1918.

20 1925 Martorii lui Iehova profetesc un alt an 1925.

21 1967 Ocuparea Ierusalimului de evrei a determinat o seama de profetii ca vremea neamurilor s-a incheiat.

22 1970 Gruparea ?Adevarata Lumina a lui Christos?? a prezis venirea lui Christos in acest an.

23 1973 O cometa ce se apropia de pamant a fost un alt indiciu al sfarsitului.

24 1975 Ziarul lui Martorii lui Iehova, ?Veghetorul??, cu peste 13 milioane de abonati a anuntat din nou venirea lui Christos.

25 1977 Albina ucigasa din Texas a fost asemanata cu lacustele din Apocalipsa 9.

26 1981 Bazat pe renasterea poporului Israel, si alinierea planetelor la fiecare 179 ani, profetii au anuntat ca Rapirea se va petrece inaintea zilei de 31 Decembrie.

27 1982 Ziarele anuntau ca in zilele de 24-25 Aprilie, Christos va fi pe pamant.

28 1984 Gruparea Martorii lui Iehova desi a gresit de multe ori, isi mareste numarul adeptilor si anunta un alt an, 1984.

29 1987 In 16-17 August au fost planificate multe evenimente, alaturi de gruparea New Age, anuntand sfarsitul lumii

30 1988 Cartea ?88 de ratiuni ca Rapirea va fi in 1988??, autor Edgar Whitsenaunt, a anuntat venirea Domnului intre zilele de 11 si 13 septembrie.

31 1989 Acelasi autor, Edgar Whitsenaunt, a scris o alta carte: ?89 de ratiuni ca Rapirea va fi in 1989??. Daca prima in 1988 s-a vandut repede, a doua nu s-a mai vandut, decat in numar mic.

32 1991 Un grup din Australia a prezis revenirea lui Isus la Sydney Harbor, la ora 9:00 AM pe data de 31 Martie.

33 1991 Liderul natiunii islamice, Louis Farrakhan, a declarat razboiul din golf, razboiul de la Armaghedon.

34 1991 Un rabin rus, Menachem Schneerson, a anuntat ca Mesia va veni pe data 9 Septembrie, ziua inceperii Noului An Evreiesc.

35 1992 Grupul corean, ?Misiunea pentru Zilele ce Vin??, a anuntat Rapirea pe data de 28 Octombrie.

36 1993 Anul 2000 fiind al 6000 ??lea an de la creatie, inseamna ca Rapirea va avea loc cu 7 ani mai devreme, deci 1993.

37 1994 In cartea ?1994 Anul Destinului??, F.M. Riley, anunta ca Dumnezeu a comunicat numai oamenilor Lui, data si planul Rapirii.

38 1994 Pastorul John Hinkle, de la biserica Christ Church Los Angeles, a anuntat ca a avut o viziune de la Dumnezeu, ca in 9 iunie, se vor petrece evenimente apocaliptice, spunand ce a auzit in viziune: ?Joi, 9 Iuni voi ridica raul din aceasta lume??.

39 1994 Harold Camping, in cartea sa ?Are you ready??? (Esti tu gata?) a prezis revenirea Domnului in Septembrie 1994.

40 1994 Desi au promis ca nu mai prezic asa ceva, Martorii lui Iehova, au proclamat acest an, al 80-lea, de la infiintarea organizatiei, ca an al sfarsitului.

41 1996 Sunt 2000 de ani de la anul 4 AD, anul infiintarii Bisericii.

42 1996 Psihiatrul californian, Sheldon Niddle, a anuntat evenimente cosmice pe data de 17 Decembrie.

43 1997 Bazat pe o sofisticata numerotare a Psalmilor, s-a prezis Rapirea pe 14 mai.

44 1997 Semanarea acordului de pace intre Rabin si Arafat, 13 Septembrie 1993, conform lui Daniel, adaogand 1260 zile, se ajunge la ziua prezisa de incepre a Necazului cel Mare, 24 februarie 1997.

45 1997 Stan Johnson din ?Clubului Profetiei?? a anuntat cu precizia de 90% Necazul cel Mare va incepe la 12 Septembrie.

46 1998 666×3=1998

47 1998 Un grup taivanes, a prezis revenirea lui Christos pe 31 martie.

48 1998 Al 50-lea an de existenta al statului Israel, 30 Aprilie, s-a prezis ca va incepe Necazul cel Mare.

49 1998 Merilyn Agee, in cartea sa ?The End of the Age?? a prezis sfarsitul la 31 Martie, apoi 7,14,21 iunie urmand alte 10 date.

50 1999 Marilyn Agee a anuntat o alta zi: 21 ori 22 mai.

51 1999 Charles Criswell King a anutat sfarsitul pamantului la 18 August.

52 1999 Philip Berg de la Kabbalah Learning Center, New Zork, a anuntat sfarsitul pe 11 septembrie.

53 2000 Multi oameni si organizatii au anuntat sfarsitul la 1 ianuarie.

54 2000 Impartind 2000 la 3 se obtine:666.66666666666667.

55 2000 Alinierea plaetelor pe 5 mai a fost o alta data profetita.

56 2000 Michael Rood a prezis ca Ziua Domnului va incepe la 5 mai.

57 2000 Unii au prezis ca data revenirii Domnului va fi intre 2000 si 2001

58 2002 Un preot din gruparea religioasa, ?Cuba Afro-Caribbean Yoruba?, a anuntat anul 2002, un an de criza si tragedii.

59 2004 Bazat pe 360 zile calendaristice ale unui an, sarbatorile ebraice si ?Biblia astronomica?? se poate prezice anul 2004, anul sfarsitului.

60 2011 In ultimul timp, Jack Van Impe, anunta bazat ocuparea Ierusalimului de Israel, in 1967 (plus 51 ani = 2011) Adaogand 7 ani de Necaz = 2018

61 2012 New Age prezic sfarsitul vremurilor la 21 decembrie 2012.

Tu ce zici? Eu ce zic?

IATA? CE ZIC EU: NICI UN PAMANTEAN NU STIE CAND VA FI RAPIREA BISERICII, SAU SFARSITUL ACESTEI LUMI.

In primul rand pentru ca asa zice Scriptura:

Nu este treaba voastra sa stiti vremurile sau soroacele; pe acestea Tatal le-a pastrat sub stapanirea Sa. (Fapte 1.7)

Cat despre ziua aceea, sau ceasul acela, nu stie nimeni, nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal. (Marcu 13.32 si Matei 24.36)

In al doilea rind Venirea Domnului in glorie, este asa cum se aude, in glorie, in slava si El nu imparte Slava Sa cu nici un muritor, care ar indrazni sa anunte acest Mare Eveniment.

DECI CE V? ZIC VOUA? ZIC TUTUROR, VEGHEATI! FITI GATA; CACI FIUL OMULUI VA VENI IN CEASUL IN CARE NU VA? GANDITI!

Tradus pe insula Penang, Malaiezia, Octombrie 2002, Anul Domnului
IN ASTEPTAREA RAPIRII BISERICII

Nelu Ciorba, amerotim@aol.com