Tinerii suprasolicitati

Tinerii din zilele noastre se tem de prea multa munca si se poarta ca si cum sudoarea fruntii – ca rezultat al unei munci cinstite – ar fi ceva de care sa te rusinezi. Oare chiar toti, in mod egal, sunt speriati de un mers mai obosit si de o fata mai umflata?!
Acest duh de lenevie da nastere caselor unde se aduna tinerii la jocuri de noroc, umple puscariile de tineri lenesi care umbla aiurea si nu fac nimic, umple discotecile cu vagabonzi si tin casele de ajutorare si institutiile de caritate foarte active.

Tineri ca acestia nu vor construi niciodata case uriase si fabrici, nici cladiri precum Cetatea de Scaun a Sucevei care dainuie de mult timp sau alte cladiri si blocuri inalte ca in zilele noastre. Cei care au construit astfel de cladiri nu erau lenesi si nici fricosi de munca.
Toti baietii din America au auzit de Tipografia mare a lui Harpers. Deci, toti baietii acestia cunosteau foarte bine paginile cartilor lor frumos colorate si poate ca multi au vazut si Tipografia din orasul New York. Dar daca eu i-as fi intrebat pe unii baieti cum se face ca fratele mai mare a lui Harper a gasit o casa asa de frumoasa si impozanta, poate ca mi-ar fi spus ca omul acesta a fost „un mare norocos”.

Intr-adevar, a fost norocos. Dar un prieten vechi, lucrator la tipografia aceea, ne-a dezvaluit secretul acestui om norocos.
El insusi, editorul principal si cu cel mai mare dintre baietii lui Harper au invatat meseria de tipograf cu multi ani in urma, pe strada John din New York. Ei si-au inceput viata lor fara noroc, dar cu maini voitoare sa munceasca si minti active; un noroc suficient de mare pentru orice om tanar din tara asta libera.
„Uneori, dupa ce ne faceam treaba pe ziua respectiva, James Harper spunea:
‘Thurlow (asa il chema pe editor), hai sa mai desfacem un palet mare de hartie. Numai sa-l desfacem. Sa-l avem gata desfacut pe maine’.
In general, cadeam de acord, dar fara prea mare tragere de inima sa „desfacem numai” paletul, insa James ma pacalea si radea la bombanelile mele si niciodata nu ma lasa pana nu desfaceam complet tot paletul si asezam hartia frumos si intinsa perfect la colturi, gata de lucru pentru a doua zi.
Vara ne-am facut un obicei sa mergem mai devreme la lucru si pana ceilalti baieti si barbati isi mancau micul dejun, noi aveam jumatate din treaba noastra facuta pe ziua aceea. Ne dadeam intalnire mai devreme si porneam spre strada John. Ceream cheia de la ofiterul de serviciu batand usor in gemuletul lui, iar domnul Seymour o lua de sub perna si ne-o dadea prin oblonul geamului.

Facand asa, n-aveam probleme cu nimeni si nici treaba cu baietii rai care faceau numai nazbatii, iar pe deasupra, adunam bani la buzunar pentru munca facuta.”
Cheia data prin oblonul geamului ne vorbeste despre secretul „norocului” acestor doi barbati care s-au ridicat pana au devenit eminenti, foarte cunoscuti si cu un nume bun, in timp ce alti baieti care dormeau adanc in acele ore de dimineata, au ramas necunoscuti si ” fara noroc” cum spun ei. In loc sa-l urmareasca pe seful lor cand era cu spatele si sa spuna celorlalti, aprinzandu-si o tigara: „Hei, baieti, haideti acasa, am facut indeajuns pentru azi!”, fratii Harper spuneau: „Hai sa mai lucram un pic si peste program, sa ne pregatim lucrul pe maine , ca sa ne fie mai usor !”

Acest „sa mai lucram un pic peste program” – care pe multi ii sperie in zilele noastre si-i face sa fuga in Vest, pe vapoare, sau oriunde, mancand resturi si cautand cum s-ar putea face bani fara sa muncesti – a pus temelia viitorului maret al acestor doi tineri care erau doar ucenici sarguinciosi.
Astfel de baieti erau bucurosi sa mearga seara la culcare si sa doarma dusi. Ei n-aveau timp de pierdut, energie de risipit, ganduri de lenevie si nici conversatii murdare.
Printre ultimele cuvinte rostite de James Harper – cuvinte potrivite sfarsitului unei astfel de vieti – au fost: „Nu este cel mai bine sa studiezi cum sa lucrezi cat mai putin, ci cum sa lucrezi cat mai mult.” Aceste cuvinte trebuie intiparite in mintea fiecarui tanar care asteapta sa devina ceva in viata.
Tineri si tinere, puneti-va in gand acest lucru: oamenii mari de maine ai tarii noastre – Romania – vor fi acei care astazi fac ceea ce acesti baieti au facut in copilaria lor.
Daca veti fugi de munca, daca va veti enerva pe seful vostru sau pe cei ce va invata sa fiti credinciosi, daca va sculati tarziu dupa o noapte petrecuta in placeri lumesti, cautand cum sa inlocuiti munca cinstita cu speculatii, atunci nu veti fi altceva decat victima propriilor voastre nebunii.

Cei pe care voi ii intalniti si sunt imbracati frumos, cuviincios, care muncesc si sunt ascultatori, ocupandu-se de lucruri serioase, cei care invata sa faca lucruri bune si corecte sunt cei despre care se spune ca au „noroc”. Munca peste program nu este o teroare pentru ei. Dimpotriva, ei se pregatesc sa ia locul celor mari conducatori ai tarii noastre. Ei au descoperit secretul lui James Harper. Cheia data prin oblonul de la geam dis-de-dimineata ne spune, de fapt, totul despre aceasta poveste!

Matusa Silvia

CREIERUL UNORA, CALCULATORUL ALTORA & ETERNITATEA?

CREIERUL UNORA, CALCULATORUL ALTORA & ETERNITATEA?

de Catalin Dupu

Sa fie scenariu SF sau realitate? Viata eterna ar putea deveni realitate peste numai cateva zeci de ani. Suportul nu va mai fi actualul corp, ci un hard-disk de
computer, este ideea facuta de un cercetator. Solutia prevazuta de acesta este
simpla in principiu: continutul creierului va putea fi descarcat intr-un computer si
vom putea trai mai departe.

„Este destul de realist sa ne asteptam ca in jurul anului 2050 sa existe posibilitatea incarcarii continutului unui creier intr-un computer si astfel moartea nu va mai fi o problema”, a prezis Ian Pearson, seful unitatii de futurologie de la British Telecom, citat de „The Observer”.

Aceasta tehnica va costa insa foarte mult si va ramane rezervata celor bogati cel putin inca 20 de ani dupa aparitia ei. „Daca sunteti saraci, va trebui in mod sigur sa asteptati pana in 2075 sau 2080 pentru ca ea sa devina ceva accesibila”, a adaugat el. Aceste masini cu emotii ar putea avea aplicatii in aviatie, unde, de exemplu, calculatoarele de bord nu vor fi atat de „speriate” de perspectiva unei prabusiri si le va determina sa faca tot posibilul sa duca avionul cu bine la destinatie.

Putem presupune ca visele cercetatorului se vor implini. Limitat. De un singur lucru a uitat britanicul sau l-a omis: viata vesnica nu depinde nici de creierul nostru, nici de computer. Motivele? Eternitatea umana, in alta forma desigur, va intra „in functiune” dupa Judecata Domnului, potrivit Sfintei Carti Biblia, eveniment unde nu creierul conteaza, ci inima.

In al 2 lea rand, e putin probabil sa credem ca aceste masinari, calculatoarele, vor tine o vesnicie. Trebuie doar un virus „serios” si eternitatea inseamna viata la lada de gunoi!

Catalin Dupu

www.catalindupu.4t.com

Esti o persoana obisnuita, speciala sau unica ?

Cunoaste-te pe tina insuti
(maxima scrisa pe frontispiciul templului din Delhi)

Esti o persoana obisnuita, speciala sau unica ?

Daca te consideri o persoana obisnuita, inseamna ca te incadrezi in societatea din care faci parte, te amesteci si te pierzi in multime si nu te dai in vant sa iesi in evidenta. Esti o persoana obisnuita care isi traieste viata monoton, indeplinindu-si cu strictete sarcinile cotidiene, o persoana constiincioasa, echilibrata, care nu se lasa intimidata de imprejurari nici de eventualele tensiuni. Iata ceea ce face din tine, care te numesti obisnuit, o persoana speciala.
Esti obisnuit pentru ca nu esti extravagant, accepti viata, te-ai resemnat si esti gata sa traiesti pana la ultima picatura. Stii ca esti o faptura minunata si nimic nu va schimba acest lucru. Apartii cerului, de aceea esti unic. Esti un individ ca ceilalti si totusi, diferit.
Dar poate nu te incadrezi aici si spui, foarte sigur, ca esti o persoana speciala. Aceasta este concluzia la care ai ajuns dupa ce prietenii tai ti-au laudat calitatile si isi apreciaza talentele. Oriunde mergi faci atmosfera placuta si nimeni nu se plictiseste cu tine. Toata lumea iti cauta compania. Esti multumit cu ce ai si faci tot posibilul sa strangi lumea in jurul tau. Specialitatea ta consta in faptul ca ai “priza” la public si iubesti oamenii. Ii iubesti intr-atat, incat esti gata sa ii asculti. De aceea multi te considera unic. Cine mai poate gasi un prieten ca tine? Sacrificiul tau pentru oameni iti sa satisfactii. Totusi, faptul ca vorbesti mult si ai multe relatii nu inseamna ca nu esti obisnuit. Doar esti la fel ca oricare altul, dar diferit. Ai un tipar mai deosebit. Daca stii cum, te folosesti bine de el. Ajuns in fata lui Dumnezeu, recunosti si tu ca esti obisnuit.
Analizand mai bine situatia preferi mai mult sa fii o persoana unica. Unica dar nu singura. Si e lucru minunat! Apartii unei familii, esti unic. Apartii unei societati, dar esti unic. Cine poate copia tiparul tau? Pentru Dumnezeu esti unic. Dintre miliardele de oameni de pe pamant, in ochii lui Dumnezeu esti ca singur pe pamant. Isi dai seama de valoarea pe care o ai? Esti iubit pentru ca esti unic. Esti iubit pentru ca esti special. Esti iubit pentru ca esti obisnuit. Esti o faptura minunata, pentru ca asa ai fost creat, asa ai fost proiectat inca inaintea de intemeierea lumii.
Ti-ai dat seama ca e vorba doar de tine, nu-i asa?
Emma Daniel Domuta

Cine este cel mai mare ?

Oamenii sunt ciudati, de-a dreptul !
Ganditi-va la ucenicii Domnului. Au fost martorii minunilor dumnezeiesti pe care Domnul nostru le-a facut. Au vazut marea linistindu-se – la porunca LUI, au vazut indracitul eliberat – la porunca LUI, au vazut ologii umbland, surzii auzind, orbii capatandu-si vederea, multimile saturate.
L-au vazut pe EL. Au umblat cu EL, au stat de vorba cu EL, L-au vazut fata in fata. Trei dintre ei au vazut chiar si „Schimbarea la fata”, cand Domnul Isus Cristos statea de vorba cu Moise si Ilie (Legea si Proorocii), iar Dumnezeu spunea din cer: „Acesta este Fiul meu prea iubit, de El sa ascultati”. „ACESTA ESTE FIUL MEU, DE EL SA ASCULTATI”.
Ucenicii sunt atat de uimiti incat Petru – cu stilu-i caracteristic – le propune sa imortalizeze acel moment (din existenta universului creat „Din El, prin El si pentru El”) si sa-l inchida in 3 colibe.
…………………………………………….
Daca n-ati sti continuarea, ce ati spune? „Cu siguranta oamenii acestia – ucenicii LUI – au ajuns la sfintenia pe care o pretinde Dumnezeu de la orice om. Cu siguranta ca ei nu mai sunt interesati de cele materiale, de micile „rautati” ale vietii.” Asa credeti ca gandeau ucenicii? Da de unde !
stiti ce-i durea pe ei cel mai tare? stiti ce-i framanta pe ei?
CINE ESTE CEL MAI MARE ?
Cine este cel mai mare era problema lor. Abia dupa ce L-au vazut rastignit – in locul lor, din dragoste pentru ei – au priceput… CINE este cel mai mare.
……………………………………………..
Cine este „cel mai mare” in viata ta? Serviciul tau, cariera ta, scoala ta, masina, hainele, casa, calculatorul, televizorul, aurul tau, argintul tau, bogatia ta?
„Arunca dar aurul in tarana,
arunca aurul din Ofir in prundul paraielor !
si atunci Cel Atotputernic va fi aurul tau, argintul tau, bogatia ta.
Atunci Cel Atotputernic va fi desfatarea ta.”
Iov 22:24-26
…………………………………….
Daca L-am vazut pe EL in toata splendoarea si frumusetea LUI, in desavarsirea si sfintenia LUI, si totusi… ma lupt ca „EU” sa fie raspunsul la intrebarea „Cine este cel mai mare?”, cred ca este bine sa-mi amintesc ce spune Ioan Botezatorul: „Trebuie ca EL sa creasca, iar eu sa ma micsorez.”

Mai mult decat atat, daca il vad pe EL in fiecare din fratii mei, atunci inteleg clar fata de cine trebuie ca eu sa ma micsorez, iar El sa creasca.
Ei sa creasca – fratii mei, pentru care a murit Cristos, iar eu sa ma micsorez.

Atunci voi intelege ca „celor smeriti, El le da har”, atunci va fi „Cristos in voi – nadejdea Slavei”, iar cei din jurul meu vor pricepe ca L-am vazut, ca il vad in fiecare zi si stau de vorba cu EL in fiecare zi, si ca „mi-e scarba de mine si ma pocaiesc in tarana si cenusa” (Iov 42:6).
Vor intelege toti ca „nu mai traiesc eu, ci Cristos traieste in mine”.

Conluzie-intrebare: Ucenicii au avut toate atu-urile, au aprticipat la toate „lectiile”, si totusi… stia Apostolul Pavel de ce zicea: „Cine crede ca sta in picioare, sa ia seama sa nu cada.”
Daca ei, care au fost muritorii cei mai apropiati de VIAta, au avut aceste experiente, cum oare ar trebui sa fim noi?
Cat timp am petrecut azi, ieri, alaltaieri cu EL, stand de vorba cu EL, in rugaciune si adorare, studiind Biblia? si cat timp am cheltuit pentru „restul”…? Daca raportul este 15 ore pe zi cu „restul” si 10 minute cu EL… atunci cine este cel mai mare in viata mea?

de Ioan Ciobota
Radio Vocea Evangheliei – Timisoara

Ceasul de buzunar

Aceasta povestire ilustreaza faptul ca o minciuna mica poate creste asa de mare ca n-o mai poti ascunde.

Intr-o seara ploioasa, un domn imbracat destul de bine isi conducea masina spre casa venind de la serviciu. Se gandea la slujba lui in care devenise destul de priceput si bine respectat in oraselul de munte unde locuia. El era acum presedintele unei fabrici de hartie, bucurandu-se de munca lui si familia sa pe care o iubea foarte mult.
In timp ce se gandea la toate acestea, se uita pe drumul de munte si apropiindu-se de-o curba vazu ca ceva se misca pe drum in fata lui. Apropiindu-se mai tare de umbra aceea miscatoare, isi dadu seama ca era un baietel pe o bicicleta. Apasa pe frana ca sa mai reduca din viteza dar era prea tarziu. Din cauza drumului udat de ploaie, masina aluneca si se izbi in baiatul cu bicicleta. In cele din urma opri masina, iesi sa vada ce facuse si cand vazu baiatul jos ghemuit si lesinat, in loc sa-l duca repede la spital, se urca repede in masina, dadu putin inapoi si porni cu viteza, lasand baiatul inconstient acolo jos.

Cateva minute mai tarziu, un tir trecu si el pe-acolo. Soferul tirului vazu si el ceva acolo pe drum, dar nu putea spune exact ce putea fi. In clipa in care si-a dat seama ce era acolo, a pus si el piciorul pe frana, dar din nou era prea tarziu si-l lovi si el pe baietel.
Soferul tirului a sarit din cabina, a ridicat cu grija copilul si a fugit cu el repede la spital. Oricum era prea tarziu si doctorii n-au mai putut face nimic copilului.
In ziua urmatoare, vestea accidentului s-a impanzit in tot oraselul. Oamenii din oras erau toti furiosi pe cel care a lovit prima data cu masina pe baietel si l-a lasat acolo fara sa-i dea vreun ajutor.

In aceeasi zi, in timp ce presedintele fabricii de hartie se pregatea sa mearga la lucru, fiul sau veni alergand in camera si zise:
„Taticule, am fost afara si-am vazut masina ta lovita si becul din fata spart. Ce s-a intamplat?”
Tatal raspunse:
„Las ca am eu grija de asta, da-i drumul la treaba ta.”
La serviciu, omul acesta coplesit de vinovatie nu mai putu face nimic gandindu-se cum de-a putut sa lase acolo baietelul acela. Nu mai putea sa traiasca cu sentimentul acesta de vinovatie; s-a urcat in masina sa si s-a dus direct la politie sa le spuna ce-a facut. Imediat, domnul presedinte a fost dus la inchisoare si aruncat acolo intr-o celula.

Toti oamenii din oras, familia sa si prietenii sai au fost socati sa auda ca el a putut sa faca un astfel de accident si sa lase baietelul acela acolo.
Cateva zile mai tarziu, un reporter de la ziar veni la el in inchisoare ca sa-i ia un interviu si l-a intrebat:
„Dumneavoastra pareti a fi un om care are totul – o casa frumoasa, o slujba plina de succes si o familie care va iubeste. Cum de-ati putut lovi un baietel si sa fugiti de la locul accidentului, lasandu-l acolo in drum ?”
Reporterul l-a ascultat pe omul acesta spunandu-i mai multe intamplari din viata sa, afland astfel raspunsul la intrebare.

Cand omul acesta era mic, el era foarte mandru de ceasul de buzunar al tatalui sau si dorea sa-l ia la scoala intr-o zi, ca sa-l arate colegilor sai. El stia ca tatal sau i-a zis o data:
„Nu!”, dar el era disperat „sa se mandreasca cu ceasul tatalui” la scoala.
Astfel, se gandi sa-l ia intr-o zi dupa ce tatal sau va pleca la lucru dimineata, si-l va aduce inapoi inainte ca tatal sau sa vina de la serviciu. Si asa, el nu va afla niciodata.
A doua zi dimineata, s-a strecurat in camera parintilor lui, a luat ceasul din sertarul tatalui sau, l-a invelit intr-un servetel de hartie, l-a pus in buzunar si-a plecat la scoala.
Era tare bucuros cand in pauza, a putut iesi afara la joaca. Si-a adunat prietenii in jurul sau si le-a aratat ceasul. Unul din ei, i-a cerut sa-i dea un pic ceasul sa-l tina in mana. Cand sa-l dea celuilalt baiat, ceasul ii cazu din mana si se prefacu in tandari. Baiatul, ingrozit, ridica bucatelele de jos, le puse in servetel si dupa terminarea scolii se duse in graba acasa si puse ceasul spart inapoi in sertarul tatalui sau. Cand tatal veni acasa in seara aceea si vazu ceasul spart, il intreba pe baiatul sau ce s-a intamplat. Baiatul minti si refuza sa recunoasca faptul ca el a spart ceasul.
Minciuna aceea l-a facut sa mai zica una si inca una si tot asa, tiparul vietii sale era bazat pe minciuna. Crescand, baiatul acesta n-a vrut niciodata sa spuna adevarul despre lucrurile rele pe care le-a facut. El a continuat sa minta iar minciuna i-a devenit un obicei.

Cand presedintele fabricii de hartie s-a prezentat la tribunal in fata judecatorului, el a primit 20 de ani de puscarie.
Daca l-ar fi luat pe baiat imediat la spital de la locul accidentului, i-ar fi salvat viata iar rusinea si regretul pe care acum trebuia sa le sufere in inchisoare nu le-ar mai fi cunoscut. In loc sa faca ce era drept si sa spuna adevarul, el a incercat sa acopere adevarul cu o minciuna. Daca ar fi invatat sa spuna adevarul inainte de a se maturiza, viata lui ar fi avut un alt sfarsit.

Intamplarea aceasta ne da numai un exemplu despre cat de important este sa invatam a spune adevarul de mici copii, apoi ca tineri.
Cel mai important lucru pentru voi este sa luati in serios cele cinci decizii de la inceput si astfel veti creste copii mari si tineri care spun adevarul si in cuvantul carora toti pot avea incredere.

Administrarea timpului

ADMINISTRAREA TIMPULUI

Privind retrospectiv viata, am dori de multe ori sa fim din nou copii sau tineri pentru a lua totul de la inceput. Cu un sentiment de neimplinire, de insatisfactie, multi dintre noi ne simtim secatuiti de puteri in fata tuturor cerintelor vietii, iar gandul la viitor ne umple de o si mai mare neliniste. Cu mintea rascolita, probabil te intrebi: „voi fi capabil sa realizez ceva in anii ce vor urma?”. Totul depinde de modul in care am folosit fiecare luna, fiecare saptamana, fiecare zi, fiecare ora, fiecare minut sau secunda. Probabil ca acum cea mai nimerita rugaciune este cea a psalmistului care spunea: „Invata-ne sa ne numaram bine zilele ca sa capatam o inima inteleapta!”(Ps. 90:12).
Timpul reprezinta unul dintre cele mai importante aspecte ale „patrimoniului” pe care il avem in viata, iar controlul asupra timpului poate face diferenta dintre succes si esec. Asadar cum putem sa profitam la maxim de cele 24 de ore pe care le avem in fiecare zi? Care sunt deprinderile pe care trebuie sa le avem? Care sunt uneltele necesare unei administrari eficace a timpului? In acest articol am dori sa privim la patru pasi necesari in administrarea corecta a timpului:
¨ Identificarea valorilor;
¨ Stabilirea obiectivelor;
¨ Planificarea;
¨ Evaluarea.
1. Identificarea valorilor
A pierde timpul inseamna a pierde viata, iar a castiga timpul inseamna a castiga viata. Dar castigarea timpului este legata in mod direct de tipul activitatilor in care investim energie. Multi oameni traiesc o viata frenetica, plina de activitati diverse, insa toate acestea nu le garanteaza un final plin de satisfactie. Nu multimea activitatilor aduce cu sine implinirea, ci tipul acelor activitati. Asadar, nu are importanta numarul de ore lucrate cat ceea ce faci in acele ore. Se impune deci, o cantarire a valorilor. Astfel, activitatile pe care le prestam zilnic pot fi clasificate in functie de importanta, respectiv de urgenta pe care o cer. De cele mai multe ori, urgentele sunt evidente, cer o atentie imediata, dar adesea nu sunt importante. Pe de alta parte, activitatile importante, care nu sunt si urgente, cer mult mai mult efort pentru a fi demarate. Insa doar ele contribuie la implinirea obiectivelor si prioritatilor majore in viata. Mult timp este folosit pentru lucruri care nu cantaresc nimic in ochii lui Dumnezeu. Desi am putea gasi scuze pentru fiecare actiune intreprinsa, daca suntem sinceri, am vedea ca sunt unele chestiuni care nu fac altceva decat sa ne aglomereze in mod inutil viata. Pentru identificarea adevaratelor valori putem sugera cateva modalitati.
In primul rand, este necesar sa cunosti ceea ce este valoros in cantarul lui Dumnezeu. El spunea prin scrierea lui Isaia urmatoarele: „gandurile Mele nu sunt gandurile voastre si caile voastre nu sunt caile Mele, ci cat sunt de sus cerurile fata de pamant, atat sunt de sus caile Mele fata de caile voastre si gandurile Mele fata de gandurile voastre” (Isaia 55:8,9). Ca si crestini care traim printre oameni lumesti putem sa fim afectati de filozofia lor de viata si, fara sa sesizam, incepem sa urmarim aceleasi interese meschine. De aceea a fost inspirat Pavel sa scrie : „tot ce este adevarat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice fapta buna, si orice lauda, aceea sa va insufleteasca” (Filipeni 4:8). Cu parere de rau trebuie spus ca multi din cei ce se pretind crestini au inversat valorile si traiesc pentru ei insisi, ghidati de poftele lumesti. In acest sens este binevenit indemnul: „Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va prefaceti prin innoirea mintii voastre, ca sa puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea buna placuta si desavarsita” (Rom. 12:2). Asadar, valorile reale sunt valorile lui Dumnezeu. Studierea Scripturii ne poate ajuta sa vedem ca ajutarea celor nevoiasi, rugaciunea, slujirea altora, vestirea Evangheliei se numara printre acele lucruri apreciate de Dumnezeu.
Un alt mod de a identifica valorile este testul timpului. Daca ceva este valoros si peste 100 de ani sau mai mult, atunci cu adevarat acel lucru sau acea activitate trebuie sa capete atentia cuvenita. Dupa ce vei muri, va ramane ceva din toata truda ta? Sau, in vesnicie va cantari greu zbaterea ta de acum? Apostolul Petru avea o dorinta arzatoare care si-a exprimat-o astfel: „Imi voi da osteneala dar, ca si dupa moartea mea sa va puteti aduce aminte de aceste lucruri” (2 Petru 1:15). Ai ceva pentru care se merita sa depui un efort considerabil? O persoana a afirmat ca: „daca nu ai o cauza pentru care sa fii gata sa-ti dai chiar si viata, atunci existenta ta este fara sens”.
2. Stabilirea obiectivelor
Un pas foarte important in a castiga controlul asupra timpului este stabilirea obiectivelor. Toate obiectivele pe care ni le stabilim in viata trebuie sa rezulte din valorile pe care ni le-am definit. Trecand in revista toate lucrurile si actiunile pe care le consideram importante trebuie sa alegem ceva care se preteaza cel mai bine capacitatilor, talentelor si maturitatii noastre. Se cere aici calauzire din parte lui Dumnezeu. Numai asa vom fi capabili sa descifram tipul de activitate pe care trebuie s-o facem, iar daca vrem sa realizam cu adevarat ceva ii vom face loc intre prioritati. Nu putem sa facem mai multe lucruri bine. De aceea se impune o cristalizare a gandirii, urmata de un efort sustinut in realizarea a ceea ce ne-am propus. Cineva spunea ca : „daca tintesti aiurea nimeresti aiurea”. Avand in minte un obiectiv concret vom putea spune „nu” la ceea ce este nesemnificativ. Aici se potriveste zicerea ca: „Cel ce spune mereu „da” devine un nimeni”.
Domnul Isus a venit in lume cu un obiectiv specific, clar, unidirectionat, acela de a sluji si de a-si da viata ca rascumparare pentru noi. Numai asa a putut sa exclame in final: „s-a ispravit!” Tu, ca si crestin, ce obiective ai pentru anul ce vine? Sugeram cateva obiective rezonabile: sa conduci un suflet la Hristos, sa citesti Biblia in intregime intr-un anumit interval, sa vizitezi cateva persoane bolnave, sa ajuti periodic o familie nevoiasa, sa vizitezi pe cei care ar avea nevoie de incurajare, mangaiere, etc.
3. Planificarea
In cartea profetului Isaia gasim scrise urmatoarele: „dar cel ales la suflet face planuri alese si staruie in planurile lui alese” (Isaia 32:8). Un om intelept planifica cu minutiozitate etapele concrete pentru atingerea unui obiectiv. Nici un invatator sau profesor nu preda la voia intamplarii, ci urmeaza o anumita programa de lucru. Noi crestinii trebuie sa fim de asemenea foarte ordonati. Apostolul Pavel a fost extrem de ordonat in ceea ce lucra. Astfel, pe cand isi lua ramas bun de la prezbiterii din Efes, el spune urmatoarele: „va marturisesc astazi ca sunt curat de sangele tuturor. Caci nu m-am ferit sa va vestesc tot planul lui Dumnezeu” (Fapte 20:27, 28). Asta presupunea faptul ca marele apostol avea un anumit set de invataturi pe care-l transmitea cu atentie fiecarei biserici nou infiintate. De fapt, orice epistola paulina este structurata logic, subliniind ca acest invatator opera cu anumite doctrine in mod sistematic. Acesta este un bun model pentru noi, lucratorii de astazi. Nu este corect sa lucram haotic deoarece Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al randuielii (1 Corinteni 14: 33). Asa cum o gospodina buna isi aranjeaza timpul pentru a realiza toate treburile casnice (Prov. 31:15, 16,25), tot asa un credincios trebuie sa planifice. Unor crestini li se pare nespiritual sa planifice, ripostand ca ei umbla calauziti de Duhul lui Dumnezeu. Sa nu uitam insa ca acelasi Duh al lui Dumnezeu a participat la creatie si totul a fost facut in mod ordonat, logic, conform planului lui Dumnezeu. Iar daca Dumnezeu a avut un plan bine elaborat inca din vesnicie, cine suntem noi, care ne dovedim a fi atat de imperfecti si uneori incapabili de a ispravi lucrarea, sa nu planificam? Mai degraba lenevia sau teama de a ne asuma anumite responsabilitati in intervale de timp precise ne fac sa nu planificam. De asemenea rusinea de a nu duce la indeplinire acele lucruri ce ni le propunem ne face sa batem in retragere cand este vorba de planificare. Asadar, timpul folosit cu intelepciune cere planificare si timpul care da cele mai mari rezultate este acela investit in planificare.
4. Evaluarea
Cand Dumnezeu a finalizat procesul creatiei „s-a uitat la tot ce facuse si iata ca toate erau foarte bune” (Gen. 1:31). Pavel, fiind la sfarsitul activitatii sale, a spus: „M-am luptat lupta cea buna, mi-am ispravit alergarea, am pazit credinta. De acum ma asteapta cununa neprihanirii pe care mi-o va da Domnul…” (2 Tim. 4:7,8). Domnul Isus a spus: „am sfarsit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac” (Ioan 17:4). Pentru ca la finele vietii sa poti rosti ceva identic, trebuie sa inveti sa evaluezi sau sa te auto-evaluezi in repetate randuri in modul cel mai realist posibil. Ce am facut pana acum si cum am facut? Cum se putea face mai bine? Unde pot indrepta ceva? Acestea sunt cateva intrebari care te pot ajuta sa iti corectezi lucrarea in asa fel incat sa nu fi alergat in zadar. Domnul sa ne binecuvanteze pe toti in noul an cu realizari sfinte spre slava Lui!

Daniel Grigoriciuc