Esti o persoana obisnuita, speciala sau unica ?

Cunoaste-te pe tina insuti
(maxima scrisa pe frontispiciul templului din Delhi)

Esti o persoana obisnuita, speciala sau unica ?

Daca te consideri o persoana obisnuita, inseamna ca te incadrezi in societatea din care faci parte, te amesteci si te pierzi in multime si nu te dai in vant sa iesi in evidenta. Esti o persoana obisnuita care isi traieste viata monoton, indeplinindu-si cu strictete sarcinile cotidiene, o persoana constiincioasa, echilibrata, care nu se lasa intimidata de imprejurari nici de eventualele tensiuni. Iata ceea ce face din tine, care te numesti obisnuit, o persoana speciala.
Esti obisnuit pentru ca nu esti extravagant, accepti viata, te-ai resemnat si esti gata sa traiesti pana la ultima picatura. Stii ca esti o faptura minunata si nimic nu va schimba acest lucru. Apartii cerului, de aceea esti unic. Esti un individ ca ceilalti si totusi, diferit.
Dar poate nu te incadrezi aici si spui, foarte sigur, ca esti o persoana speciala. Aceasta este concluzia la care ai ajuns dupa ce prietenii tai ti-au laudat calitatile si isi apreciaza talentele. Oriunde mergi faci atmosfera placuta si nimeni nu se plictiseste cu tine. Toata lumea iti cauta compania. Esti multumit cu ce ai si faci tot posibilul sa strangi lumea in jurul tau. Specialitatea ta consta in faptul ca ai “priza” la public si iubesti oamenii. Ii iubesti intr-atat, incat esti gata sa ii asculti. De aceea multi te considera unic. Cine mai poate gasi un prieten ca tine? Sacrificiul tau pentru oameni iti sa satisfactii. Totusi, faptul ca vorbesti mult si ai multe relatii nu inseamna ca nu esti obisnuit. Doar esti la fel ca oricare altul, dar diferit. Ai un tipar mai deosebit. Daca stii cum, te folosesti bine de el. Ajuns in fata lui Dumnezeu, recunosti si tu ca esti obisnuit.
Analizand mai bine situatia preferi mai mult sa fii o persoana unica. Unica dar nu singura. Si e lucru minunat! Apartii unei familii, esti unic. Apartii unei societati, dar esti unic. Cine poate copia tiparul tau? Pentru Dumnezeu esti unic. Dintre miliardele de oameni de pe pamant, in ochii lui Dumnezeu esti ca singur pe pamant. Isi dai seama de valoarea pe care o ai? Esti iubit pentru ca esti unic. Esti iubit pentru ca esti special. Esti iubit pentru ca esti obisnuit. Esti o faptura minunata, pentru ca asa ai fost creat, asa ai fost proiectat inca inaintea de intemeierea lumii.
Ti-ai dat seama ca e vorba doar de tine, nu-i asa?
Emma Daniel Domuta

Cine este cel mai mare ?

Oamenii sunt ciudati, de-a dreptul !
Ganditi-va la ucenicii Domnului. Au fost martorii minunilor dumnezeiesti pe care Domnul nostru le-a facut. Au vazut marea linistindu-se – la porunca LUI, au vazut indracitul eliberat – la porunca LUI, au vazut ologii umbland, surzii auzind, orbii capatandu-si vederea, multimile saturate.
L-au vazut pe EL. Au umblat cu EL, au stat de vorba cu EL, L-au vazut fata in fata. Trei dintre ei au vazut chiar si „Schimbarea la fata”, cand Domnul Isus Cristos statea de vorba cu Moise si Ilie (Legea si Proorocii), iar Dumnezeu spunea din cer: „Acesta este Fiul meu prea iubit, de El sa ascultati”. „ACESTA ESTE FIUL MEU, DE EL SA ASCULTATI”.
Ucenicii sunt atat de uimiti incat Petru – cu stilu-i caracteristic – le propune sa imortalizeze acel moment (din existenta universului creat „Din El, prin El si pentru El”) si sa-l inchida in 3 colibe.
…………………………………………….
Daca n-ati sti continuarea, ce ati spune? „Cu siguranta oamenii acestia – ucenicii LUI – au ajuns la sfintenia pe care o pretinde Dumnezeu de la orice om. Cu siguranta ca ei nu mai sunt interesati de cele materiale, de micile „rautati” ale vietii.” Asa credeti ca gandeau ucenicii? Da de unde !
stiti ce-i durea pe ei cel mai tare? stiti ce-i framanta pe ei?
CINE ESTE CEL MAI MARE ?
Cine este cel mai mare era problema lor. Abia dupa ce L-au vazut rastignit – in locul lor, din dragoste pentru ei – au priceput… CINE este cel mai mare.
……………………………………………..
Cine este „cel mai mare” in viata ta? Serviciul tau, cariera ta, scoala ta, masina, hainele, casa, calculatorul, televizorul, aurul tau, argintul tau, bogatia ta?
„Arunca dar aurul in tarana,
arunca aurul din Ofir in prundul paraielor !
si atunci Cel Atotputernic va fi aurul tau, argintul tau, bogatia ta.
Atunci Cel Atotputernic va fi desfatarea ta.”
Iov 22:24-26
…………………………………….
Daca L-am vazut pe EL in toata splendoarea si frumusetea LUI, in desavarsirea si sfintenia LUI, si totusi… ma lupt ca „EU” sa fie raspunsul la intrebarea „Cine este cel mai mare?”, cred ca este bine sa-mi amintesc ce spune Ioan Botezatorul: „Trebuie ca EL sa creasca, iar eu sa ma micsorez.”

Mai mult decat atat, daca il vad pe EL in fiecare din fratii mei, atunci inteleg clar fata de cine trebuie ca eu sa ma micsorez, iar El sa creasca.
Ei sa creasca – fratii mei, pentru care a murit Cristos, iar eu sa ma micsorez.

Atunci voi intelege ca „celor smeriti, El le da har”, atunci va fi „Cristos in voi – nadejdea Slavei”, iar cei din jurul meu vor pricepe ca L-am vazut, ca il vad in fiecare zi si stau de vorba cu EL in fiecare zi, si ca „mi-e scarba de mine si ma pocaiesc in tarana si cenusa” (Iov 42:6).
Vor intelege toti ca „nu mai traiesc eu, ci Cristos traieste in mine”.

Conluzie-intrebare: Ucenicii au avut toate atu-urile, au aprticipat la toate „lectiile”, si totusi… stia Apostolul Pavel de ce zicea: „Cine crede ca sta in picioare, sa ia seama sa nu cada.”
Daca ei, care au fost muritorii cei mai apropiati de VIAta, au avut aceste experiente, cum oare ar trebui sa fim noi?
Cat timp am petrecut azi, ieri, alaltaieri cu EL, stand de vorba cu EL, in rugaciune si adorare, studiind Biblia? si cat timp am cheltuit pentru „restul”…? Daca raportul este 15 ore pe zi cu „restul” si 10 minute cu EL… atunci cine este cel mai mare in viata mea?

de Ioan Ciobota
Radio Vocea Evangheliei – Timisoara

Ceasul de buzunar

Aceasta povestire ilustreaza faptul ca o minciuna mica poate creste asa de mare ca n-o mai poti ascunde.

Intr-o seara ploioasa, un domn imbracat destul de bine isi conducea masina spre casa venind de la serviciu. Se gandea la slujba lui in care devenise destul de priceput si bine respectat in oraselul de munte unde locuia. El era acum presedintele unei fabrici de hartie, bucurandu-se de munca lui si familia sa pe care o iubea foarte mult.
In timp ce se gandea la toate acestea, se uita pe drumul de munte si apropiindu-se de-o curba vazu ca ceva se misca pe drum in fata lui. Apropiindu-se mai tare de umbra aceea miscatoare, isi dadu seama ca era un baietel pe o bicicleta. Apasa pe frana ca sa mai reduca din viteza dar era prea tarziu. Din cauza drumului udat de ploaie, masina aluneca si se izbi in baiatul cu bicicleta. In cele din urma opri masina, iesi sa vada ce facuse si cand vazu baiatul jos ghemuit si lesinat, in loc sa-l duca repede la spital, se urca repede in masina, dadu putin inapoi si porni cu viteza, lasand baiatul inconstient acolo jos.

Cateva minute mai tarziu, un tir trecu si el pe-acolo. Soferul tirului vazu si el ceva acolo pe drum, dar nu putea spune exact ce putea fi. In clipa in care si-a dat seama ce era acolo, a pus si el piciorul pe frana, dar din nou era prea tarziu si-l lovi si el pe baietel.
Soferul tirului a sarit din cabina, a ridicat cu grija copilul si a fugit cu el repede la spital. Oricum era prea tarziu si doctorii n-au mai putut face nimic copilului.
In ziua urmatoare, vestea accidentului s-a impanzit in tot oraselul. Oamenii din oras erau toti furiosi pe cel care a lovit prima data cu masina pe baietel si l-a lasat acolo fara sa-i dea vreun ajutor.

In aceeasi zi, in timp ce presedintele fabricii de hartie se pregatea sa mearga la lucru, fiul sau veni alergand in camera si zise:
„Taticule, am fost afara si-am vazut masina ta lovita si becul din fata spart. Ce s-a intamplat?”
Tatal raspunse:
„Las ca am eu grija de asta, da-i drumul la treaba ta.”
La serviciu, omul acesta coplesit de vinovatie nu mai putu face nimic gandindu-se cum de-a putut sa lase acolo baietelul acela. Nu mai putea sa traiasca cu sentimentul acesta de vinovatie; s-a urcat in masina sa si s-a dus direct la politie sa le spuna ce-a facut. Imediat, domnul presedinte a fost dus la inchisoare si aruncat acolo intr-o celula.

Toti oamenii din oras, familia sa si prietenii sai au fost socati sa auda ca el a putut sa faca un astfel de accident si sa lase baietelul acela acolo.
Cateva zile mai tarziu, un reporter de la ziar veni la el in inchisoare ca sa-i ia un interviu si l-a intrebat:
„Dumneavoastra pareti a fi un om care are totul – o casa frumoasa, o slujba plina de succes si o familie care va iubeste. Cum de-ati putut lovi un baietel si sa fugiti de la locul accidentului, lasandu-l acolo in drum ?”
Reporterul l-a ascultat pe omul acesta spunandu-i mai multe intamplari din viata sa, afland astfel raspunsul la intrebare.

Cand omul acesta era mic, el era foarte mandru de ceasul de buzunar al tatalui sau si dorea sa-l ia la scoala intr-o zi, ca sa-l arate colegilor sai. El stia ca tatal sau i-a zis o data:
„Nu!”, dar el era disperat „sa se mandreasca cu ceasul tatalui” la scoala.
Astfel, se gandi sa-l ia intr-o zi dupa ce tatal sau va pleca la lucru dimineata, si-l va aduce inapoi inainte ca tatal sau sa vina de la serviciu. Si asa, el nu va afla niciodata.
A doua zi dimineata, s-a strecurat in camera parintilor lui, a luat ceasul din sertarul tatalui sau, l-a invelit intr-un servetel de hartie, l-a pus in buzunar si-a plecat la scoala.
Era tare bucuros cand in pauza, a putut iesi afara la joaca. Si-a adunat prietenii in jurul sau si le-a aratat ceasul. Unul din ei, i-a cerut sa-i dea un pic ceasul sa-l tina in mana. Cand sa-l dea celuilalt baiat, ceasul ii cazu din mana si se prefacu in tandari. Baiatul, ingrozit, ridica bucatelele de jos, le puse in servetel si dupa terminarea scolii se duse in graba acasa si puse ceasul spart inapoi in sertarul tatalui sau. Cand tatal veni acasa in seara aceea si vazu ceasul spart, il intreba pe baiatul sau ce s-a intamplat. Baiatul minti si refuza sa recunoasca faptul ca el a spart ceasul.
Minciuna aceea l-a facut sa mai zica una si inca una si tot asa, tiparul vietii sale era bazat pe minciuna. Crescand, baiatul acesta n-a vrut niciodata sa spuna adevarul despre lucrurile rele pe care le-a facut. El a continuat sa minta iar minciuna i-a devenit un obicei.

Cand presedintele fabricii de hartie s-a prezentat la tribunal in fata judecatorului, el a primit 20 de ani de puscarie.
Daca l-ar fi luat pe baiat imediat la spital de la locul accidentului, i-ar fi salvat viata iar rusinea si regretul pe care acum trebuia sa le sufere in inchisoare nu le-ar mai fi cunoscut. In loc sa faca ce era drept si sa spuna adevarul, el a incercat sa acopere adevarul cu o minciuna. Daca ar fi invatat sa spuna adevarul inainte de a se maturiza, viata lui ar fi avut un alt sfarsit.

Intamplarea aceasta ne da numai un exemplu despre cat de important este sa invatam a spune adevarul de mici copii, apoi ca tineri.
Cel mai important lucru pentru voi este sa luati in serios cele cinci decizii de la inceput si astfel veti creste copii mari si tineri care spun adevarul si in cuvantul carora toti pot avea incredere.

Administrarea timpului

ADMINISTRAREA TIMPULUI

Privind retrospectiv viata, am dori de multe ori sa fim din nou copii sau tineri pentru a lua totul de la inceput. Cu un sentiment de neimplinire, de insatisfactie, multi dintre noi ne simtim secatuiti de puteri in fata tuturor cerintelor vietii, iar gandul la viitor ne umple de o si mai mare neliniste. Cu mintea rascolita, probabil te intrebi: „voi fi capabil sa realizez ceva in anii ce vor urma?”. Totul depinde de modul in care am folosit fiecare luna, fiecare saptamana, fiecare zi, fiecare ora, fiecare minut sau secunda. Probabil ca acum cea mai nimerita rugaciune este cea a psalmistului care spunea: „Invata-ne sa ne numaram bine zilele ca sa capatam o inima inteleapta!”(Ps. 90:12).
Timpul reprezinta unul dintre cele mai importante aspecte ale „patrimoniului” pe care il avem in viata, iar controlul asupra timpului poate face diferenta dintre succes si esec. Asadar cum putem sa profitam la maxim de cele 24 de ore pe care le avem in fiecare zi? Care sunt deprinderile pe care trebuie sa le avem? Care sunt uneltele necesare unei administrari eficace a timpului? In acest articol am dori sa privim la patru pasi necesari in administrarea corecta a timpului:
¨ Identificarea valorilor;
¨ Stabilirea obiectivelor;
¨ Planificarea;
¨ Evaluarea.
1. Identificarea valorilor
A pierde timpul inseamna a pierde viata, iar a castiga timpul inseamna a castiga viata. Dar castigarea timpului este legata in mod direct de tipul activitatilor in care investim energie. Multi oameni traiesc o viata frenetica, plina de activitati diverse, insa toate acestea nu le garanteaza un final plin de satisfactie. Nu multimea activitatilor aduce cu sine implinirea, ci tipul acelor activitati. Asadar, nu are importanta numarul de ore lucrate cat ceea ce faci in acele ore. Se impune deci, o cantarire a valorilor. Astfel, activitatile pe care le prestam zilnic pot fi clasificate in functie de importanta, respectiv de urgenta pe care o cer. De cele mai multe ori, urgentele sunt evidente, cer o atentie imediata, dar adesea nu sunt importante. Pe de alta parte, activitatile importante, care nu sunt si urgente, cer mult mai mult efort pentru a fi demarate. Insa doar ele contribuie la implinirea obiectivelor si prioritatilor majore in viata. Mult timp este folosit pentru lucruri care nu cantaresc nimic in ochii lui Dumnezeu. Desi am putea gasi scuze pentru fiecare actiune intreprinsa, daca suntem sinceri, am vedea ca sunt unele chestiuni care nu fac altceva decat sa ne aglomereze in mod inutil viata. Pentru identificarea adevaratelor valori putem sugera cateva modalitati.
In primul rand, este necesar sa cunosti ceea ce este valoros in cantarul lui Dumnezeu. El spunea prin scrierea lui Isaia urmatoarele: „gandurile Mele nu sunt gandurile voastre si caile voastre nu sunt caile Mele, ci cat sunt de sus cerurile fata de pamant, atat sunt de sus caile Mele fata de caile voastre si gandurile Mele fata de gandurile voastre” (Isaia 55:8,9). Ca si crestini care traim printre oameni lumesti putem sa fim afectati de filozofia lor de viata si, fara sa sesizam, incepem sa urmarim aceleasi interese meschine. De aceea a fost inspirat Pavel sa scrie : „tot ce este adevarat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice fapta buna, si orice lauda, aceea sa va insufleteasca” (Filipeni 4:8). Cu parere de rau trebuie spus ca multi din cei ce se pretind crestini au inversat valorile si traiesc pentru ei insisi, ghidati de poftele lumesti. In acest sens este binevenit indemnul: „Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va prefaceti prin innoirea mintii voastre, ca sa puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea buna placuta si desavarsita” (Rom. 12:2). Asadar, valorile reale sunt valorile lui Dumnezeu. Studierea Scripturii ne poate ajuta sa vedem ca ajutarea celor nevoiasi, rugaciunea, slujirea altora, vestirea Evangheliei se numara printre acele lucruri apreciate de Dumnezeu.
Un alt mod de a identifica valorile este testul timpului. Daca ceva este valoros si peste 100 de ani sau mai mult, atunci cu adevarat acel lucru sau acea activitate trebuie sa capete atentia cuvenita. Dupa ce vei muri, va ramane ceva din toata truda ta? Sau, in vesnicie va cantari greu zbaterea ta de acum? Apostolul Petru avea o dorinta arzatoare care si-a exprimat-o astfel: „Imi voi da osteneala dar, ca si dupa moartea mea sa va puteti aduce aminte de aceste lucruri” (2 Petru 1:15). Ai ceva pentru care se merita sa depui un efort considerabil? O persoana a afirmat ca: „daca nu ai o cauza pentru care sa fii gata sa-ti dai chiar si viata, atunci existenta ta este fara sens”.
2. Stabilirea obiectivelor
Un pas foarte important in a castiga controlul asupra timpului este stabilirea obiectivelor. Toate obiectivele pe care ni le stabilim in viata trebuie sa rezulte din valorile pe care ni le-am definit. Trecand in revista toate lucrurile si actiunile pe care le consideram importante trebuie sa alegem ceva care se preteaza cel mai bine capacitatilor, talentelor si maturitatii noastre. Se cere aici calauzire din parte lui Dumnezeu. Numai asa vom fi capabili sa descifram tipul de activitate pe care trebuie s-o facem, iar daca vrem sa realizam cu adevarat ceva ii vom face loc intre prioritati. Nu putem sa facem mai multe lucruri bine. De aceea se impune o cristalizare a gandirii, urmata de un efort sustinut in realizarea a ceea ce ne-am propus. Cineva spunea ca : „daca tintesti aiurea nimeresti aiurea”. Avand in minte un obiectiv concret vom putea spune „nu” la ceea ce este nesemnificativ. Aici se potriveste zicerea ca: „Cel ce spune mereu „da” devine un nimeni”.
Domnul Isus a venit in lume cu un obiectiv specific, clar, unidirectionat, acela de a sluji si de a-si da viata ca rascumparare pentru noi. Numai asa a putut sa exclame in final: „s-a ispravit!” Tu, ca si crestin, ce obiective ai pentru anul ce vine? Sugeram cateva obiective rezonabile: sa conduci un suflet la Hristos, sa citesti Biblia in intregime intr-un anumit interval, sa vizitezi cateva persoane bolnave, sa ajuti periodic o familie nevoiasa, sa vizitezi pe cei care ar avea nevoie de incurajare, mangaiere, etc.
3. Planificarea
In cartea profetului Isaia gasim scrise urmatoarele: „dar cel ales la suflet face planuri alese si staruie in planurile lui alese” (Isaia 32:8). Un om intelept planifica cu minutiozitate etapele concrete pentru atingerea unui obiectiv. Nici un invatator sau profesor nu preda la voia intamplarii, ci urmeaza o anumita programa de lucru. Noi crestinii trebuie sa fim de asemenea foarte ordonati. Apostolul Pavel a fost extrem de ordonat in ceea ce lucra. Astfel, pe cand isi lua ramas bun de la prezbiterii din Efes, el spune urmatoarele: „va marturisesc astazi ca sunt curat de sangele tuturor. Caci nu m-am ferit sa va vestesc tot planul lui Dumnezeu” (Fapte 20:27, 28). Asta presupunea faptul ca marele apostol avea un anumit set de invataturi pe care-l transmitea cu atentie fiecarei biserici nou infiintate. De fapt, orice epistola paulina este structurata logic, subliniind ca acest invatator opera cu anumite doctrine in mod sistematic. Acesta este un bun model pentru noi, lucratorii de astazi. Nu este corect sa lucram haotic deoarece Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al randuielii (1 Corinteni 14: 33). Asa cum o gospodina buna isi aranjeaza timpul pentru a realiza toate treburile casnice (Prov. 31:15, 16,25), tot asa un credincios trebuie sa planifice. Unor crestini li se pare nespiritual sa planifice, ripostand ca ei umbla calauziti de Duhul lui Dumnezeu. Sa nu uitam insa ca acelasi Duh al lui Dumnezeu a participat la creatie si totul a fost facut in mod ordonat, logic, conform planului lui Dumnezeu. Iar daca Dumnezeu a avut un plan bine elaborat inca din vesnicie, cine suntem noi, care ne dovedim a fi atat de imperfecti si uneori incapabili de a ispravi lucrarea, sa nu planificam? Mai degraba lenevia sau teama de a ne asuma anumite responsabilitati in intervale de timp precise ne fac sa nu planificam. De asemenea rusinea de a nu duce la indeplinire acele lucruri ce ni le propunem ne face sa batem in retragere cand este vorba de planificare. Asadar, timpul folosit cu intelepciune cere planificare si timpul care da cele mai mari rezultate este acela investit in planificare.
4. Evaluarea
Cand Dumnezeu a finalizat procesul creatiei „s-a uitat la tot ce facuse si iata ca toate erau foarte bune” (Gen. 1:31). Pavel, fiind la sfarsitul activitatii sale, a spus: „M-am luptat lupta cea buna, mi-am ispravit alergarea, am pazit credinta. De acum ma asteapta cununa neprihanirii pe care mi-o va da Domnul…” (2 Tim. 4:7,8). Domnul Isus a spus: „am sfarsit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac” (Ioan 17:4). Pentru ca la finele vietii sa poti rosti ceva identic, trebuie sa inveti sa evaluezi sau sa te auto-evaluezi in repetate randuri in modul cel mai realist posibil. Ce am facut pana acum si cum am facut? Cum se putea face mai bine? Unde pot indrepta ceva? Acestea sunt cateva intrebari care te pot ajuta sa iti corectezi lucrarea in asa fel incat sa nu fi alergat in zadar. Domnul sa ne binecuvanteze pe toti in noul an cu realizari sfinte spre slava Lui!

Daniel Grigoriciuc

Cum poti afla voia Domnului ?

Cum poti afla voia Domnului ?

Acum cativa ani am primit vizita unei tinere care dorea sa-mi ceara un sfat. Nu era sigura ca il iubeste pe tanarul cu care se imprietenise. Totusi, intensitatea sentimentelor dintre ei crestea vertiginos. Dupa multa framantare si multa rugaciune, se decisese sa ceara direct de la Dumnezeu intelepciune. Ar fi vrut ca El sa-i vorbeasca printr-un semn clar. Ii spusese Domnului sa-i arate daca este de acord cu aceasta prietenie. Cum era in preajma Craciunului, semnul cerut ca si confirmare a fost ca baiatul sa-i dea drept cadou o pereche de manusi si o esarfa. Bineiinteles ca ea a asteptat apoi cu inima cat un purice venirea Caraciunului. N-a spus nico vorba cuiva despre planul ei. In seara de Craciun a venit acasa si , surpriza, a dat cu ochii de un cadou. Parintii i-au spus ca este chiar de la baiatul cu care se imprietenise. L-a luat repede, afugit cu el in camera ei si l-a deschis. Ce sa vezi? Era chiar o pereche de manusi si o esarfa!
Tanara nu mai putea de bucurie. Vai insa, fericirea ei s-a terminat repede cand ftratele ei i-a spus ca (in gluma) el ii cumparase cadoul si doar o pacalise (sau o mintise?) ca ar fi de la prietenul ei. In prima zi de Craciun a venit si cadoul din partea prietenului ei, dar vai! Nu erau nici manusi si nici urma de esarfa. „Va rog,” a spus tanara, „sa-mi spuneti care este parerea dumneavoastra despre astfel de „semne”. Le putem considera o metoda prin care sa primim calauzirea lui Dumnezeu?”

Cum ne calauzeste Dumnezeu astazi? Cum poate El (care este spirit invizibil si atotputernic) sa-si comunice intentiile omului (care este carne si sange) ? Trebuie sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne vorbeasca prin semne, cum a facut tanara de care v-am vorbit? Trebuie sa „dam cu banul” dupa ce ne-am rugat in prealabil ca Dumnezeu sa ne arate voia Sa? Nu cumva este de ajuns sa ne silim sa facem ce credem noi in momentul acela ca este cea mai buna alternativa si sa o declaram pe aceasta drept „voia Domnului” ? In timpuri biblice, Dumnezeu si-a calauzit poporul in multe feluri. Iosif a fost fortat sa-si aleaga drumul in viata sub presiunea circumstantelor potrivnice. Lui Moise, Dumnezeu i-a vorbit din mijlocul tufisului arzand. Israelitii au fost condusi prin pustie de un nor ziua si de un stalp de foc noaptea. Iosua a fost calauzit prin felul in care i-a raspuns Dumnezeu la rugaciune (Iosua 7:7-15). Evanghelistul Filip a fost calauzit printr-un inger, sutasul Corneliu printr-o vedenie. Dumnezeu le-a vorbit oamenilor „cand intr-un fel, cand intr-altul”. Calauzirea divina nu este data deobicei prin semne spectaculoase, printr-un foc din cer, o voce extraterestra, o vedenie de noapte sau o coincidenta extraordinara a circumstantelor. Metodele cele mai folosite de Dumnezeu sunt mult mai putin dramatice. Majoritatea copiilor lui Dumnezeu despre care citim in Biblie au fost calauziti nu prin mijloace extraordinare (voci, vedenii, ingeri), ci prin intermediul lucrurilor naturale. Cei mai multi dintre ei au fost calauziti prin simplul fapt ca au facut ceea ce stiau ca trebuie sa faca: sa-si ingrijeasca turmele, sa-si dreaga navodul sau sa puna mana pe coarnele plugului.

Probabil ca cea mai grea indeletnicire din viata este sa luam decizii. Trebuie sa ne hotaram sa mergem undeva sau sa nu mergem, sa cumparam ceva sau sa nu cumparam, sa acceptam ceva sau sa nu acceptam. Viata este o lunga succesiune de alegeri pe care trebuie sa le facem intre bine si rau, intre adevar si minciuna, intre ceea ce este bun si ceea ce este cel mai bun. Cu siguranta ca Dumnezeu vrea sa ne ajute sa facem decizii intelepte – nu numai in problemele majore, ca insuratoarea sau alegerea unei meserii, ci si in micile detalii ale vietii de fiecare zi.

Aflarea voiei lui Dumnezeu este , intr-un fel, foarte legata de procesul prin care devenim o persoana dupa voia lui Dumnezeu. Cu cat ne vom stradui sa fim asemenea lui Christos in caracter, cu atat vom putea afla mai usor care este voia lui Dumnezeu pentru viata noastra. In Proverbe 3:6 ni se spune: „Recunoaste-L in toate caile tale, si El iti va netezi cararile”. Totusi, chiar si cei mai buni copii ai lui Dumnezeu ne vor spune ca, uneori, nu este chiar atat de simplu sa aflii care este voia Domnului pentru o anumita situatie. Exista cateva reguli practice pentru aflarea voiei lui Dumnezeu. Vrem acum sa ne uitam impreuna la cateva dintre ele.

1. Invatatura Cuvantului

In subiecte despre care putem citi in Biblie, ceea ce este scris ramane autoritatea ultima si inatacabila. Tine minte ca Dumnezeu foloseste principii, nu numai porunci. De exemplu, principiul general al multumirii. Textul din 1 Tesaloniceni 5:18 spune: „Multumiti lui Dumnezeu pentru toate lucrurile caci aceasta este voia lui Dumnezeu, in Christos Isus cu privire la voi”. Unii membrii din biserica parca au darul nemultumirii. Nimic nu le place. Parintii nu-i inteleg; biserica este moarta; predicatorul nu predica bine; etc. Astfel de atitudini nu sunt in voia lui Dumnezeu. stim precis aceasta pentru ca nu sunt atitudini de multumire. Ele calca un principiu general al Bibliei.

Biblia vorbeste si despre lucruri specifice, ca de exemplu, supunerea fata de legile tarii. Dar… te afli pe o sosea nationala, este tarziu in noapte, foarte putine masini in jur, asa ca de ce sa nu conduci cu 120 de km in loc de 80 de km pe ora? Biblia spune: „Fiti supusi oricarei stapaniri omenesti, pentru Domnul: atat imparatului, ca inalt stapanitor, cat si dregatorilor, ca unii care sunt trimesi de el sa pedepseapsca pe facatorii de rele si sa laude pe cei ce fac bine” (1 Petru 2:13). Orice intentie care este contrara unui principiu din Biblie nu este in cadrul voiei lui Dumnezeu.

Cand luam Biblia si o citim cu smerenie, intr-un duh de rugaciune putem spune bucurosi: Dumnezeu mi-a vorbit; am auzit glasul Domnului prin Cuvant. Exista o fraza despre Biblie care a fost retiparita in multe locuri:”Biblia contine mangaiere ca sa te incurajeze, hrana pentru suflet si lumina ca sa te calauzeasca. Ea este harta calatorului, toiagul drumetului si busola calauzei”. Cat de adevarat!

2. Calea rugaciunii

N-ar trebui niciodata sa calcam pe un teritoriu in care nu ne-am rugat mai inainte. Iacov spune: „Daca vreunuia dintre voi ii lipseste intelepciunea, s-o ceara de la Domnul” (Iacov 1:5). Cand trebuie sa luam o hotarare care cere o intelepciune deosebita cuvintele lui Iacov capata o insemnatate noua si stralucitoare: „Daca vreunuia dintre voi ii lipseste intelepciunea, s-o ceara de la Domnul”. Sa se roage deci.

Rugaciunea lucreaza in noi o stare potrivita pentru intelegerea voiei lui Dumnezeu. Cand ne rugam pentru o anumita problema, Dumnezeu poate sa ne faca sa simtim daca o anumita hotarare a noastra ar fi buna sau rea. In Vechiul Testament, gabaonitii l-au inselat pe Iosua. Ei s-au deghizat imbracandu-se cu haine vechi, si au luat in desaga paine uscata si mucegaita. Erau in realitate hititi care locuiau in apropiere, dar temandu-se sa nu fie ucisi de israeliti s-au dat drept un popor venit de departe sa faca un legamant cu poporul Domnului. Inselat de aparente – Iosua a facut legamant cu ei. A gresit teribil pentru ca „n-au intrebat pe Domnul” (Iosua 9:14). Iosua nu s-a rugat. S-a increzut doar in priceperea sa si a cazut in capcana. Este bine (si de asteptat) ca poporul Domnului sa se roage ca sa primeasca calauzire. Psalmistul spune: „Fa-ma sa aud disdedimineata bunatatea Ta, caci ma incred in Tine.”

3. Circumstantele providentiale

De multe ori, Dumnezeu ne face cunoscuta voia Sa prin circumstantele vietii. Iosif a privit retrospectiv la ceea ce i se intamplase in viata – la haina frumos colorata, la aruncarea in fantana fara apa, la aruncarea lui in inchisoare – si a putut sa le spuna fratilor sai care venisera in Egipt: „Voi, negresit, v-ati gandit sa-mi faceti rau, dar Dumnezeu a schimbat raul in bine, ca sa se implineasca ceea ce se vede azi, si anume, sa scape viata unui popor in mare numar” (Gen. 50:20).

Cand providenta divina l-a dus pe Iosif in Egipt, el si-a dat silinta sa continue sa fie la inaltime si sa-I slujeasca Domnului in locul in care se gaseste. La fel trebuie sa facem si noi in situatia in care ne-a asezat Dumnezeu astazi. S-ar putea sa nu fie o situatie ideala, s-ar prea putea sa ne fi dorit altceva mai bun, dar o schimbare a situatiei nu ne va face sa-L slujim cu mai multa credinciosie, daca nu-L slujim cu credinciosie si in situatia de fata.

Circumstantele providentiale se pot schimba intr-o clipa: s-ar putea sa sune telefonul, sa fim chemati la un nou loc de munca, s-ar putea sa primim o scrisoare, sa dam peste un prieten de care aproape uitasem sau sa ni se intample ceva care pentru moment sa ne displaca. Dumnezeu are un scop pentru care ingaduie fiecare eveniment prin care trecem. Aceste circumstante providentiale duc la calauzirea prin „usi deschise – usi inchise”. Apostolul Pavel marturiseste ca a intarziat o vizita promisa la Corint pentru ca in Efes a vazut ca Dumnezeu ii deschisese o usa pentru vestirea Cuvantului. Uneori cumparam sau nu cumparam; plecam sau stam pe loc; acceptam sau nu suntem de acord doar din cauza circumstantelor de moment.

Circumstantele trebuiesc insa judecate duhovniceste. De exemplu, cand lui Iona i s-a spus sa mearga la Ninive, el s-a hotarat sa fuga la Tars, 3400 de \m spre vest in loc de 1500 \m spre est. S-a dus in portul Iope si a gasit o corabie care tocmai pleca spre Spania. S-ar putea ca Iona sa fi crezut ca Dumnezeu i-a scos in cale corabia ca sa poata pleca spre Spania in loc sa se mai duca la Ninive. Corabia era acolo si-l astepta, mai erau locuri pe corabie si Iona avea banii necesari in buzunar (Iona 1:3). Uneori pare ca insusi Satan randuieste imprejurari potrivite pentru cei care nu vor sa faca voia Domnului. In orice caz, Iona n-a ascultat. S-a urcat in corabie si a plecat inspre vest. La scurta vreme insa, s-a trezit in pantecele pestelui. Circumstantele parusera potrivite dar nu fusese voia Domnului ca el sa mearga spre Spania. Este evident ca nu intotdeauna circumstantele ne descopera voia lui Dumnezeu.

4. Sfatul altor crestini

Uneori, Dumnezeu ne calauzeste prin alti oameni. Un foarte bun exemplu este relatia dintre Moise si Ietro. Moise era epuizat la maxim sub povara problemelor ridicate de judecarea unei natiuni cu cateva milioane de cetateni. In Exod 18 ni se arata cum Ietro l-a invatat pe Moise sa delege responsabilitati si autoritati altora chemati sa-l ajute. Exista unii care l-au criticat pe Moise pentru ca a ascultat de vocea unui om, dar Biblia nu ne spune nicaieri ca sfatul lui Ietro ar fi fost rau sau ca Moise ar fi gresit pentru ca l-a ascultat.

Proverbe 11:14 ne spune ca: „biruinta vine prin marele numar de sfetnici”. Exista unii care au darul de a fi buni sfetnici. Acestia nu sunt intotdeauna doar predicatorii ordinati, ci adesea pot fi credinciosi din adunare care umbla ei insisi cu Dumnezeu si stiu sa-i indrepte si pe altii spre o astfel de cale.

Este o buna idee sa ne oprim din drum si sa stam putin de vorba cu un prieten despre problemele noastre. Adesea astfel de discutii ne limpezesc mintea. Totusi in ultima instanta oricate sfaturi am primi de la altii hotararea finala ne apartine. Noul Testament ne relateaza o imprejurare in care Pavel a preferat sa refuze sfatul unor prieteni dragi. Ei l-au avertizat despre suferintele pe care avea sa le indure daca se va duce la Ierusalim si au staruit de el sa nu se duca (Fapte 21:20). Pavel le-a raspuns: „Ce faceti de plangeti asa si-mi rupeti inima. Eu sunt gata nu numai sa fiu legat, dar chiar sa si mor in Ierusalim pentru Numele Domnului Isus” (Fapte 21:13). Cand au vazut ca nu-l pot indupleca, prietenii s-au resemnat zicand: „Faca-se voia Domnului!” Este bine sa cautam sfatul prietenilor crestini dar hotararea finala trebuie sa fie personala.

5. Bunul simt

Dumnezeu a daruit oamenilor ceea ce noi numim „bunul simt”. El se asteapta sa-l folosim. In cautarea noastra dupa voia Domnului nu ne dam seama ca uneori Dumnezeu prefera sa taca. El vrea ca sa decidem noi singuri.

Unii oameni umbla zi de zi intr-o ceata a nesigurantei, ingrijorandu-se ce meserie sa-si aleaga, ce fel de masina sa-si cumpere, la ce scoala sa se duca, etc, etc. Dumnezeu ne-a lasat o masura de libertate in care trebuie sa actionam singuri calauziti de dragostea pentru El si de grija pentru aproapele. La prima vedere, s-ar parea mai spiritual sa cautam calauzirea Domnului si sa asteptam un semn din partea Lui, decat sa mergem si sa facem lucrul care ni se pare cel mai potrivit. Nu uitati insa ca Dumnezeu ne-a daruit deja un instrument de lucru: o minte inoita si sfintita. Cum ni s-a spus sa-L iubim pe Dumnezeu „cu tot cugetul” (Matei 22:37), Dummezeu doreste ca noi sa ne folosim mintea. El ne-a dat o buna portie de calauzire atunci cand ne-a inzestrat cu o minte care poate sa gandeasca.

In multe probleme despre care Biblia nu ne spune nici da nici nu, Dumnezeu vrea sa hotaram dupa inteligenta pe care ne-a dat-o. Trebuie sa ne socotim bine, sa cantarim alternativele, sa analizam situatiile si sa ajungem la decizii corecte.

Putem deci sa cunoastem voia lui Dumnezeu prin citirea Cuvantului, pe calea rugaciunii, prin forta imprejurarilor, ascultand de sfatul altora sau folosind inteligenta cu care ne-a inzestrat Dumnezeu.

6. Vocea launtrica

Vocea lui Dumnezeu se poate face auzita, dar nu intotdeauna se intampla asa. Cand Izabela era pe urmele lui Ilie, profetul a avut nevoie sa auda glasul divin si l-a auzit. Nu era in vantul puternic, nici in cutremurul de pamant si nici intr-un vartej de foc; era insa in susurul bland si subtire, in soapta duioasa (1 Regi 19:11-18). Ilie a auzit vocea Domnului.

Unii dintre voi stiti ce inseamna sa simti un impuls irezistibil , imposibil de explicat altora. Oricat ai incerca sa-l ignori, el te urmareste! Se tine scai de tine. Poate ca ai simtit ca trebuie sa te duci sa vizitezi pe cineva, sau ca trebuie sa te rogi pentru o anumita persoana, sau sa stai de vorba cu cineva si sa-i atragi atentia despre o greseala. Nu stii cum de ti-a venit ideia aceea, dar te urmareste parca o voce interioara care ti-o repeta. Dumnezeu ii calauzeste uneori pe copiii Sai si astfel. Nu spun ca trebuie sa ne lasam manati de orice impuls de moment, dar cred ca, daca pastram o stare de supunere si dorinta de a face voia Domnului, Ii vom auzi uneori vocea venind din launtrul nostru, intr-un „susur bland si subtire.”

Duhul Sfant ne face sa inclinam spre un anumit curs de actiune. De exemplu, un tanar participa la o conferinta misionara. Acolo aude cativa misionari din Africa povestind despre pataniile lor. Dintr-o data simte launtric indemnul de a merge si el sa dea o mana de ajutor pentru mantuirea milioanelor de africani care striga dupa ajutor. Sentimentul vine peste el ca o presiune irezistibila. Este lucrarea Duhului Sfant care ii vorbeste dinauntru, staruitor, convingator.

La sfarsitul acestui studiu despre aflarea voiei lui Dumnezeu putem trage doua concluzii:

1) Uneori, Dumnezeu calauzeste oameni diferiti prin mijloace si cai diferite. Fiecare calauzire este la fel de valida si de importanta. O astfel de calauzire este cu privire la lucruri despre care Biblia nu are o invatatura clara sau categorica. Aduceti-va aminte ca, slujind aceluiasi Dumnezeu, doi oameni aflati in circumstante asemanatoare au luat decizii contrare. Neemia a acceptat o escorta armata din partea regelui persan pentru paza in drumul spre Ierusalim (Neemia 2:9), in timp ce lui Ezra asa ceva i s-a parut o jignire la adresa lui Dumnezeu si o proasta marturie despre atotputernicia divina (Ezra 8:22). Amandoi acesti oameni au fost justificati in atitudinile lor si au facut „voia Domnului”, devenind instrumente in refacerea spirituala si fizica a Israelului.

2) Uneori Dumnezeu ne vorbeste prin semne vizibile, dar aceasta nu este norma, ci exceptia. Pe vremea cand israelitii se aflau sub apasarea madianita, lui Ghedeon i s-a aratat un inger care i-a psus ca este alesul prin care Dumnezeu vrea sa-si izbaveasca poporul. Ghedeon s-a indoit si a cerut o dovada vizibila. El a pus un sul de lana afara peste noapte si a cerut ca sa se va da a doua zi ca sulul este umed, iar pe pamantul din jur sa nu cada roua. Indaratnica lui necredinta l-a facut apoi ca sa ceara ca a dopua zi fenomenul sa se intample invers: pamantul sa fie acoperit de roua si sulul sa fie uscat. (Jud. 6:36-40).

Tineti cont ca Dumnezeu ii vorbise deja clar prin viu grai. De fapt, el incepuse sa asculte si sunase din trambita pentru adunarea ostirii. stia ce avea de facut, dar avea inca indoieli ca Dumnezeu l-a ales tocmai pe el pentru o asa mare infaptuire. El a cerut o confirmare in plus. Semnele exterioare nu sunt dovada de o mai mare spiritualitate. Dimpotriva, el scot in evidenta o credinta slaba si o lipsa de sensibilitate spirituala.

Si un ultim sfat: cand vei cauta sa afli voia lui Dumnezeu intr-o anumita problema vei face foarte bine daca vei cauta sa folosesti cati mai multi din cele sase cai enuntate mai sus. La urma, ia cea mai buna hotarare din ceea ce ti s-a descoperit si increde-te ca aceea este expresia voiei lui Dumnezeu pentru viata ta. De multe ori, ti se va cere sa pasesti inainte prin credinta. In viata mea au fost ocazii cand mai multe variante pareau la fel de bune. Parca, parca una era putin mai buna ca celelalte. N-am avut nici un fel de raspuns categoric din partea Domnului. Atunci, am luat hotararea sa urmez varianta care mi s-a parut mai buna si am continuat sa ma rog Domnului sa-mi corecteze calea prin „politica usilor inchise si deschise”. Am pasit inainte cu cugetul impacat si cu convingerea ca Dumnezeu (care ma iubeste) ma va opri daca voi apuca pe o cale dictata doar de umana mea ignoranta.

F.B. Meyer, un predicator englez din secolul trecut tocmai se intorcea acasa dupa o lunga calatorie pe mare. Noaptea era furtunoasa si intrarea in port parea foarte stramta. Era o noapte foarte intunecata. Meyer i-a spus capitanului: „Cum sti cum sa te strecori in port?” Capitanul i-a raspuns: „Vezi luminitele alea trei de pe tarm?” Cand toate se afla pe aceiasi linie, nu mai schimb directia, ci merg drept inainte.” In mod asemanator, daca glasul launtric, principiile Scripturii si circunstantele exterioare vor fi toate in unison, putem merge inainte.

Fie ca sa umblam in credinciosie, dorind nu numai sa ajungem sa cunoastem voia Domnului, ci si sa o implinim si cu fapta. Inainte de toate insa, trebuie sa fim siguri ca ne-am facut, prin credinta in Christos, fii si fiice in familia divina. Ioan 1:12 spune:

„Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu.” Iar in 1 Ioan 2:17 citim: „Cine face face voia lui Dumnezeu ramane in veac.”

Cuvantul Crucii are putere?si noi nu avem nici un merit?

Cultura in care traim este avida dupa informatii noi, dupa lucruri senzationale, stirile sunt prezentate in moduri foarte atractive pentru a atrage oamenii, sunt alesi cei mai meseriasi vorbitori pentru a capta un auditoriu cat mai larg. Poate ca una dintre armele cele mai puternice ale ?stapanului acestui veac? este tocmai sa ne tina tot timpul ocuati si conectati la cat mai multe informatii, intr-o stare permanenta de asteptare a continuarii intrigii perpetue in care ne ducem viata de zi cu zi, astfel incat sa nu mai avem timp sa gandim si sa auzim lucrurile cu adevarat importante. Iar postmodernismul nu face altceva decat sa ne amageasca cu ideea ca libertatea este valoarea suprema a noastra, ca fiecare face ce vrea si cum vrea, si atunci, din tumultul acestei libertati dorim sa fim cat mai unici si deosebiti cautand cu pasiune sa ne exprimam intr-un mod care sa arunce cea mai favorabila lumina asupra noastra.
?Si se intampla de multe ori ca atunci cand ne apropiem de cineva cu dorinta sincera de a impartasi evanghelia, sa ne fie foarte greu sa o facem in mod natural si direct (din frica de a nu parea penibili) si sa incercam (cu disperare) sa aratam oamenilor cat de evident este crestinismul aducand o serie de argumente si uitand sa spunem esenta, Cuvantul Crucii, care este prea simplu si nu ar face altceva decat sa ne puna in situatia de a parea creduli, inculti si inapoiati?Dar asta este?Dumnezeu, in suveranitatea Lui, alege uneori un mod de lucru care ne abroga de orice merit si ne face sa ne dam seama de neputinta noastra.
Nu puteam sa inteleg de ce oameni Lui Dumnezeu, cu toate ca nu spun cuvinte mari, nu folosesc un ton aparte, nu striga, nu dau din maini, transmit prin mesajul lor putere si autoritate. Unii spun ca vorbesc din inima, altii spun ca este Duhul Lui Dumnezeu peste ei, pentru altii este o taina. Am inteles aceasta uitadu-ma la epistola lui Pavel catre cei din Corint unde vedem un exemplu practic a modului in care lucreaza uneori Dumnezeu, alegand lucrurile pe care lumea aceasta nu pune nici o valoare pentru a le face de rusine pe cele valoroase in ochii multora. Si toate acestea pentru ca ?Cine se lauda sa se laude in DOMNUL? si sa nu existe nici un motiv de mandrie atunci cand vorbele noastre ajung sa aiba putere si sa fie ?vorbe de Duh? pentru alticineva.
?Da, intr-adevar vorbele, cuvintele pot avea putere indiferent daca sunt de bine sau de rau, daca sunt binecuvantare sau blestem. Prin Cuvant Dumnezeu a creat lumea?si sunt foarte multe cazuri in care tot prin cuvant (un cuvant spus la timp si unde trebuia) au fost distruse vietile unor oameni.
Credem in binecuvantare si blestem. De aceea ne aducem copii la binecuvantare, tocmai pentru ca vrem sa credem ca ceea ce spunem acolo are putere. Si dorim ca puterea din spatele cuvintelor noastre sa fie de natura divina si nu demonica.
Vestea buna este ca ?strugurii nu cresc in spini si nici smochinele in maracini? iar cuvintele noastre nu sunt altceva decat reflectarea a ceea ce suntem. De aceea haide-ti sa il cautam mai intai pe Dumnezeu, sa il lasam sa ne schimbe dupa voia Sa deoarece Dumnezeu este credincios si pana la urma ne da ceea ce cautam.
?Iudeii cer minuni, grecii cauta intelepciune?dar noi ce cautam??

Mitica Irimia, Timisoara

Preotul si enoriasul clevetitor

Intr-o biserica era un preot foarte credincios, dar un enorias il vedea rau si l-a clevetit ani de zile. Cand acest enorias a vazut ca preotul imbatraneste foarte tare, si temandu-se ca va muri, iar el va ramane cu pacatul neiertat, s-a dus la preot si i-a spus: “ Iata, frate, am venit sa-ti spun ca-mi pare rau ca toata viata te-am clevetit si te rog sa ma ierti!” Preotul i-a raspuns: “Frate, eu stiu si te-am iertat de mult. Dar ia te rog aceasta perna de fulgi si du-te la raspantie, apoi scoate fulgii din ea si arunca-i in aer, si adu-mi-o inapoi”. Enoriasul a luat perna cu fulgi pe care i-a dat-o preotul si a executat intocmai, desi nu pricepea nimic din ceea ce facea. El s-a intors la preot cu perna goala; si preotul i-a dat acum un ac si ata si i-a spus: “Du-te inapoi, strange fulgii si baga-i la loc in perna, umple-o din nou, coase-o si adu-mi-o inapoi”. Enoriasul s-a dus, dar mai ia fulgi daca mai ai de unde! S-a intors inapoi la preot si i-a spus ca n-a mai gasit nici macar un fulg – au fost luati toti de vant! Atunci preotul i-a zis: “Vezi, tot astfel este si cu vorbele clevetitoare pe care le-ai raspandit. Acum nu le mai poti retrage. Du-te si ia cuvintele inapoi daca mai poti!”
Pacatul nu numai ca raneste sufletul, dar el aduce in lume o groaznica realitate pe care n-o mai poti lua inapoi.

Astorgoii si Entuziasmul

Oradea, 18.01.2002

Astorgoii si Entuziasmul

2 Timotei 3:1 Sa stii ca in zilele din urma vor fi vremuri grele.
2 Caci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de parinti, nemultamitori, fara evlavie,
3 fara dragoste fireasca, neinduplecati, clevetitori, neinfrinati, neimblinziti, neiubitori de bine,
4 vanzatori, obraznici, ingimfati; iubitori mai mult de placeri decat iubitori de Dumnezeu;
5 avand doar o forma de evlavie, dar tagaduindu-i puterea. Departeaza-te de oamenii acestia.

Romani 1:29 Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lacomie, de rautate; plini de pizma, de ucidere, de cearta, de inselaciune, de porniri rautacioase; Sunt soptitori,
30 birfitori, uratori de Dumnezeu, obraznici, trufasi, laudarosi, nascocitori de rele, neascultatori de parinti,
31 fara pricepere, calcatori de cuvant, fara dragoste fireasca, neinduplecati, fara mila.

O imagine a lumii noastre de 50 de ani incoace

Daca am incerca o traducere noua a textelor din Romani si Timotei 2, atunci ar trebui sa traducem unele cuvinte care ne intereseaza cam asa:

In vremurile din urma oamenii vor fi fara respect pentru vreo autoritate, fara sentimente naturale, greu de impresionat, greu de induplecat, fara respect…etc.

Ambele texte sint fascinante in original, fiind o lectie de stil din partea apostolului Pavel. Descrierea decandentei lumii in care traia precum si a generatiilor viitoare care nu anuntau nimic mai bun.

Acest mesaj este in urma a trei evenimente: o boala care m-a tinut la pat dindu-mi timp mai mult de cugetare, un post mai lung de televizor, o intilnire cu un prieten departat. In rastimpul de boala, dar mai ales dupa ce am sfirsit-o cu durerile si am simtit din nou bucuria de a trai normal, m-am intrebat de ce atita apatie in bisericile noastre, de ce atita lipsa de entuziasm pentru viata care este oricum asa de bogata si de frumoasa, avind atitea bucurii simple.

I. DESPRE BUCURIE, APATIE SI ENTUZIASM

Preliminarii si lamuriri

Apatie si Entuziasm sint doua cuvinte grecesti care numeau stari de spirit ideale, promovate de diferite scoli de gindire antice:
1. La sceptici, Aphateia insemna lipsa de suferinta, stare ideala care se obtine daca nu te atasezi de lucruri, pentru ca lucrurile nu sint oricum reale, si daca sint reale sint incognoscibile. Daca nu te atasezi de aceste lucruri, raplata este ataraxia, netulburarea, apatheia, lipsa de patimire si suferinta. A ajuns astazi sa insemne nepasarea.
2. La Platon, in dialogul Ion, Socrate vorbeste de Ion ca de un Entheosiasmos, adica de o putere divina care te pune in miscare la fel ca piatra magneziana, adica magnetul care atrage inelele de fier si le da puterea de a face si inelele acelasi lucru ca si piatra magnetica. Entuziastul este cel care este insuflat de zei, care este purtatorul unei puteri, a inspiratiei . A ajuns sa insemne astazi entuziasmul romantic, elanul vital al eroului gata de actiune si sacrificiu.
Asadar, apatia, stare de desprindere de cele lumesti, vazute, nu insemna deloc stare de nepasare, iar entuziasmul vechilor greci era mult mai aproape de definitiile pe care apostolul Pavel le da bucuriei inspirate de Duhul, decit de entuziasmul eroului din epoca romantica.
3. La apostolul Pavel apare in original in limba greaca un termen, astorgos termen care se refera la oamenii care si-au pierdut orice urma de afectiune naturala, fireasca, dragostea de tip STORGE, dragoste care face posibila relationarea noastra la familia apropiata.

Bucurati-va si iara-si zic bucurati-va – Entuziasmul crestinesc

Crestinismul nu are nimic de a face cu apatia sceptica, nici cu ataraxia, si nici cu entuziasmul de tip romantic.
Indemnul lui Cristos si a apostolului Pavel au fost la bucurie si entuziasm, dar la acea bucurie care vine din insuflarea Duhului pe care nu trebuie sa il intristam in noi. .
Bucurati-va si iara-si zic bucurati-va, spune apostolul inchis in lanturi. Paradoxal. Aici este vorba de altfel de pasiune, de un altfel de entuziasm.
CS. Lewis in ale sale Scrisori ale lui Zgindarila, sesizeaza ca ceva s-a intimplat cu bucuria crestina de ceva ani incoace, apoi Steinhard, reluind ideea in Jurnalul Fericirii incearca sa traga un semnal de alarma privitor la pierderea bucuriei elementare crestine. Care a devenit acreala deja.
Tot Noul Testament este plin de indemnuri la bucurie de vreme ce Mirele este cu noi si Duhul bucuriei ne locuieste.

II. INCEPUTUL SFIRSITULUI – VREMURILE DIN URMA

De 50 de ani incoace
Ce s-a intimplat insa cu Biserica lui Cristos, cea care ar trebui sa fie plina de entuziasm si in sens etimologic si in sens propriu chiar si in prigoane ca este apatica in toate sensurile? Ce se intimpla de citiva ani incoace ca predicile, cintarile si poeziile sint receptate cu tot mai putina emotie? Enoriasi si lucratori ne cufundam in programe si activitati care ne creeaza o falsa oboseala, pretext ideal pentru a ascunde lipsa de pasiune, de entuziasm.
Bifam activitatile religioase si plecam fara bucurie si participam la serviciile de inchinare cu tot mai putin entuziasm, batrinii nu mai au bucurie, tinerii nu mai au chef, adultii nu mai au pofta de prea multe. Aventurile misionare de pe vremea ratiilor de benzina si interzicerii manifestarilor publice sint lucruri deja uitate. Unii spun ca ar trebui sa avem din nou prigoana pentru a iesi din starea de lingoare si „balteala” generala despre care vorbea cu pasiune recent un coleg.

Care este cauza? O ALTA REALITATE
Nu pretindem ca am gasit diagnosticul final, piatra filozofala, cheia dezlegarii problemelor care ne framinta de cam 10 ani incoace pe unii, de 50 de ani pe altii.
Care este cauza reactiei atit de slabe la realitatea cotidiana, la normalitate, la actiunea zilnica?
Unul dintre raspunsuri poate fi: O ALTA REALITATE, o realitate virtuala, deformata, o pacaleala de autenticitate, o falsa participare la viata intermediata de un filtru care falsifica si deformeaza.
Orice dependent de droguri sau alcool stie ca pentru a obtine satisfatia de astazi, trebuie sa iei o doza mai mare ca ieri si miine bucuria va fi obtinuta de o supradoza. Ce placere mai poti gasi in apa dupa tuica, specialistii spun ca numai cu bere te mai poti drege.
De citiva ani incoace traim intr-o realitate inselatoare, intr-o camera cu oglinzi deformate, privind viata prin filtre de lumina si de adevar care functioneaza ca un drog si care in momentul in care cobori in realitate, realul, viata adevarata are gust de carton.

III. ASTORGOI- OAMENII VREMURILOR DIN URMA – TOT MAI MULTI – TOT MAI PUTINI

Asa cum precizam la inceput, de vreo 50 de ani incoace, o specie este pe cale de aparitie, o specie pe care in scrierea noastra o vom numi cu numele imprumutat de la apostolul Pavel, ASTORGOII, oamenii vremurilor din urma, carora sentimentele normale, naturale, mila, compasiunea, pasiunea, dragostea familiala. Astorgoii, oamenii care capata privirile sticloase imprumutate de pe ecranele televizoarelor.
Avem de-a face cu un fenomen in care o majoritate prefera sa se mute dincolo de viata reala, acolo unde incepe viata servita la filtru, strecurata ca nu te ineci cu prea multa autenticitate. Tatal minciunii a creat un nou sistem de a trai in minciuna, si-a rafinat sistemul prin care totul, chiar si ce este adevarat poate parea o mare minciuna, la fel ca in bilciul unde sint oglinzi deformate in labirintul cu sticle in care iesirile si chipurile sint toate inselatoare.
De o vreme incoace traim tot mai mult in viata pe sticla si tot mai putin in viata de dincolo de fereastra.
Avem tot mai multe emisiuni preferate si tot mai putine activitati preferate. Avem mai tot mai multi fani a tot felul de personaje si formatii, tot mai putini care au modele si invatatori sau maestrii la care sa mergi acasa.
Tot mai multi barbati pot sa se scoale la 3 noaptea sa urmareasca finalele in NBA sau cursele in direct de Fromula 1, prea putini mai sint amatorii unor nopti de veghe in rugaciune considerate plicticoase.
Tot mai multi care sint gata sa urmareasca interminabilele seriale ca Spitalul de Urgenta si ranile deschise de acolo, tot mai putini dispusi sa mearga intr-o vizita la spital de adevaratelea, pentru ca de pe ecran nu miroase a pansamente si a bolnav.
Tot mai multe femei sint gata sa petreaca in viata de familie a unor cadre de scena permanent aceleasi, mii de episoade de telenovele fara sfirsit, in care urmaresc personajele schimbind replici de un banal penibil, tot mai putine se bucura de scena casei lor in care se intimpla lucruri mult mai fascinante. Ba in ultimul timp au aparut emisiuni la care poti sta la nesfirsit sa privesti oameni ca si tine facind baie si mincind oua moi, asistind la spectacolul plictistor al vietii altora, pentru ca esti pacalit ca al tau este infinit mai lipsit de emotie.
Sotia nu mai traieste bucuria familiei si a casei pentru ca in telenovele este mai bine. Cum sa compari o viata de familie ca in telenovele cu viata ta de familie atit de putin palpitanta?
Sotul nu mai poate trai bucuria calma a mesei in familie pentru ca secretia de adrenalina este mai mare la meciurile de pe Eurosport, nu mai poate conduce cu 50 km la ora pentru ca a trait entuziasmul prin camera de pe masina lui Schumacher.
Tinerii nu mai traiesc bucuria de a face sport pentru ca au destul sport singeros pe ecranele de toate tipurile, fie de computer, fie de televizor,
Semanam cu animale haituite care vineaza repede mincarea pe la piata, somnorosi si cu ochii inrositi de uitat la televizor, nu ne mai putem privi vecinii in ochi in lift si ne enervam pe vinzatoarea care ne face sa pierdem episodul preferat datorita incetinelii ei. Ne culcam tirziu adormind in fata ecranului, ne sculam tirziu obositi de prea multe cite am aflat nu de cite am facut.
Si la boala tot ecranul este mingiiere. Lumea, comunitatea, biserica poate fi inlocuita cu o lume falsa care iti coboara in casa cind crezi ca vrei tu. Te duci sa duci cina la bolnavi si nici la rugaciune televizorul nu este oprit ca nu cumva sa se piarda ceva.
Ce bine ar fi sa avem televizoare pentru fiecare pentru sot, sotie si copii pentru ca telecomanda devine obiect de disputa cind se suprapun emisiunile preferate.
Nimeni nu mai citeste carti dintr-un capat in altul ca pe vremea cind cumparam cartite la pachet ca sa pui mina pe un roman bun, acum totul este pe casete video gata de inchiriat, totul este pe CD-uri, in forma digerabila. Copiilor nu le mai este motivata imaginatia de Jules Verne pentru ca au toate explicatiile din natura, toata viata le este sintetizata la Familia „DE CE” pe Fox Kids.
Copii invata sa citeasca, invata engleza, invata fara profesor si cu un terminal de sticla. Locul pedagogului din secolul trecut, al profesorului care dadea meditatii acasa este luat de tot felul de maimute care vorbesc de pe CD-uri.

Finalmente vom celebra lipsa Idealul este lipsa celuilalt, al aproapelui real si inlocuirea lui cu o intreaga lume, un univers constituit de comunitate informa DE DEPARTE, o lume in care copii nu vor mai vedea vaca bunicilor in mod real, ci numai la Animal planet, in care rasaritul soarelui il vedem doar pe Discovery, cui ar indrazni sa calatoreasca de placere i se ofera canalul Travel, este mai ieftin, alergarea se intimpla pe Eurosport, sederea la banca din fata portii ca prin Oltenia sau ziarul citit ca in Morometii este inlocuit de CNN si Euronews, iar biserica de TBN. Orice pentru oricine.

Cineva mi-a spus ca prefera sa stea sa se uite duminica dimineata pe TBN sau pe CBN pentru ca asculta o predica mai buna, isi bea ceaiul in liniste linga sotie, nu miroase nimeni a transpiratie linga el, ca la biserica, nu mai iese afara in frig si nici nu mai consuma benzina sau biletele de tramvai.
Tatal Minciunii ne ofera alternative mai comode, mai ispititoare pentru orice fata a realitatii prin tubul de sticla care se termina in fata ta. O proiectie de viata preparata cu grija si servita in portii care sa nu deranjeze sufletul.

Acum trei zile m-am intilnit cu un prieten, de departe. L-am intrebat ce efect a avut asupra lui 11 septembrie, fiind cetatean american, roman de origine emigrat de mai multa vreme. Mi-a spus ca, dureros, si constientiza faptul acesta, evenimentele l-au lasat destul de rece, pentru ca avea sentimentul de déja vu, se obisnuise cu imagini de acest fel, mai ales ca cei de la Hollywood le fac mult mai bine. Cu totii intr-un mod mai intens sau mai diluat am simtit acest lucru atunci, am avut senzatia ca nu este adevarat, ca este film, ca este un fel de Ziua Independentei.
Realitatea deformata intrata pe ecranele de sticla sau in ziare sau pe internet ne-a afectat dramatic capacitatea de reactie la realitatea cotidiana.
Accidentul, creierii imprastiati, oamenii striviti in caroserii nu ne fac sa ne gindim la granita dintre viata si moarte socul nu mai este destul de puternic, imaginile ne sint comune de la Reflectii Rutiere. Femeile de astazi lesina mult mai greu decit cele din secolul trecut de pe vremea domnului Goe si conduc mult mai bine. Simturile ni s-au atrofiat, sentimentele au palit in intensitate, avem singe tot mai rece. Pentru a motiva reactii normale, sentimente naturale este nevoie de ceva mult mai spectaculos, este nevoie de senzational, de stimuli tot mai puternici, de Surprize Surprize, de Iarta-Ma, de tot felul de improvizatii si teme cu variatiuni la viata, bine impanate cu dresuri regizorale si cu destul de mult sex ca doza sa fie destul de eficienta.

Ne miram ca doi romani din cinci sufera de depresii, cind, oricit ar fi omul de sarac, nu-si ia calorifer, dar isi ia televizor color?
Asa vom ajunge ca in 2020 bolile psihice vor ocupa in Romania locul I in topul bolilor care solicita atentie speciala, spunea Daniela Bartos, ministrul sanatatii in 24 nov.
Tot mai uscati, tot mai apatici, mai nesimtitori, mai greu de impresionat pentru ca dozele de viata pe care le luam de pe micul ecran sint stimulente prea puternice fata de care viata reala nu mai are nici farmec, nici emotie, nici culoare si nici gust. Emisiunile si filmele cu rotunde, triunghiuri si patrate ne condamna o intreaga generatie la a deveni NESIMTITORI, fara sentimente naturale, devenim ASTORGOI, oameni care simtim tot mai putin la ceea ce se intimpla linga noi. Asta poate fi calea sigura pentru a nu te apropia de cel cazut pentru a-l ridica, sa nu mai aperi pe cel batut. Asa nu mai este greu de inteles cum echipajul unei ambulante lasa un bolnav sa moara in strada cu perfuziile in miini si cum un copil moare abandonat de frig in tren.

Priviti la desenele animate pe care le urmaresc copii nostrii in care personajel nu vorbesc decit urlind, facind miscarii ample si exagerate, s-a dus vremea lui Tom si Jerry care se fugareau nevinovati, totul este la o alta dimensiune a miscarii, culorile se schimba repede, videoclipurile sint tot mai rapide.
O noua specie, cu picioare mai scurte, cu miini atrofiate cu sezutul lipit de fotolii, cu degete antrenate la pop-corn, dar cu ochi din ce in ce mai mari, pregatiti pentru noile ecrane plate, cu urechi mai fine pentru noile sisteme de sonoritare este pe cale de aparitie – ASTORGOII – NESIMTITORII, un nou neam, cei lipsiti de dragostea si sentimentele firesti din cauza dozelor prea mari de sentimente invalmasite pe ecran. Ne plingem de ca sintem inconjurati de nesimtiti de toate felurile, asta este noul pas in decadere, specie noua purtatoare a unui handicap cumplit, atrofierea INIMII, a sentimentului natural.
Ma intreb ce doza le va trebui copiilor nostrii pentru a putea sa le declansam lacrimi si impresii, daca noua ne trebuie doua ore de tot feul de Suprize ca sa lacrimezi.

IV. ANTIDOTUL

Care este solutia?
Scoaterea televizorului?
Nu este singura problema, mai este si computerul, mai este si ziarul.
Avem atitea canale de otrava care ni se scurg in case si care ne-au afectat de 50 de ani incoace toate reflexele emotionale. Sintem afectati mai mult decit am putea crede.

Care au fost solutiile de urgenta luate de biserici?
Aducerea distractiei si adrenalinei pe scena. Amvonul a fost condamnat la disparitie in unele biserici ceea ce arata o schimbare dramatica a modelelor eclesiale. In locul amvonului s-a nascut o scena cu jocuri de lumini, cu reflectoare, pentru alungarea plictiselii si apatiei, prin programe noi, prin predicatori noi, care predica din gluma in gluma si nu din verset in verset.
Predicatorul plin de autoritate cu voce profetica a fost inlocuit de tot felul de mascarici pe care ii putem vedea pe canalele de televiziune religioase, noi profeti facuti de manageri, impresari, machiori si regizori, nu de Duhul.
Noi masuri de decibeli, boxe si formatii, grupe de tot felul care inlocuiesc Cuvintul cu Sunetul, rostirea cu imaginea. Comunitati respectabile simt nevoia sa isi orneze sanctuarele cu ecrane uriase pe care sa proiecteze ilustratiile si mici filmulete relative la mesaj. Generatiile noastre nu mai pot asculta cuvinte mai lungi de 20 de minute, dar pot urmari imagini cite o ora si jumatate.
Unde sint Spurgeon si Wesley si Moody care nu aveau la dispozitie nici macar retroproiectoare?
Studiile biblice pe grupuri sau nu, indeletnicire fara prea multe emotii, a fost inlocuit de un fel de sedinte de vindecari, de un fel de spiritism sau de orice altceva pentru a crea senzatiile tari de care sintem privati altfel la biserica, binecuvintari de la Toronto sau de pe aiurea sint destinate sa emotioneze o generatie careia i s-a tocit capacitatea de a simti.
Biserica devine o mare scena pe care se intimpla lucruri care trebuie sa intre in competitie cu ce se intimpla pe micul ecran.

Vom incerca sa cautam impreuna, empiric, la risc un prim pas spre o posibila solutie pentru ca intr-un fel, nimic nu este nou sub soare si chiar pe vremea apostolilor oamenii erau in cautarea de noi senzatii, dupa ce razboaiele Romei se sfirsisera. Razboinicii romani, lacomi de realitatea cimpului de lupta au creat Circul si gladiatorii si poporul asta astepta: Circ si Piine. Grecii, nostalgici dupa vremea in care chiar se facea scoala in Academia lui Platon si Lyceumul lui Aristotel, au creat Agora in care discutau nimicuri, dornici doar de noutati.
Diavolul a fost dintodeauna specialistul crearii de INLOCUITORI pentru a te DISTRAGE (vezi Distractie) de la viata.
Deformarea este tot atit de mare ca si la copiii care se intoxica cu laptele de mama si nu pot incurgita decit laptele praf preparat special pentru ei. De cincizeci de ani incoace, simptomatic sintem lacomi de inlocuitori de tot felul, nu numai de musama in loc de piele si margarina in loc de unt, de cubulete de supa in loc de patrunjel, di de INLOCUITORI DE VIATA pentru insasi VIATA.
Problema noastra nu o rezolvam aruncind pe fereastra televizoarele, poate este un inceput sa incercam sa le controlam, pentru ca boala este mult mai intinsa. Deformarea si oferta de inlocuitori de realitate este mult mai subtila.
Probabil va trebui sa intervenim intr-adevar radical in programe si in viata si organizarea bisericii. Poate va trebui sa raspundem cu un alt chip, chipului veacului acestuia care incearca sa ne intre in biserica, dar pina la reforme instutionale intelepte si nu doar de forma, mai sint alte lucruri de rezolvat.
Probabil secolul urmator va trebui sa pregatim biserica pentru a vietui in catastrofa relationala fara a deveni biserica pe internet sau un fel de TBN adus la cote inimaginabile, un fel de biserica televizata.

Dar inainte de asta trebuie sa incepem cu citeva lucruri marunte: trebuie inceput cu restaurarea a ceea ce s-a stricat mai tare in urma acestei campanii a Celui Mincinos: capacitatea de a simti normal, de a reactiona normal la viata normala. Trebuie sa incercam sa reintram in viata normala, sa revenim cu picioarele pe pamant, sa incercam sa vedem viata de dincolo de ferestrele noastre asa cum este.
Incercati urmatoarele lucruri, par marunte si nu avem mai multe argumente decit experimentul, puteti sa incercati doar citeva:

1. Opriti pentru cel putin o saptamina televizorul, internetul, computerul, aparatele de radio, cam tot ce se baga in priza si face zgomot si aduce o altfel de viata in viata dumneavoastra. Asta va crea o liniste ciudata, neobisnuita si acest neobisnuit va crea crize. Gustul adevaratei vieti vi se va parea ca si gustul cafelei preferate pe care incercati sa o beti dupa ce ati mincat seminte de floarea soarelui sarate. Dezleaga legaturile robiei.
2. Sarbatoriti micile bucurii ale familiei. Daca tot s-a facut liniste, umpleti spatiul obtinut cu micile bucurii pe care de obicei le consideram poveri: scincetul copiluli de scutec, intrebarile nesfirsite ale copiilor de scoala. Abia acum, dupa ce ai inchis televizorul si indraznesti, ai curajul si vointa sa nu te mai uiti la Tinar si nelinistit, observi ca ai in casa un adolescent deja TINAR SI NELINISTIT care are nevoie de un prieten si de un maestru, are nevoie de un tata real, nu de un mare absent care se muta de pe fotoliu pe canapea in fata televizorului sau care nu se vede de ziar. Daca nu, se duce la internet si isi cauta pe situri prieteni si prietene. Bucura-te de obisnuit de lucuri mici care compun viata minunata. Viata nu este compusa doar din orele care trebuie sa se scurga mai repede pina incepe emisiunea preferata, iar copii sint doar obstacole in fata ecranului pe care trebuie sa ii fugarim inainte de pierde faza.
3. Reveniti la obiceiurile clasice, cum ar fi rugaciunea la masa cu totii, fara muzica si fara zgomot, fara a minca in fuga si fiecare pe unde apuca, reveniti la masa familiala comuna, chiar daca sint stiri. Rugaciunea cu copiii seara la pat, rugaciunea in genunchi, povestea de seara pentru copii, statul de vorba la cafea cu sotia.
4. Asculta povestile celor din casa. Revenirea la obiceiurile clasice te vor obliga sa petreci mai mult timp de relatie cu cei ai casei. Invata sa asculti cu atentie intimplarile banale de peste zi ale celor din casa, toate nimicurile care s-au intimplat sotiei tale in asa de putin fascinanta zi de spalat vase, aspirat, intins rufe pe balcon, ce au facut copiii la gradinita si la scoala. Nu este important chiar ce au facut, dar este important cum iti povestesc. Este un univers mai plin de surprize decit Discovery. Iti vei redescoperi sotia. Unii asa s-au reindragostit de sotiile lor dupa 20 de ani.
5. Entuziasmeaza-te, lasa-te entusiasmat de MULTUMIRE. Scriptura spune ca oamenii in vremurile din urma vor fi nemultumitori, pentru ca nu cistiga bucatariile promise la diverse emisiuni sau apartamentul in orasul tau sau masina de care au noroc altii. Multumeste pentru lucrurile simple pe care le ai deja, pentru BUCURIILE SIMPLE, pentru mersul simplu fara dureri reumatice, pentru aplecatul elastic sa te inchei la sireturi fara durerile de sciatica, mestecatul fara durerile provocate de afte, vederea fara dureri conjunctivale. Dupa o boala sau dupa un regim restrictiv, puscarie sau armata, tuturor ne vine pofta de viata si bucuria.
6. Fii atent la cei din jurul tau, cultiva-ti apropiatii. Un film te poate face sa uiti ca esti la televizor, altii pot deveni obstacole in calea actiunii care este pe ecran, te poti certa violent pentru a vedea emisiunea preferata. Scriptura ne spune ca oamenii vor fi atunci IUBITORI DE SINE. Inchide lumea care iti intra in viata pe alta parte pentru a te bucura de apropiatii pe are Dumnezeu ti i-a daruit ca sa nu te izbaveasca de iubirea prea mare de sine.
7. Renunta la tichete, cupoane, capace, etichete, bilete si decupaturi de trimis pentru a cistiga tot felul de lucruri la noroc si nemuncite. Ce ironie ar fi sa te faci de ris ca ai cistigat cine stie ce aparat de radio cu eticheta unei beri sau a unui pachet de tigari. Scriptura spune ca oamenii in vremurile din urma vor fi iubitori de bani si cistig murdar. Ai puterea de a te risca sa nu dea norocul peste tine, inchide-ti ochii si urechile cind pe la televizor te ispiteste trimiterea de capace de margarina pentru o bucatarie complet utilata. Este doar un exercitiu spiritual.
8. Regindeste-ti toata viata sociala. Fa-ti ordine in relatii – invita-ti prietenii nu numai sa vedeti serialul preferat impreuna, ci sa faceti o prajitura impreuna, la imbaierea copilului, la reparatia masinii impreuna, la un picnic in mijlocul naturii, nu doar la meciuri si emisiuni preferate. Gaseste forme de socializare care sa scoata din perspectiva televizorul. Trist, se inmpla sa ne viziteze prieteni dragi ca toti sa ne uitam pe fereastra de sticla care da in lumea diforma a minciunilor frumos ambalate. Ne uitam cu totii la televizor ca sa ne luam doza impreuna. Scrie scrisori vecinilor, reia invitatiile clasice din secolul trecut la ceaiuri cu dulceata din lumea lui Caragiale in care pina si domnul Goe era usor simtitoriu.
9. Regindeste intregul sistemul de autoritate in care te afli. Familie, Biserica, Societate, dezintoxicidu-te de felul in care iti vinde mass-media sistemul de autoritate de astazi. Scriptura ne arata in Timotei ca in vremurile din urma oamenii nu se vor mai supune nici unui fel de autoritate naturala, familiala, sociala. Mesajele pe care le primesc copiii dumneavoastra pe ProFM sint in genul ASCULTA-TI MUZICA SI N-ASCULTA DE NIMENI.
10. Fa acelasi lucru cu standardele morale si principiile. Fara limite, este lozinca lumii postmoderne in care traim. Traducind corect textul lui Pavel catre Timotei, aflam ca oamenilor din vremurile din urma li se va parea prea mult orice fel de limita morala, orice conventie sociala, orice ingradire a bunului simt natural. Revistele ca Avantaje sau chiar nevinovata Femeia au din ce in ce mai multe articole in care adulterul este o alternativa decenta, un fel de tratament de stress. Schimbarea partenerului este benefica, chiar eliberatoare. Renunta la revista preferata, chiar daca vei pierde reteta lunii pentru care si asa nu ai incrediente sa o prepari.
11. Evita scenele tari de orice fel la televizor, intra, daca vrei, in scenele tari din viata. O vizita la spital, la un azil de batrini ti-ar oferi mai multe istorii decit cele de la Surprize, surprize, la un orfelinat sau la un ospiciu, chiar in puscarie, daca ai acces, ai putea afla mai multe istorii si mult mai palpitante decit cele de la emisiunea Iarta-ma. O asemenea portie de viata reala te-ar ajuta sa gusti viata ta mai mult si sa te bucuri de normalitatea pierduta prin atacul mass-mediei asupra simturilor.
12. Du-te regulat la o biserica si fii consecvent si credincios fata de acest lucru. Sa nu ai doar o forma de evlavie in care ai bifat activitatile, implica-te activ in ceva, in orice, dar fa cu inima, cu tot sufletul ceea ce faci. Incearca sa nu ai activitati preferate doar
Si chiar de ar fi sa se internetizeze biserica, sa se eletronizeze fratietatea, sa fie mai comod stind la o slujba la televizor, revino la ceea ce ai invatat de la mama ta si bunica ta, Timotee, la lucrurile clasice, revino la VIATA INSASI.

Pastor Marius David Cruceru