Datoria mea era sa pazesc prizonierii. Sapte dintre ei urmau sa fie executati luni in zori. Oamenii mei, la posturile lor, cu armele in mana isi indeplineau cu constiinciozitate slujba. Mandri de succesul obtinut, ii batjocoreau pe prizonieri. Atmosfera era incarcata de ura. Prizonierii injurau, batand cu pumnii insangerati in pereti, altii isi chemau in zadar sotiile si copii aflati prea departe ca sa ii auda. in zori vor muri cu totii.
Atunci s-a intamplat ceva. Unul din condamnatii la moarte incepu sa cante. ?E nebun” gandira cu toti. Dar am observat ca acest om, Koskinen, nu urla si nu injura, ci statea linistit pe banca. Nimeni nu i-a spus nimic; fiecare isi ducea povara in felul lui. Koskinen canta:
In bratele lui Isus sunt ocrotit,
La pieptul Lui ma linistesc,
Iubirea Lui m-a coplesit,
In El, sufletu-mi odihnesc.
A repetat de cateva ori aceasta strofa si cand s-a oprit s-a facut liniste cateva momente, pana cand unul, cu o privire salbatica, interveni:?Ai innebunit? De unde le scoti? Doar nu vrei sa ne convertesti?”
Koskinen privi la el si apoi cu lacrimi in ochi le spuse: ?Vreti sa ma ascultati cateva minute? Ma intrebati de unde stiu cantecul acesta. L-am auzit acum trei saptamani. Si mama mea obisnuia sa cante despre Isus si sa se roage Lui.” Se opri putin, apoi se ridica in picioare ca un soldat, privi drept in fata si continua: ?Cine isi ascunde convingerile este un las. Dumnezeul in care a crezut mama mea este acum si Dumnezeul meu. Nu stiu sa va spun cum s-a intamplat. Noaptea trecuta, stand treaz, am vazut in fata mea, deodata chipul mamei mele, si mi-am adus aminte cantecul pe care l-ati auzit. Simteam ca trebuie sa-L caut pe Mantuitorul si sa ma ascund in El. Apoi m-am rugat Domnului Isus, la fel ca talharul de pe cruce (Evanghelia dupa Luca 23:39-43) rugandu-L sa ma ierte si sa-mi curateasca sufletul pacatos ca sa pot fi pregatit pentru intalnirea cu El care va avea loc in curand. A fost o noapte ciudata. Au fost momente cand mi se parea ca totul stralucea in jurul meu. Am inceput sa-mi amintesc versete din Biblie si cantece pe care le stiam in copilarie, in gandul meu incepeau sa se lege adevarurile despre Mantuitorul, despre sangele Lui care ne spala de pacate, despre locul pe care El ne-a promis ca-l pregateste pentru noi in cer. L-am acceptat in inima mea si l-am multumit. De atunci acest cantec imi rasuna mereu in minte. Este raspunsul lui Dumnezeu la rugaciunea mea si nu mai puteam sa tac; trebuia sa cant! Peste cateva ore voi fi cu Domnul, salvat prin har!”
Fata lui Koskinen stralucea, camarazii lui au ramas tacuti. El insusi parca era schimbat. Santinelele mele ascultau si ele ce spunea. ?Ai dreptate Koskinen”, spuse apoi unul din prizonieri ?dar pentru mine nu cred ca mai este indurare. Mainile acestea au varsat sange, am fost un razvratit Impotriva iui Dumnezeu si am calcat in picioare tot ce era sfant. Acum imi dau seama ca exista iad si ca acela e locul potrivit pentru mine!” Spunand acestea, se prabusi cu disperare la pamant. ?Koskinen, roaga-te pentru mine” spuse el, ?maine voi muri si sufletul meu va ajunge pe mana diavolului.” Cei doi soldati au ingenunchiat si s-au rugat. N-a fost o rugaciune lunga dar a ajuns pana in cer. Noi, care am auzit-o, ne-am inmuiat. Rautatea si ura noastra s-au topit in lumina cerului; pentru ca aici, doi oameni care urmau sa moara in curand cautau impacarea cu Dumnezeu. Usa spre domeniul invizibilului era acum intredeschisa in fata noastra si noi incercam sa privim prin ea. Dati-mi voie sa va spun pe scurt ca pana la ora patru dimineata toti camarazii lui Koskinen i-au urmat exemplul si au inceput sa se roage. Schimbarea atmosferei generale nu putea fi descrisa.
Unii stateau pe jos, altii pe banci; unii plangeau incet, altii vorbeau despre imparatia lui Dumnezeu. Nici unul nu avea Biblie, dar Duhul lui Dumnezeu a vorbit tuturor. Apoi cineva isi aminti de cei de acasa si a urmat o ora de scris scrisori in graba. Acestea contineau marturisiri, lacrimi si pareri de rau.
Ceasul batu ora sase. Cat as fi dorit sa pot cersi gratierea acestor oameni, dar stiam ca lucrul acesta este imposibil, intre doua siruri de soldati, prizonierii se deplasau spre locul executiei. Unul din ei ceru permisiunea sa cante din nou cantecul lui Koskinen: i se dadu voie. Apoi cerura sa fie executati cu fetele neacoperite. Cu mainile ridicate spre cer cantau din tot sufletul ?In bratele lui Isus sunt ocrotit”. Cand am ajuns la locul stabilit, locotenentul a ordonat ?Foc!”.
Ce s-a intamplat in inimile celorlalti, nu stiu; dar in ce ma priveste pe mine, eu am fost alt om de atunci. L-am intalnit pe Hristos si am vazut destul ca sa imi dau seama ca si eu pot fi al Sau.
www.cantececrestine.3x.ro