Istoria doumentara a „Oastei Domnului”, conflictul dramatic dintre Pr. Iosif Trifa si Mitr. Nicolae Balan – 1923-1947 – de Nicolae Marini.
Istoria jertfei in marturisirile Pr. Iosif Trifa
CUVANT INAINTE
Era in toamna anului 1992. Ma aflam in orasul Brasov, la o mare adunare a „Oastei Domnului”, in piata din centrul orasului. In mijlocul unui sobor de preoti, se afla si P.S.Ep. Vicar Serafim Fagarasanul, de la Mitropolia din Sibiu. Dupa obisnuita slujba de vecernie, in cuvantul sau catre publicul care umplea piata, P.S.Ep. Vicar, in predica sa de sfatuire si indemnuri adresate ascultatorilor, intre altele a facut si urmatoarea declaratie: Miscarea „Oastea Domnului” este opera Mitropolitului Nicolae Balan, din Sibiu, ajutat de un preot. Numele preotului nu l-a mai pronuntat. Cand am auzit o asemenea afirmatie, de substituire la adresa martirului „Oastei Domnului”, in favoarea celui ce l-a prigonit, parea ca am fost lovit in cap, si aveam senzatia ca in acel moment parintele Iosif Trifa s-a rasucit in mormant.
Intentionam sa intervin ulterior pentru a pune lucrurile la punct, prin a arata adevarul, cu privire la cele declarate de P.S. Vicarul din Sibiu, dar nu mi s-a permis accesul la cuvant, de catre cei ce au condus programul, fiindca ei inghitisera in tacere minciuna, si se faceau ca nici n-au auzit nimic.
In preajma mea unii ascultatori comentau, spunand: „Ati auzit ce se afirma?
In cartile ostasilor, preotul Trifa spune ca a actionat de unul singur, fara sprijin si binecuvantare de la nimeni. Atunci care este adevarul?” Aflandu-ma langa acel grup, si ca unul care l-am cunoscut personal pe parintele Iosif Trifa, am intervenit spunand: „Declaratia par. Vicar eludeaza adevarul despre „Oastea Domnului” si membrii ei si mai ales despre cei care au suferit in puscariile comuniste. Adevarul cu privire la originea „Oastei Domnului”, la infiintarea acestei miscari religioase din Biserica noastra, este asa cum l-ati citit in cartile scrise de preotul Iosif Trifa”, demonstrandu-le si tragedia prin care a trecut si ca tot ce se spune altceva, in afara de ce declara el, in cartile sale, cu privire la aceasta problema, sunt simple nascociri. Dar cineva care spiona prin zona, a avut grija sa ma „toarne” celor din suita oficialitatii.
Incercarea de a mi se aduce invinuiri pentru acea interventie a esuat. Nu veau argumente prin care sa sustina contrariul. Adevarul cu care am demonstrat realitatea in fata acelor ascultatori neinformati, nu putea fi contestat. De temeinicia lui, cititorul va lua cunostinta in paginile cartii.
* * *
Nefiind, pentru unii, o publicatie comoda, la aparitia acestei carti, ce cuprinde un grupaj de documente cu caracter istoric pentru „Oastea Domnului”, s-ar putea ivi orice fel de reactii. Dar aceasta lucrare nu jigneste pe nimeni. O istorie nu poate fi jignitoare, nici nu este avocatul nimanui si nici o moara de tocat personalitati! Ea exprima autoritatea dovezilor zdrobitoare, pentru a demonstra adevarul in toata plinatatea lui. Istoria nu se confunda cu exaltarile trepadusilor de tot felul, a impostorilor si traficantilor de false idealuri, a Iudelor care si-au vandut constiinta.
Istoria trebuie sa fie cunoscuta asa cum a fost, mai ales, de catre generatiile carora zeci de ani le-a fost ascunsa si mistificata de „ambasadorii lui Anticrist”, ce pazeau pe la usile Bisericilor. Cei ce mai incearca si astazi sa mistifice adevarul din trecutul „Oastei Domnului”, o fac, fie din anumite interese, fie din simpatii pentru unele persoane implicate in aceste evenimente, ca opusi ai adevarului. Dar adevarul e unul singur si nu poate fi mistificat.
Parintele Iosif Trifa, – pe plan spiritual – era o mare personalitate a timpului sau, asa cum dealtfel a ajuns sa fie cunoscut in tara, si chiar si peste hotare. Acest fapt a starnit invidia unor preoti si ierarhi, si mai ales a ierarhului de la Sibiu, care l-a si pus la zidul infamiei. El mai considera ca preotul trebuie sa fie unit cu poporul in aspiratiile lui sufletesti, in caz contrar misiunea se indeplineste defectuos si cu caracter de provizorat. Mai presus de toate, parintele Iosif iubea adevarul si era impotriva minciunii sub toate aspectele ei. Fapt pentru care a stiut sa lupte si sa se impuna – cand era cazul – de fiecare data cand minciuna era ridicata la rang de adevar. Pentru acest fapt plin de curaj, el si-a riscat existenta, sanatatea si chiar viata. Dar nu putea altfel, fiindca si-a construit viata si caracterul pe invatatura Bibliei de la care nu s-a abatut niciodata. Era criticat ca a suparat pe mai marii bisericii. Dar cand vrei sa castigi o lupta – mai spunea el, – este normal sa superi pe cineva, ca sa nu superi pe nimeni, inseamna sa nu faci nimic.
Nimic durabil si tare se poate obtine fara sacrificii. Marimea gloriei, este direct proportionala cu marimea riscurilor asumate, cu dimensiunea curajului, pentru un destin maret.
* * *
Ca unul care cunosc pe viu intreaga istorie a „Oastei Domnului” inca de la inceputurile ei, si fiind inspirat in primul rand din activitatea in domeniu a fratelui meu Ioan Marini, ma simt dator a o face cunoscuta celor interesati si in primul rand fratilor Ostasi.
Astfel, de data aceasta, cititorii sunt pusi in fata unei carti cu un cuprins autobiografic al parintelui Iosif Trifa, precum si privind relatiile sale cu conducatorii Bisericii Ortodoxe si o parte din preotime.
Faptele din cuprinsul cartii au la baza documente greu de pus la indoiala, in care se reflecta o realitate istorica. Aceste documente, ingalbenite de vreme, descopera adevarul pana la capat, mai ales despre momentul crucial din istoria „Oastei Domnului”. (Autorul)
1. Lamuriri pentru ostasii domnului, pentru abonatii foii „Isus Biruitorul” si pentru toti cititorii si cunoscutii mei din intreaga tara
Asa s-a pomenit de cand e lumea. Cand cineva te acuza, ai dreptul sa te aperi. Numai aici, la Sibiu, s-a stricat aceasta veche oranduiala. Cu ajutorul fortei publice, Mitropolia din Sibiu mi-a oprit foaia „Isus Biruitorul”. M-a oprit cu puterea sa mai graiesc. Iar in vremea asta, toata „Lumina Satelor” s-a napustit asupra mea cu fel de fel de acuze si invinuiri.
Adica cu o mana il acuzi pe cineva, iar cu cealalta ii astupi gura sa nu poata grai si sa nu se poata apara! Sunt tinut cu calusul in gura. Ce lucru rusinos! Mai ales ca asa ceva se petrece in biserica.
Silit de aceasta ilegalitate, a trebuit sa-mi caut un refugiu la Bucuresti, sa ma apar de aici.
In cele ce urmeaza, voi arata pe scurt framantarile prin care am trecut cu miscarea „Oastea Domnului”, in timp de 12 ani. Voi largi apoi aceste insemnari, le voi scoate intr-o carte intreaga cu titlul „ISTORIA UNEI JERTFE”. Ele vor avea o covarsitoare insemnatate pentru istoria „Oastei DomnuluiI.
2. IN CAUTAREA UNUI POST
In situatia grea, de preot vaduv la tara, imi cautam prin anii 1920-21 un post la oras. Era sa ma duc la Cluj intr-un post pe care mi-l recomanda par. Profesor Universitar, I. Lupas. Dar venind la Sibiu, cu prilejul unui congres preotesc si intelegand I.P.S. Sa Mitropolitul Nicolae ca vreau sa plec de la tara, m-a chemat la Sibiu in postul de duhovnic la Academia Teologica. In acest post am venit la Sibiu in toamna anului 1921. Pe vremea aceea eram deja un nume cunoscut si apreciat din scrisul meu de pe la diferite ziare si reviste. Aveam tiparita chiar si o carte de predici „Spre Canaan”. Aceasta activitate imi deschidea „multe cai” sa pot iesi la larg dintr-o parohie de munte.
3. APARE „LUMINA SATELOR”
I.P.S. Sa Mitropolitul Nicolae se preocupa atunci de scoaterea unei foi populare a mitropoliei. Spre acest scop s-a convocat un Comitet compus din vreo 10 preoti si profesori de teologie. Intre acestia – mai la coada si fara sa fiu intrebat nici un cuvant – eram si eu. Toata chestiunea era incredintata par. P. Morusca. Sub conducerea si administrarea Sf. Sale, a pornit la drum foaia intitulata „Lumina Satelor”. Eu, fiind mai liber, figuram ca redactor al foii. Privitor la directivele acestei gazete, mie nu mi s-a incredintat nici o misiune speciala. Dealtfel, precum arata colectia foii, anul I, „Lumina Satelor” era pe atunci mai mult un organ cu vesti politice, economice, sociale (mai tarziu si anumite indictiuni politice si confesionale).
In felul acesta a mers foaia un an. Membrii comitetului s-au retras rand pe rand de la munca. si pe urma m-a parasit si par. Morusca. La jugul muncii am ramas singur.
4. RASARE „OASTEA DOMNULUI”
In preajma anului 1923, imi faceam un bilant al activitatii mele de 10 ani de preotie la tara si un an de redactor la foaia „Lumina Satelor” si ma gandeam cu durere la zadarnicia celor 11 ani de strigare in pustiu, fara urme si fara roade.
Era noaptea tarziu. Pe sub fereastra casei mele tocmai trecea urland un grup de betivi. Asta mi-a sporit si mai mult durerea. Am cazut in genunchi plangand si m-am rugat Domnului sa-mi ajute in anul ce vine, sa lucrez cu mai multa izbanda.
In acea noapte, Duhul Domnului mi-a inspirat gandul unei hotarari care s-a publicat in numarul de Anul Nou 1923, al foii „Lumina Satelor”. In aceasta Hotarare, ii chemam pe cititorii mei sa intre in anul cel nou, cu o hotarare de lupta contra betiilor, sudalmelor si alte pacate. Prin iscalirea unei declaratii, ii chemam sa se hotarasca contra pacatelor. Din acest inceput a iesit pe urma, miscarea „Oastea Domnului”.
Initiativa acestei miscari este, asadar pe de-a-ntregul, a Domnului. Cu nimeni n-am avut absolut nici o consfatuire si nici o intelegere cu privire la aceasta miscare. si de la nimeni n-am avut absolut nici un fel de incredintare speciala pentru infiriparea ei. Si nu numai initiativa acestei miscari este a Domnului, ci si creatia intreaga este a Lui.
Dupa Hotararea si Apelul din numarul de Anul Nou, nu s-a interesat absolut nimeni despre rostul acestei miscari, despre rezultatul ei, despre mersul ei. Am luptat ani de zile pentru sustinerea acestei miscari, cu greutati si jertfe in care mi s-a topit sanatatea si viata, fara sa am nici un sprijin.
Am tinut la un an, o adunare generala a acestei miscari (vestita la foaie), fara insa sa se intereseze absolut nimeni despre ea si sa se apropie de ea.
Miscarea era amenintata cu esec. Am pus totul in cumpana sa o salvez. In vremea asta – de lupta apriga cu greutatile inceputului, ma asteptam ca I.P.S. Sa Mitropolitul Nicolae sa-mi sara in ajutor cu o pastorala catre popor, pentru incurajarea initiativei. Dar n-a sarit si nici macar nu m-a intrebat cum merge initiativa.
7 ani de zile, conducatorii bisericii din Sibiu n-au avut nici un cuvant pentru aceasta miscare si nu i-au dat nici un sprijin.
Probabil, conducatorii bisericii se temeau ca miscarea va da un esec si nu vroiau sa se „expuna”.
Am avut insa sprijinul larg al Acelui care a pornit-o la drum. Domnul a dus la biruinta lucrarea Lui, Oastea Lui.
Cei care de la inceput ar fi trebuit sa dea sprijin si ajutor, s-au interesat de ea numai atunci, cand era deja o puternica Infaptuire, care putea aduce glorie si lauda personala.
Fireste, prin afirmatia ca inspiratia si creatia „Oastei Domnului” a venit pe de-a-ntregul de la Domnul – nu neg legaturile ierarhice ale preotiei. Vreau insa sa spun ca, in felul cum s-a infiripat aceasta miscare, ca un voluntariat care a cuprins de la inceput toate eparhiile – n-am avut o incredintare si indrumare speciala din partea I.P.S. Sale Mitropolitul Nicolae.
Am tras si am conturat singur cadrele acestui voluntariat accentuand insa cu toate prilejurile ca stau sub controlul bisericii intregi (Sf. Sinod), dupa ce miscarea cuprindea toate Eparhiile.
5. ANII DE JERTFA
Urmeaza anii in care mi-am macinat pieptul si sanatatea, anii in care am creat „Lumina Satelor” si „Oastea Domnului”. Sunt anii in care baiatul meu ma lasa intotdeauna seara la masa de scris si dimineata ma afla tot acolo. Sunt cei 7 ani de jertfa pentru lucrul Domnului. Sunt cei 7 ani in care un om plapand se topea ca o lumina, in ravna si dragostea lui de a aprinde in popor lumina vietii si a aduce suflete pierdute la picioarele Crucii. In acesti 7 ani am scris o mare parte din talcuirile si cartile mele.
6. VINE TIPOGRAFIA; LIBRARIA SI FOAIA „OASTEA DOMNULUI”
Dupa sapte ani de munca si jertfa, miscarea „Oastei Domnului” luase proportii. Ii pipaiam pulsul si simteam ca nu mai incape in „Lumina Satelor”. Isi cauta o revarsare. si atunci, intr-un moment de insufletire evanghelica, am luat eroica hotarare sa-mi cumpar o tipografie proprie, prin care sa largesc cadrele miscarii. Fara sa ma consult cu nimeni decat cu Domnul, mi-am cumparat o tipografie moderna din Germania cu 1 milion si jumatate. Era o mare indrazneala evanghelica pe care am platit-o din greu, precum se arata pe larg in alta parte. Aici voi spune numai atat. Tipografia aceasta a fost o mare inviorare pentru fronturile Oastei. Fratii insufletiti au inceput sa strige „cinste pentru „Mireasa vantului””. Era o incurajare pentru indrazneala mea.
In acelasi timp, am deschis si o librarie religioasa. E drept ca aici am primit un dus rece din partea Consistoriului. Pentru o odaita lunga de 6 m si larga de 5 m, in care am deschis libraria, Consistoriul m-a taxat cu o chirie de 5.000 lei lunar.
Pentru a alimenta o tipografie asa mare si pentru a alimenta fronturile tot mai largite ale Oastei, am scos si o foaie noua, „Oastea Domnului”.
Toate acestea au mers ca o initiativa particulara, fara nici o consfatuire cu nimeni si fara nici o aprobare din partea nimanui. Totul era un risc personal. La Leipzig, de unde am cumparat tipografia, imi angajasem averea de la Vidra si Certeje, cu extrase din cartile funduare.
Clipe grele, dar marete, au urmat pentru mine. Un pitic de om isi deschisese o tipografie si o librarie. „Tunul cel mare” tragea din greu la carti si foi. Visul meu, de ani de zile, se infaptuise. Ce bucurie! Dar nu este biruinta fara lupta si jertfa. Ar fi mers prea, prea. Vine drumul Crucii.
7. CAZUT PE FRONT – IN „SCOALA” DE LA GEOAGIU
S-a intamplat ceea ce era de asteptat. Istovit de uriasa munca, am cazut pe front. si am plecat cu plamanii sangerand in scoala de la Geoagiu. Medicii clatinau din cap. Eram intr-o stare grozava. Numai schelet. si in starea aceasta asteptam o mangaiere oarecare. Asteptam de la Sibiu un semn de mangaiere. Dar el mi-a venit de la Bucuresti. M-au cercetat fratii Oprisan si Lascarov. M-au mangaiat si m-au sarutat. Nu voi uita niciodata aceasta scumpa mangaiere. Chiar daca ar fi ei candva contra mea, eu le voi pastra si dincolo de mormant dragostea si recunostinta mea pentru aceasta mangaiere.
Nu peste mult mi-a venit si de la Sibiu o mangaiere: o aspra provocare sa platesc imediat o datorie pe care o avea foaia „Lumina Satelor” la tipografia Arhidiecezana. si ma strangea de gat cu aceasta provocare, tocmai in clipele cand ma zbateam intre moarte si viata.
Si atunci mi-am zis plangand: Iata asta e rasplata pentru ca mi-am jertfit sanatatea si viata la „Lumina Satelor”. Prin munca si jertfa mea am platit la tipografia Arhidiecezana pentru tiparirea de carti si foi suma de 7 milioane 769 mii 169 lei. Iar acum pentru o bagatela datorie de 80.000 lei, eram strans fara mila de gat.
Si n-a trecut mult si Sibiul mi-a mai trimis o mangaiere: instiintarea ca sunt demis din postul ce l-am avut; o vestire rece, oficioasa, fara nici un cuvant de mangaiere (fireste „demisia” de atunci nu insemna ca acum, „Iesirea mea din biserica”) – asta imi venise, tocmai la implinirea altor 20 ani de preotie.
Isi poate inchipui oricine starea mea sufleteasca in fata acestor izbituri. Am trimis la Consistoriu o lunga jelanie de vreo 7-8 coli in care imi aratam durerea si mahnirea. Iar la foaie am trimis spre publicare un articol „Rasplata lumii” (dar cei de la foaie s-au temut sa-l publice). Probabil dandu-si seama de aceasta greseala, mai tarziu cand m-am intors la Sibiu, mitropolia mi-a conferit titlul de protopop.
8. SE INCHIDE LIBRARIA
La vremea aceasta, de acasa tot vesti rele. Tipografia n-are ce macina. Cambiile bat la usa. La Consistoriu trebuia sa platim chiriile pana la ultimul ban. Libraria nu mai putea rezista cu o chirie de 5.000 lei lunar, pe care o incasa Consistoriul. Am inchis-o. Localul Librariei a fost inchiriat de Consistoriul dornic de „evanghelizare” unui negustor care si-a deschis acolo unde fusese „Libraria Oastei” un magazin de coloniale, „La pasaI.
9. REINTORS LA FRONT
Refacut in parte, – printr-o minune de la Dumnezeu – ma reintorc la front dupa un an de zacut la pat. Aflu totul ravasit. Datoriile de 1 milion striga din toate partile. Bolnav pe jumatate, trebuie sa ma bag iar in jug. Redeschid libraria, Consistoriul indurandu-se a-mi reduce chiria la 2.500 lunar (cu atat sta si azi). Toamna trebuie sa-mi incep iar odihna prescrisa de medici. Dar cine mai avea vreme de odihna? Lucram cu boala in oase. si taceam cu toate ca ma inecam in greutati si datorii. Intr-aceea a venit atacul de la Cernauti care ma acuzaca fac „castiguri”. Le-am raspuns ca tot „castigul” meu este o datorie de peste 600.000 lei.
Intelegand despre aceasta stare grea, fratii de la Bucuresti au inceput a striga: Sariti, frati ostasi, ca se ineaca parintele Iosif… Tipografia e in primejdie de a ajunge la licitatie…
Si au sarit fratii in ajutor. Dar Consistoriul si Mitropolia n-au sarit. Ma inecam in fata lor si se uitau nepasatori. Veneau de prin tara „banutii vaduvei”, dar Consistoriul cu o avere uriasa de peste 40 case la Sibiu, mosii si paduri – nici macar cu un leu n-a sarit in ajutor. Atunci de fapt era primejdia cu „Tipografia-Rosenthal”, dar nimeni nu s-a miscat. Acum insa i-ar trebui mitropoliei o tipografie salvata. Rusine!…
10. „NU SE POATE”
Prin strigarea de la Bucuresti s-a strans cu totul (cu Banca Nationala cu tot), un ajutor de vreo 250.000 lei. Dar ce era acest picur intr-o mare de datorii?
Impins de valuri, m-am prezentat I.P.S. Sale Mitropolitului Nicolae si-am cerut un ajutor. stiam insa ca Consistoriul e zgarcit in a da bani. Am cerut deci un alt fel de ajutor. Am cerut sa mi se lase „Lumina Satelor” sa o tiparesc in tipografia „Oastea Domnului” macar 2-3 luni, caci in felul acesta mi se usura mult situatia. Dar Parintele Mitropolit mi-a respins indata aceasta cerere spunand ca ei au tipografia Arhidiecezana.
11. UN ZIMBET CE „TAIE”
Cu acest prilej, Inaltul Ierarh m-a intrebat zambind: „Asa-i ca-ti pare rau ca ai cumparat tipografia?” …
Era acesta un zambet taios care m-a ranit pana in adancul sufletului. Pana voi intra in pamant, ma urmareste mereu acest zambet sarcastic care mi s-a dat – drept incurajare – in cele mai grele clipe din lupta mea.
Dealtfel, I.P.S. Sa Mitropolitul Nicolae de la inceput a urat aceasta tipografie. O dovada e si faptul ca, iata s-au implinit 5 ani si I.P.S. Sa nu s-a coborat nici macar din curiozitate, sa vada unde si cum este tipografia si libraria „Oastea DomnuluiI”.
12. O CERERE DE AJUTOR
Silit de primejdia de a ma ineca, am facut si o rugare catre Consistoriu sa se indure a-mi da un ajutor. Mi-a raspuns I.P.S. Sa: „Parinte Iosif, ai facut o rugare. Sa ierti ca nu te-am putut asculta… sunt vremuri grele …”
Adica Consistoriul nu ma putea ajuta cu nimic, nici cu chirii nici cu ajutor de bani.
Aici voi nota ca pentru incaperile unde era administratia foilor si a librariei, am platit Consistoriului (proprietarul cladirii) chirie in suma de 380 mii 314 lei.
13. DACA AS FI FALIMENTAT ?
Aici ma intreb: ce s-ar fi intamplat daca as fi dat faliment cu tipografia si ar fi sarit firma de la Leipzig in capul meu si averea mea? Ar fi sarit atunci Consistoriul sa nu ma lase? Pe asta pot jura ca nu. Mi s-ar fi aruncat in fata vorba: Singur te-ai incurcat singur te descurca.
Azi insa i-ar trebui Consistoriului o tipografie salvata, caci intr-acolo merge tot zgomotul ce-l face mitropolia prin „Lumina Satelor” in jurul tipografiei – precum aratam intr-alt loc, mai pe larg. Dealtfel, din felul cum s-au desfasurat lucrurile, reiese tot mai clar un lucru. Cei din str. Mitropoliei au asteptat sa ma prabusesc, sau sa ma prapadesc, ca sa intre in infaptuirea mea. Dar, o Doamne, eu sunt de vina daca nu m-am prabusit si n-am murit?
14. INAINTE PRIN VALURI
Era la doi ani dupa intoarcerea mea de la Geoagiu. Pieptul imi spunea ca trebuie sa plec iarasi la odihna. Dar ma puteam eu rupe din apriga lupta pentru salvarea tipografiei? Am ramas pe front. Inainte prin valuri.
15. O NOAPTE CU SANGE
Era noaptea de 25 octombrie 1932. Ma chinuia tusea si simteam o durere ascutita in piept. Pe la miezul noptii, o tuse grea ma trezeste din somn. si cand aprind lumina, ma infricosez. Perina si patul erau pline de sange. Se deschisese cu putere rana din piept. Am trezit pe fiul meu Tit si am plans impreuna. Sangele imi spunea ca trebuie sa plec iar pe drumul Spitalului, … sa-mi las iar casa, copilul si tipografia.
Dimineata mi-am pus intrebarea, sa plec sau sa nu plec? Sangele imi spunea ca trebuie sa plec, dar situatia grea imi spunea ca trebuie sa raman, mai ales ca peste 2 luni se apropiau si 10 ani de Oaste.
M-am rugat cu lacrimi si am zis: „Doamne, totul pentru Tine si lucrul Tau! Eu raman la front. Inainte de a muri, la 10 ani de Oaste, vreau sa mai spun ceea ce Tu imi vei arata, si apoi ma voi apleca linistit in bratele Tale” …
si am ramas. La 10 ani de Oaste, am scris cu sange, acel numar festiv din foaia „Oastea Domnului”, in care era si testamentul cu „Moara si piticul” (nr. 1 an 1933).
16. CAZUT A DOUA OARA LA SANATORIUL DAVOS – ELVETIA
S-a intamplat apoi ceea ce era de asteptat. Boala din piept s-a agravat. I.P.S. Sa Mitropolitul Nicolae imi tot spunea: „Du-te la Davos in Elvetia, acolo te vei reface complet… e adevarat ca e scump, dar vom mai da ceva ajutor si noi si vei mai da si Sf. ta… si va fi bine.” Si am plecat la Davos lasand in urma mea 10 ani de Oaste si 10.000 de abonati la foi.
Nu putusem inca achita toata datoria la Consistoriu ce o aveam pentru „Lumina Satelor”. Abea putusem razbi cu platirea cambiilor pentru tipografie.
Dar la Davos mi-a mers pe urma rau cu sanatatea. Boala s-a agravat cu furie si ajunsesem pe prag de mormant. Nu mai era nadejde nici macar sa pot ajunge viu acasa. Iar in aceste clipe grele – cele mai grele din viata mea – iata-mi soseste de la Sibiu o alta mangaiere: o provocare cu amenintare de proces sa platesc imediat datoria ce o am la tipografia Arhidiecezana, altfel voi fi inprocesuat.
Ceea ce ma durea mai mult era ca Consistoriul, dupa o datorie de 99.543 lei, imi socotise o camata de 110.112 lei. Astfel ca in loc de 99.543 lei, eram provocar sa platesc 209.655 lei. Aceasta probabil si drept multumita ca tipografia Arhidiecezana incasase pana atunci de la mine aproape 8 milioane lei.
Isi poate inchipui oricine in ce stare sufleteasca ma aflam.
Am scris parintelui Secas sa intervina la I.P.S. Sa pentru a se aranja lucrurile astfel: ma oblig sa platesc datoria impartita pe trei cambii cu trei rate. Iar de camata sa fiu iertat dupa ce sunt bolnav si am facut atatea jertfe.
La aceasta scrisoare par. Secas imi raspunde: „Cat priveste datoria la arhidiecezana, I.P.S. Sa, cand i-am vorbit de cambii, nici nu a voit sa auda:
„Sa platiti acum!” I-am aratat ca incasarile sunt tot mai mici, apoi amarul de bani pe care trebuie sa-l cheltuiesti Sf. Ta. S-a facut nervos si m-a concediat fara ceva lamurit. apoi nu stiu cine-l tot monteaza pe tema cantarilor oastei!” (Din scrisoarea cu data de 14 aprilie 1933).
Fireste, acest raspuns aspru m-a ranit grozav. Ma ruinasem si materialiceste. Boala m-a apucat intr-un sanatoriu scump, in care eram silit sa stau cu cheltuieli enorme (am cheltuit cu totul 200.000 lei). Iar Consistoriul, in loc sa ma ajute cu ceva, ma strangea de gat cu camete de 100.000 lei. Izbit de aceste lovituri am trimis I.P.S. Sale o lunga scrisoare, din care dau cele ce urmeaza.
17. O SCRISOARE – DOCUMENT
Inalt Prea Sfintite Stapane!
Am trecut printr-o nespus de grea incercare… pe la Pasti eram numai o umbra de om. Singura mea preocupare era cum as putea scapa viu acasa. De 2 ori am voit sa plec, dar n-a fost cu putinta… tin insa sa spun ca alaturi de boala, m-a durut foarte mult si un lucru. Facusem prin par. Secas o rugare privitor la datoria ce o aveam la tipografia Arhidiecezana… mi s-a raspuns insa categoric ca nu se accepta rugarea si am primit in acest sens de la Consistoriu o invitatie sa platesc datoria, plus o camata de 109.000, altfel voi fi dat in judecata. Dupa un capital de 100.000 mi se cere camata de 109.000 lei, iar aceasta invitare mi-a venit tocmai la timp, pe pasti, cand eram la hotar Intre a ramanea sau a pleca din lume. a fost pentru mine o lovitura grea care desigur mi-a agravat si ea boala. a fost pentru mine o lectie amara care Imi va ramanea pentru intreg restul vietii. consistoriul nu m-a crutat nici la geoagiu si nu m-a crutat nici aici. si eu cred ca nu meritam acest vitreg tratament. Desigur 100.000 lei e o datorie respectabila, dar totusi in raport cu milioanele pe care le-am trecut prin tipografia Arhidiecezana – nu e o suma prea mare. si apoi sa mi se ceara o camata de 109.000 lei dupa aceasta datorie!
Cu adevarat m-am intrebat si ma intreb de mii de ori: Asta-i rasplata bisericii mele pentru jertfa ce-am facut-o?
Mi se arunca mereu observatia ca cu banii foii m-am folosit la tipografia Oastei. Ori in capitalul de 1 milion 800 mii lei investiti in tipografie, ce inseamna o suma de 100.000 lei? (Datoria ce era la tipografia Arhidiecezana, N.R.) si apoi nici cu tipografia Oastei cred ca n-am facut o crima pentru binele bisericii mele. Incercarile cu boala sunt cauzele ca n-am putut plati si cred ca eram in drept sa aflu intelegere si sprijin in directia aceasta. De 3 ani de zile imi carpesc mereu sanatatea zdruncinata cu cheltuieli de sute de mii de lei. Numai aici am cheltuit 200.000 lei (cu atata mi se incheie bugetul pe 1 septembrie, cand voi pleca acasa). Am mancat tot ceea ce am avut si dupa reintoarcere va trebui sa-mi pun din nou la bataie sanatatea pentru a salva situatia.
Il rog pe Domnul si Mantuitorul meu sa-mi prelungeasca viata pana voi putea achita si datoria ce o mai am, caci pe patul meu de suferinta ma gandesc mereu, daca eu sunt astfel tratat de ce tratament s-ar bucura copilasul meu dupa moartea mea? Daca eu sunt tratat cu amenintari de judecata, cum va fi crutat copilul meu?
Va rog sa ma iertati pentru glasul ce-l dau acestei mahniri. Dar nu pot altfel. Ea a copt in sufletul meu si ma doare… (Davos – luna iulie 1933).
18. REINTORS DE LA DAVOS
Izbit din atatea parti credeam ca raman pentru totdeauna la Davos. Dar Domnul s-a indurat de mine. A facut o minune. M-a ridicat de pe patul mortii. Dar rana cea sufleteasca a ramas deschisa. M-am intors cu ea deschisa acasa.
La intoarcere, i-am spus par. Secas ca voi trage toate consecintele. Par. Secas mi-a spus ca I.P.S. Sa Mitropolitul s-a cam suparat pentru scrisoarea ce i-am trimis. stiam si eu acest lucru pentru ca I.P.S. Sa Mitropolitul nu mi-a raspuns nimic la Davos. Iar sosit acasa bolnav, I.P.S. Sa nu s-a mai interesat despre soarta mea.
19. MUTAREA LA BUCURESTI
Intors de la Davos bolnav, am plecat iarasi in „scoala” de la Geoagiu. Am plecat cu „rana” de la Davos. Din aceasta „rana” – si alte imprejurari pe care le arat mai tarziu – a iesit gandul si planul meu cu mutarea la Bucuresti. Cu ce inima mai puteam eu lucra la Sibiu? Despre hotararea acestei mutari l-am instiintat pe I.P.S. Sa prin parintele Secas.
Fata de acuzele ce mi se aduc in acest punct c-am lucrat pe ascuns raspund: Nu era nici un motiv sa lucrez pe ascuns dupa ce n-am voit sa duc si n-am dus la Bucuresti absolut nimic din ceea ce nu era al meu. Pe „ascuns” si la „intuneric” lucreaza numai acei care vreau sa jefuiasca pe cineva, dar mi-am furat eu „lucrul” meu? Ca cei de la mitropolie sustin ca ar fi fost a lor ceea ce era al meu – asta-i alta chestiune, pe care sa pofteasca sa o dovedeascaI
Am si tiparit un numar din foaia „Oastea Domnului” la Bucuresti cu data de Nasterea Domnului 1933.
Nu era dealtfel nici o crima aceasta mutare. Dimpotriva, ea urmarea o largire a cadrelor Oastei. Ca dovada spicuiesc din articolul de fond ce s-a publicat in numarul de la Bucuresti, urmatoarele: „O lucrare atat de uriasa cum este azi la „Oastea Domnului” nu mai pot sa se reazeme pe un bolnav. Aici trebuie neaparat un „stat major”, care sa imparta frateste sarcinile si lucrarile. In capitala tarii voit-a Domnul sa se stranga mai multi ostasi – purtator de condei – sub steagul Lui. Cu ajutorul lor si cu strangerea lor intr-o tabara de munca bine impartita, se va putea da un nou avant miscarii.
Descalecand in capitala tarii ne punem sub scutul Sfintei noastre Patriarhii.” (Foaia „Oastea Domnului nr. 1/25 decembrie, anul 1933 – BucurestiI).
Fata de o astfel de „CRIMa”, a sarit insa Mitropolia din Sibiu si a impiedicat expedierea foii de la Bucuresti. si a sigilat si tipografia Oastei pe cateva zile, in baza ca am datorie neplatita la Consistoriu.
20. MAI DEPARTE
Lucrurile apoi s-au mai domolit. Se cauta o restabilire a raporturilor ca sa nu sufere fronturile. Am propus de Craciun un sfat cu fratii de la Bucuresti pentru „lamurirea” lucrurilor. Dar I.P.S. Sa n-a primit aceasta propunere. Imi scria: „Te rog sa ai deplina incredere, caci lucrurile se vor aranja bineI.
21. O PROPUNERE
Nu peste mult timp I.P.S. Sa m-a cercetat la Geoagiu. Venise pentru „clarificarea” lucrurilor. Mi-a promis ca lucrurile vor fi precizate in scris.
De la Sibiu, din partea mitropoliei, mi-a venit atunci „Declaratia” de mai jos pe care urma sa o iscalesc.
22. DECLARATIA – DOCUMENT
I. Avand in vedere ca tipografia „Oastea Domnului” din Sibiu, Str. Avram Iancu nr. 5, s-a intemeiat in parte prin contributia subsemnatului Pr. Iosif Trifa, si in parte din suma in legatura cu gazeta „Lumina Satelor” si din sume colectate pe seama „Oastei Domnului”, miscarea religioasa, morala din sanul Bisericii Ortodoxe Romane, patronata si autorizata de Arhiepiscopia ort. rom. de Alba Iulia si Sibiu, subsemnatul Pr. Iosif Trifa recunosc ca numita Arhiepiscopie este coproprietara tipografiei cu 2 (N.R.) parti avand asupra ei In toate dreptul de control.
Compactoria si libraria sunt exclusiva proprietate a subsemnatului.
II. Inmatriculandu-se tipografia ca firma comerciala, intreprinderea va forma o societate simpla, societar comanditat cu drept de obligatiune de administrare fiind subsemnatul preot Iosif Trifa, iar Arhiepiscopia fiind societar comanditar cu partea sa de coproprietate din tipografie, evaluata la Lei… si cu drept de control In toate, indeosebi in ce priveste interesele bisericesti in legatura cu miscarea „Oastea DomnuluiI.
Sediul tipografiei si societatii este Sibiul si el nu poate fi schimbat fara autorizarea Arhiepiscopiei.
III. Firma tipografiei va fi in conformitate cu codul comercial si legea pentru registrul comercial.
Drept emblema se poate folosi denumirea „Oastea Domnului”. Considerand insa caracterul bisericesc al acestei miscari, Proprietarul emblemei acesteia este exclusiv Arhiepiscopia Ort. Rom. De Alba Iulia si Sibiu, care oricand este in drept sa revoce autorizarea de folosinta a ei cerand radierea ei in registrul firmelor si incetarea folosirii, indeosebi daca s-ar contraveni intereselor bisericesti.
In aceleasi conditii Arhiepiscopia poate autoriza emblema si pentru librarie si compactorie. Emblema nu se poate transmite asupra unui tert, fara autorizatia Arhiepiscopiei.
Toate acestea se vor evidentia in registrul de comert (al firmelor), depunandu-se la oficiul lui copia legalizata al prezentului act.
V. Subsemnatul preot Iosif Trifa recunosc ca publicatia saptamanala din Sibiu „Lumina Satelor” este proprietatea Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane de Alba Iulia si Sibiu, fiind subsemnatul numai administratorul si redactorul ei.
Arhiepiscopia este in drept ca in baza acestui document sa ceara inscrierea ei in numele propriu.
De asemenea, recunosc ca anexa „Lumina Satelor”, publicatia saptamanala „Oastea Domnului” este editata si redactata de subsemnatul din autorizarea Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane din Sibiu, exclusiv in vederea miscarii religioase cu acelasi nume in cadrele Bisericii Ortodoxe Romane.
In consecinta Arhiepiscopia are drept de control si de cenzura asupra ei, fiind in drept sa revoce autorizarea de a apare sub denumirea „Oastea Domnului” indeosebi daca ea ar contraveni intereselor bisericesti sau nu s-ar supune dispozitiilor arhiepiscopiei, fiind editura in caz de revocare a autorizarii obligata sa inceteze imediat folosirea denumirii de „Oastea DomnuluiI.
VI. In fine, recunosc ca registrele de abonati, adresele acestora, imprimatele, cliseele sunt proprietatea arhiepiscopiei.
Dispozitiile din punctul premergator privitoare la folosirea denumirii „Oastea Domnului” la publicatia periodica, anexa „Luminii Satelor” sunt valabile pentru orice publicatii, imprimate cu editura „Oastea DomnuluiI.
VII. Arhiepiscopia Ortodoxa Romana de Alba Iulia si Sibiu ia act de prezenta Declaratie, drept care s-a semnat dupa citirea si explicarea acestui act in fata notarului public.
Ce reiese din aceasta declaratie? Ca Mitropolia din Sibiu se temea inca de mutarea miscarii la Bucuresti si punerea ei sub ocrotirea Sfintei Patriarhii, – desi miscarea Oastei apartinea si apartine bisericii intregi. De aceea isi cerea drept in proprietatea tipografiei (ca sa nu mai poata fi mutata). si de aceea cerea emblema (numirea) „Oastea Domnului” pe seama Arhiepiscopiei din Sibiu, cu toate ca emblema Oastei era si este mai presus de hotarele Eparhiale.
Iar pe mine, aceasta „Declaratie” ma scotea din Oaste, punandu-ma sub un control jignitor si putandu-ma opri oricand de a ma mai ocupa cu miscarea Oastei pe baza ca „Oastea Domnului” este exclusiva proprietate a Consistoriului din Sibiu. Care lucru, insa, nu l-ar fi putut dovedi decat prin smulgerea de declaratii jignitoare de la mine.
La aceasta „declaratie” am trimis raspunsul de mai jos.
23. DOCUMENT
Inalt Prea Sfintite Parinte!
Am primit la timp formula de declaratie ce mi s-a trimis. Pentru mine insa a fost ceva penibil aceasta „Declaratie”. M-a jignit si m-a mahnit adanc. Sunt urmarit in ea – eu si toata lucrarea mea – pas cu pas ca un sectar; ca unul gata sa apuce un drum gresit si trebuie oprit din drumul acesta cu Declaratie.
La sfarsitul unei vieti de jertfa cred ca nu meritam si aceasta lovitura sufleteasca.
Intreaga Declaratie se rasfrange penibil asupra mea. Ea striga cat de colo ca trebuie luate masuri de precautie contra mea si a lucrarii mele. si ma intreb de ce vine aceasta jignire tocmai la sfarsit cand ar trebui sa am o mangaiere dupa o lucrare in care am pus totul? Pentru ca am vrut sa plec la Bucuresti? Dar eu am facut lucrul acesta pe fata si deschis. Acolo e articolul „In capitala tarii” in care spuneam cu ce planuri merg acolo. Puteam eu oare sa merg la Bucuresti, in viesparul criticantilor si vrajmasilor Oastei, cu gandul de a depasi hotarele bisericii mele? Numai un nebun ar fi putut concepe asa ceva. Am vrut sa merg la Bucuresti cu un ideal de largire a muncii si a cadrelor de lupta ale miscarii. Prin Sfantul Sinod urma sa dau Oastea Bisericii intregi si prin capitala, tarii intregi.
In numarul de Anul Nou ce urma sa iasa la Bucuresti facusem un plan de reorganizare a miscarii, un plan de dimensiuni largi, un plan pe care il voi lasa in memoriile mele ca pe un document istoric de care nu-mi va fi rusine.
Sunt cu constiinta tare si curata ca n-am avut nici un gand si nici o intentie contra bisericii mele. Iar daca totusi se crede ca lucrarea Oastei a depasit hotarul ortodoxiei, sa se spuna acest lucru deschis si sa se trateze in consecinta. Autoritatea bisericeasca are oricand acest drept fara sa ia spre acest scop declaratie de la mine.
Repet: Declaratia ce mi s-a trimis este o jignire pentru mine. Iscalirea ei ar insemna iscalirea unei sentinte de pedeapsa morala pentru mine si ceea ce am lucrat.
Declaratia o aflu nemeditata bine si prin felul cum se ocupa cu miscarea Oastei. O miscare pronuntat duhovniceasca e coborata la o targuiala comerciala intre doi „comercianti”. O miscare ce a cuprins demult toata tara e ingradita intre hotarele unei Arhiepiscopii. si Sf. Sinod e desigur chemat sa controleze aceasta miscare si sa-si spuna cuvantul. Daca Sf. Sinod va socoti ca e periculoasa si a depasit hotarele ortodoxiei – astept sentinta.
Declaratia ce mi s-a trimis – in diferite subtile forme – imi ia tot ceea ce am creat eu prin munca si jertfa mea. OMOARa INITIATIVA unui om care a facut ceva si, de va fi voia Domnului, va mai putea inca munci si crea.
M-a mahnit atat de mult aceasta declaratie, incat era sa nu mai reflectez nimic. Sa las totul in seama Dreptului Judecator, sa dau un comunicat lamuritor catre ostasii din tara si sa-mi scriu memoriile.
Mi-am dat Insa seama ca totusi e mai buna o intelegere, – altcumva desigur ar suferi si miscarea.
Alaturat am precizat in puncte clare si scurte ceea ce poate readuce pacea, buna intelegerea si prosperitatea lucrarii.
Aveti in aceasta declaratie asigurarea pe care o doriti mai mult: Sibiul este si ramane sediul miscarii si al foilor.
Tipografia Va rog sa o lasati asa cum este, caci ea este rodul jertfelniciei mele si tin la aceasta avere in care am pus totul, ea ramane fiului meu Tit cu testament sa o puna si mai departe in slujba Domnului.
Altfel, dupa mine ramane un copil bland si bun. O pacinica conlucrare cu el este asigurata. Doresc insa sa-i asigur si eu o viata pacinica. Caci a-i lasa averea tipografiei – in care se afla si averea lui personala de la Vidra – cu un „control in toate”, asta poate fi pentru el o amaraciune pe intreaga viata a lui.
Un control badaran si jignitor (si este aproape regula generala acest lucru pentru controale), ar incurca numai lucrurile si i-ar face baiatului meu zile amare pe intreaga viata lui. De aceea tin ca la viata mea la zestrea tipografiei in care am pus tot ceea ce am avut. Orice atingere in punctul acesta ma raneste.
Supravegherea si controlul spiritual ce-l are biserica in toata vremea, asupra miscarii e de prisos sa mai fie precizat cu jigniri pentru mine. Autoritatea bisericeasca are doar oricand dreptul si puterea de a lua imediat masuri contra oricarei miscari care ar depasi hotarele bisericii si ale ortodoxiei.
I.P.S. Ta Stapane! Va rog foarte mult pentru lichidarea unei stari care ma tine intr-o continua mahnire sufleteasca. Cu sanatatea sunt mult mai bine: mi-a revenit dorul si puterea de a munci mai departe. Vreau insa sa am si eu ceea ce trebuie unui om care munceste si creeaza: dreptul de a nu fi stingherit cu conditii jignitoare si umilitoare, In asemenea conditii orice continuare si colaborare de munca pentru mine este imposibila.
Am formulat punctele de mai sus pentru restabilirea „DRAGOSTEI CELEI DINTKI” si pentru reinceperea activitatii cu puteri indoite.
Vom concentra din nou toate energiile Oastei. Am schitat un program de largire a cadrelor de munca pe care-l voi discuta cu I.P.S. Sa, iar la praznicul Oastei de la Rusalii, vom pune in Sibiu o noua pasire a Oastei, o noua avantare spre culmile biruintei.
I.P.S. Stapane!
Va rog sa aveti toata increderea in acela pe care Domnul vi l-a aratat sa-l chemati la Sibiu. Va rog lasati Duhul Domnului sa lucreze ceea ce mai are de lucrat prin vasul acesta slab.
Rugand pe Domnul sa-si coboare darul pacii si iubirii Sale peste noi, am ramas al I.P.S. Voastre
Pr. Iosif Trifa
Geoagiu Sanatoriu, 27.I.1934
Ce reiese din acest raspuns? Ca doream staruitor o impacare a lucrurilor, cu toate ca fusesem jignit prin ceea ce imi cerea mitropolia. si ceream doar atat: sa nu mi se taie aripile cu ingradiri si controale jignitoare. Ceream numai libertatea de care orice initiativa creatoare are lipsa.