Sabina Wurmbrand

Durere, dalta dulce a devenirii mele …

In Februarie 1998, am sunat-o sa-i spun ca fratele Aurelian Popescu tocmai avusese un accident si lovindu-se la cap, a stat cinci zile in spital.

M-a intrebat: „Dar tu ce mai faci?” Stia ca treceam prin zile rele, de grea incercare sufleteasca. Suparasem cumva pe Domnul si vreo 50 din cei 240 membrii ai bisericii noastre ne parasisera pentru a forma o noua adunare. Am oftat si i-am spus ca ma tin deocamdata deasupra valurilor.

„Vreau sa-ti spun ceva, daca ai timp sa ma asculti. Am citit ceva interesant intr-o revista din Germania. Niste hoti si-au pus in gand sa jefuiasca o banca. Au vizitat-o mai intai si si-au dat seama ca nu va fi lucru usor. Banca avea paznici si la intrare si inauntru, iar toti functionarii stateau fiecare la locul lui, atenti la tot ce se intampla.”

„Seful bandei de hoti a spus: „Stiu ce vom face, aduceti-mi un baiat care vinde ziare pe strada!”

In ziua hotarata, baietelul tocmit de seful hotilor a intrat in cladirea bancii si a inceput sa strige ca pe strada, facand reclama ziarului pe care-l vindea. Au sarit repede oamenii de ordine si i-au spus ca asa ceva nu se poate, in banca nu este voie sa vinzi ziare. Baiatul a inceput sa strige si mai tare si sa fuga printre oameni. Ca sa puna capat mai curand taraboiului au sarit in ajutor si oamenii de paza de la usi. Apoi au sarit si functionarii de la locul lor si au dat o mana de ajutor sa-l prinda pe nazdravanul vanzator de ziare. In timpul acesta, hotii au operat si au jefuit banca.”

„Intelegi de ce ti-am spus asta?” m-a intrebat sora Bintea. „Inteleg foarte bine si va multumesc frumos”, i-am raspuns eu.

„Asta este tactica diavolului,” a continuat dansa, „el trimite pe cineva sa faca scandal si-i face pe lucratori sa-si paraseasca posturile. Atunci, marele hot isi duce planul cel rau la indeplinire. Nu te lasa pacalit, stai la lucrarea ta si vei vedea ca totul va trece. Ai vazut ce ploaie grozava a fost ieri. Astazi insa cerul este senin de toata frumusetea.”

„Nu uita ca toate bataliile noastre nu le dam cu cei din jurul nostru, ci in noi insine. Cauta sa iesi biruitor si Domnul te va binecuvanta daca iei examenul. Nu toate necazurile noastre sunt rele. Este scris ca Domnul Isus a fost dus „de Duhul” in pustie ca sa fie ispitit. Incercarea Lui a facut parte din planul divin. Dupa ce Domnul a trecut-o cu bine au urmat minunile si lucrarile minunate pe care I le-a dat Dumnezeu sa le faca. Cauta si tu sa treci cu bine examenul. Cine stie ce lucrari a pregatit si pentru tine Domnul ?”

I-am spus atunci ca urma sa avem sedinta duminica. Mi-a raspuns: „Spune fratilor sa nu puna prea mult la inima sedintele. Si ele trec. Dumnezeu nu lucreaza prea mult cu sedinte. Nu le lua nici tu prea in serios.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *