Autor: crestin

De ce sa crezi ca Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu?

Ne intrebam de ce exista astazi atat de mult rau. De ce exista atat de multa suferinta, boala, nedreptate, ura, minciuna; de ce exista atatia oameni nefericiti, familii distruse, natiuni dominate … si insiruirea acestor “de ce?”-uri poate ca nu ar avea sfarsit. Dar pentru a gasi raspuns la toate aceste intrebari apasatoare si pentru a gasi solutii la problemele noastre, trebuie sa apelam la Cartea Cartilor, la Biblie.

Timp de aproape doua mii de ani, Biblia a fost atacata, insultata, batjocorita sau ignorata. Desi este cartea care ofera solutii la intreaga problematica umana, totusi este ignorata si tratata cu indiferenta si superficialitate. Desi este cartea cu cel mai mare numar de traduceri si exemplare vandute sau distribuite gratuit, totusi este in pericol sa devina doar o carte “clasica” despre care toata lumea a auzit, dar pe care nimeni nu a citit-o.
Este atat de important sa ne apropiem astazi, in secolul vitezei si al modernismului, de aceasta carte considerata invechita, sa o apreciem la justa ei valoare si cu dorinta de ai afla adevarurile, sa-i reconsideram sfaturile si sa-i aplicam principiile.

Asadar de ce sa crezi ca Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu?

1. Este umana si totusi divina Biblia a fost scrisa de a lungul unei perioade de 1600 de ani, de catre aproximativ 40 de autori. Categoriile sociale ale personajelor ei sunt diverse. Unii au fost suverani, altii supusi, unii bogati, altii saraci, au existat cuceritori si captivi, fermieri si pescari, savanti si pastori, preoti, profeti, poeti si un medic. Sfera ei de cuprindere este alcatuita din trecut, prezent, viitor si continuare in vesnicie.
Biblia este alcatuita din Vechiul Testament si Noul Testament. Vechiul Testament asteapta venirea lui Hristos, iar Noul Testament descrie venirea Lui ca Mantuitor si asteapta intoarcerea Lui ca Judecator si Imparat.

Biblia este o carte realista. Ea nu ascunde pacatele si esecurile eroilor sai. Citim chiar despre crima, minciuna, adulter, blesteme, mandrie, lupte si dispute in vietile lor. Dar totodata citim si despre modul in care Dumnezeu trateaza aceste pacate in viata fiecaruia in parte. Tematica abordata este foarte variata. Astfel Biblia trateaza subiecte ca: teama, dragostea, invidia, lacomia, viata de familie, sclavia, violenta, razboiul si pacea, exilul, viata in desert, viata pe mare, vise cantece, intelepciune si muzica. Este foarte interesant sa vedem care este afirmatia Bibliei desptre ea insasi. Sfanta Scriptura pretinde a fi mesajul lui Dumnzeu transmis omului. Chiar in Vechiul Testament citim de peste 2600 de ori fraze ca: „Domnul a vorbit”, „Asa vorbeste Domnul”. Biblia afirma ca:
Toata Biblia este inspirata si insuflata de Dumnezeu (2 Tim. 3:16,17);
Scriitorii insisi au fost inspirati de Dumnezeu (2 Petru 1:21);
Fiecare litera in parte este inspirata de Dumnezeu (Matei 5:18).
Numai asa putem intelege faptul ca Biblia este o carte de inspiratie divina, desi este scrisa de atatia autori, oameni ca si noi.

2. Este veche si totusi noua

Desi cartile care o alcatuiesc au varste cuprinse intre sute si mii de ani, totusi Biblia este o carte de actualitate. Aceasta datorita faptului ca, desi veacurile au trecut, oamenii si problemele lor au ramas aceleasi. Natura omului este supusa pacatului si degradarii morale la fel de mult acum ca si cu 4500 de ani in urma, de exemplu. Dusmanul omului este acelasi si metodele lui sunt aceleasi. Dar si Dumnezeu „este acelasi ieri, azi si in veci”.

Din punct de vedere profetic, Biblia prezinta evenimente cu sute de ani inainte ca ele sa se intample dar, lucru extraordinar, cu trecerea timpului acestea se implinesc ad-literam. Aceste profetii nu sunt doar niste preziceri vagi, generale, ci sunt descrieri detaliate ale evenimentelor viitoare.

Profetiile sunt despre tari, orase, popoare, indivizi, persoana si lucrarea lui Hristos, timpul in care trai si sfarsitul lumii. Nasterile lui Buda, Mahomed, Confucius sau a altor intemeietori de religii nu au fost prezise; dar nasterea, viata, invatatura, lucrarea, moartea, invierea si viitoarea domnie a lui Isus Hristos au fost profetite cu sute de ani inainte de intruparea Lui.
Vechiul Testament contine peste 300 de referiri privitoarea la venirea lui Hristos. Nasterea, viata, moartea, invierea, influentele lucrarii Lui sunt profetite in detalui.

Astfel, proorocul Maleahi, cu 400 de ani inainte scrie despre venirea lui Mesia (Maleahi 3:1), Isaia scrie despre nasterea Lui inainte cu 700 de ani (Isaia 7:14) si Mica scrie despre locul nasterii Domnului tot cu 700 de ani inainte ca aceasta sa se intample.

Cu privire la poporul evreu gasim in Biblie profetii cu privire la cei 400 de robie egipteana, cat si despre imprastierea poporului pe tot pamantul. Profetiile referitoare la natiunile pagane: Babilon, Tir, Egipt, Amon, Moab, Edom si Filistia s-au implinit cu exactitate. In cartea Daniel, capitolele 2 si 7 sunt profetii cu privire la cele patru mari imperii ale lumii, profetii cu care suntem cu totii de acord ca s-au implinit deoarece acele evenimente sunt deja istorie.

Toate aceste profetii s-au implinit si nu este spatiu suficient pentru a arata detaliile istorice ale fiecareia in parte. Ne vom ocupa insa de prezicerea asupra orasului Tir facuta de proorocul Ezechiel in anul 588 i.H. Ne intrebam cine, daca nu Dumnezeul atemporal, a putut sa prevada viitorul cu exactitate si sa faca sa ramana scris ce urma sa se intample?

3. O biblioteca si totusi o singura carte

Cele 66 de carti ale acestei Biblioteci prezinta in ansamblul lor o certa unitate in doctrina, in conceptie si in cuvinte. Unitatea in doctrina este redata de tratarea in deplina concordanta a unor teme majore: sfintenia lui Dumnezeu, pacatosenia oamenilor, rascumpararea prin jertfa lui Isus Hristos si viata vesnica. Unitatea in conceptie este exprimata prin descrierea unei societati umane care este mereu determinata a-L respinge pe Dumnezeu si poruncile Lui. Totusi Biblia produce optimism bazat pe lucrarea si promisiunile lui Dumnezeu in care gasim rezolvarea problemelor omului supus pacatului.

Biblia este caracterizata si de o unitate de cuvinte. Astfel cuvintele folosite in scrierile sale, isi pastreza sensurile si semnificatiile, fie ca ele au fost folosite in cartea Genezei ori in cartile Noului Testament. Analizind spre exemplu cuvantul „spin”

care simbolizeaza pacatul, il vom gasi in cartea Genezei in blestemul cu care Dumnezeu ii pedepseste pe Adam si Eva, si prin ei intreaga omenire; in Evanghelii citim despre „cununa de spini” pe care a purtat-o pa cap Domnul Isus atunci cind a fost judecat si rastignit. In ambele situatii se ajunge si la alte semnificatii ale acestui cuvant, decit cel al pacatului si suferintei. In concluzie putem afirma ca desi Biblia este o colectie de carti, ea constituie de fapt o singura carte cu o singura tema, care releva calea unica spre Dumnezeu.

4. Desi contestata si atacata, totusi puternica si indestructibila

Multi sunt cei care au contestat scrierile Bibliei si au cautat sa o distruga, sau sa-i persecute pe cei ce cred in ea. Dar totusi Biblia a supravietuit de-a lungul secolelor -asemeni unei stanci de neclintit in fata valurilor puternice ale marii infuriate- persecutiei si criticii.

De exemplu, Tom Paine a scris una dintre primele carti impotriva Bibliei, intitulata “Epoca ratiunii”, in care incheie cu urmatoarele cuvinte:”Am secerat prin Biblie ca un padurar care trece printre copaci cu securea sa. Sa incerce preotii sa mai puna la loc copacii pe butuci, daca mai pot”. Acestea au fost scrise cu multi ani in urma. Astazi Tom Paine este uitat, iar Biblia nu numai ca “traieste” dar ii si aduce pe multi oameni la viata, aratindu-le drumul spre Dumnezeu.

Nu putem mentiona decit citeva din eforturile celor ce au dorit sa suprime si sa nimiceasca Biblia si pe cei ce cred in ea. Imparatii romani au descoperit curind ca populatia crestina asi intemeiaza credinta lor pe Scripturi. Imparatul Diocretian, prin edictul imperial din anul 303 d.Cr. , a ordonat ca orice exemplar al Bibliei sa fie distrus. Tot el a omorat atat de multi crestini si a distrus atat de multe Biblii, incat atunci cind pentru o vreme crestinii s-au ascuns, el a crezut ca a pus capat Scripturilor si a batut o moneda cu inscriptia:”Religia crestina a fost nimicita, iar inchinarea la zei a fost restaurata”. Dar numai citiva ani mai tarziu, pe tronul imperiului a ajuns Constantin, care a proclamat crestinismul religie de stat.

Pe timpul Reformei, cind Biblia a fost tradusa in limba vorbita de popor, Biserica de stat a pus restrictii severe in calea citirii Bibliei, afirmind ca laicii sunt incapabili sa o interpreteze. Cititorul nu avea voie sa interpreteze Biblia pentru sine. Multi si-au dat viata pentru simplul motiv ca erau urmasi ai lui Hristos si ca si-au pus increderea in Scriptura. S-a ajuns pana acolo incat s-au emis legi care interziceau publicarea Bibliei.

Este interesant de mentionat in acest context ca Voltaire, celebrul necredincios francez, care a murit in 1778, a prezis ca la o suta de ani de la moartea sa crestinismul va fi desfiintat.
Nici edictele imperiale, nici restrictiile ecleziastice, nici eforturile asa zisilor oameni de stiinta ai ultimelor veacuri nu au reusit sa nimiceasca Biblia. Dar Biblia continua sa traiasca pentru ca este sustinuta de puterea lui Dumnezeu. El nu va ingadui nici unei puteri sa distruga mesajul Sau de dragoste adresat intregii omeniri, mesaj prin care El cheama pe toti oamenii sa se impace cu Sine. Puterea Bibliei se vede din influenta pe care aceasta a avut-o de-a lungul timpului asupra societatii umane.

Comparativ cu Coranul, Cartea Mormona, Stiinta si Sanatate si scrierile clasice ale lui Confucius, carti care au avut o influenta impresionanta in lume, Biblia se ridica cu mult deasupra acestora. Primele au dus la o conceptie superficiala despre Dumnezeu si despre pacat, mergand chiar pana la trecerea acestuia cu vederea. Ele au produs indiferenta in fata vietii ti au avut ca rezultat doar o conceptie despre morala si conduita. Efectul s-a facut resimtit in viata sociala prin regres economic si inapoiere sociala si culturala. Biblia, dimpotriva, a produs cele mai inalte rezultate in toate zonele vietii. Ea a condus la creatii de cel mai inalt grad in arta, in arhitectura, in literatura si in muzica. Legile fundamentale ale natiunilor au fost influentate de ea; mari reforme sociale s-au bazat pe ea. Mai exista vreo carte in lume care sa se poata compara macar de departe in ceea ce priveste influenta binefacatoare asupra omenirii? Este cert ca aceasta este o dovada a faptului ca Biblia este revelatia lui Dumnezeu adresata omenirii aflata in nevoie. Si pe langa aceasta, trebuie sa luam in considerare efectul impactului regenerator asupra a milioane de vieti individuale.

Asadar, speram ca putinele dovezi prezente sa te ajute in implinirea dorintelor tale de aflare a adevarului biblic. Biblia nu este doar o simpla carte: “Ea este puterea lui Dumnezeu, pentru mantuirea fiecaruia care crede”(Rom. 1:16). Ceea ce poti face este sa acorzi deplin credit mesajului biblic, sa-l citesti ca sa-l intelegi si sa-l infaptuiesti pentru a afla mantuirea sufletului. Dumnezeu sa te ajute!

Material prelucrat dupa cartile: „De ce sa crezi?” de Roger Carswell “Prelegeri de teologie sistematica” de H. C. Thiessen.

Dorin Tumac
Ecouri Crestine

Intr-o zi un new-yorkez si un prieten al sau, indian cheroke se plimbau pe un bulevard aglomerat al New Yorkului. La un moment dat indianul ii spuse prietenului sau: – Am auzit un greier cantand.

-Esti nebun. E dupa amiaza, strada este aglomerata, traficul intens e zgomotos, si tu imi spui ca ai auzit un greier cantand.

-Nu, nu sunt nebun. Chiar il aud cantand si acum. Asteapta o clipa.

Si indianul se indrepta inspre o peluza mica din fata unui magazin, si dupa cateva minute de cautare se intoarse spre prietenul sau cu un greier in pumnul drept.

-Cum ai reusit sa-l auzi ? il intreba oraseanul.

-Vezi tu, fiecare aude zgomotul cu care se obisnuieste cel mai mult, la care isi acordeaza urechea vreme indelungata.

Si pentru a fi si mai convingator, indianul scoase din buzunarul sau un pumn de monezi si le dadu drumul pe caldaram. La clinchetul ascutit scos de monezile ce au cazut pe asfalt, multimi de trecatori grabiti intoarsera imediat capul.

Oare care este sunetul cu care urechea noastra este obisnuit ? Este vocea lui Dumnezeu sau este o alta voce- a lumii pacatoase care te cheama spre o viata murdara si plina de zbucium ?

Si daca auzi vocea lui Dumnezeu, o auzi clar, sau nedefinita, cetoasa ?

Sa ne apropiem de Dumnezeu si de Cuvantul Sau si sa ne acordam bine urechea pe aceasta frecventa pe care ne vorbeste El in fiecare zi. Daca ne vom obisnui cu glasul Lui, il vom putea distinge clar intotdeauna dintre miile de voci care se aud zilnic, si ne vom putea implini misiunea pe care o are El pentru noi.

Intr-un oras, intr-o noapte geroasa, tocmai se starnise un viscol. Un baietel vindea ziare la coltul strazii, iar oamenii treceau cand si cand… Baietelului
ii era atat de frig incat nici nu mai incerca sa mai vanda ziare.

S-a dus la un politist si l-a intrebat: „Domnule, stiti cumva din greseala un loc calduros unde ar putea dormi un baiat sarac in noaptea asta? Vedeti dumneavoastra, eu dorm ghemuit intr-un colt, mai jos, pe alee, si e ingrozitor de frig acolo in noaptea asta. Mi-ar prinde bine un loc caldut unde sa stau.”
Politistul s-a uitat la baiat si i-a raspuns: „Du-te pe strada asta la vale si vei ajunge la o casa alba mare. Cand ajungi acolo, sa bati la usa si cand iti va
deschide sa spui doar „Ioan 3 cu 16” si te vor lasa sa intri.”

Si asa a si facut. A urcat treptele, a batut la usa si dupa cateva clipe i-a deschis o doamna. Baiatul s-a uitat la ea si a zis: „Ioan 3 cu 16”. Femeia i-a zis: „Intra, fiule.” L-a luat inauntru si i-a aratat un leagan in fata unui semineu pe care sa se aseze si a plecat. Baiatul a stat acolo un timp, gandindu-se:
„Ioan 3 cu 16… nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta incalzeste un baiat inghetat.”

Putin mai tarziu ea s-a intors si l-a intrebat: „Iti este foame?”. El a raspuns: „Ei bine, doar un pic. Nu am mancat de cateva zile si cred ca as putea da gata un pic de mancare.” Femeia l-a dus in bucatarie si l-a invitat sa se aseze la o masa plina cu bucate. A mancat si iar a mancat pana ce nu a mai putut. Apoi s-a gandit: „Ioan 3 cu 16… nu inteleg ce inseamna, dar
cu siguranta satura un baiat infometat.”

Apoi l-a chemat sus intr-o baie unde se afla o cada imensa plina cu apa calda si a stat acolo ca sa se inmoaie putin. Dupa ce s-a spalat, s-a gandit: „Ioan 3
cu 16… nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta curata un baiat murdar.” Baiatul nu mai facuse niciodata o baie cu adevarat. Singura baie pe care a facut-o vreodata a fost cand statea langa un hidrant care era deschis.

Femeia l-a luat apoi si l-a dus intr-un dormitor, l-a infasurat cu un cearsaf, l-a pus pe un pat, l-a invelit cu o patura pana la gat, l-a saruta de noapte buna si a stins lumina. In timp ce statea in intuneric si privea afara pe fereastra cum ningea in acea noapte geroasa, s-a gandit: „Ioan 3 cu 16… nu inteleg ce
inseamna, dar cu siguranta odihneste un baiat frant de oboseala.”

Dimineata, femeia a venit sus si l-a luat din nou in bucatarie, la acea masa plina de bucate. Dupa ce a mancat, ea l-a luat din nou si l-a asezat in acel
leagan, in fata semineului si a luat o Biblie. S-a asezat in fata lui, uitandu-se la fata lui inocenta: „Intelegi tu ce inseamna „Ioan 3 cu 16”?” l-a intrebat
ea gentil. El a raspuns: „Nu, doamna, nu inteleg. Am auzit prima oara cuvintele acestea aseara, cand politistul mi-a zis sa le folosesc.” Ea a deschis Biblia la Ioan 3 cu 16 si a inceput sa-i vorbeasca despre Isus. Chiar acolo, in fata acelui semineu, baiatul si-a predat inima lui Isus. Stand acolo, s-a gandit: „Ioan 3 cu 16… nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta salveaza
un baiat pierdut.”

Stii tu, trebuie sa marturisesc ca nici eu nu inteleg… cum Dumnezeu a fost atat de binevoitor sa-L trimita pe Isus, Fiul Sau, sa moara pentru mine si Isus sa fie de acord sa faca un asemenea lucru. Nu inteleg agonia Tatalui si a ingerilor din ceruri in timp ce-L priveau pe Isus suferind si murind. Nu inteleg dragostea-I fierbinte pentru MINE ce L-a tinut pe Isus pe cruce pana la sfarsit. Nu inteleg… dar cu siguranta face ca viata sa merite traita.

Ioan 3:16
„Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”

Isus a zis: „Pe orisicine Ma va marturisi inaintea oamenilor, il va marturisi si Fiul omului inaintea ingerilor lui Dumnezeu; dar cine se va lepada de Mine inaintea oamenilor, va fi lepadat si el inaintea ingerilor lui Dumnezeu.” Trimite mesajul acesta mai departe doar daca vrei si simti cu adevarat sa faci asta. Il iubesc pe Dumnezeu. El este sursa existentei. El ma tine in functiune in fiecare zi. Filipeni 4:13 – „Pot totul in Christos, care ma intareste.”

Aminteste-ti sa le zambesti des celor pe care ii iubesti!

Sa ai o zi frumoasa in care sa meditezi mai mult la ce a facut El ptr tine si nu uita sa ii multumesti pentru sacrificiul pe care l-a depus la cruce pentru tine… simte-te in acelasi timp special ptr ca El a murit doar de dragul tau…

Poate ca de multe ori privesti cerul si te intrebi: ?Oare cum este acolo, sus? Pentru cine a fost facut cerul si de ce este atit de mare si frumos??Draga prietene, eu am incercat sa dezvalui acest minunat mister si doresc sa-ti spun si tie ce am aflat.

Mie imi place foarte mult sa privesc cerul in timpul noptii. Este ceva minunat, ce nu pot descrie cu ajutorul cuvintelor. Este infinit, dar nu este gol, ci e imbracat intr-o mantie stralucitoare: stelele. Cum ar fi cerul fara stele? Ca si un lac fara pesti, ca si vorbele fara inteles, ca si iubirea fara manifestare. Dar un cer cu stele este un cintec, este puritatea in toata valoarea ei. Prin stralucirea lor, acesti astri iti ofera o speranta, iti transmit un mesaj ceresc, iti amintesc ca traiesti, ca esti aici, si ei acolo. Stelele au lumina lor proprie; unele sunt mai mari, altele mai mici, dar toate sunt calde (ca si niste ochi blinzi care privesc inspre tine). Dar luna? Luna iti arata ca undeva, departe, exista un soare care isi va relua locul dimineata. De aceea, atunci cind vezi stelele, cauti si luna, iar cind o gasesti, te bucuri. Insa lumina lunii impresioneaza si simturile inferioare; o noapte cu luna pare mai rece. Lumina alba, fiind asociata poate cu zapada, da senzatie de frig. Iar cind simturile amortite colaboreaza cu lumina inselatoare, minciuna ia proportii de fantasmagorie.

Poate ca cerul cauta o oglinda. Aceasta poate fi chiar sufletul tau; dar este el atit de frumos si de pur pentru ca cerul sa se poata oglindi in el? Ca sa ma intelegi, iti spun ca stelele, luna si tot ceea ce vezi in jurul tau, sunt creatii, la fel ca si tine. Pentru ca toti am fost creati de catre Dumnezeu. Deci, ca sa ajungi dincolo de stele, ai nevoie doar de suflet. Astfel sufletul devine calea dintre fiinta si cer (Dumnezeu). Unii cred ca omul se naste si traieste pentru a-si duce viata ca si cum ar fi un robot. Nu, omul nu e un simplu motor, dimpotriva, e mai curind o minunata cutie fermecata. Sufletul nostru are vibratii si rezonante pe care nici o stiinta nu le va putea codifica si standardiza vreodata, pe care numai inima noastra le simte si le dezleaga in limbajul ei tainic. Sufletul comunica permanent cu cosmosul intreg, dincolo de timp si spatiu, dincolo de materie si neant. Intr-insul trecutul si viitorul isi lamuresc tainele peste viata si moartea efemera. El e trasatura de unire intre spirit si materie, prin el suntem in legatura cu cei ce au fost si cei ce vor veni dupa noi, intre cei ce ramin si cei ce pleaca, intre dincoace si dincolo, intre fiinta si nefiinta. Asadar, sufletul tau uneste cerul cu pamintul, creatia cu Creatorul, si poti afla ce este dupa stele.

Te-ai inselat daca ai crezut ca relatiile se pot stabili doar intre oameni. Vezi bine ca in clipele cele mai grele, tocmai atunci, omul e sortit sa ramina singur. De-abia atunci i se lamureste ca el constituie o lume separata, complicata, fara legaturi cu ceilalti oameni si restul lumii, decit doar materiale. Oamenii comunica intre ei prin semne convenctionale si astfel si-au facut iluzia desarta ca se si inteleg. In realitate fiecare atribuie celorlalti ceea ce simte dinsul si atita tot. Legaturi directe omul numai cu Dumnezeu poate sa aiba, de la care a si dobindit constiinta existentei. Tragediile, ca si bucuriile cele mari omul le traieste totdeauna in deplina singuratate si de aceea, cind isi simte sufletul mai sfisiat, isi simte si singuratatea mai mare. Poate ca de multe ori plingi in ascuns si suferi pentru unele lucruri. Lacrimile iti curg pe obrazul fin ca si niste stele mici si nu se aude nimic – este liniste. Plingi mai mult cu sufletul si stelele ies din ochii umezi luind cu ele putin din povara inimii tale. Dar opreste-te! De ce plingi, in loc sa fii fericit? Ai atitea motive sa fii fericit. Sa nu crezi ca esti singur. Nu ci, dincolo de stele, Cineva sta linga tine. Nu mai sta nepasator si spune-I ce te doare; cere-I ce doresti. Acum zimbesti. Da, intelept e cel ce nu se intristeaza de ce n-are si se bucura de ce are. Prietene, de ce nu esti tu acum flamind, pe strada, singur si parasit? Si daca ai o familie, daca esti acum aici si te-ai trezit si in aceasta dimineata, vezi, auzi si poti sa zimbesti, chiar nu poti sa multumesti?

Omul se naste, imbatrineste si moare. Simplu. Dar vrei tu sa mori asa, pentru totdeauna? Sa fii pus intr-un cufar facut din lemnul copacului in care odata te urcai ca sa fii mai aproape de cer?

De ce, cind poti trai fericit ca si un copil ascultator de Creatorul lui, sa ierti si sa iubesti si apoi sa stii un lucru minunat: ca odata vei fi acolo pentru totdeauna, dincolo de stele, unde fericirea nu are sfirsit. Prietene, ma bucur ca m-ai ascultat. Si daca seara te vei uita la cer, aminteste-ti ca dincolo de stele Cineva te priveste.apoi intreaba-te: ?Cine sunt eu?

08.09.02 01.00

Muresan Alexandra 17 ani

Baia Mare

Timpul tace si trece. Dar mai merita sa ne mai gandim la el? Oare merita sa-l mai bagam in seama? Trece chiar si in timp ce cheltuim timp pentru a vorbi despre el. Cat e de efemer! Timpul te face sa razi, sa plangi, sa ai emotii, sa fii manios. Totul se reduce la limitele sale. Ce minunat ca la Dumnezeu nu exista conceptul de timp, ci doar un prezent continuu, un ACUM infinit, fara inceput. Totul se refera la acum. Noi suntem incadrati intr-o rama, limitati de niste bariere puse de parintii nosti cu mii de ani in urma. Bariere de timp, de spatiu, limite de cunoastere. Suntem incorsetati, incercuiti, stransi, dar totusi liberi! Ce paradox! O libertate care va fi absoluta cand sufletul se va elibera de limita timpului si mintea va patrunde in vesnicie. Noi nu intram in nefiinta, noi nu trecem in necunoscut. Cerul si pamantul, orizontul, marea si uscatul sunt doar niste repere, sunt doar niste franturi pentru ca ochiul nostru sa poata percepe o farama din ceea ce va urma cand vom fi liberi sa zburam, sa exploram, sa cunoastem ce a fost ascuns de ochii nostri si sa descoperim lucruri pe care minte noastra nu le poate nici pricepe nici cuprinde.

Ah, praful nu poate deveni dumnezeu si cat de multi se inseala! Dumnezeul nostru ne va rasplati cu ceea ce multi doar imita, dar noi vom vedea cu adevarat.

Cata dezamagire, cata nemultumire, cata cartire! Da, ma lupt sa elimin toate aceste seminte ale vrasmasului si cel mai greu e sa scap de cartire. E greu sa-mi gasesc multumirea, cand eu nu vreau sa ma limitez la micile lucruri efemere de pe pamant. E greu sa-mi gasesc pacea cand sufletul meu nu e intreg si jumatatea mea pribegeste. E greu sa fiu fericita cand ma simt legata, incapabila de a progresa. E greu sa spun ca sunt implinita cand nu simt acest lucru. E greu sa iubesc cand iubirea parca m-a parasit. Dar nu vreau sa cred in asta. Toate sunt niste inselatorii. Nu vreau sa le accept si nu vreau sa ma complac, desi mi-e greu sa lupt. Da, e adevarat. Recunosc. Am unele asteptari, doresc intr-adevar ca intr-un segment al vietii mele sa fiu pe deplin satisfacuta si implinita spiritual. Nu voi putea umple niciodata acest gol si nu va fi inlocuit de nimic. Acolo trebuie sa fie Dumnezeu cu mine si eu nu mai sunt eu. Eu sunt un om, un intreg complet. Acest intreg trebuie sa aiba aceeasi traiectorie, acelasi traseu, aceleasi scopuri, aceleasi aspiratii. Cele doua jumatati nu pot exista singure, odata ce au fost sudate de timp.

Emma Domuta

Inteleptii din vechime au sustinut ca nu este nici un pacat savarsit ale carui urmari sa loveasca numai pe cel ce l-a infaptuit; caci pe langa un bolnav, sufera si cei din casa lui. Pentru ca sa ilustreze mai bine acest argument, ei au spus urmatoarea intamplare: “Un vapor mergea catre Iope ducand calatori. Unul dintre calatori a facut in cabina lui o spartura mare, in coasta vaporului. Cand au aflat ceilalti calatori de fapta lui, i-au zis: “Nenorocitule, ce-ai facut?!”. Atunci acesta a raspuns: “Ce va intereseaza? Spartura am facut-o in cabina mea, nu in a voastra!”. Daca apa intra in cabina lui, ar fi umplut si cabinele invecinate si in curand vaporul s-ar fi scufundat, inecand toti calatorii.
Lumanarea care palpaie strica vederea celor din jur. Viata ta pacatoasa otraveste sufletele celor din jurul tau. Nu vrei ca ei sa-si aduca aminte cu bucurie de tine? Daca da, atunci renunta imediat la orice pacat constient din viata ta.

Incepand cu anul 1989, in Romania au avut loc schimbari profunde in domeniile: politic, economic, social, financiar si spiritual. Biserica lui Hristos a resimtit si ea aceste schimbari. Datoria ei este sa se adapteze situatiei actuale, astfel incat scopurile nou-testamentale sa fie impliniten orice timpuri, oricat de grele ar fi, Biserica este chemata sa-si indeplineasca cele trei functii fundamentale: inchinarea, edificarea sau zidirea si evaghelizarea. Pentru a le putea indeplini este necesar ca toti credinciosii sa contribuie intr-un fel sau altul.

Daca privim in Vechiul Testament la cortul intalnirii, observam ca a fost nevoie mai intai de mestesugari priceputi care sa faca cortul, apoi de preoti care sa faca slujba in cort si de ceilalti care sa sustina material aceasta lucraren ziua de astazi, modalitatea ramane aceeasi. Pentru ca scopurile lui Dumnezeu sa fie atinse este nevoie de oameni daruiti spiritual si de credinciosi care sa-i sustina material pe cei implicati in anumite lucrari. Oricat ne-am feri de acest lucru, fara el nu putem inainta eficient. Lucrarea lui Dumnezeu poate fi impiedicata daca noi nu suntem constienti de necesitatea finantarii anumitor actiuni. Pentru a putea face aceasta trebuie sa fim darnici, sa ne placa sa dam din lucrurile noastre materiale si financiare.

Cu ceea ce avem putem contribui la :
a) ajutarea fratilor care sunt in nevoie, a familiilor sarace si a vaduvelor;
b) raspandirea Evangheliei prin tiparirea de Biblii si literatura crestina, cat si prin suportarea financiara a celor ce vestesc Evanghelia cu credinciosie in sate si orase;
c) sustinerea de misionari pentru tari vecine, cum ar fi: Ucraina, Moldova etc.
d) finantarea lucrarilor de constructii a bisericilor si a unor centre de instruire;
e) sustinerea orfelinatelor (de exemplu cel din Pascani);
f) finantarea unor tabere sau excursii cu scop educativ sau evanghelistic;

Pentru aceasta noi trebuie sa ne schimbam mentalitatea referitor la darnicie. Unii, care se feresc de darnicie, afirma ca cei care sunt in nevoi ar trebui sa traiasca prin credinta. Aceasta afirmatie este doar partial valabila. Cineva spunea urmatoarele: ” pentru ca unii sa traiasca prin credinta este nevoie ca altii sa daruiasca prin credinta”. Cati dintre noi daruim prin credinta? Sa ne analizam foarte serios in fata acestei intrebari, deoarece atunci cand trebuie sa daruim noi o facem cu zgarcenie.
Ce este darnicia? Potrivit Dictionarului Explicativ al Limbii Romane, darnicia este „insusirea de a fi darnic” si este sinonima cu generozitatea si marinimia. Din punct de vedere biblic, darnicia este un act de inchinare, prin faptul ca noi il onoram pe Dumnezeu atunci cand daruim o parte din bunurile noastre (2Cor. 9:11-14). Darnicia este deci o parte sau o latura a vietii spirituale (2 Cor. 8:7).

Dumnezeu este proprietarul tuturor lucrurilor. „Al Domnului este pamantul cu tot ce este pe el, lumea si cei ce o locuiesc” (Ps. 24:1). Noi suntem, prin harul Sau, administratori ai bunurilor pe care Dumnezeu ni le-a incredintat temporar. Apostolul Pavel ii spunea lui Timotei ca „noi n-am adus nimic in lume si nici nu putem sa luam nimic din ea” (1 Timotei 6:7). Ceea ce se cere de la noi este sa fim gasiti credinciosi in ispravnicia incredintata. Dumnezeu ne va cere socoteala intr-o zi de ceea ce am facut cu banii, timpul, talentele, darurile spirituale si toate lucrurile primite de la El.
Atunci cand daruim, Dumnezeu este multumit si slavit (2Cor. 9:11-14). Cand noi ii ajutam pe frati, le oferim o motivatie puternica pentru ca ei sa aduca multumiri lui Dumnezeu. Cat de multumitor a fost Pavel cand cei din Filipi i-au trimis un dar prin Epafrodit? Noi am facut pe cineva sa aduca multumiri lui Dumnezeu?
Biblia ne arata ca intre lucrurile spirituale si cele materiale nu exista o separare, ci o interdependenta – „pentru ca acolo unde este comoara voastra, acolo este si inima voastra” (Matei 6:21).

Cat daruim?

Este o intrebare care da nastere la o varietate de raspunsuri. Unii spun ca trebuie sa dam zeciuiala, altii spun ca trebuie sa dam mai mult de 10%, iar altii care dau cel mai putin, spun la modul general ca ar trebui sa dam dupa cat ne lasa inima. Sa nu uitam insa ca si inima ne poate insela (Ieremia 17:9). Faptul ca in Noul Testament nu se impune cantitatea sau procentul darniciei face ca multi credinciosi sa nu dea decat extrem de putin sau deloc. Totusi a nu-L onora pe Dumnezeu cu o parte din castigul nostru este un pacat (Mal. 3:9). Gasim cateva criterii in Noul Testament care sa ghideze in modul in care trebuie sa daruim:
– Darnicia trebuie facuta cu generozitate (2 Cor. 9:5-6);
– Darnicia trebuie sa ne coste (2 Cor. 8:3);
– Darnicia este o hotarare individuala (2 Cor. 9:7).

Cum sa daruim?

Am mentionat mai sus ca atunci cand se iveste prilejul darniciei, unii credinciosi nu dau aproape nimic. Acest lucru este datorat unui sentiment de autocompatimire, sentiment izvorat din egoismul fiintei lor si care ii face sa creada ca nu au de unde darui. Noi ca romani am putea spune ca suntem mai saraci decat altii si nu avem de unde darui. Dar oare nu sunt alti oameni in alte tari care o duc mai greu decat noi? Oare vaduva care a daruit ultimii ei banuti la Templu nu era mai saraca decat noi? Bisericile Macedoniei sunt un exemplu sugestiv de daruire. Apostolul Pavel scrie despre ei: „saracia lor lucie a dat nastere la un belsug de darnicie” (2 Cor. 8:2b).

Sa analizam cum au daruit bisericile Macedoniei:
– cu generozitate desi erau in saracie (2 Cor. 8:2b);
– cu bucurie (2 Cor. 8:2a);
– de bunavoie (2 Cor. 8:3a);
– cu sacrificiu (2 Cor. 8:3b, 2a);
– fara zgarcenie (2 Cor. 9:5);
– fara parere de rau (2 Cor. 9:7);
– fara a fi obligati (2 Cor. 9:7);

Atitudinea pozitiva a acestor credinciosi fata de darnicie s-a datorat faptului ca aveau o legatura puternica cu Domnul Isus Hristosn sensul acesta ei au facut trei lucruri:
– s-au daruit pe ei insisi Domnului (2 Cor. 8:5);
– au socotit darnicia ca fiind o modalitate de testare a dragostei lor fata de semeni (2 Cor. 8:8b);
– au fost profund motivati de exemplul Domnului Isus (2 Cor. 8:9);
Deci credinciosii din bisericile Macedoniei au aratat prin aceste lucruri ca accepta domnia lui Hristos in viata lor si ca sunt curati, cinstiti in dragostea lor.

Dar oare este darnicia urmata de binecuvantari? Tot Scriptura ne da raspunsul. Acest subiect, al binecuvantarilor, ne place si sper sa ne lase cu un gust mai placut decat cele expuse anterior.
1n primul rand, cei care daruiesc sunt iubiti de Domnul: „pe cine da cu bucurie il iubeste Dumnezeu” (2 Cor. 9:7).
2. Dezvoltarea unei relatii stranse cu Domnul aduce binecuvantare (Mal. 3:10). Belsugul de binecuvantare vine in urma faptului ca noi dam lui Dumnezeu ceea ce este, de fapt, al Lui.
3. Darnicia facuta cu generozitate si bucurie ii va motiva si pe altii s-o faca (2 Cor. 9:1-2). Daca in calitate de parinte dovedesti darnicie, atunci copilul tau va urma calea ta. Dar nu numai copiii, ci si alti credinciosi vor spori in darnicia lor.
4. Darnicia facuta cu generozitate va misca inima Domnului. El ne va incredinta si mai mult (2 Cor. 9:8-11). De multe ori nu avem prosperitate pentru ca nu suntem darnici. Daca suntem egoisti, atunci Domnul nu ne va deschide „zagazurile cerurilor”. Noi trebuie sa cultivam si sa dezvoltam darnicia pentru ca astfel Domnul sa ne poata da si mai mult in administrare.
5. Darnicia aduce sentimente de implinire, de satisfactie atunci cand o facem pentru Domnul.

In concluzie, daca Duhul Sfant prin cele scrise ti-a descoperit pacatul zgarceniei, te rog sa marturisesti pacatul inaintea lui Dumnezeu, cerandu-i iertare si in acelasi timp putere de a putea darui cu generozitate. Acest lucru va face ca Biserica sa aiba un mai mare impact in societate, impiedicand stricaciunea care este mare.
Fie ca binecuvantarea Domnului sa ne insoteasca.

Mihai Lupoaia

Intr-o biserica era un preot foarte credincios, dar un enorias il vedea rau si l-a clevetit ani de zile. Cand acest enorias a vazut ca preotul imbatraneste foarte tare, si temandu-se ca va muri, iar el va ramane cu pacatul neiertat, s-a dus la preot si i-a spus: “ Iata, frate, am venit sa-ti spun ca-mi pare rau ca toata viata te-am clevetit si te rog sa ma ierti!” Preotul i-a raspuns: “Frate, eu stiu si te-am iertat de mult. Dar ia te rog aceasta perna de fulgi si du-te la raspantie, apoi scoate fulgii din ea si arunca-i in aer, si adu-mi-o inapoi”. Enoriasul a luat perna cu fulgi pe care i-a dat-o preotul si a executat intocmai, desi nu pricepea nimic din ceea ce facea. El s-a intors la preot cu perna goala; si preotul i-a dat acum un ac si ata si i-a spus: “Du-te inapoi, strange fulgii si baga-i la loc in perna, umple-o din nou, coase-o si adu-mi-o inapoi”. Enoriasul s-a dus, dar mai ia fulgi daca mai ai de unde! S-a intors inapoi la preot si i-a spus ca n-a mai gasit nici macar un fulg – au fost luati toti de vant! Atunci preotul i-a zis: “Vezi, tot astfel este si cu vorbele clevetitoare pe care le-ai raspandit. Acum nu le mai poti retrage. Du-te si ia cuvintele inapoi daca mai poti!”
Pacatul nu numai ca raneste sufletul, dar el aduce in lume o groaznica realitate pe care n-o mai poti lua inapoi.