Autor: crestin

ADMINISTRAREA TIMPULUI

Privind retrospectiv viata, am dori de multe ori sa fim din nou copii sau tineri pentru a lua totul de la inceput. Cu un sentiment de neimplinire, de insatisfactie, multi dintre noi ne simtim secatuiti de puteri in fata tuturor cerintelor vietii, iar gandul la viitor ne umple de o si mai mare neliniste. Cu mintea rascolita, probabil te intrebi: „voi fi capabil sa realizez ceva in anii ce vor urma?”. Totul depinde de modul in care am folosit fiecare luna, fiecare saptamana, fiecare zi, fiecare ora, fiecare minut sau secunda. Probabil ca acum cea mai nimerita rugaciune este cea a psalmistului care spunea: „Invata-ne sa ne numaram bine zilele ca sa capatam o inima inteleapta!”(Ps. 90:12).
Timpul reprezinta unul dintre cele mai importante aspecte ale „patrimoniului” pe care il avem in viata, iar controlul asupra timpului poate face diferenta dintre succes si esec. Asadar cum putem sa profitam la maxim de cele 24 de ore pe care le avem in fiecare zi? Care sunt deprinderile pe care trebuie sa le avem? Care sunt uneltele necesare unei administrari eficace a timpului? In acest articol am dori sa privim la patru pasi necesari in administrarea corecta a timpului:
¨ Identificarea valorilor;
¨ Stabilirea obiectivelor;
¨ Planificarea;
¨ Evaluarea.
1. Identificarea valorilor
A pierde timpul inseamna a pierde viata, iar a castiga timpul inseamna a castiga viata. Dar castigarea timpului este legata in mod direct de tipul activitatilor in care investim energie. Multi oameni traiesc o viata frenetica, plina de activitati diverse, insa toate acestea nu le garanteaza un final plin de satisfactie. Nu multimea activitatilor aduce cu sine implinirea, ci tipul acelor activitati. Asadar, nu are importanta numarul de ore lucrate cat ceea ce faci in acele ore. Se impune deci, o cantarire a valorilor. Astfel, activitatile pe care le prestam zilnic pot fi clasificate in functie de importanta, respectiv de urgenta pe care o cer. De cele mai multe ori, urgentele sunt evidente, cer o atentie imediata, dar adesea nu sunt importante. Pe de alta parte, activitatile importante, care nu sunt si urgente, cer mult mai mult efort pentru a fi demarate. Insa doar ele contribuie la implinirea obiectivelor si prioritatilor majore in viata. Mult timp este folosit pentru lucruri care nu cantaresc nimic in ochii lui Dumnezeu. Desi am putea gasi scuze pentru fiecare actiune intreprinsa, daca suntem sinceri, am vedea ca sunt unele chestiuni care nu fac altceva decat sa ne aglomereze in mod inutil viata. Pentru identificarea adevaratelor valori putem sugera cateva modalitati.
In primul rand, este necesar sa cunosti ceea ce este valoros in cantarul lui Dumnezeu. El spunea prin scrierea lui Isaia urmatoarele: „gandurile Mele nu sunt gandurile voastre si caile voastre nu sunt caile Mele, ci cat sunt de sus cerurile fata de pamant, atat sunt de sus caile Mele fata de caile voastre si gandurile Mele fata de gandurile voastre” (Isaia 55:8,9). Ca si crestini care traim printre oameni lumesti putem sa fim afectati de filozofia lor de viata si, fara sa sesizam, incepem sa urmarim aceleasi interese meschine. De aceea a fost inspirat Pavel sa scrie : „tot ce este adevarat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice fapta buna, si orice lauda, aceea sa va insufleteasca” (Filipeni 4:8). Cu parere de rau trebuie spus ca multi din cei ce se pretind crestini au inversat valorile si traiesc pentru ei insisi, ghidati de poftele lumesti. In acest sens este binevenit indemnul: „Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va prefaceti prin innoirea mintii voastre, ca sa puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea buna placuta si desavarsita” (Rom. 12:2). Asadar, valorile reale sunt valorile lui Dumnezeu. Studierea Scripturii ne poate ajuta sa vedem ca ajutarea celor nevoiasi, rugaciunea, slujirea altora, vestirea Evangheliei se numara printre acele lucruri apreciate de Dumnezeu.
Un alt mod de a identifica valorile este testul timpului. Daca ceva este valoros si peste 100 de ani sau mai mult, atunci cu adevarat acel lucru sau acea activitate trebuie sa capete atentia cuvenita. Dupa ce vei muri, va ramane ceva din toata truda ta? Sau, in vesnicie va cantari greu zbaterea ta de acum? Apostolul Petru avea o dorinta arzatoare care si-a exprimat-o astfel: „Imi voi da osteneala dar, ca si dupa moartea mea sa va puteti aduce aminte de aceste lucruri” (2 Petru 1:15). Ai ceva pentru care se merita sa depui un efort considerabil? O persoana a afirmat ca: „daca nu ai o cauza pentru care sa fii gata sa-ti dai chiar si viata, atunci existenta ta este fara sens”.
2. Stabilirea obiectivelor
Un pas foarte important in a castiga controlul asupra timpului este stabilirea obiectivelor. Toate obiectivele pe care ni le stabilim in viata trebuie sa rezulte din valorile pe care ni le-am definit. Trecand in revista toate lucrurile si actiunile pe care le consideram importante trebuie sa alegem ceva care se preteaza cel mai bine capacitatilor, talentelor si maturitatii noastre. Se cere aici calauzire din parte lui Dumnezeu. Numai asa vom fi capabili sa descifram tipul de activitate pe care trebuie s-o facem, iar daca vrem sa realizam cu adevarat ceva ii vom face loc intre prioritati. Nu putem sa facem mai multe lucruri bine. De aceea se impune o cristalizare a gandirii, urmata de un efort sustinut in realizarea a ceea ce ne-am propus. Cineva spunea ca : „daca tintesti aiurea nimeresti aiurea”. Avand in minte un obiectiv concret vom putea spune „nu” la ceea ce este nesemnificativ. Aici se potriveste zicerea ca: „Cel ce spune mereu „da” devine un nimeni”.
Domnul Isus a venit in lume cu un obiectiv specific, clar, unidirectionat, acela de a sluji si de a-si da viata ca rascumparare pentru noi. Numai asa a putut sa exclame in final: „s-a ispravit!” Tu, ca si crestin, ce obiective ai pentru anul ce vine? Sugeram cateva obiective rezonabile: sa conduci un suflet la Hristos, sa citesti Biblia in intregime intr-un anumit interval, sa vizitezi cateva persoane bolnave, sa ajuti periodic o familie nevoiasa, sa vizitezi pe cei care ar avea nevoie de incurajare, mangaiere, etc.
3. Planificarea
In cartea profetului Isaia gasim scrise urmatoarele: „dar cel ales la suflet face planuri alese si staruie in planurile lui alese” (Isaia 32:8). Un om intelept planifica cu minutiozitate etapele concrete pentru atingerea unui obiectiv. Nici un invatator sau profesor nu preda la voia intamplarii, ci urmeaza o anumita programa de lucru. Noi crestinii trebuie sa fim de asemenea foarte ordonati. Apostolul Pavel a fost extrem de ordonat in ceea ce lucra. Astfel, pe cand isi lua ramas bun de la prezbiterii din Efes, el spune urmatoarele: „va marturisesc astazi ca sunt curat de sangele tuturor. Caci nu m-am ferit sa va vestesc tot planul lui Dumnezeu” (Fapte 20:27, 28). Asta presupunea faptul ca marele apostol avea un anumit set de invataturi pe care-l transmitea cu atentie fiecarei biserici nou infiintate. De fapt, orice epistola paulina este structurata logic, subliniind ca acest invatator opera cu anumite doctrine in mod sistematic. Acesta este un bun model pentru noi, lucratorii de astazi. Nu este corect sa lucram haotic deoarece Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al randuielii (1 Corinteni 14: 33). Asa cum o gospodina buna isi aranjeaza timpul pentru a realiza toate treburile casnice (Prov. 31:15, 16,25), tot asa un credincios trebuie sa planifice. Unor crestini li se pare nespiritual sa planifice, ripostand ca ei umbla calauziti de Duhul lui Dumnezeu. Sa nu uitam insa ca acelasi Duh al lui Dumnezeu a participat la creatie si totul a fost facut in mod ordonat, logic, conform planului lui Dumnezeu. Iar daca Dumnezeu a avut un plan bine elaborat inca din vesnicie, cine suntem noi, care ne dovedim a fi atat de imperfecti si uneori incapabili de a ispravi lucrarea, sa nu planificam? Mai degraba lenevia sau teama de a ne asuma anumite responsabilitati in intervale de timp precise ne fac sa nu planificam. De asemenea rusinea de a nu duce la indeplinire acele lucruri ce ni le propunem ne face sa batem in retragere cand este vorba de planificare. Asadar, timpul folosit cu intelepciune cere planificare si timpul care da cele mai mari rezultate este acela investit in planificare.
4. Evaluarea
Cand Dumnezeu a finalizat procesul creatiei „s-a uitat la tot ce facuse si iata ca toate erau foarte bune” (Gen. 1:31). Pavel, fiind la sfarsitul activitatii sale, a spus: „M-am luptat lupta cea buna, mi-am ispravit alergarea, am pazit credinta. De acum ma asteapta cununa neprihanirii pe care mi-o va da Domnul…” (2 Tim. 4:7,8). Domnul Isus a spus: „am sfarsit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac” (Ioan 17:4). Pentru ca la finele vietii sa poti rosti ceva identic, trebuie sa inveti sa evaluezi sau sa te auto-evaluezi in repetate randuri in modul cel mai realist posibil. Ce am facut pana acum si cum am facut? Cum se putea face mai bine? Unde pot indrepta ceva? Acestea sunt cateva intrebari care te pot ajuta sa iti corectezi lucrarea in asa fel incat sa nu fi alergat in zadar. Domnul sa ne binecuvanteze pe toti in noul an cu realizari sfinte spre slava Lui!

Daniel Grigoriciuc

CREIERUL UNORA, CALCULATORUL ALTORA & ETERNITATEA?

de Catalin Dupu

Sa fie scenariu SF sau realitate? Viata eterna ar putea deveni realitate peste numai cateva zeci de ani. Suportul nu va mai fi actualul corp, ci un hard-disk de
computer, este ideea facuta de un cercetator. Solutia prevazuta de acesta este
simpla in principiu: continutul creierului va putea fi descarcat intr-un computer si
vom putea trai mai departe.

„Este destul de realist sa ne asteptam ca in jurul anului 2050 sa existe posibilitatea incarcarii continutului unui creier intr-un computer si astfel moartea nu va mai fi o problema”, a prezis Ian Pearson, seful unitatii de futurologie de la British Telecom, citat de „The Observer”.

Aceasta tehnica va costa insa foarte mult si va ramane rezervata celor bogati cel putin inca 20 de ani dupa aparitia ei. „Daca sunteti saraci, va trebui in mod sigur sa asteptati pana in 2075 sau 2080 pentru ca ea sa devina ceva accesibila”, a adaugat el. Aceste masini cu emotii ar putea avea aplicatii in aviatie, unde, de exemplu, calculatoarele de bord nu vor fi atat de „speriate” de perspectiva unei prabusiri si le va determina sa faca tot posibilul sa duca avionul cu bine la destinatie.

Putem presupune ca visele cercetatorului se vor implini. Limitat. De un singur lucru a uitat britanicul sau l-a omis: viata vesnica nu depinde nici de creierul nostru, nici de computer. Motivele? Eternitatea umana, in alta forma desigur, va intra „in functiune” dupa Judecata Domnului, potrivit Sfintei Carti Biblia, eveniment unde nu creierul conteaza, ci inima.

In al 2 lea rand, e putin probabil sa credem ca aceste masinari, calculatoarele, vor tine o vesnicie. Trebuie doar un virus „serios” si eternitatea inseamna viata la lada de gunoi!

Catalin Dupu

www.catalindupu.4t.com

HOMOSEXUALII DIN ROMANIA, intre pierderea identitatii si socare

de Catalin Dupu

Sigur, baietii „duri” de la noi, vor liberate de exprimare, dar in dosul plapumei. Fara sa fie filmati, ca la intalnirea lor slabuta, la deschirea de duminica.

Ne asteptam de la tanti Diane Fisher sa faca afirmatiile de mai jos, pe care le vom dezbate impreuna.

Inainte de aceasta, trebuie spus si implorat poporul de baieti fara de cauza: NU-L BATJOCORITI PE DUMNEZEU CU TOT FELUL DE EXPLICATII, CARE SA VA SCOATA BASMA CURATA. EXISTA IAD SI RAI, IAR CEI FARA DE IISUS, FARA DE IERTAREA SA, NU VOR TRAI VESNIC.

„Isus are un mesaj puternic, sa iubesti aproapele ca pe tine insuti, nu doar anumiti apropiati.” a spus tanti.

E corect. Dar cum se face de nici Mantuitorul, nici unul dintre apostoli nu a fost ceea ce sunteti voi? Vechiul Testament face referiri clare la relatiile dintre persoanele de acelasi sex! Iar rezultatul… Cititi Biblia si daca acolo se da frau la… asa ceva, construiti biserica mortii…

Dumnezeu ar fi trebuit sa ii faca lui Adam un Adam 2, brunet…

Teologia prezentata de tanti se numeste teologia radicala, criticata aspru in Occident.

„Dumnezeu ne-a dat darul sexualitatii, un dar minunat pe care ar trebui sa-l sarbatorim in inima, in minte… Dumnezeu vrea sa fim fiintee umane, in intregime…” a mai „vorbit” tanti.

Aici a zis frumos pana la un punct. Ceva Cuvant tot stie. Dar unde este mintea in relatiile voastre? ca inima este. Sunt sigur. Ar trebui sa intrebam Cerul de ce a facut si pe femeie? Sau pe barbat?

„Isus n-a spus nimic de homosexualitate, a spus de divort, de prostitutie, dar nu de relatia a doi bartati sau a 2 femei.” a precizat tanti.

Stiati? Iisus n-a spus nici de rachiu, votca, droguri, abuzul copiilor etc, ceea ce inseamna sa-mi omor copilul? sa-mi vand fata la export?

Cata ratacire intentionata. Mai bine, tanti ai face un centru de tineret, ca baietii si fetele fara de cauza sa se roage Domnului!

Prostitutie? Ba da. „Iisus a spus ca „Numai privind o femeie si poftind-o ai savarsit pacat”!!!!!!!!!!!!

„Episodul Sodoma si Gomora nu este legat de homosexualitate, asa cum au interpretat Bisericile traditionale. Este vorba de impunerea cu forta a unei relatii sexuale, fapt care evident este un pacat… “, a explicat episcopul-lesbiana.

Pe ce baza faceti aceasta afirmatie? De ce nu mai exista astazi cele 2 localitati? Nu erau acolo numai violatori! Asa cum nu exista in lume numai homosexuali.

Satan, conform Bibliei, se foloseste de oameni. se foloseste si de unii dintre voi.

Preoti, pastori, credinciosi, sa ne rugam pentru ei! Dumnezeu ii asteapta sa fie curati, buni, doritori ai Vesniciei!

Catalin Dupu

Tu crezi Biblia ?

Unii n-o cred!

Altii spun ca o cred, dar n-o traiesc!

Altii spun ca Biblia este adevarata si demonstreaza lucrul acesta prin punerea in practica vietilor lor, invataturile ei.

Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu. Dumnezeu a insuflat? oameni sfinti care au vorbit si au scris voia Lui.
Unii pretind ca Biblia este corecta din punct de vedere istoric si incorecta stiintific. Daca acest lucru ar fi adevarat, atunci am putea sa ne-ntrebam daca Biblia are cu adevarat raspuns la nevoile noastre spirituale.

Stiati totusi ca Biblia ne-a spus care este forma pamantului, inainte de a ne-o dovedi Columbus? Isaia, unul din profetii Vechiului Testament, vorbind despre Dumnezeu in cartea sa la capitolul 40, versetul 22, zice: ?El sade deasupra cercului pamantului.?

Arheologii, in lucrarile lor de explorare a pamantului Bibliei, au gasit ca datele istorice ale Bibliei sunt exacte. De exemplu, arheologii au descoperit multe table babiloniene facute imediat dupa potop care se refera la acest eveniment. Este clar astfel, ca un potop a distrus pamantul, asa cum spune Biblia, desi criticii fara credinta tagaduiesc acest lucru. Asa cum a zis marele savant Isaac Newton, ?Sunt mult mai multe dovezile de autenticitate in Biblie, decat cele ale oricarei istorii (seculare) profane.?

Biblia ne reda fapte pe care noi nu le-am fi putut descoperi niciodata prin cercetare sau prin rationament. Aceste fapte au de-aface cu lucruri spirituale. Biblia ne spune cum Dumnezeu vrea ca noi sa traim. Ea ne vorbeste despre dragostea lui Dumnezeu pentru fiinta umana si despre judecata iminenta asupra celor care Ii resping mana Lui plina de indurare.

Biblia ne spune cum Domnul Isus Hristos a devenit om, cum a trait pe pamant 33 de ani – ca sa ne arate cum sa traim. El a murit pentru pacat, pacatul nostru, si prin moartea Sa, toti cei care L-au primit, au pacatele iertate.

Invierea glorioasa a Domnului Isus Hristos nu este un mit, ci un fapt. El a inviat, aratandu-ne si noua ca cel ce crede in El, intr-o zi va invia pentru viata vesnica. Apoi, Domnul Isus Hristos S-a inaltat la cer si sade acum la dreapta lui Dumnezeu, mijlocind pentru noi. El va reveni in curand pe nori.

Toate aceste lucruri le invatam din Biblie.

S-ar putea ca tu sa crezi deja aceste lucruri. Daca este asa, de ce sa nu inveti si mai multe din Biblie despre Dumnezeu, care vrea ca tu sa traiesti? Nu este chiar asa de complicat. Dumnezeu, prin acelasi Duh care a inspirat pe acei oameni sfinti sa scrie, este gata acum si vrea sa-ti descopere voia Lui cu privire la tine. El isi descopera voia Lui prin Scriptura.

Scumpul meu,

Iti trimit aceasta scrisoare prin unul din ucenicii Mei. Vreau sa-ti spun cat de mult te iubesc, ca ma intereseaza soarta ta si as dori sa comunicam.

Azi dimineata, cand te-ai trezit, eram langa patul tau in lumina minunatului Meu rasarit care a inundat odaia. Am sperat ca-mi vei spune: “Buna dimineata!”, dar n-ai facut-o. M-am gandit ca poate era prea devreme si de aceea nu M-ai observat. Am incercat sa-ti atrag atentia cand ai deschis usa grabit. Ti-am sarutat fata cu boarea diminetii. Am revarsat asupra ta mireasma dulce si parfumata a florilor. Ti-am fredonat o melodie de dragoste prin ciripitul pasarilor. Ai trecut pe langa Mine grabind pasul.

Mai tarziu, te-am privit mergand si discutand aprins cu prietenii. Ah! Cat as fi dorit sa schimbi cateva cuvinte si cu Mine! M-am apropiat si am sperat sa-Mi vorbesti. Ai trecut pe langa Mine, fara sa Ma bagi in seama.

Dupa-amiaza ti-am trimis o ploaie invioratoare si ti-am stralucit prin fiecare picatura. Am strigat din ceruri cu glas de tunet, doar, doar, Ma vei auzi. Apoi ti-am pictat un curcubeu fermecator in mijlocul norilor Mei aurii. Mi-am zis: “Cu siguranta Ma va vedea!”, dar, ca un facut, nu M-ai vazut.

Seara, la sfarsitul zilei, ti-am trimis un minunat apus de soare. Apoi ti-am facut cu ochiul de mii de ori prin stelele Mele stralucitoare, nadajduind ca Ma vei vedea si-Mi vei face si tu cu ochiul. Am ramas inselat si de data aceasta.

Apoi la culcare, am revarsat lumina lunii pe fata ta ca sa-ti amintesc ca nu te-am uitat. Am nadajduit ca, macar acum, sa-Mi vorbesti. Nu Mi-ai spus nici un cuvant. M-a durut mult lucrul acesta; totusi am continuat sa stau de veghe la capataiul tau, sperand ca macar a doua zi dimineata vei observa prezenta Mea.

Tot astfel, in fiecare zi am continuat sa Ma descopar prin tot felul de cai, sperand ca vei dori sa fiu Pastorul tau. Eu pot sa-ti port de grija ca nimeni altul. Eu sunt Pastorul cel bun care Isi da viata pentru oile Lui. Eu am venit ca oile Mele sa aiba viata si s-o aiba din belsug. Dragostea Mea pentru tine este mai adanca decat marea si mai inalta decat cerul. Te iubesc cu o iubire vesnica, de aceea iti pastrez bunatatea Mea. Vreau sa Mi te daruiesti si am atatea sa-ti impartasesc. Pentru binele tau, te rog sa-Mi raspunzi.

“Iata, Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el si el cu Mine.”

Al tau prieten care te iubeste,

ISUS HRISTOS

Cunoasterea lui Dumnezeu
Cand privim maretia universului in care traim si ne uitam cu bagare de seama la noi insine si la toate evenimentele petrecute in istorie, ne intrebam: Care este cauza tuturor acestor realitati. Daca pentru multi raspunsul este intamplarea, hazardul, evolutia, pentru cei credinciosi raspunsul este unul singur Dumnezeu.

Pentru a-l cunoaste pe Dumnezeu, Sfanta Scriptura ne prezinta marturii despre existenta, imaginea, caracterul si lucrarea lui Dumnezeu. Pentru ca acest subiect este foarte vast voi prezenta doar cateva aspecte din acest subiect.

I. EXISTENTA LUI DUMNEZEU
Pentru ca marturiile care atesta existenta Lui Dumnezeu sunt atat de evidente si convingatoare, Psalmistul afirma numai: Nebunul zice in inima lui: “Nu este Dumnezeu”. Ps 14:1, iar cei care-i intorc spatele fara sa ia seama la aceste evidente ajung in intunecime spirituala si nebunie. Rom. 1:21-22.

Suntem siguri de existenta lui Dumnezeu luand in considerare urmatoarele marturii:

Marturia creatiei. Dumnezeu este cauza primara a tuturor lucrurilor vazute si nevazute. Psalmistul afirma: …..Cerurile spun slava lui Dumnezeu si intinderea lor vesteste lucrarea mainilor Lui. Ps.19:1. Iar apostolul Pavel scriind romanilor spune: Ce se poate cunoaste despre dumnezeu le este descoperit in ei, caci le-a fost aratat despre Dumnezeu. In adevar insusirile nevazute ale Lui, puterea Lui vesnica si dumnezeirea Lui, se vad lamurit, de la facerea lumii, cand te uiti cu bagare de seama la ele in lucrurile facute de El. Asa ca nu se pot desvinovati. Rom.1:20-21. Vazand ca in univers exista intelepciune, lege si scop, putem spune cu convingere ca acestea sunt urma existentei lui Dumnezeu.

Marturia Scripturii. Scriptura este Cuvantul Lui Dumnezeu care vorbeste despre Dumnezeu si lucrarile pe care El le implineste. Pentru ca acest Cuvant s-a dovedit adevarat si a fost probat prin implinirea lui in istorie el dovedeste existenta celui care l-a transmis. 2 Tim.:3:16-17, 2Pet. 1:21. Mat 24:35, Mc.13:31, Luca 21:26.

Marturia constiintei. In fiecare din noi exista gandul vesniciei si acest legiuitor numit constiinta, care judeca aproband s-au dezaproband faptele pe care le implinim indiferent de vointa noastra. Aceasta realitate ne arata ca in noi exista o voce care striga confirmand existenta lui Dumnezeu. Rom. 1:19. Ps.32:2-3

Marturia istoriei. Multe evenimente din istorie isi gasesc explicatia doar punand in dreptul lor numele Dumnezeu. Astfel formarea si existenta Israelului, succesiunea marilor imperii care au stapanit lumea in ordinea anuntata de Daniel si Ezechiel, implinirea planului mantuirii, toate arata ca Dumnezeu este acel care guverneaza. Cea mai mare evidenta din istorie despre existenta lui Dumnezeu, este intruparea Domnului Isus. El este acel care ni l-a descoperit pe Dumnezeu la nivelul intelegerii noastre. Ioan 1:14-18

Marturia experientei personale. Cea mai mare marturie ramane faptul ca sunt oameni care l-au intalnit pe Dumnezeu. Putem numi pe Avraam, Moise, Iosua, Ilie, dupa invierea Domnului Isus ucenicii, martorii invierii, Saul. In chip spiritual au parte de aceasta experienta insa, toti cei care cred, si-l accepta pe Domnul Isus. Ioan 14:9 si 23-24.

II. CUNOASTEREA LUI DUMNEZEU

Noi oamenii putem sa-l cunoastem pe Dumnezeu pentru ca El se descopera. Daca primul om l-a cunoscut pe Dumnezeu prin experienta intalnirii si comunicarii directe, dupa caderea in pacat pentru om nu mai exista posibilitatea de a sta fata in fata cu Dumnezeu si sa mai traiasca. Greutatea intalnirii cu Dumnezeu este cauzata nu numai de pacatul care ar atrage pedeapsa imediata, ci si de faptul ca Dumnezeu este Duh iar noi suntem limitati de natura fizica, in care percepem lucrurile inconjuratoare prin cele 5 simturi. Daca primii oameni pastrau vie imaginea lui Dumnezeu prin constiinta, din cauza pacatului si constiinta s-a intunecat. In ciuda acestor obstacole avem posibilitatea sa-l cunoastem pe Dumnezeu pentru ca El se descopera la nivelul intelegerii noastre. Cunoastem pe Dumnezeu prin modul in care ni se prezinta:

a ) Dupa numele sub care se descopera –

La evrei numele unei persoanei nu era un simplu apelativ, ci un mesaj care poarta in sine informatii despre persoana caruia i se atribuie. Numele sub care Dumnezeu se descopera ne ajuta sa ne formam o imagine despre El. Asfel – Iahweh – Iehova, numele cel mai des intalnit descopera faptul ca Dumnezeu exista vesnic. Asa se prezinta El lui Moise spunand: …Eu sunt cel ce sunt Exod 3:14. Evreii cand intalneau acest nume in scrierile sulurilor sfinte nu-l pronuntau pentru ca ei credeau ca atunci cand este rostit Dumnezeu care este vesnic este prezent si in momentul cand este rostit numele. Ei au inlocuit acest nume cu Adonai – ce il identifica pe dumnezeu ca Domn si Stapan. In Sfanta Scriptura gasim o combinatie a acestui nume cu alti termeni care descopera insusirile si lucrarea pe care o implineste Dumnezeu:

Astfel

Iehova Ire – Domnul poarta de grija Gen. 22:14,

Iehova Nisi – Domnul Steagul meu – Ex.17:15,

Iehova Salom – Domnul pacii – Jud 6:24,

Iehova Sabaot – Domnul ostirilor – I Sam. 1:3,

Iehova Tidchenu – Domnul neprihanirea mea Ier 23:6 etc.
Cel mai des Dumnezeu se descopera lui Israel sub Numirea

Iahweh Yelohim Israel – Domnul Dumnezeul lui Israel, Jud 5:3.

Primul nume intalnit in Biblie sub care Dumnezeu se prezinta este

Elohim – Gen 1:1 ce cuprinde o forma de plural, aratand faptul ca Dumnezeu este unul in unirea celor trei persoane Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul si Dumnezeu Duhul Sfant.

b) Dupa atributele Sale

Putem sa dobandim o imagine despre Dumnezeu urmarind Sfanta Scriptura care prezinta pe Dumnezeu aratandu-ne atributele, insusirile Sale.

Astfel intalnim atribute naturale:

Dumnezeu este Duh – Ioan 4:24,

Dumnezeu este Etern –Vesnic – Ps.90.2 Isaia 57.15.

Dumnezeu este Omnipotent. Iov 42.2,

Dumnezeu este Omnistient I Cron 28: 9.

O alta categorie a atributelor care descopera identitatea lui Dumnezeu este cea a atributelor morale:

Dumnezeu este Sfant. Isaia 6:3,

Dumnezeu este Milostiv Ps.103:8,

Dumnezeu este Drept Deut 32:4,

Dumnezeu este Dragoste I Ioan 4:8,

Dumnezeu este credincios Deut 7:9. Etc.

c) Dupa lucrarile Sale

Pentru a ne forma o imagine despre Dumnezeu alaturi de numele sub care El se prezinta si atributele Sale, trebuie sa urmarim si lucrarile pe care El le-a implinit. Intreaga creatie ne vorbeste despre puterea si intelepciunea lui Dumnezeu, apoi Eliberarea Israelului din Egipt, a fost o demonstratie a ceea ce este Dumnezeu pentru Faraon si poporul Egiptului. Dumnezeu se descopera ca fiind stapanul fiecarui domeniu al existentei El poate pedepsi pe cei rai dar si ocroti si izbavi pe cei credinciosi. Minunile din timpul calatoriei Israelului sau a cuceririi tarii Canaanului dovedesc ca Dumnezeu poarta de grija implineste promisiunile si da biruinta celor care cred si asculta. Mult mai puternic straluceste Dumnezeu, luand in considerare felul in care a revelat si a condus istoria pentru implinirea planului mantuirii.

d) Dupa imaginea descoperita in Domnul Isus

Cel care ne-a prezentat pe Dumnezeu intr-o imagine completa, pe intelesul nostru este Domnul Isus. Pavel spune: …El care este oglindirea slavei Lui si intiparirea fiintei Lui, si care tine toate lucrurile cu cuvantul puterii Lui …Evrei 1:3.

Urmarind persoana, caracterul si lucrarea Domnului Isus, putem sa-l cunoastem pe Dumnezeu, pentru ca Domnul Isus a spus lui Filip: Cine m-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal. Ioan 14:9

III.CONCLUZII
Luand in considerare felul in care se descopera Dumnezeu, putem spune: Dumnezeu este unul singur, Creatorul Sustinatorul si Stapanitorul tuturor lucrurilor din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile. El doreste comunicarea cu omul, coroana creatiunii Sale, pe care doreste sa-l izbaveasca de pacat prin planul mantuirii implinit prin Fiul Sau, si cu care doreste sa petreaca vesnicia in slava. Noi oamenii fata de Dumnezeu, avem responsabilitatea sa credem, sa-L ascultam implinind voia Sa si sa-l slujim pana la capatul vietii.

Exista anumite lucruri care pot fi intelese inainte de a porni pe calea credintei, insa exista si multe altele care presupun o anumita maturitate spirituala. Suferinta este unul dintre aceste lucruri.
Omul – credincios si necredincios, tanar sau batran, bogat sau sarac, crestin sau pagan, bun sau rau, femeie sau barbat deopotriva – nu este capabil sa evite suferinta, ea este atotcuprinzatoare. De vreme ce existi tu vei cunoaste suferinta. Nu am ales noi sa ne nastem, dar din moment ce ne-am nascut suntem obligati sa traim si implicit sa suferim.
Biblia arata ca suferinta, durerea si necazurile isi au inceputul cand un inger de lumina s-a razvratit impotriva stapanirii lui Dumnezeu. Invidia si mandria l-au impins spre dorinta de a-i vedea pe Adam si Eva inchinandu-se lui in locul Creatorului lor. Astfel, el a sedus-o mai intai pe Eva, vasul mai slab, iar apoi si pe Adam. Din acest moment, suferinta, necazul si blestemul si-au facut aparitia pe Pamant, iar deocamdata acestea nu pot fi evitate sau anihilate. Asadar, suferinta este legata organic de pacatul adamic, sau de Satana si de blestemul rostit de Dumnezeu asupra pamantului.
Pentru a sistematiza, macar sumar daca nu in detaliu, cauzele care stau la baza suferintei am ales prima epistola a lui Petru, care ne vorbeste, poate cel mai lamurit dintre epistolele nou testamentale despre acest subiect. Intelegem in I Petru ca suferinta are cel putin cinci cauze majore:

1. Incercarea propriei credinte

„In ea (adica „mantuirea gata sa fie descoperita in vremurile de apoi”) voi va bucurati mult, macar ca acum, daca trebuie sunteti intristati pentru putina vreme, prin felurite incercari pentru ca incercarea credintei voastre, cu mult mai scumpa decat aurul care piere si care totusi este cercat prin foc sa aiba ca urmare lauda, slava si cinstea la aratarea lui Isus Hristos” (I Petru 1:6, 7).

Apostolul Petru ne spune ca, mantuiti fiind, noi vom cunoaste deopotriva si bucurie si intristare. Iar pentru aceasta bucurie noi nu trebuie sa asteptam pana se termina intristarile, ci chiar cand vom trece prin ele ne putem bucura in Isus cu o bucurie negraita (I Petru 1:8).
Intristare si bucurie – simultan si succesiv. In ceea ce ne priveste am dori intr-adevar sa o cunoastem mai degraba pe a doua. Prima nu ne trebuie, dorim sa dispara total si definitiv. Si totusi, apostolul Petru arata ca suferinta este necesara si este hotarata de Dumnezeu. Sintagma „daca trebuie” are o importanta deosebita in citatul de mai sus. Cu alte cuvinte, vrea sa spuna apostolul Petru, intristarea noastra nu constituie parte a placerii lui Dumnezeu, insa daca trebuie (si Dumnezeu in mod sigur stie daca trebuie sau nu), El o va ingadui in viata noastra. Prin urmare, daca eu trec prin suferinta aceasta inseamna ca ea este necesara in viata mea si a fost permisa de Dumnezeu cu un scop foarte precis. Acest scop deseori scapa puterilor noastre de intelegere.
Acest lucru Petru il spune lamurit in cap. 3:17 „Caci este mai bine, daca asa este voia lui Dumnezeu sa suferiti pentru ca faceti binele, decat pentru ca faceti raul!” si 4:19 „Asa ca cei ce sufar dupa voia lui Dumnezeu sa-si incredinteze sufletele credinciosului Ziditor, si sa facea ce este bine „.
De ce este ea totusi necesara? Pentru a arata rolul si finalitatea suferintei, Apostolul Petru recurge la o comparatie a credintei noastre cu metalul cel mai pretios din lume. El ne spune ca omul, asemenea unei bucati de metal, in stare naturala este un amalgam de fragmente – aur, argint, lut, noroi, piatra, alte materiale sterile – aflate in stare haotica. Ori, aurul care este un material cat se poate de curat, trebuie separat de tot ce este strain. Prin urmare el va trebui trecut printr-un proces de forjare, topire, purificare si modelare. Prin acest procedeu, elementele vor fi separate, iar materialul pretios va fi si el decantat de impuritati, fragmente, prisos, haos, nebunie, impulsurile firii, influente ale sistemului demonic care domina lumea-. Iar Dumnezeu, in stiinta Lui a hotarat ca acest lucru sa se realizeze nu doar prin rugaciune si studiu biblic, ci si prin suferinta.

2. Slujirea semenilor (2:21-25)

„Caci Fiul Omului n-a venit sa I se slujeasca ci El sa slujeasca,…” (Marcu 10:45)

Ratiunea pentru care a suferit Hristos a fost slujirea, lucrarea de impacare a oamenilor cu Dumnezeu.
Aceasta lucrare aduce cu sine ocara, vorbire de rau, critica, nedreptate, suferinta fizica uneori, umilinta, etc. De altfel Domnul Isus i-a prevenit pe ucenicii Sai de lucrul acesta „In lume veti avea necazuri.; dar indrazniti, Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33b). Cel mai important este ca finalitatea unei vieti de slujire a semenilor, insotita inevitabil de suferinta, este intoarcerea acestora la Dumnezeu. Psalmul 126 fagaduieste asa de frumos: „Cel ce umbla plangand cand arunca samanta, se intoarce cu veselie, cand isi strange snopii”.
Iata asadar ca fericirea veritabila oferita urmasilor Sai de catre Domnul Isus este mereu insotita de suferinta. Fericire si suferinta – simultan. De fapt a suferi „din pricina lui Hristos” inseamna a suferi pentru ca suntem implicati cu toata fiinta in lucrarea de impacare a oamenilor cu Dumnezeu, iar bucuria noastra este legata organic de rod – frati si surori in Domnul. De asemenea bucuria noastra este in viitor legata de „aratarea lui Isus Hristos” (1:7) cand el ne va da „Lucruri pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit, asa sunt lucrurile pe care le-a pregatit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” (I Corinteni 2:9). Comparativ cu aceste lucruri deosebite suferinta noastra devine palida si nedemna de lamentarile noastre. Gloria slavei dupa care tanjim intrece infinit de mult suferintele pe care le induram aici. Este incurajator faptul ca intristarile noastre sunt „pentru putina vreme”, adica limitate in timp si intensitate pe cand binecuvantarile divine –„lauda slava si cinstea la aratarea lui Isus Hristos” (1:7) – ca finalitate a suferintei; incomensurabile si eterne. Ce alinare pentru cei in suferinta!

3. Lupta cu pacatul si ispitele diavolului (3:18; 5:8, 9)

Dumnezeu nu obisnuieste sa le dea copiilor Sai daruri fara valoare. Orice lucru valoros in lumea care traim costa. Renumitul scriitor englez Oscar Wilde marturiseste ca lectia pe care a avut-o de invatat trecand prin desertul suferintei a fost smerenia. Iata ce spunea el: „Suferintele nu sunt lipsite de sens. Acum ceva ascuns din fiinta mea imi spune ca, pe lume nu exista nimic fara sens si ca suferinta are mai mult sens decat orice alt lucru. Acest ceva ascuns in strafundul eului meu, ca o comoara, este umilinta”.
Iata un motiv de ordin personal care are cuprins in sine ideea purificarii, ideea desavarsirii.
„Ferice de cei prigoniti din pricina neprihanirii” a spus Domnul Isus in Predica de pe Munte. De ce ii fericeste Isus pe acestia? Pentru ca au ales durerea curatirii de pacate si a formarii unor trasaturi care nu se nasc in om decat odata cu suferinta. Viata cotidiana ne poate incetosa privirea, insa suferinta ni-i poate deschide si poate constitui mijlocul de eliminare a tot ce este pacat si ispita diavoleasca. In acest sens, Charles Spurgeon spunea un mare adevar: „Nici un om nu va imbraca vreodata haina neprihanirii lui Hristos pana nu este dezbracat de frunzele sale de smochin” Da, este dureroasa intalnirea ta cu Hristos. In hainele tale murdare preferi, ca si Apostolul Petru altadata, ca Domnul sa plece de la tine; insa El insista sa te curateasca si sa-ti ofere haine noi. Dar mai intai tu trebuie sa te dezbraci de toata influenta demonica deoarece Satan tinde sa-ti perverteasca insasi fiinta ta, caracterul. Dar noi avem optiunea fie sa ascultam de Dumnezeu prin incredere in El si consecventa fie sa ascultam de Satana, cedand ispitei.
Deci care este finalitatea unei asemenea cai? Domnul Isus continua si spune „…caci a lor este imparatia cerurilor”. Asadar, calea suferintei este calea progresului spiritual, a desavarsirii si in nici un caz a propriei distrugeri.

4. Trairea in neprihanire si ascultare de Hristos (2:24 3:14; 4:4, 16)

Prorocul Vechiului Testament, Ieremia, a ales intr-adevar sa fie o „insula de lumina” in mijlocul unei „mari de intuneric”. El a ales sa ramana fidel Dumnezeului sau. Chiar daca mesajul pe care il avea de transmis poporului era, in esenta, o amenintare si o judecata impotriva cetatii si a intregii tari. Aceasta cale a inclus in sine suferinta si aceasta nu din partea unui popor pagan, fara de Dumnezeu, ci chiar din partea poporului ales al lui Dumnezeu. Cu atat mai mult intre crestini si necrestini exista aceasta incompatibilitate. Daca un copil al lui Dumnezeu are ca principii de viata blandetea, dragostea, pacea, bunatatea, facerea de bine, infranarea poftelor, lumea prefera rautatea, ura, nesupunerea, facerea de rau, satisfacerea poftelor s.a.m.d. Credinciosul are siguranta pacatelor iertate si a vietii vesnice in Isus Hristos; iar ca principiu de traire credinta. Lumea nu are nici o siguranta, ea ere „credinta miopului” conform careia „aici e iadul, aici e raiul”, atat si nimic mai mult. Daca viata si existenta unui credincios ii apartin in exclusivitate lui Dumnezeu, lumea este controlata de Satan, cel caruia i-a si inchinat taria. „De aceea – spune Petru – se mira ei ca nu alergati impreuna cu ei, la acelasi potop de desfrau, si va batjocoresc” (4:4).
Diferenta merge mai departe atingand viata de dincolo, unde unii vor mosteni viata vesnica iar altii pierzarea vesnica. Datorita acestor diferente crestinul va avea de suferit.
De alta parte, disciplina suferintei – a marii suferinte conditionate de trairea in neprihanire si ascultare de Hristos – este singura care a infaptuit toate inaltarile de pana acum in sfera umanului. Ganditi-va la onoarea numelor amintite in cartea Evrei capitolul 11. Ganditi-va la crestinii din primele veacuri, din timpul lui Nero, Domitian, Titus, Marc Aureliu, Septimiu Sever, Decius, Valerian, s.a.m.d. Acesti oameni au cunoscut la orice pas din viata lor primejdia mortii. Suferintele extraordinare ale acestora ar trebui sa ne copleseasca.
De fapt toti eroii biblici, pe langa fericirea autentica si profunda au gustat mai mult decat suficient din paharul suferintei. Aceasta este si definitia crestinismului, in terminologia lui Steinhardt „reteta de fericire” si „tortura de neindurat”, concomitent. Domnul Isus Hristos insusi descrie calea crestina ca fiind uneori foarte grea, alteori ca fiind foarte usoara. Variatii in extreme. El spune „ia-ti crucea si urmeaza-Ma”. Imediat dupa aceasta el afirma: „jugul meu este bun si sarcina mea este usoara”, aceasta este calea ingusta, calea ascultarii de Dumnezeu, singura cale care ne conduce spre cer. Alternativa nu exista.

5. Desavarsirea si intarirea noastra (5:10)

„Dumnezeul oricarui har, care v-a chemat in Hristos Isus la slava Sa vesnica, dupa ce veti suferi putina vreme, va va desavarsi, va va intari, va va da putere, si va va face neclintiti”.

Suferinta este o lege a lumii in care traim, inscriindu-se in ordinea naturala a lucrurilor, avand o finalitate precisa. Dumnezeu isi asuma responsabilitatea ca in suferinta sa ne desavarseasca; sa ne intareasca; sa ne incarce cu putere si sa ne faca neclintiti. Stiind acest lucru mai putem considera suferinta ca un blestem-? Apostolul Pavel spune tanarului Timotei – „Cauta sa te infatisezi inaintea lui Dumnezeu ca un om incercat” (2 Timotei 2:15). Iata suferinta este menita sa te incerce pentru a-ti conferi calitatea de „om incercat”. Privita din acest punct de vedre suferinta devine un privilegiu.
Poate ca ti se pare ciudat ca toti din jurul tau sunt folositi de catre Dumnezeu; se pot bucura de viata si de lucrarea lor din Biserica, in timp ce tu esti lipsit de putere, discreditat pe nedrept si uitat. Stai linistit si nu renunta. Este doar tratamentul lui Dumnezeu pentru insanatosirea si intarirea ta. De fapt infrangerea pregateste noi victorii. Persevereaza pana la capat si cauta sa identifici cauza suferintei tale, precum si nevoia ta care inca n-a fost rezolvata in tine. Este cert ca singurul scop al lui Dumnezeu pentru care tu esti nevoit sa strabati desertul suferintei este binecuvantarea ta, intarirea si desavarsirea ta si proslavirea Lui.

In concluzie putem spune ca Dumnezeu foloseste suferinta in urmatoarele scopuri:
1. Sa ne incerce taria credintei
2. Sa-i castige pe cei pierduti
3. Sa ne curete de „impuritati”
4. Sa ne invete sa ne incredem mai mult in El
5. Sa ne desavarseasca caracterul.
Datoria mea si a ta este sa acceptam suferinta ca pe o modalitate a lui Dumnezeu de a ne binecuvantati caracterul. Sa nu pierdem aceasta binecuvantare.

Traim vremuri de mare decadere morala si spirituala, vremuri in care societatea noastra este macinata de lucruri murdare si urate de Dumnezeu. Drogul, violenta, criminalitatea, coruptia, inselaciunea, avortul, infidelitatea, sunt doar cateva din „bolile” trupului acestei lumi decazuta in pacat. Este un trup muribund de mii de ani, care acum se apropie cu pasi repezi de un final tragic, pentru ca nu a cautat vindecarea, invierea si viata la Medicul Adevarat.

Sursa raului, a pacatului, se afla in insati departarea omului de Dumnezeu. Desi Dumnezeu s-a descoperit omului prin creatia Sa, aratandu-i insusirile nevazute, puterea Lui vesnica si dumnezeirea Sa, totusi omul L-a nesocotit, L-a ignorat si nu L-a proslavit pe Dumnezeu ci s-a mandrit cu intelepciunea sa si a innebunit. (Romani 1.19-21)

De aceea Creatorul l-a lasat pe cel creat sa-si urmeze propriile ganduri si instincte, iar astazi, dupa mii de ani de la creatie, omul culege din plin roadele putrede ale neascultarii, mandriei si autosuficientei sale.

Dumnezeu l-a inzestrat pe om cu un potential creator extraordinar, dar omul foloseste mai degraba descoperirile sale in scopuri distructive, decat constructive. Si prin aceasta se vede inclinatia omului inspre rau. Este cunoscut faptul ca cele mai importante descoperiri ale stiintei si tehnicii, sunt aplicate mai intai in domeniul militar si doar dupa ce acestea au fost exploatate din plin si uzate moral, sunt cedate domeniului civil. De altfel omenirea este capabila in orice moment sa se autodistruga prin volumul enorm de armament convential si nuclear.

Nici domeniul economic nu este ferit de compromisuri si ilegalitati. Din dorinta de acumulare a valorilor materiale cat mai mari intr-un timp cit mai scurt, oamenii comit ilegalitati, de la cei mai mici pana la cei mai mari oameni de afaceri. Pentru a-si vinde bine produsele, firmele producatoare apeleaza la reclama. Dar nu este o reclama curata, cinstita, in care se afiseaza calitatile produsului respectiv, ci este o reclama care speculeaza instinctul sexual al clientului, cat si alte pofte si dorinte ale acestuia, afisand in spoturile si panourile publicitare in diverse ipostaze, persoane de sex feminin imbracate indecent.

Nimic nu mai este normal in lumea in care traim. Legiferarea casatoriilor intre barbati, ridicarea imoralitatii la rang de virtute prin prezentarea in mijloacele mass-media a unor „cupluri celebre” care traiesc astfel, sunt aspecte integrante din viata sociala cotidiana.

De fapt ce modele ofera omenirea de azi? Interpretii de muzica si film depravati, politicieni corupti si presedinti de state imorali. Acestia sunt „liderii” care conduc astazi omenirea pe un „nou drum”, spre „o viata noua, mai buna”.

Aceste cateva exemple, nu fac decat sa arate o mica parte din realitatea sumbra a societatii in care traim.

Se ridica in acest moment cateva intrebari. Mai exista vreo speranta pentru om de a scapa de aceste lucruri nefaste si de a gasi adevaratul sens al vietii? Este posibila existenta unui om nou, a unei societati noi, in care sa nu existe aceste dezastre? Daca da, atunci care este suportul, fundamentul adevaratei innoiri a omului, care sa il ajute sa traiasca o viata noua, in armonie cu Creatorul sau, cu Dumnezeu.

Nasterea din nou

Intalnindu-se cu unul din fruntasii iudeilor, cu Nicodim, Domnul Isus ii spune: „Adevarat, adevarat iti spun, ca, daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea imparatia Lui Dumnezeu” (Ioan 3.3). Nasterea di nou nu este o renastere biologica, trupeasca, ci este o renastere spirituala, o profunda transformare a fiintei omenesti, o fundamentala innoire a acesteia, in urma careia omul este capabil sa traiasca o viata total noua.

Acest act se produce in viata omului atunci cand acesta se intalneste cu o persoana cu totul deosebita: Emanuel, Mesia, Isus Hristos. Cand intra in contact cu Fiul lui Dumnezeu, ci sfintenia si dragostea Sa, cu mila si dreptatea divina, omul constientizeaza starea de pacat si nimicnicia sa. Stiind ca „plata pacatului este moartea: dar darul fara plata al lui Dumnezeu este viata vesnica in Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 6.23) si cunoscand dragostea aratata prin Fiul lui Dumnezeu: „dar Dumnezeu isi arata dragostea Sa fata de noi prin faptul ca, pe cand eram noi inca pacatosi, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5.9), omul este liber sa aleaga daca doreste sa traiasca pentru Dumnezeu sau sa slujeasca pe cel ce s-a razvratit impotriva Trinitatii, pe Lucifer.

Tocmai datorita alegerii gresite pe care a facut-o Adam si care continua s-o faca si astazi omenirea, suportam consecintele nefaste ale pacatului, ale neascultarii de vointa lui Dumnezeu.

Natura pacatoasa perpetuata pana astazi, mostenita de la Adam, poate fi biruita impreuna cu puterea imparatiei Celui Rau. Aceasta este posibil prin credinta in jertfa unicului Mantuitor al omenirii, Mielul fara cusur si fara pata, Isus Hristos. Credinta din inima, ca Isus Hristos a murit pentru pacatele mele, ale tale si a fiecarui om in parte, pentru ca sa ne elibereze de condamnarea acestora si sa ne dea viata vesnica, este credinta care duce la mantuirea sufletelor noastre. Crezand in jertfa Lui, noi credem de fapt in El, in Fiul lui Dumnezeu, il posedam pe El si avem astfel viata vesnica (1 Ioan 5.11-13).

Innoirea celui care crede in Fiul este o lucrare facuta de Duhul Sfant, o dovada a harului Divin (Tit 3.5,6). Nu suntem mantuiti datorita calitatilor noastre deosebite, ci datorita indurarii si dragostei lui Dumnezeu. Acesta este harul Lui. Desi nu meritam sa fim iertati, desi trebuia sa fim condamnati pentru pacatele noastre, totusi din dragoste pentru noi, Domnul Isus a murit pe crucea de la Golgota, in locul nostru si pentru noi, luand pacatele noastre asupra Lui, dandu-ne astfel iertarea si salvarea de pedeapsa vesnica.

Este o dovada suprema de iubire, de sacrificiu, care il copleseste pe omul pacatos si il face sa-I dea viata Aceluia care poate sa schimbe din temelii pe cel decazut si robit de pacat si sa-l ajute sa traiasca o viata noua.

O viata noua

Omul care accepta lucrarea mantuitoare a lui Isus Hristos si care este nascut din nou, este un urmas al Lui, un crestin. El traieste o viata noua deoarece are o natura noua, radical diferita de cea din trecut, el este un om nou (Coloseni 3.9,10). Chipul omului nou este asemenea Celui care l-a facut, de aceea el nu mai traieste ca inainte, nu mai gaseste placere in lucrurile care-i placeau inainte (lucrurile lumii) si nu se simte bine in anturajul oamenilor pacatosi. Gandirea sa, mentalitatea veche, pacatoasa este schimbata cu una noua, divina, duhovniceasca.

Desi acceptarea salvarii oferita prin jertfa lui Isus, ii confera o pozitie noua, privilegiata, cea de copil al lui Dumnezeu (sfintirea pozitionala), crestinul trebui sa traiasca in continuare o permanenta transformare, dorind sa creasca si sa se desavarseasca tot mai mult (Efeseni 4.20-24). Dezbracarea „de omul cel vechi care se strica dupa poftele inselatoare”, innoirea in duhul mintii sale si imbracarea cu „omul cel nou, facut dupa chipul lui Dumnezeu”, nu trebuie sa fie doar un element petrecut candva, la inceput, ci un proces care trebuie sa continue intreaga viata (sfintire practica). Este un proces in care credinciosul are o contributie activa, intensa si consecventa intr-o stransa partasie cu Dumnezeu.

Mintea sa innoita, il ajuta pe credincios sa deosebeasca bine vocea lui Dumnezeu de imaginea rea, contorsionata de pacat a acestei lumi. Crestinul este chemat sa traiasca in mijlocul oamenilor, sa raspandeasca lumina, sare si sa ofere siguranta celor care nu o au, avand drumul spre Hristos. Dar in mijlocul acestei lumi este supus la tot felul de ispite si incercari, trebuind astfel sa aleaga intre bine si rau, intre voia sa, tiparul lumii si voia lui Dumnezeu (Romani 12.2). De aceea ii este esentiala prefacerea gandirii sale, pentru a iesi biruitor din aceasta lupta.

In fiecare zi suntem pusi in fata unor alegeri intre bine si rau, intre ascultare si neascultare de Dumnezeu. Ce aleg eu, ce alegi tu? Fiecare alegem dupa masura in care traim lucrarea transformatoare a lui Dumnezeu in viata noastra.

Am vazut impreuna, iubite cititor, ce inseamna innoirea fiintei umane si care este adevarata forta care-l ajuta pe om sa traiasca o viata noua. Aceasta este „Evanghelia lui Hristos … puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea fiecaruia care crede” (Romani 4.16). Este Cuvantul lui Dumnezeu care a schimbat viata mea si care are putere sa schimbe si viata ta, oricat de murdara ar fi ea. Este singura solutie pentru impacarea omului cu sine insusi, cu semenii si cu Dumnezeu. Este singura solutie pentru rezolvarea tuturor problemelor personale, familiale, sociale, politice si de orice natura ar fi ele. Numai acceptand solutia lui Dumnezeu vei fi un om nou.

Dorin Tumac