Supranaturalul biblic
Biblia cu explicatii
Biblia este marturia despre Dumnezeul cel viu! El locuieste intr-o lume din care noi am „cazut” prin pacatul lui Adam si Eva. Experimentam acum o existenta restransa la „desertaciune si decadenta”. Viata noastra de acum este lipsita de contactul binefacator cu alte sfere de existenta. Am fost redusi la dimensiuni strajenitor de mici si de insuficiente. Nu mai traim nici macar cat traiau patriarhii inainte de potop, nu mai folosim decat o mica parte din celulele creierului si ne este interzis accesul in dimensiunea „telepatica” sau „hipnotica”. Cum observa cu tristete poetul Costache Ioanid:
„Inainte a fi ceea ce suntem / Am fost aceea ce vom fi,
Caci moartea nu-i o nimicire, / Ci poarta inspre-o noua zi!”
Venita inspre noi din limanul unor existente infinit superioare, Biblia este presarata cu marturii despre experiente si realitati nefamiliare noua, proprii miscarii si dimensiunilor divine. Citim aceste pasaje cu uimire, unii sceptici, altii entuziasmati de anticiparea intrarii viitoare intr-o lume in care vom fi partasi „puterilor veacului viitor”. Pasajele ne vorbesc despre „supranaturalul Bibliei”, sau, cum bine le-a numit cineva, „super-naturalul Bibliei”! Pentru acest domeniu, am inventat o terminologie a noastra, a celor deocamdata neputinciosi. Iata cativa din termenii acestei terminologii a „supranaturalului”:
„Semn” – (lit. „omen” aramaica, „token” in ebraica, „semeion”, „teras”, in greaca). Termenul, impreuna cu sinonimele sale, numeste fenomene neobisnuite cu origine supranaturala, destinate sa atraga atentia, sa avertizeze sau sa incurajeze in credinta. Contextul in care apare da de obicei si semnificatia „semnului” divin.
Contemporanii Domnului Isus I-au cerut un „semn” care sa le dovedeasca divinitatea Sa. El le-a amintit doar despre „semnul proorocului Iona”, care s-a intors printre cei vii dupa ce a stat trei zile si trei nopti in pantecele unui peste mare (Mat. 12:38-40). O minune este un eveniment inexplicabil in conditiile „normale” experientei noastre actuale. Ea este insa foarte fireasca in sfera de existenta a divinitatii. Am putea defini „semnul” (si corespondentul lui, „minunea”) si ca o „intersectie” dintre doua lumi, o patrundere temporara a realitatii dintr-o sfera superioara de existenta in lumea noastra de acum si aici. Magii si vrajitorii Egiptului, care cochetau cu „supranaturalul demonic” au identificat o minune cu exclamatia: „Aici este degetul lui Dumnezeu!” (Exod 8:19).
Tinand seama de dimensiunile universului „spatiu–timp” in care ne aflam, ne putem da seama ca orice interventie a unei realitati dintr-un univers cu mai multe dimensiuni este un „semn” si pare „inexplicabila” pentru observatorul din universul inferior. Pentru universul liniar nu se poate explica unghiul geometric, pentru universul plan nu se poate explica cum doua linii drepte intersectate mai pot sa se intalneasca o data pe o sfera (asemenea meridianelor imaginare de pe glob), etc. Inchipuiti-va cum am „vedea” intrarea mainii in apa, daca am trai intr-o lume restransa la dimensiunea plana a suprafetei ei: mai intai un punct (varful degetului mijlociu), apoi un cerc care creste (degetul), un cerc si un punct (aparitia degetului inelar), doua cercuri (cele doua degete), doua cercuri si un punct (aparitia degetului aratator), etc. pana cand toate s-ar cumula intr-un oval (sectiunea palmei). Obiectele zburatoare neidentificate (OZN) sunt probabil astfel de „patrunderi” dintr-o lume cu mai multe dimensiuni in lumea noastra.
Minuni – Daca prin minune intelegem ceva neconform cu lumea in care traim si cu legile ei, atunci Biblia este, de la un capat la altul, intesata cu astfel de „minuni”. Insasi procesul creatiei, ne spun cercetatorii de astazi, a fost guvernat de legi inverse celei de a doua legi a termodinamicii. Astazi, in procesul entropiei, toate se descompun, se desfac. Atunci, toate s-au compus, s-au „facut”. Mergand invers pe scara timpului, astronomii au ajuns sa descifreze procesul facerii. Asta pana in primul minut al marii „explozii”. Restul … este o minune indescifrabila!
Minunile savirsite de Dumnul Isus pot si trebuie clasificate in minuni de identificare, minuni de exemplificare si minuni de ajutorare.
Minunile de identificare au fost interventii prin „accelerarea proceselor creatiei”. Prin savirsirea acestor minuni, Isus S-a prezentat drept ceea ce era in Sine insusi: Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, Dumnezeu creator al tuturor lucrurilor. Atunci cind a schimbat apa in vin, Domnul Isus n-a facut altceva decit sa „accelereze” un proces deja existent in „ordinea naturala”. De fapt, prin vita de vie, acest proces se desfasoara „natural” in fiecare an de recolta! La fel si cu inmultirea piinilor sau a pestilor. Din bobul de griu ies multe boabe de griu si din peste se inmultesc pestii!
Minunile de exemplificare au fost minuni „cu mesaj direct”. Vindecarea leprei a fost o ilustratie a curatirii de pacatul mortal. Vindecarea orbirii sau a paraliziei au fost ocazii de a ilustra lucrarea spirituala facuta la nivelul mantuirii sufletului. De fapt, asa cum este aratat in studiul introductiv de la Evanghelia lui Ioan, aceste „minuni de exemplificare” au fost selectionate in numar de sapte in acea evanghelie si asezate in trepte simbolice care explica procesul mantuirii.
Tot in aceasta categorie putem aseza si minunile savirsite de Dumnezeu cu prilejul scoaterii evreilor din Egipt. Fiecare din cele zece plagi a fost indreptata in mod expres impotriva unuia din zeii Egiptului. Prin aceasta cavalcada de minuni, Dumnezeu a demontat „panteonul” Egiptului si l-a facut de ris inaintea tuturor oamenilor.
Minuni de ajutorare au fost ocazii de manifestare a milei si a dragostei divine, un fel de avanpremiera a schimbarilor care se vor produce „in vremurile viitoare”. Venirea lui Isus, ca si revenirea Sa in slava trebuie sa schimbe „trupul starii noastre smerite”, sa ne scoate din imperiul neputintelor si sa ne reaseze in prerogativele plenare ale infierii noastre ca fii ai lui Dumnezeu. In moartea Sa, Isus a luat asupra Lui „toate boalele noastre” si a platit pretul reintrarii noastre in „normalitatea” cerului.
Relatia dintre „semne”, „minuni” si „credinta” a fost si este discutata aprins in cadrul diferitelor scoli teologice. Este suficient sa spunem aici ca noi asezam credinta in Christos inaintea tuturor celorlalte elemente ale vietii crestine. Prin credinta in Christos, noi ajungem sa acceptam existenta minunilor. Reciproca, anume ca prin existenta minunilor putem ajunge la credinta in Christos, este o propozitie mult mai indoielnica.
„Puteri” – (lit. „dunamos” in greaca). Fariseii L-au intrebat pe Isus: „Cu ce putere faci Tu lucrurile acestea si cine ti-a dat aceasta putere?” (Mat. 21:23). O minune sfideaza sau suspenda temporar legile fizice ale lumii materiale. Domnul Isus si Petru au umblat pe mare. Elisei a facut sa pluteasca o secure de fier, vindecarile au inversat procesul degenerator sau au recreat materia vie.
„Puterile” si, in special, „peterea lui Isus”, sunt exemple de interventii divine in ordinea decadenta a entropiei din existenta lumii materiale actuale. Astfel de interventii reactiveaza fenomenul „creator”, inversind, deocamdata temporar, niste consecinte evidente ale pacatului.
Apostolul Pavel ne instiinteaza despre „nemarginita putere” pe care a manifestat-o Dumnezeu in invierea lui Christos. Aceiasi „putere a tariei Lui” este astazi la lucru in viata celor „credinciosi”, trecindu-i de la moarte la viata si pregatindu-i astfel pentru intrarea in Imparatia viitoare (Efes. 1:17-21).
Intr-un alt text, autorul epistolei catre Evrei ne spune ca cei care L-au primit cu adevarat pe Christos in viata lor „au gustat Cuvantul cel bun al lui Dumnezeu si puterile veacului viitor” (Evrei 6:5).
Manifestarea acestor „puteri” a fost sigiliul care a certificat lucrarea apostolica si a dat autorilor cartilor Noului Testament autoritate in fata contemporanilor si a oamenilor din toate generatiile:
„Semnele unui apostol le-ati avut printre voi in toata rabdarea, prin semne, puteri si minuni care au fost facute intre voi” (2 Cor. 12:12).
„Viziuni” – (lit. „opasis” in greaca). Sunt patrunderi dincolo de dimensiunile spatio-temporale, in lumea sau realitatea pe care vrea Dumnezeu s-o transmita cuiva.
Viziunile pot fi „anticipative”, veritabile calatorii printr-un tunel al timpului, prin care subiectul este proiectat in viitor si facut martor la evenimente care nu s-au petrecut, dar care se vor intampla cu siguranta. O astfel de viziune este descrisa in cartea proorocului Naum. Textul capitolelor doi si trei sunt adevarate scenarii cinematografice, pline de dramatism si activitate: „… Auziti pocnetul biciului, uruitul rotilor, tropaitul cailor, si duruitul carelor! Se arunca navalnici calaretii, scanteiaza sabia, fulgera sulita … O multime de raniti! … Gramezi de trupuri moarte! … Morti fara numar! … Cei vii se impiedica de cei morti! …” (Naum 3:2-3)
Viziunile pot fi „revelatii din alte dimensiuni”, ca acelea ale lui Ezechiel sau ale apostolului Pavel (2 Cor. 12:1-4- „… a fost rapit in rai, si a auzit cuvinte, care nu se pot spune, si pe care nu-i este ingaduit unui om sa le rosteasca …”).
Viziunile pot avea un caracter de „comunicare” intre Dumnezeu si profetii Sai. Iata ce scrie in Numeri 12:6: „Ascultati bine ce va spun! Cand va fi printre voi un prooroc, Eu, Domnul, Ma voi descoperi lui printr-o vedenie sau ii voi vorbi intr-un vis”. O astfel de „vedenie” i-a fost daruita de Dumnezeu apostolului Pavel pentru a-l determina sa treaca in Macedonia (Fapte 16:9).
Telepatie – Este o functie „atrofiata” a sufletului de a intra in contact cu alte persoane aflate la mari distante si de a primi si trimite informatii. Cercetatorii fenomenelor parapsihologice de azi au scos in evidenta existenta acestor potente „latente” in manifestarile organismelor vii. Biblia prezinta acest fenomen intr-un text din Vechiul Testament. Proorocul Elisei a putut auzi de la distanta ce vorbea imparatul Sirienilor cu capeteniile lui in cort: ” … proorocul Elisei, care este in Israel (deci la mare distanta) spune imparatului lui Israel cuvintele pe care le rostesti in odaia ta de culcare.” (2 Imp. 6:8-23).
Antinomie – Daca toti intelegem rationamentele logice, cu paradoxurile si antinomiile avem mai mult de furca! Un paradox este o afirmatie compusa din doua jumatati aparent contradictorii, dar armonizate in urma unei explicatii surprinzatoare. Este paradoxal ca David sa-l invinga pe Goliat sau ca Rahav sa fie in linia stramosilor mesianici. O antinomie este o afirmatie compusa din doua jumatati aparent contradictorii, care nu se armonizeaza decat in sfera intelepciunii divine. Noi putem doar sa o vedem functionand. Iata trei paradigme clasice:
I. Cine a scris Scripturile? Pe de o parte „toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu” , „Caci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, manati de Duhul Sfant” (2 Tim. 3:16; 2 Petru 1:21). Pe de alta parte insa, oameni ca Moise, Samuel, Ezra, Neemia si-au scris cronicile si ele sunt pline de stilul, personalitatea si specificul autorilor lor. Iata ce „motivatie” aseaza Luca in debutul scrierii lui: „Fiindca multi s-au apucat aa alcatuiasca o istorie amanuntita despre lucrurile care s-au petrecut printre noi, …, am gasit si eu cu cale, …, dupa ce am facut cercetari cu deamaruntul asupra tuturor acestor lucruri de la obarsia lor, sa ti le scriu in sir, unele dupa altele, ca sa poti cunoaste astfel temeinicia invataturilor, pe care le-ai primit prin viu grai” (Luca 1:1-4). Scripturile sunt 100% divine si tot 100% produs uman al autorilor lor. Oamenii acestia nu le-au scris intr-o stare de transa, ci in toata puterea facultatilor lor.
II. Cine traieste viata noua in crestinul Nou Testamental? Pe de o parte ni se spune ca „Dumnezeu este acela care lucreaza in noi si ne da dupa placerea Lui si vointa si indeplinirea”, iar pe de alta parte ni se spune: „Dati-va si voi toate silintele!”, „Dupa cum intotdeauna ati fost ascultatori, duceti pana la capat mantuirea voastra, cu frica si cutremur” (Filip 2:13, 14; 2 Petru 1:5). Ca si Scripturile sau Cuvantul scris, si viata crestina sau Cuvantul trait, este 100% dumnezeiesc si tot 100% omenesc.
III. Cine hotaraste mantuirea? Exista „predestinatie” sau traim dupa „liberul arbitru”? Ne-a ales Dumnezeu „mai inainte de intemeierea lumii” si „nu atarna nici de cine vrea, nici de cine alearga, ci de Dumnezeu, care are mila” (Rom. 9:16) sau „oricine va chema Numele Domnului va fi mantuit” (Rom. 10:13)? Spurgeon spunea ca in cetatea mantuirii exista doua inscriptii. Una afara, deasupra portii, pe care scrie: „Oricine vrea, poate sa intre!” si alta tot deasupra porti, dar inauntru, pe care este scris: „Au intrat numai cei alesi!” Cum se poate explica aceasta? Bineinteles ca nu se poate explica. Este o antinomie si ea ne dovedeste ca revelatia Scripturii nu este produsul mintii omenesti, ci este venita spre noi dintr-o lume in care „timpul” nu mai curge ca in lumea noastra, ci are dimensiunile si caracteristicile „vesniciei”!
Atemporaneitatea – Domnul Isus a subliniat incapacitatea noastra de a pricepe dimensiunile vesniciei: „Daca v-am vorbit despre lucruri pamantesti si nu credeti, cum veti crede cand va voi vorbi despre lucruri ceresti? Nimeni nu s-a suit in cer, afara de Cel ce s-a pogorat din cer, adica Fiul omului, care este in cer” (Ioan 3:13) . Cum putea fi Isus, Fiul omului si intre oameni si … in cer? N-ar fi fost mai corect sa spuna: „care a fost in cer”? Criticii au mai remarcat si o alta greseala „gramaticala” in Evanghelie. Isus spune: „Mai inaite sa se fi nascut Avraam, Eu sunt” (Ioan 8:57). N-ar fi fost mai corect sa spuna: „Eu am fost”? Nu! Pentru ca El era Iehova, Atemporalul, Eternul „Eu sunt Cel ce sunt!”
Multidimensiunile Bibliei – Oamenii de stiinta moderni au intuit ca „realitatea” universului nostru nu poate fi explicata doar prin cele patru dimensiuni ale teoriilor stiintifice clasice (lungime, latime, inaltime, timp). Exista banuiala ca universul nostru s-ar intinde pe cel putin 22 de dimensiuni. Omul neinitiat nu poate „intui” realitatea despre care vorbesc oamenii de stiinta. La fel este si cu unele pasaje din Biblie care par a ilustra un univers multidimensional, cu manifestari care sfideaza intelegerea noastra. Iata citeva din aceste pasaje:
1. Probabil ca dintre multele viziuni ale Bibliei, cea mai socanta este seria de experiente extrasenzoriale traite de Ezechiel. Desi si-a dat toata silinta sa consemneze ceea ce a vazut, intre prooroc si cititor nu exista o comunicare coerenta. Sau el n-a putut spune clar ce a vazut sau noi nu-l putem intelege. Iata un exemplu: „Infatisarea acestor patru roate si materialul din care erau facute, pareau de hrisolit si toate patru aveau aceiasi intocmire. Infatisarea si intocmirea lor era de asa fel incat fiecare roata parea ca este in mijlocul unei alte roate. Cand mergeau, alergau pe toate cele patru laturi ale lor, si nu se intorceau de loc in mersul lor.” Tot pasajul acesta din Ezechiel 1:1-28 descrie „slava Domnului”. Nici un artist grafic n-a reusit sa redea in desen descrierea facuta de Ezechiel. Cuvintele lui nu gasesc corespondent in experienta si imaginatia noastra.
2. In aceasta categorie a patrunderii dincolo de cele patru dimensiuni ale universului nostru as pune si „intalnirea” dintre Moise si Dumnezeu pe muntele Sinai. Fara indoiala ca Moise a „vazut” acolo „chipul Templului” si „imaginea” uneltelor lui (Exod 25:9;40). Ceea ce ma fascineaza insa este neputinta limbajului nostru de a descrie „realitatea” traita de Moise. Dimensiunile spatiului sunt inghitite de alte dimensiuni superioare, asa ca descrierea se estompeaza si devine confuza: „Domnul S-a pogorat intrun nor, a statut acolo langa el, si a rostit Numele Domnului. Si Domnul a trecut pe dinaintea lui si a strigat: …” Cum a stat langa el si a trecut prin fata lui in acelasi timp noi nu putem pricepe. Intalnirea s-a desfasurat la o intersectie intre lumea noastra fizica si realitatea multidimensionala a lumii de dincolo.
3. La fel este si cu evreii care s-au apropiat sa-l vada pe Dumnezeu. Ne este imposibil sa vizualizam ce au experimentat ei pe muntele intalnirii cu Dumnezeu: „Ei au vazut pe Dumnezeul lui Israel; sub picioarele Lui era un fel de lucrare de safir straveziu, intocmai ca cerul in curatia lui” (Exod 24:10).
4. Unul din cele mai gresit citate texte din Biblie este fara indoiala si versetul 7 din Psalmul 7:
„Ingerul Domnului tabaraste in jurul celor ce se tem de El, si-i scapa din primejdie.”
Foarte multi oamenii spun „ingerii Domnului tabarasc in jurul celor care se tem …” Mintea umana nu intuieste ca expresia biblica nu se potriveste cu experienta noastra si tinde imediat sa o modifice. Cum ar putea „Ingerul Domnului” (la singular) sa tabarasca „in jurul” cuiva ? Adevarul biblic se refera la o imbratisare de dincolo de dimensiunile limitatei noastre experienta umane prezente. Revelatia primita de psalmist ne comunica ceva din realitatea multidimensionala a Bibliei.
5. Tot asa, cartea Apocalipsei ne spune ca: „In mijlocul pietii cetatii si pe cele doua maluri ale raului, era pomul vietii, rodind douasprezece feluri de rod, …” (Apoc. 22:2). Un singur pom al vietii va sta in acelasi timp si pe amindoua maluri ale riului si in mijlocul pietii cetatii. Interesant, nu?
Tot in categoria manifestarilor miraculoase specifice unei alte sfere de existenta trebuiesc incadrate si aratarile Domnului Isus de dupa inviere: El a putut sa intre prin usi incuiate (Ioan 20:9), sa cunoasca gandurile de la distanta (Ioan 20:27), sa manance, dar sa nu aiba nevoie de mancare (Luca 24:36-43), sa teleporteze instantaneu trupul sau la mari distante (Luca 24:31), sa se inalte la cer si sa reapara printre ucenici (Ioan 20:17).
Unii oameni au refuzat Biblia pentru ca ea cuprinde lucruri pe care ei nu le pot intelege! Dar asa este normal sa fie! Ea ne vorbeste despre un „dincolo” din care am fost smulsi pentru o vreme si in care suntem chemati cu iubire sa ne intoarcem. De aceea Domnul Isus s-a numit pe Sine: „Calea, Adevarul si Viata”! De aceea El este „Usa”! Supranaturalul Bibliei ne atrage atentia ca nu este totul „aici” si „acum”; ca exista un Dumnezeu infinit mai mare si mai complex decat noi, care ne-a creat si care ne vrea cu gelozie pentru Sine. Marturia Scripturii ne arata ca Acest Dumnezeu a plecat in cautarea omului pierdut si ca El a facut tot ce putea si era necesar ca sa-l mantuiasca. Un singur lucru nu va face insa niciodata Dumnezeu: Sa ne mantuiasca cu forta. Aceasta depinde de tine si de mine.