Categorie: Povestiri cu talc

Dar eu, magarul.

Ulrike Schild

Scuzati-ma. sunt cu gura plina. Dar tocmai am primit fan proaspat si, desigur, trebuie mai intai sa-l gust. As fi magar daca nu as face-o. Dar ce prostii spun. Sunt magar. Si inca unul foarte renumit. Ce poate sa-l faca pe un magar renumit? – va intrebati.

Corect: toti magarii sunt la fel. Zi de zi cara poverile oamenilor – nu prea au de ce sa fie mandri. Cu toate acestea – uneori ma intreb daca chiar nu conteaza pentru cine te spetesti in halul acesta.

Caci odata a calarit Cineva pe spinarea mea si asta a contat cu adevarat. Pe spinarea mea au mai calarit multi, dar. Deci: ma aflam cu manzul meu in grajd, fara sa banuiesc nimic. De langa ieslea mea puteam sa vad foarte bine drumul care duce la Ierusalim. Deodata, spre noi s-au indreptat doi oameni. Barbati pe care nu-i mai vazusem niciodata. Tocmai ma gandeam ce cauta astia doi aici. Chiar in clipa aceea ne-au dezlegat si ne-au luat cu ei. Nimeni nu ne-a spus unde mergem. De ce ne-a luat. Nu ne-a intrebat daca vrem, la urma urmei, sa mergem cu ei. De obicei sunt cam incapatanat. Desi nu din rautate sau din vreun alt motiv, numai asa, incapatanat – pai da, asta face parte din fiinta mea. La urma urmei, nu pot oamenii sa faca ce vor cu noi, magarii. Insa in ciuda intrebarilor si a curiozitatii ce avea sa ni se intample, nu mi-a fost frica. Nu stiu nici eu cum de nu mi-a fost frica! Am fost rapiti, cum s-ar spune – si totusi ma simteam bine!

Si am avut dreptate sa ma simt asa. Pe mine, un magar lipsit de importanta, sau – ca sa fiu mai exact – o magarita lipsita de importanta, tocmai pe mine m-a ales El. Si atunci am putut sa-L slujesc. Deci: pentru Omul acesta mi-a facut placere sa-mi ofer spinarea. Desi spre drumul spre Ierusalim ma intrebam tot timpul de ce a trimis Isus tocmai dupa mine. Un cal, o trasura,
o caleasca. astea ar fi fost mai potrivite pentru un rege. Dar mie, magarului, mie mi s-a permis sa fac ceva pentru El!
De ce va povestesc asta? Ei bine, poate ca sa-i incurajez pe cei care cred ca seamana putin cu neamul meu.

Tovarasiile te marcheaza

– Ne mutam, mi-a spus prietena mea cu tristete.
– Cum asa? – am protestat eu. Doar iti iubesti atat de mult casa, munca si chiar orasul nostru…
– O facem pentru fiul nostru sa iasa dintr-o gasca hotarata sa-l impinga spre consumul de droguri, mi-a explicat ea atunci.
Prietena mea calculase exact pretul pasului ei si era gata sa jertfeasca mult de dregul fiului ei. Nu am putut decat sa-i admir curajul. Ea ajunsese sa cunoasca adevarul versetului biblic: „Tovarasiile rele strica obiceiurile bune”.
Desi cunosc acest verset pe de rost, observ un lucru: uneori sunt dispusa numai cu jumatate de inima sa trag concluziile ce se impun in legatura cu alegerea pritenilor mei. Din pacate, nu mai sunt de mult timp intotdeauna constienta de ispita aparent inocenta cu care vine la mine o prietena cu critica ei negativa sau cu barfa ei. Nici macar nu observ cat de daunatoare este influenta unei cunostinte care are un mod de viata extrem de materialist. Conceptia negativista si deprimanta despre viata a altuia are efect si asupra mea.
Pe de alta parte, as considera ca este lipsit de dragoste sa ma rup de prietenii a caror atitudine negativa se datoreaza unor conditii grele de viata. Insa daca persoana pe care mi-o aleg de prietena manifesta in mod preponderent trasaturi pe care Bibila le mustra (manie, rautate, placerea de a barfi, imoralitate), atunci, cred eu, este timpul sa-I cer lui Dumnezeu un sfat in aceasta problema. Este foarte posibil ca El sa-mi spuna:
– Draga mea, nu te amagi! Chiar daca crezi ca esti destul de puternica, astfel incat sa nu te lasi influentat de prieteni – asculta ceea ce Cuvantul Meu spune atat de clar: „Tovarasiile rele strica obiceiurile bune!”.

Familia din tren

Este duminica dupa-masa, urc in trenul supraaglomerat. Cat sunt de recunoscatoare ca am bilet cu loc! Doi ochi negri imi prin privirea si baietelul de aproximativ sapte ani imi cedeaza locul rezervat. In fata mea stau parintii; tatal are un alt baiat in brate, mama tine in poala o fetita.
Ochii mai si chiar al celorlalti pasageri se indrepta mereu spre aceasta familie. Tatal emana liniste, ocrotire si tarie. Rolurile par sa fie impartite in mod firesc. Dragostea cu care se trateaza membrii familiei intre ei trezeste in mod vizibil interesul celorlalti pasageri. Se creeaza o mica oaza de relaxare si de intimitate, de caldura si creativitate spontana, caci nu dupa mult timp cei doi baieti ii implica pe ceilalti calatori intr-un joc simplu de perspicacitate. nu pot sa nu ma gandesc cat de atragatoare si de plina de vitalitate poate sa fie totusi viata de familie. Prin ea, Dumnezeu a creat o celula minunata in societatea noastra.
Cu putin inainte sa cobor, coridorul vagonului este din nou ticsit de oameni si de bagaje. Cu gandul inca la „familia din tren”, observ o fetita care incearca zadarnic sa-si croiasca drum in sens invers, pe coridor.
– Vrei sa cobori si tu? o intreba cineva interesat.
– Nu, eu cobor intotdeauna cu doua statii mai incolo, raspunde ea.
– Ai fost in vizita la bunici? o intreba calatorul mai departe. Observ ca fetita strange in brate un ursulet cam jerpelit.
– Nu, l-am vizitat pe tata, pe primul tata, si acum ma intorc la mama si la al doilea tata, se balbaie ea putin nesigura, si totusi curajoasa si ferma.
Sinceritatea si vulnerabilitatea acestei fetite m-au urmarit mult timp dupa aceea. Divortul inseamna intotdeauna distrugerea unei familii. Copiii sufera prin pierderea tatalui sau a mamei si adesea si a mediului cunoscut. Pentru parinti, ranile primite de aduna cat un munte, insotite adesea de amraciune si disperare. Dar nu acesta este planul lui Dumnezeu pentru viata noastra. De aceea ne sfatuieste apostolul Pavel: nu va despartiti din motive religioase, caci binecuvantarea lui Dumnezeu cade peste casnicia voastra si o sfinteste.
Deoarece este prin Insasi fiinta Sa Tata, inima lui Dumnezeu bate pentru toti cei franti si zdrobiti. Dragostea si grija Lui sunt indreptate de aceea si spre parintii celibatari si spre „familiile divortate”. Lor vrea El sa le daruiasca in mod deosebit puterea si intelepciunea Lui, astfel din amaraciune si durere sa poata lua din nou fiinta o „celula familiala” plina de vitalitate.

Un medic al unui regiment englez din India povesteste urmatoarele:
„Un soldat a intrat odata in cortul meu foarte grabit ca sa ma informeze ca unul dintre camarazii lui a cazut in apa din apropiere, si nimeni nu-l putea scapa din cauza unor ierburi lungi si dese aflate deasupra apei. Cand am ajuns acolo, l-am gasit pe acel soldat in lupta cea mai crancena cu aceste ierburi ca sa se salveze; insa cu cat incerca, luptandu-se cu acele ierburi, cu atat ele il infasurau mai mult. El a intrat la fund si n-a mai iesit la suprafata. Dupa mai multe ore de lucru, am facut un fel de pod pana in acel loc, si unul dintre indieni a coborat pana in fundul apei si l-a scos mort la suprafata.”
La fel e lupta omului cu pacatul. Cu constiinta alarmata, omul se lupta impotriva obiceiurilor pacatoase, dar ele il leaga tot mai mult. Legaturile pacatului il infasoara tot mai mult, cu cat el se lupta cu ele. Numai Isus poate sa rupa aceste legaturi si poate elibera pe om de legaturile pacatului.

O arma puternica

Cat de mult iubesc eu legea Ta! Toata ziua ma gandesc la ea. Poruncile tale ma fac mai intelept decat dusmanii mei, caci totdeauna le am cu mine. Sunt mai invatat decat toti invatatorii mei, caci ma gandesc la invataturile Tale. Am mai multa pricepere decat batranii, caci pazesc poruncile Tale. Imi tin piciorul de orice drum rau, ca sa pazesc cuvantul Tau. Nu ma departez de poruncile Tale, caci Tu ma inveti. Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decat mierea in gura mea! Prin poruncile Tale ma fac mai priceput, de aceea urasc orice cale a minciunii. (Psalmul 119:97-104)

Daniela si Cosmin s-au dus sa-l viziteze pe bunicul care era vestit pentru pentru multimea versetelor din Biblie pe care le stia pe de rost.
– Cum poti sa le tii minte pe toate? a intrebat Cosmin. Si eu si Dana am invatat atatea versete la biserica cu sora Emilia, dar nu ne mai aducem aminte de ele.
Bunicul zambi si spuse:
– Dar numarul de la telefon il stiti? Dar numarul de casa si numarul blocului si al apartamentului le stiti? Numerele astea nu-s greu de retinut?
– Sunt usor de retinut pentru ca le folosim des, raspunse Cosmin.
– La fel e si cu Cuvantul lui Dumnezeu. Ne e usor sa tinem minte ceea ce ne intereseaza – si lucrurile pe care le folosim des.
Dintr-o data incepu sa adulmece aerul:
– Daca nu ma inseala nasul, imi miroase a paine proaspata!
Dana dadu din cap:
– Da, da! Mama ti-a trimis o paine proaspata.
– Ce dragut din partea ei, spuse bunicul si lua painea.
O puse pe masa chiar in lumina soarelui.
– Ce bine arata painea asta in lumina soarelui, nu vi se pare?
Copiii au protestat:
– Dar bunicule, sper ca nu o sa o lasi acolo. N-o sa te saturi uitandu-te la ea.
– Dar ce sa fac cu ea?
– S-o mananci! a raspuns Daniela.
– Sunt de acord, le-a spus bunicul, dar incercam sa va invat o lectie. Asa cum avem nevoie de paine in fiecare zi pentru trupurile noastre, tot asa avem nevoie de Cuvantul lui Dumnezeu pentru sufletele noastre. Painea nu ma satura daca sta pe masa si Cevantul lui Dumnezeu nu are nici un efect daca sta pe raft! Trebuie sa Il gustam, ctitindu-l si digerandu-l, adica invatandu-l pe de rost. Trebuie sa-l adunam in inima noastra pentru ca sa aiba efect in viata noastra.
Apoi luand painea in mana spuse:
– Multumiti mamei pentru paine si nu uiati sa invatati versetele!

***

DAR TU? Unde e „painea” ta spirituala? O lasi pe masa sau pe un raft, sau o „mananci” ?

De aceea, luati toata armatura lui Dumnezeu, ca sa va puteti impotrivi in ziua cea rea, si sa ramaneti in picioare, dupa ce veti fi biruit totul.
Stati gata dar, avand mijlocul incins cu adevarul, imbracati cu platosa neprihanirii, avand picioarele incaltate cu ravna Evangheliei pacii. Pe deasupra tuturor acestora, luati scutul credintei, cu care veti putea stinge toate sagetile arzatoare ale celui rau.
Luati si coiful mantuirii si sabia Duhului, care este Cuvantul lui Dumnezeu. (Efeseni 6:13-17)

Intr-o zi, Cosmin si Daniela au primit un telefon de la prietenul lor Razvan. Dorea sa-i roage sa-l ajute sa se razbune pe un coleg de-al lui care ii furase un stilou. Dar pentru ca ei tocmai invatasera vesetul din Romani 13:10, „Dragostea nu face rau aproapelui”, Cosmin si Dana l-au refuzat pe Razvan.
Copiii au hotarat sa-l viziteze pe bunicul si sa-i spuna cum i-a ajutat versetul invatat pe de rost ca sa nu pacatuiasca. Bunicul, dupa mai mult timp, le-a deschis usa:
– Saru’ mana, bunicule – a inceput Cosmin plin de bucurie. Am venit sa-ti spunem cum ne-a ajutat astazi versetul pe care l-am invatat pe de rost.
– Am adus si Biblia cu noi. Ne-am gandit ca poate ai vrea sa ne citesti niste versete.
– Astazi nu pot – spuse bunicul incet, dar ma bucur ca ati invatat Psalmul 22:11. O sa mi-l spuneti alta data. Acum mergeti acasa si mai cititi-l. mie o sa mi-l spuneti in alta zi. Repede inchise usa in „nasul” celor doi copii care au ramas uimiti.
Cosmin si Dana se urcara pe biciclete si o pornira spre casa, intrebandu-se ce o fi cu bunicul care s-a comportat atat de ciudat, vorbindu-le despre un verset pe care ei nici nu l-au mentionat. S-au hotarat sa se opreasca si sa citeasca versetul indicat de bunicul. Dupa o ora erau din nou la bunicul, de data aceasta vorbind unui politist. Acesta le spunea ca doi hoti intrasera in casa bunicului si cand cei doi copii au batut la usa ei s-au ascuns cerand bunicului sa deschida fara sa sufle o vorba despre existenta lor. Dupa ce copiii au plecat, acestia au iesit din ascunzatoare, l-au legat pe bunic si au inceput sa-i fure lucrurile de valoare, dar in timp ce actionau au fost intrerupti de politie.
– Dar, de unde ati stiut ca bunicul are necazuri?
– Bunicul s-a purtat foarte ciudat cu noi. Ne-a trimis acasa spunandu-ne indirect sa invatam un verset din Biblie, a explicat Cosmin.
– Da, interveni Dana. Si pentru ca ni s-a parut ceva ciudat, ne-am oprit pe drum sa citim versetul. Atunci ne-am dat seama ca bunicului i se intamplase ceva.
– Dar ce spune versetul acela?
– Versetul spune: „Nu Te departa se mine, caci s-apropie necazul si nimeni nu-mi vine in ajutor”, raspunse Dana.
Cosmin se adresa bunicului:
– Daca hotii ar fi ascuns Cuvantul lui Dumnezeu in inima lor, nu ar fi ajuns sa faca asa rele mari.
– Asa e! – fu de acord bunicul. Biblia e mai ascutita decat sabia cu doua taisuri. Este arma noastra impotriva pacatului – o arma puternica!

* * *

DAR TU? Folosesti tu aceasta arma – Biblia? Citeste-o! Invat-o! Apoi aplica lectiile pe care le inveti in viata ta zilnica.

Gasca moarta

Il cheama Ionut si inca isi aduce aminte de zilele petrecute vara trecuta la bunici, in sat…
De cum a ajuns, i s-a dat o prastie cu care sa se joace in padure. Nu avusese niciodata inainte o prastie si toata ziua incerca sa-i deprinda mestesugul, dar nu reusi sa nimereasca nici macar din greseala tinta.
Spre seara, putin descurajat, a luat-o inapoi pe poteca, spre casa bunicilor. Cand iata ca ii iesi in cale gasca motata din ograda bunicilor, prefegasca bunicii. Fara sa stea mult pe ganduri, ca-ntr-o simpla sinevinovata joaca, Ionut „arma” prastia, ochi si elibera elasticul, iar pietricica… zbrrr! nimeri ratusca intre ochi, secerand-o la pamant.
Moarta! Ionut era socat. Ce sa faca? In panica momentului, apuca gasca de cap si o
zvarli in cel mai apropiat tufis. Dar vai! Utu, verisorul lui, rasari ca din pamant in fata lui, se uita la el smechereste si o zbughi spre portita.
A doua zi, dupa pranz, bunica il chema pe Utu sa o ajute la stransul mesei.
– Bunico, rosti Utu in graba, Ionut mi-a spus ca ar vrea sa te ajute astazi la bucatarie. N-as vrea sa se supere pe mine, asa ca… ii cedez lui locul si… treaba!
Dupa care se apropie de Ionut si ii sopti:
– Nu uita de gasca…
Ce-i ramanea lui Ionut sa faca, decat sa o ajute pe bunica la stransul mesei, altfel Utu l-ar fi parat bunicii in legatura cu gasca din tufis.
Zis si facut… timp in care Utu chiuia de bucurie cu alti copii pe maidanul din spatele casei.
In dupa-masa aceleiasi zile, bunicul ii intreba pe baieti daca n-ar vrea sa-l insoteasca la pescuit, dar bunica ii spuse cu regret in glas:
– Imi pare rau, draga, dar am nevoie de Utu sa ma ajute la vopsitul gardului.
Utu zambi cu o sclipire sireata in ochi.
– A, nici o problema, buni! Ionut mi-a spus deja ca ar vrea sa te ajute el la vopsitul gardului.
Dupa care sopti din nou la urechea lui Ionut:
– Nu uita de gasca…
In cele din urma – dupa cateva zile in care indeplinise atat partea lui, cat si pe cea a lui Utu din treburile gospodaresti – Ionut nu mai putu sa suporte situatia. Se duse la bunica si ii marturisi ca el este cel care ii omorase din greseala gasca motata, pe care stia ca bunica o iubise atat
de mult.
Bunica se apleca inspre el, il stranse la pieptul ei ce mirosea a cimbrisor, il saruta in crestetul capului si ii spuse:
– Puiul meu drag, buni stie toate astea. Vezi tu, eram la fereastra cand s-a intamplat. Dar pentru ca te iubesc, te-am iertat. Inca de-atunci te-am iertat… Asteptam numai sa vad cat timp il vei lasa pe Utu sa te santajeze si sa faca o sluga d in tine. Fiindca asta a facut el pana in clipa in care te-ai hotarat sa-mi marturisesti cele intamplate.
Buni te iubeste, Ionut!

Inteleptii din vechime au sustinut ca nu este nici un pacat savarsit ale carui urmari sa loveasca numai pe cel ce l-a infaptuit; caci pe langa un bolnav, sufera si cei din casa lui. Pentru ca sa ilustreze mai bine acest argument, ei au spus urmatoarea intamplare: “Un vapor mergea catre Iope ducand calatori. Unul dintre calatori a facut in cabina lui o spartura mare, in coasta vaporului. Cand au aflat ceilalti calatori de fapta lui, i-au zis: “Nenorocitule, ce-ai facut?!”. Atunci acesta a raspuns: “Ce va intereseaza? Spartura am facut-o in cabina mea, nu in a voastra!”. Daca apa intra in cabina lui, ar fi umplut si cabinele invecinate si in curand vaporul s-ar fi scufundat, inecand toti calatorii.
Lumanarea care palpaie strica vederea celor din jur. Viata ta pacatoasa otraveste sufletele celor din jurul tau. Nu vrei ca ei sa-si aduca aminte cu bucurie de tine? Daca da, atunci renunta imediat la orice pacat constient din viata ta.

Ce iubeste inima mea

Christiane Bladt

Un tanar intra in datorii pana peste cap ca sa-i cumpere femeii iubite doua bijuterii deosebit de frumoase. In ajunul zilei in care el vrea sa-i ofere inelul si colierul, ea ii spune ca se va casatori cu altul. In noaptea aceleiasi zile, casa tanarului este sparta de hoti si i se fura bijuteriile.
Nu-i mai ramane nimic. In noaptea din urma, tanarul ramane cu mainile goale. Adesea ni se intampla si noua la fel in viata. Investitia noastra de putere, de dragoste si bani nu ne aduce implinirea dorita. Partenerul de viata o ia pe alte cai, unul din copii se indeparteaza mai mult de valorile parintilor, o boala cumplita spulbera toate visele. Noi am da totul, dar in final ramanem cu mainile goale.
Comorile pamantesti se dovedesc a fi niste baloane de sapun – stralucesc fascinant, dar se sparg repede si nu merita investitia. Si noi stam si privim in gol. Parabola lui Isus ne arata ca exista totusi o comoara care merita orice efort din partea noastra.
Isus este temelia, stanca pe care putem sa stam in siguranta. Aceasta este comoara ascunsa care ne face bogati. Daca stam pe stanca sigura a dragostei lui Dumnezeu, care ne implineste cele mai profunde nevoi, putem sa induram toate eforturile, aparent zadarnice, si atunci oamenii si lucrurile se pot transforma spre binele nostru. Chiar daca se mai sparge cate un balon de
sapun al sperantelor desarte, inima noastra este ascunsa in Dumnezeu. Comoara din tarina rodeste in noi.

Christiane Bladt