Categorie: Poezii

Noi suntem o clipa
Din Trupul Divin
Un gram de risipa
Un ceas de sublime

Noi suntem cuvinte
Ce seamana iubire
Abecedare sfinte
In vesnica citire

Noi suntem oglinda
Cerului pur
Un cant de colinda
Naltat spre azur

Noi suntem si sfinti
Anonimi pe pamant
Travestiti in parinti
Si hraniti de Cuvant.

Ce fericiti odinioara pe un taram de rai
Scaldati in raze aurii de soarele dintai!…
Ce usurare-n zori de zi acelasi cand rasai
Si-n fata clipei ce-a trecut nemuritor ramai!…

De dragul nostru in abis curgeau siroaie reci
Si prea astampar nu aveam in veacul unei zile
Era de-ajuns privirea bland in iarba sa ti-o pleci
Spre a simti cete de flori cum se-nchinau umile

Langa izvoare ce-si cantau eterna unduire
Lumini jucandu-se cu noi ne impleteau cununi
Din crini inrourati si dalbi, iar ingeri albi din lire
Psalmi inganand te imbiau sa stai sa te minuni

Si miezul beznei ne prindea setosi de-ntelepciune
De vorba stelelor din cer cu tremurande chipuri
Vrajiti pandeam apoi uimiti cum noaptea-n zori apune
Si multumiti un trai duceam aproape din nimicuri

Spre a patrunde zarea-n lung cu nesfarsita-i mare
Nu indrazneau in departari nici munti sa se arate
Paseam prin valuri de campii desculti spre adorare
Ca-ntr-un altar sa le slavim in vers simfonic toate

Din oglinjoara unui lac cu fatza fermecata
Ne-am frant in joc zadarnic noi sa scoatem luna plina
Ce vremuri, Doamne, ca-n povesti ne incantau odata…
De dorul lor doar gandul trist duios ne mai alina!

In hora ne-nvarteam zburand cu pasaruici fecioare
Traiam al tineretii basm si-al vietii fara moarte;
Nici ca gandeam cum poate fi acel ceva ce moare
Cand insine viata aveam sa dam lumii desarte!

Ca-ntr-un cosmar ne-am desteptat la traiul de apoi
Cand sarpele ispititor cu mar ne otravii
Atunci o bolta se parea c-ar fi cazut pe noi
Si nici iertare n-am cerut nainte de-a muri!

Visam ca vom zbura si-atunci in primitive stani
Adapostiti, dar Dumnezeu cercandu-ne-n ani grei
Ne-a aratat ca orisicat pe-acest pamant stapani
Vom sta, nu am putea aici vreodata sa fim zei!

Atat timp cat trupu-n lut mai vietuieste-nchis
Pana ce moartea de-un blestem il va salva mereu
Trai-vom doar dezamagiti de sarpele din vis
Mereu vegheati din cer, de sus, discret de-un Dumnezeu!

Sa mai privesti o clipa inapoi
In urma ta sa vezi ce ai lasat
Intoarce-te, chiar de pasesti spre glorii
De crezi ca ai ceva de indreptat!

Si daca ai uitat sa ceri iertare
Cuiva si simti ca, totusi, ai gresit
De ai ranit un suflet din orgolii
Iubirii prematur sa-i pui sfarsit

Gandeste-te cat inca nu-i tarziu
Ca de la tine un raspuns vor multi;
Zadarnic calci pe nuferi si magnolii
Daca nu poti sa ierti si sa asculti

Degeaba iti faci drum spre inaltimi
Printre atatea prietenii ucise
Vanand mereu trofee iluzorii:
Nu poti trai absent, numai cu vise!…

E iarna peste suflet, troiene de taceri
Cazut-au pe cuvinte ce inca nu s-au spus
Sa incalzim orasul iubirilor de ieri
Cu raza unui zambet de doruri neapus

Sa nu lasam ca gerul durerii sa ne-nghete
Frigului de afara destul ii suntem prada
Din streasina iubirii cad turturi de tristete
Dar noi nu ne-am nascut s-ajungem oameni de zapada!

E iarna peste inimi ce au iubit candva
Uitarea ca o haita de lupi le da tarcoale
S-aprindem flacari tandre, chiar daca fulgi de nea
Se napustesc din norii singuratatii-n cale!

Prin viscol sa razbatem urgiile rabdand
Toti ninsii kilometri de asteptare grea
Napoi s-aducem cerbii de amintiri din gand
In staulul iubirii la adapost sa stea!

Azi e lumina-n casa ta,
E pace, e cantare,
Dar oare, simti tu azi ceva,
Simti ca e sarbatoare?

Azi se vorbeste depre-un Prunc
Ce s-a nascut in iesle,
Dar tu nu vrei sa crezi in El,
Si totu-i o poveste.

Azi ai dori sa fi mai bun,
Mai darnic, mai placut,
Dar nu doresti ca sa-L primesti
Pe Cel ce s-a nascut.

Azi casa-ti-este plina ochi,
Dar inima ti-e goala,
Pentru ca azi tu il respingi
Pe Pruncul din fecioara.

Azi au venit colindatori
Ce canta fericirea,
Dar oare sti tu cine-i Cel
Ce-aduce mantuirea?

Azi ai trudit cat ai putut
Ca sa-ti aduci in casa,
Un brad frumos impodobit
Si-o masa-mbelsugata.

Azi ai facut tu toate acestea
Azi, tu ai petrecut,
Dar ai uitat de Pruncul sfant
Ce astazi s-a nascut.

Vai ce iute cade omul
Cand e vorba de pacat
Si se mira mult de cate
Rele peste el se-abat

C-am cazut si eu ispitei
Prada ca orisice neam
Si din clipa ceea-ntruna
Somn, odihna nu mai am

Murmurand pierdut crestinul
In umila-i inchinare
Simte-ndata cum in taina
Sufletul din el tresare!

Undeva sta Ganditorul
Domn Iisus din Nazaret
Cu a Lui palma strapunsa
Fruntea-i mangaie incet

Ii sopteste plin de Slava
Ca o adiere lin:
Lasa-Ma pe mine astazi
In locul tau sa suspin!”

Auzind vorbele-acestea
Lacrimi si mai multe-i curg
Robului cu fata arsa
Cum e soarele-n amurg

Nu mai stie biet sarmanul
Doua vorbe sa mai lege
Prea surprins ca sta de vorba
Chiar cu-al Mantuirii Rege!

Eu te iert, crestine draga,
C-ai iertat si tu pe multi
De saraci vad ca ti-e mila
Iar porunca mi-o asculti!”

Si daca gresi-voi iarasi?”
Zise Domnul: Fiul meu,
Ispitirea de credinta
E tot de la Dumnezeu!

Nu-i om fara de prihana
Sau cu timpul ai uitat
Ca aceasta lume insasi
S-a nascut dintr-un pacat?”

Ce folos atunci, Iisuse,
Sa gresesc la nesfarsit!…”
E o lupta si-o castiga
Cel ce se vrea mantuit!

Cu cat vina-i tot mai mare
Asa-i si-al caintei chin
Si un zbor spre ceruri nalte
Ti-e orice umil suspin!”

Vai ce iute cade omul
Chiar si-n cel mai greu pacat
Dar mai iute de suspina
De Iisus el e iertat!

N-au fost de-ajuns doua cuie sub priviri de hoti
In strigatul multimii pierduta.
N-au fost de-ajuns patru cuie
Sa sape-n inima Mariei genunchiul crucii
Cu tot cu mangaierea ieslei in lacrimi de magi.

N-a fost de ajuns coroana de spini
Sa-mi spele-n val suspinul asteptarii
Cu plans ce-avea sa doara,
Cu buze de otet sa ne adape setea…
Amurg in care tot El sfarsind sa-nceapa iarasi,
Samanta de urmasi spalati cu voaluri albe.

N-au fost de ajuns pocnete de bice
Sa nu-si plece genunchii ca sa cheme
Doisprezece legiuni de ingeri.
Pe-obrazul lacrimii incepuse sa inece
Nisip cu boabe de pacate
Si-n a uitarii mare crucea sa le sigileze.

N-au fost de-ajuns capetenii
Sa poata sugruma tacerea,
Ce cant va izvora odata
Cand lumea o s-o judece,
Iar noi, Mireasa-n pragul rapirii
Pe norii ce-n albastru alta data,
Cuptoare ce acoperi seninul binecuvantarii,
Vor fi atunci covoare de rasete
Caci ne vom strange Mirele in brate.

Asculta cerule! Tu vei primi mierea florii de salcam
Cu cetele nenumarate-n trupul cinei,
Ca sangele paharului plin le-a fost iertarea
Cand cerul diminetii lor aprinse ruga incercarii.

De-i vei primi, primive-i chiar si tu iertarea,
Cand de penajul ploii cu traznete
In ceasuri de vorbe cu-al lor Creator,
Cu griji ale zilei de maine le-ai intunecat privirea.

Asculta cerule! La tine se aude trambita?
Sa ne spui am vrea si noua,
Caci multi dintre noi impletim parul firii
Si scule de argint si de aur impodobesc parti din trup
De parca Hristos a fost impartit.

Asculta cerule…si spune-ne si noua,
De-i plans si jale noi vrem sa te-auzim
Ca Domnul cu talpile-I strapunse
Ti-a atins norii cu ingerii trimisi,
Sa-si i-a trupul neampartit acasa
La nunta slavita din glorii.

Asculta cerule cu urechile noastre,
Priveste cerule cu ochii nostri,
Vegheaza cerule cu candelele noastre
Si tine-ne pe toti cand vom sosi Acasa.