Autor: crestin

Cum poti afla voia Domnului ?

Acum cativa ani am primit vizita unei tinere care dorea sa-mi ceara un sfat. Nu era sigura ca il iubeste pe tanarul cu care se imprietenise. Totusi, intensitatea sentimentelor dintre ei crestea vertiginos. Dupa multa framantare si multa rugaciune, se decisese sa ceara direct de la Dumnezeu intelepciune. Ar fi vrut ca El sa-i vorbeasca printr-un semn clar. Ii spusese Domnului sa-i arate daca este de acord cu aceasta prietenie. Cum era in preajma Craciunului, semnul cerut ca si confirmare a fost ca baiatul sa-i dea drept cadou o pereche de manusi si o esarfa. Bineiinteles ca ea a asteptat apoi cu inima cat un purice venirea Caraciunului. N-a spus nico vorba cuiva despre planul ei. In seara de Craciun a venit acasa si , surpriza, a dat cu ochii de un cadou. Parintii i-au spus ca este chiar de la baiatul cu care se imprietenise. L-a luat repede, afugit cu el in camera ei si l-a deschis. Ce sa vezi? Era chiar o pereche de manusi si o esarfa!
Tanara nu mai putea de bucurie. Vai insa, fericirea ei s-a terminat repede cand ftratele ei i-a spus ca (in gluma) el ii cumparase cadoul si doar o pacalise (sau o mintise?) ca ar fi de la prietenul ei. In prima zi de Craciun a venit si cadoul din partea prietenului ei, dar vai! Nu erau nici manusi si nici urma de esarfa. „Va rog,” a spus tanara, „sa-mi spuneti care este parerea dumneavoastra despre astfel de „semne”. Le putem considera o metoda prin care sa primim calauzirea lui Dumnezeu?”

Cum ne calauzeste Dumnezeu astazi? Cum poate El (care este spirit invizibil si atotputernic) sa-si comunice intentiile omului (care este carne si sange) ? Trebuie sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne vorbeasca prin semne, cum a facut tanara de care v-am vorbit? Trebuie sa „dam cu banul” dupa ce ne-am rugat in prealabil ca Dumnezeu sa ne arate voia Sa? Nu cumva este de ajuns sa ne silim sa facem ce credem noi in momentul acela ca este cea mai buna alternativa si sa o declaram pe aceasta drept „voia Domnului” ? In timpuri biblice, Dumnezeu si-a calauzit poporul in multe feluri. Iosif a fost fortat sa-si aleaga drumul in viata sub presiunea circumstantelor potrivnice. Lui Moise, Dumnezeu i-a vorbit din mijlocul tufisului arzand. Israelitii au fost condusi prin pustie de un nor ziua si de un stalp de foc noaptea. Iosua a fost calauzit prin felul in care i-a raspuns Dumnezeu la rugaciune (Iosua 7:7-15). Evanghelistul Filip a fost calauzit printr-un inger, sutasul Corneliu printr-o vedenie. Dumnezeu le-a vorbit oamenilor „cand intr-un fel, cand intr-altul”. Calauzirea divina nu este data deobicei prin semne spectaculoase, printr-un foc din cer, o voce extraterestra, o vedenie de noapte sau o coincidenta extraordinara a circumstantelor. Metodele cele mai folosite de Dumnezeu sunt mult mai putin dramatice. Majoritatea copiilor lui Dumnezeu despre care citim in Biblie au fost calauziti nu prin mijloace extraordinare (voci, vedenii, ingeri), ci prin intermediul lucrurilor naturale. Cei mai multi dintre ei au fost calauziti prin simplul fapt ca au facut ceea ce stiau ca trebuie sa faca: sa-si ingrijeasca turmele, sa-si dreaga navodul sau sa puna mana pe coarnele plugului.

Probabil ca cea mai grea indeletnicire din viata este sa luam decizii. Trebuie sa ne hotaram sa mergem undeva sau sa nu mergem, sa cumparam ceva sau sa nu cumparam, sa acceptam ceva sau sa nu acceptam. Viata este o lunga succesiune de alegeri pe care trebuie sa le facem intre bine si rau, intre adevar si minciuna, intre ceea ce este bun si ceea ce este cel mai bun. Cu siguranta ca Dumnezeu vrea sa ne ajute sa facem decizii intelepte – nu numai in problemele majore, ca insuratoarea sau alegerea unei meserii, ci si in micile detalii ale vietii de fiecare zi.

Aflarea voiei lui Dumnezeu este , intr-un fel, foarte legata de procesul prin care devenim o persoana dupa voia lui Dumnezeu. Cu cat ne vom stradui sa fim asemenea lui Christos in caracter, cu atat vom putea afla mai usor care este voia lui Dumnezeu pentru viata noastra. In Proverbe 3:6 ni se spune: „Recunoaste-L in toate caile tale, si El iti va netezi cararile”. Totusi, chiar si cei mai buni copii ai lui Dumnezeu ne vor spune ca, uneori, nu este chiar atat de simplu sa aflii care este voia Domnului pentru o anumita situatie. Exista cateva reguli practice pentru aflarea voiei lui Dumnezeu. Vrem acum sa ne uitam impreuna la cateva dintre ele.

1. Invatatura Cuvantului

In subiecte despre care putem citi in Biblie, ceea ce este scris ramane autoritatea ultima si inatacabila. Tine minte ca Dumnezeu foloseste principii, nu numai porunci. De exemplu, principiul general al multumirii. Textul din 1 Tesaloniceni 5:18 spune: „Multumiti lui Dumnezeu pentru toate lucrurile caci aceasta este voia lui Dumnezeu, in Christos Isus cu privire la voi”. Unii membrii din biserica parca au darul nemultumirii. Nimic nu le place. Parintii nu-i inteleg; biserica este moarta; predicatorul nu predica bine; etc. Astfel de atitudini nu sunt in voia lui Dumnezeu. stim precis aceasta pentru ca nu sunt atitudini de multumire. Ele calca un principiu general al Bibliei.

Biblia vorbeste si despre lucruri specifice, ca de exemplu, supunerea fata de legile tarii. Dar… te afli pe o sosea nationala, este tarziu in noapte, foarte putine masini in jur, asa ca de ce sa nu conduci cu 120 de km in loc de 80 de km pe ora? Biblia spune: „Fiti supusi oricarei stapaniri omenesti, pentru Domnul: atat imparatului, ca inalt stapanitor, cat si dregatorilor, ca unii care sunt trimesi de el sa pedepseapsca pe facatorii de rele si sa laude pe cei ce fac bine” (1 Petru 2:13). Orice intentie care este contrara unui principiu din Biblie nu este in cadrul voiei lui Dumnezeu.

Cand luam Biblia si o citim cu smerenie, intr-un duh de rugaciune putem spune bucurosi: Dumnezeu mi-a vorbit; am auzit glasul Domnului prin Cuvant. Exista o fraza despre Biblie care a fost retiparita in multe locuri:”Biblia contine mangaiere ca sa te incurajeze, hrana pentru suflet si lumina ca sa te calauzeasca. Ea este harta calatorului, toiagul drumetului si busola calauzei”. Cat de adevarat!

2. Calea rugaciunii

N-ar trebui niciodata sa calcam pe un teritoriu in care nu ne-am rugat mai inainte. Iacov spune: „Daca vreunuia dintre voi ii lipseste intelepciunea, s-o ceara de la Domnul” (Iacov 1:5). Cand trebuie sa luam o hotarare care cere o intelepciune deosebita cuvintele lui Iacov capata o insemnatate noua si stralucitoare: „Daca vreunuia dintre voi ii lipseste intelepciunea, s-o ceara de la Domnul”. Sa se roage deci.

Rugaciunea lucreaza in noi o stare potrivita pentru intelegerea voiei lui Dumnezeu. Cand ne rugam pentru o anumita problema, Dumnezeu poate sa ne faca sa simtim daca o anumita hotarare a noastra ar fi buna sau rea. In Vechiul Testament, gabaonitii l-au inselat pe Iosua. Ei s-au deghizat imbracandu-se cu haine vechi, si au luat in desaga paine uscata si mucegaita. Erau in realitate hititi care locuiau in apropiere, dar temandu-se sa nu fie ucisi de israeliti s-au dat drept un popor venit de departe sa faca un legamant cu poporul Domnului. Inselat de aparente – Iosua a facut legamant cu ei. A gresit teribil pentru ca „n-au intrebat pe Domnul” (Iosua 9:14). Iosua nu s-a rugat. S-a increzut doar in priceperea sa si a cazut in capcana. Este bine (si de asteptat) ca poporul Domnului sa se roage ca sa primeasca calauzire. Psalmistul spune: „Fa-ma sa aud disdedimineata bunatatea Ta, caci ma incred in Tine.”

3. Circumstantele providentiale

De multe ori, Dumnezeu ne face cunoscuta voia Sa prin circumstantele vietii. Iosif a privit retrospectiv la ceea ce i se intamplase in viata – la haina frumos colorata, la aruncarea in fantana fara apa, la aruncarea lui in inchisoare – si a putut sa le spuna fratilor sai care venisera in Egipt: „Voi, negresit, v-ati gandit sa-mi faceti rau, dar Dumnezeu a schimbat raul in bine, ca sa se implineasca ceea ce se vede azi, si anume, sa scape viata unui popor in mare numar” (Gen. 50:20).

Cand providenta divina l-a dus pe Iosif in Egipt, el si-a dat silinta sa continue sa fie la inaltime si sa-I slujeasca Domnului in locul in care se gaseste. La fel trebuie sa facem si noi in situatia in care ne-a asezat Dumnezeu astazi. S-ar putea sa nu fie o situatie ideala, s-ar prea putea sa ne fi dorit altceva mai bun, dar o schimbare a situatiei nu ne va face sa-L slujim cu mai multa credinciosie, daca nu-L slujim cu credinciosie si in situatia de fata.

Circumstantele providentiale se pot schimba intr-o clipa: s-ar putea sa sune telefonul, sa fim chemati la un nou loc de munca, s-ar putea sa primim o scrisoare, sa dam peste un prieten de care aproape uitasem sau sa ni se intample ceva care pentru moment sa ne displaca. Dumnezeu are un scop pentru care ingaduie fiecare eveniment prin care trecem. Aceste circumstante providentiale duc la calauzirea prin „usi deschise – usi inchise”. Apostolul Pavel marturiseste ca a intarziat o vizita promisa la Corint pentru ca in Efes a vazut ca Dumnezeu ii deschisese o usa pentru vestirea Cuvantului. Uneori cumparam sau nu cumparam; plecam sau stam pe loc; acceptam sau nu suntem de acord doar din cauza circumstantelor de moment.

Circumstantele trebuiesc insa judecate duhovniceste. De exemplu, cand lui Iona i s-a spus sa mearga la Ninive, el s-a hotarat sa fuga la Tars, 3400 de \m spre vest in loc de 1500 \m spre est. S-a dus in portul Iope si a gasit o corabie care tocmai pleca spre Spania. S-ar putea ca Iona sa fi crezut ca Dumnezeu i-a scos in cale corabia ca sa poata pleca spre Spania in loc sa se mai duca la Ninive. Corabia era acolo si-l astepta, mai erau locuri pe corabie si Iona avea banii necesari in buzunar (Iona 1:3). Uneori pare ca insusi Satan randuieste imprejurari potrivite pentru cei care nu vor sa faca voia Domnului. In orice caz, Iona n-a ascultat. S-a urcat in corabie si a plecat inspre vest. La scurta vreme insa, s-a trezit in pantecele pestelui. Circumstantele parusera potrivite dar nu fusese voia Domnului ca el sa mearga spre Spania. Este evident ca nu intotdeauna circumstantele ne descopera voia lui Dumnezeu.

4. Sfatul altor crestini

Uneori, Dumnezeu ne calauzeste prin alti oameni. Un foarte bun exemplu este relatia dintre Moise si Ietro. Moise era epuizat la maxim sub povara problemelor ridicate de judecarea unei natiuni cu cateva milioane de cetateni. In Exod 18 ni se arata cum Ietro l-a invatat pe Moise sa delege responsabilitati si autoritati altora chemati sa-l ajute. Exista unii care l-au criticat pe Moise pentru ca a ascultat de vocea unui om, dar Biblia nu ne spune nicaieri ca sfatul lui Ietro ar fi fost rau sau ca Moise ar fi gresit pentru ca l-a ascultat.

Proverbe 11:14 ne spune ca: „biruinta vine prin marele numar de sfetnici”. Exista unii care au darul de a fi buni sfetnici. Acestia nu sunt intotdeauna doar predicatorii ordinati, ci adesea pot fi credinciosi din adunare care umbla ei insisi cu Dumnezeu si stiu sa-i indrepte si pe altii spre o astfel de cale.

Este o buna idee sa ne oprim din drum si sa stam putin de vorba cu un prieten despre problemele noastre. Adesea astfel de discutii ne limpezesc mintea. Totusi in ultima instanta oricate sfaturi am primi de la altii hotararea finala ne apartine. Noul Testament ne relateaza o imprejurare in care Pavel a preferat sa refuze sfatul unor prieteni dragi. Ei l-au avertizat despre suferintele pe care avea sa le indure daca se va duce la Ierusalim si au staruit de el sa nu se duca (Fapte 21:20). Pavel le-a raspuns: „Ce faceti de plangeti asa si-mi rupeti inima. Eu sunt gata nu numai sa fiu legat, dar chiar sa si mor in Ierusalim pentru Numele Domnului Isus” (Fapte 21:13). Cand au vazut ca nu-l pot indupleca, prietenii s-au resemnat zicand: „Faca-se voia Domnului!” Este bine sa cautam sfatul prietenilor crestini dar hotararea finala trebuie sa fie personala.

5. Bunul simt

Dumnezeu a daruit oamenilor ceea ce noi numim „bunul simt”. El se asteapta sa-l folosim. In cautarea noastra dupa voia Domnului nu ne dam seama ca uneori Dumnezeu prefera sa taca. El vrea ca sa decidem noi singuri.

Unii oameni umbla zi de zi intr-o ceata a nesigurantei, ingrijorandu-se ce meserie sa-si aleaga, ce fel de masina sa-si cumpere, la ce scoala sa se duca, etc, etc. Dumnezeu ne-a lasat o masura de libertate in care trebuie sa actionam singuri calauziti de dragostea pentru El si de grija pentru aproapele. La prima vedere, s-ar parea mai spiritual sa cautam calauzirea Domnului si sa asteptam un semn din partea Lui, decat sa mergem si sa facem lucrul care ni se pare cel mai potrivit. Nu uitati insa ca Dumnezeu ne-a daruit deja un instrument de lucru: o minte inoita si sfintita. Cum ni s-a spus sa-L iubim pe Dumnezeu „cu tot cugetul” (Matei 22:37), Dummezeu doreste ca noi sa ne folosim mintea. El ne-a dat o buna portie de calauzire atunci cand ne-a inzestrat cu o minte care poate sa gandeasca.

In multe probleme despre care Biblia nu ne spune nici da nici nu, Dumnezeu vrea sa hotaram dupa inteligenta pe care ne-a dat-o. Trebuie sa ne socotim bine, sa cantarim alternativele, sa analizam situatiile si sa ajungem la decizii corecte.

Putem deci sa cunoastem voia lui Dumnezeu prin citirea Cuvantului, pe calea rugaciunii, prin forta imprejurarilor, ascultand de sfatul altora sau folosind inteligenta cu care ne-a inzestrat Dumnezeu.

6. Vocea launtrica

Vocea lui Dumnezeu se poate face auzita, dar nu intotdeauna se intampla asa. Cand Izabela era pe urmele lui Ilie, profetul a avut nevoie sa auda glasul divin si l-a auzit. Nu era in vantul puternic, nici in cutremurul de pamant si nici intr-un vartej de foc; era insa in susurul bland si subtire, in soapta duioasa (1 Regi 19:11-18). Ilie a auzit vocea Domnului.

Unii dintre voi stiti ce inseamna sa simti un impuls irezistibil , imposibil de explicat altora. Oricat ai incerca sa-l ignori, el te urmareste! Se tine scai de tine. Poate ca ai simtit ca trebuie sa te duci sa vizitezi pe cineva, sau ca trebuie sa te rogi pentru o anumita persoana, sau sa stai de vorba cu cineva si sa-i atragi atentia despre o greseala. Nu stii cum de ti-a venit ideia aceea, dar te urmareste parca o voce interioara care ti-o repeta. Dumnezeu ii calauzeste uneori pe copiii Sai si astfel. Nu spun ca trebuie sa ne lasam manati de orice impuls de moment, dar cred ca, daca pastram o stare de supunere si dorinta de a face voia Domnului, Ii vom auzi uneori vocea venind din launtrul nostru, intr-un „susur bland si subtire.”

Duhul Sfant ne face sa inclinam spre un anumit curs de actiune. De exemplu, un tanar participa la o conferinta misionara. Acolo aude cativa misionari din Africa povestind despre pataniile lor. Dintr-o data simte launtric indemnul de a merge si el sa dea o mana de ajutor pentru mantuirea milioanelor de africani care striga dupa ajutor. Sentimentul vine peste el ca o presiune irezistibila. Este lucrarea Duhului Sfant care ii vorbeste dinauntru, staruitor, convingator.

La sfarsitul acestui studiu despre aflarea voiei lui Dumnezeu putem trage doua concluzii:

1) Uneori, Dumnezeu calauzeste oameni diferiti prin mijloace si cai diferite. Fiecare calauzire este la fel de valida si de importanta. O astfel de calauzire este cu privire la lucruri despre care Biblia nu are o invatatura clara sau categorica. Aduceti-va aminte ca, slujind aceluiasi Dumnezeu, doi oameni aflati in circumstante asemanatoare au luat decizii contrare. Neemia a acceptat o escorta armata din partea regelui persan pentru paza in drumul spre Ierusalim (Neemia 2:9), in timp ce lui Ezra asa ceva i s-a parut o jignire la adresa lui Dumnezeu si o proasta marturie despre atotputernicia divina (Ezra 8:22). Amandoi acesti oameni au fost justificati in atitudinile lor si au facut „voia Domnului”, devenind instrumente in refacerea spirituala si fizica a Israelului.

2) Uneori Dumnezeu ne vorbeste prin semne vizibile, dar aceasta nu este norma, ci exceptia. Pe vremea cand israelitii se aflau sub apasarea madianita, lui Ghedeon i s-a aratat un inger care i-a psus ca este alesul prin care Dumnezeu vrea sa-si izbaveasca poporul. Ghedeon s-a indoit si a cerut o dovada vizibila. El a pus un sul de lana afara peste noapte si a cerut ca sa se va da a doua zi ca sulul este umed, iar pe pamantul din jur sa nu cada roua. Indaratnica lui necredinta l-a facut apoi ca sa ceara ca a dopua zi fenomenul sa se intample invers: pamantul sa fie acoperit de roua si sulul sa fie uscat. (Jud. 6:36-40).

Tineti cont ca Dumnezeu ii vorbise deja clar prin viu grai. De fapt, el incepuse sa asculte si sunase din trambita pentru adunarea ostirii. stia ce avea de facut, dar avea inca indoieli ca Dumnezeu l-a ales tocmai pe el pentru o asa mare infaptuire. El a cerut o confirmare in plus. Semnele exterioare nu sunt dovada de o mai mare spiritualitate. Dimpotriva, el scot in evidenta o credinta slaba si o lipsa de sensibilitate spirituala.

Si un ultim sfat: cand vei cauta sa afli voia lui Dumnezeu intr-o anumita problema vei face foarte bine daca vei cauta sa folosesti cati mai multi din cele sase cai enuntate mai sus. La urma, ia cea mai buna hotarare din ceea ce ti s-a descoperit si increde-te ca aceea este expresia voiei lui Dumnezeu pentru viata ta. De multe ori, ti se va cere sa pasesti inainte prin credinta. In viata mea au fost ocazii cand mai multe variante pareau la fel de bune. Parca, parca una era putin mai buna ca celelalte. N-am avut nici un fel de raspuns categoric din partea Domnului. Atunci, am luat hotararea sa urmez varianta care mi s-a parut mai buna si am continuat sa ma rog Domnului sa-mi corecteze calea prin „politica usilor inchise si deschise”. Am pasit inainte cu cugetul impacat si cu convingerea ca Dumnezeu (care ma iubeste) ma va opri daca voi apuca pe o cale dictata doar de umana mea ignoranta.

F.B. Meyer, un predicator englez din secolul trecut tocmai se intorcea acasa dupa o lunga calatorie pe mare. Noaptea era furtunoasa si intrarea in port parea foarte stramta. Era o noapte foarte intunecata. Meyer i-a spus capitanului: „Cum sti cum sa te strecori in port?” Capitanul i-a raspuns: „Vezi luminitele alea trei de pe tarm?” Cand toate se afla pe aceiasi linie, nu mai schimb directia, ci merg drept inainte.” In mod asemanator, daca glasul launtric, principiile Scripturii si circunstantele exterioare vor fi toate in unison, putem merge inainte.

Fie ca sa umblam in credinciosie, dorind nu numai sa ajungem sa cunoastem voia Domnului, ci si sa o implinim si cu fapta. Inainte de toate insa, trebuie sa fim siguri ca ne-am facut, prin credinta in Christos, fii si fiice in familia divina. Ioan 1:12 spune:

„Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu.” Iar in 1 Ioan 2:17 citim: „Cine face face voia lui Dumnezeu ramane in veac.”

Cunoaste-te pe tina insuti
(maxima scrisa pe frontispiciul templului din Delhi)

Esti o persoana obisnuita, speciala sau unica ?

Daca te consideri o persoana obisnuita, inseamna ca te incadrezi in societatea din care faci parte, te amesteci si te pierzi in multime si nu te dai in vant sa iesi in evidenta. Esti o persoana obisnuita care isi traieste viata monoton, indeplinindu-si cu strictete sarcinile cotidiene, o persoana constiincioasa, echilibrata, care nu se lasa intimidata de imprejurari nici de eventualele tensiuni. Iata ceea ce face din tine, care te numesti obisnuit, o persoana speciala.
Esti obisnuit pentru ca nu esti extravagant, accepti viata, te-ai resemnat si esti gata sa traiesti pana la ultima picatura. Stii ca esti o faptura minunata si nimic nu va schimba acest lucru. Apartii cerului, de aceea esti unic. Esti un individ ca ceilalti si totusi, diferit.
Dar poate nu te incadrezi aici si spui, foarte sigur, ca esti o persoana speciala. Aceasta este concluzia la care ai ajuns dupa ce prietenii tai ti-au laudat calitatile si isi apreciaza talentele. Oriunde mergi faci atmosfera placuta si nimeni nu se plictiseste cu tine. Toata lumea iti cauta compania. Esti multumit cu ce ai si faci tot posibilul sa strangi lumea in jurul tau. Specialitatea ta consta in faptul ca ai “priza” la public si iubesti oamenii. Ii iubesti intr-atat, incat esti gata sa ii asculti. De aceea multi te considera unic. Cine mai poate gasi un prieten ca tine? Sacrificiul tau pentru oameni iti sa satisfactii. Totusi, faptul ca vorbesti mult si ai multe relatii nu inseamna ca nu esti obisnuit. Doar esti la fel ca oricare altul, dar diferit. Ai un tipar mai deosebit. Daca stii cum, te folosesti bine de el. Ajuns in fata lui Dumnezeu, recunosti si tu ca esti obisnuit.
Analizand mai bine situatia preferi mai mult sa fii o persoana unica. Unica dar nu singura. Si e lucru minunat! Apartii unei familii, esti unic. Apartii unei societati, dar esti unic. Cine poate copia tiparul tau? Pentru Dumnezeu esti unic. Dintre miliardele de oameni de pe pamant, in ochii lui Dumnezeu esti ca singur pe pamant. Isi dai seama de valoarea pe care o ai? Esti iubit pentru ca esti unic. Esti iubit pentru ca esti special. Esti iubit pentru ca esti obisnuit. Esti o faptura minunata, pentru ca asa ai fost creat, asa ai fost proiectat inca inaintea de intemeierea lumii.
Ti-ai dat seama ca e vorba doar de tine, nu-i asa?
Emma Daniel Domuta

Am avut un vis care se contura in jurul tau…te-am creat in imaginatia
mea ca un „luceafar”; un inger inconjurat de lumina si puritatea universului,
dar si …un demon, care rade batjocoritor de naivitatea si durerea mea…te-am
iubit…si tu te-ai jucat cu sentimentul asta, ai ras si m-ai lasat deoparte.
Probabil ca nu sunt nici prima, nici ultima …in jurul meu se vede aceeasi
durere, aceeasi singuratate, aceeasi deziluzie si totusi eu nu aud nimic, …nu
vreau sa vad nimic…pentru ce sa privesc la altii, cand eu am pripriile nevoi
si dureri…
Din lumea asta de neguri si umbre, incerc sa trec mai departe…dar nu
pot …pentru o clipate zaresc din nou…om, inger si demon …esti minunat,
dar ma agat de o iluzie…
Sunt confuza in propriile-mi ganduri …as putea sa plang, sa tip… dar
glasul durerii este atat de puternic incat imi ia si ultimele farama de putere …
Pe langa mine trec oameni …la fel de slabi ca mine, cu aceeasi
sclipire in ochi, ciuntiti de acelasi sentiment, „al iubirii”…si eu in mintea
mea naiva aveam imaginea iubirii, dar era maiestuasa, divina…Din nou
durerea se face mai puternica, mai zgomotoasa…. mi se pare chiar
induportabila….totusi mai cred ca am resurse s-o depasesc.
Sunt destul de puternica sa trec peste….nu am incetat nici o clipa sa
te iubesc.Mergand printre ruinele dezamagirilor si aviselor destramate ale
atator oameni care s-au zbatut pentru iubire inaintea mea, am gasit un altar
stralucitor inchinat unui dumnezeu, care parca ma chema, ma striga cu disperare spre El. Cred ca voi sudferi din nou incercand… Am nevoie langa mine de o putere mai mare…
atunci in fata mea apare o cruce, DRAGOSTEA insasi, apoi
sangele atatora…jerfindu-se pentru EA.Imaginea e zguduitoare…durerea
mi se pare atat de mica in comparatie cu acest tablou, incat cad in genunchi si
plec capul…am fost egoista….prea egoista….dar EA printre lacrimi mi-a
soptit: „As vrea ca acesti oameni pe care ii vezi sa fie fericiti, sa fie
liberi,…dar ei se incapataneaza sa fie robii propriilor idei si
vise…”. „Dar tu”,am intrebat eu,”unde e fericirea Ta?in jurul Tau vad doar
durere si moarte…” Intr-adevar in jurul Sau se putea cunoaste intru totul
suferinta….eram socata, nu puteam intelege. Insa a continuat, trecand peste
necredinta mea…”Eu sunt poarta spre fericire…tu, uite…m-ai vazut,
ma cunosti acum…nu mai esti singura, poti gusta fericirea.” Am privit cu
atentie …si chiar prin cruce am vazut fericirea…acolo ma puteam simti in
siguranta; apoi am auzit in jurul meu din nou durerea…si am hotarat sa le
spun acelor oameni ca am gasit FERICIREA …..unii ma ascultau, altii
treceau ducandu-si cu ei durerea….
Am iubit…te-am iubit…dar azi sunt fericita…am gasit o iubire
mai mare la cel ce a murit pe cruce….

Vera, 20 ani, Suceava

„Pentruce, Doamne ne lasi sa ratacim de la caile Tale, si ne impietresti inima ca sa nu ne temem de Tine?(…)Am ajuns ca un popor pe care niciodata nu L-ai carmuit Tu, si peste care niciodata nu s-a chemat Numele Tau.?”(Isaia 63:17a, 19)

Suntem generatia unui inceput de mileniu, care poarta povara epocilor precedente. Marcata de evenimente tragice care au afectat pana acum omenirea, aceasta generatie sufera tot mai mult in plan spiritual chiar daca in aparenta progresul tehnic ii confera putere. Munca, stresul si poate… chiar si scoala, ne-au rapit aproape totul. Dorinta de castig, de cat mai multa faima si grija zilei de maine determinandu-ne adesea sa nu mai avem timp pentru noi insine. Instrainarea de semeni, conflictul dintre generatii, in acesta epoca parca devin din ce in ce mai acute. Fiecare lupta pentru sine si de cele mai multe ori face din sufletul sau in mod inconstient, o victima a acestei lupte intrucat in mod treptat sufletul trudit isi pierde sensibilitatea. Astfel o floare nu ne mai aduce zambetul pe buze, privirea unui copil nu ne mai induioseaza, suntem par ca mai indiferenti la toti si la toate, privind incapabili de a vedea frumusetea, de a ne lasa atinsi si transformati de ea. In absenta Celui care a creat-o, lumea ramane stearpa, lipsita de sens, intr-un cuvant „bolnava”?; suferinta ei fiind cu atat mai cumplita cu cat omul modern uita de Dumnezeu sau considera notiunea de divinitate drept demodata.

Paradoxal insa, in ciuda tuturor celor afirmate sarbatoarea Pastilor sta inscrisa in calendarul acestei lumi de zeci de secole. Nu peste mult timp o parte dintre crestini vor celebra Sarbatoarea Invierii, prilej cu care cei credinciosi isi vor indrepta gandurile spre Dumnezeu si spre minunata Lui jertfa de la Golgota. Va fi o situatie in care crestini din toata lumea se vor unii cu inima si cu mintea, chiar daca doar pentru cateva momente pentru a-si reaminti drumul Lui Hristos de pe „Via Dolorosa”?, un drum facut din dragoste pentru noi oamenii.

Cunoscuta extrem de bine pentru unii dintre oameni, moartea si invierea Lui Isus Hristos nu mai reprezinta astazi aproape nimic. Se vorbeste despre ea adesea ca despre ceva banal, un fapt de mult consumat ce nu mai are nimic de oferit omului de astazi. Altii insa continua sa traiasaca miracolul invierii in fiecare an cu aceiasi intensitate… vor trece Pastile, sentimentele de emotie fata de Crucea Lui Hristos se vor raci pentru unii, in timp ce pe altii ii va ajuta sa se apropie mai mult de divinitate. Jertfa Lui Hristos, sacrificiul savarsit de Dumnezeu, sunt coplesitoare, astfel pare de neacceptat indiferenta unora fata de o iubire mult prea mare. Suntem rodul si obiectivul iubirii divine. Sufletul nostru, sufletul acestei generatii mai mult decat oricand astazi au nevoie de speranta. Samanta sperantei noastre o constituie insa iubirea Lui Dumnezeu; iubindu-L pe El vom avea puterea sa ne iubim mai mult familia, prietenii, vecinii si ….sa aratam dragoste chiar fata de vrasmasii nostri, vom descoperi cu uimire cum inimile ne vor bate mai cald si cum iubirea ne va schimba fiinta.

Cinci minute pe ora?
Ioan 17

Dragii mei,

Impreuna suntem chemati sa devenim sfinti, deoarece El este sfant! Cum vom
indeplini acesta chemare daca nu avem timp sa ne rugam? Ma gandesc la unul
din evenimentele prezentate in Scriptura, in care Domnul Isus, cu multi
ani in urma, s-a rugat pentru alesii Sai, ca ei sa fie una cum El este cu
Tatal. Ioan, omul care l-a iubit atat de mult pe Invatatorul sau, ne
prezinta una dintre cele mai intime rugaciuni din Scriptura. Aceasta
rugaciune se gaseste in Evangelia lui Ioan – capitolul 17.

Aceasta rugaciune ne arata foarte clar, relatia autorului cu Invatorul
sau, Isus Hristos, dar mai presus de toate, ne arata relatia acestui
Invator si a Tatalui Sau. Observatia acestui capitol nu este o rugaciune
facuta in centrul atentiei, ci mai degraba, retras intr-un loc intim, care
ofera o relatie intima.

Scopul Domnului Isus era acela ca alesii Sai sa fie in acelasi gand pe
care El il avea cu Tatal Sau. Aceasta rugaciune, imprima si grupeaza
aspectul vietii crestine, care trebuie prezentat inainitea lui Dumnezeu si
a oamenilor.

Se pare ca in zilele noastre, am ajuns sa alergam dintr-un loc in altul,
uitand ca suntem intr-o calatorie cu Dumnezeu. Dumnezeu asteapta ca noi sa
venim inaintea Sa, insa ca si poporul Israel (Ieremia 4), noi nu avem timp
pentru El. Trebuie sa ne gasim un loc intim, in care sa incepem sa
petrecem viata noastra alaturi de Domnul Nostru. Ce zici de cinci minute
pe ora? Cinici minute pe ora – in fiecare zi! In comparatie cu ceea ce El
ne-a dat, 24 de ore, noi inceram sa-I oferim Domnului zilnic, pentru
inceput 1 ora si 20 de minute!

In timp ce citim acest capitol, ar trebui sa laum in considerare anumite
intrebari:

. Care este relatia ta cu cei din jur?
. Care este relatia ta cu Dumnezeu?
. Ai un loc anume, in care vii inanintea Tatalui?
. Unde este acest loc intim? In centrul atentiei unde esti vazut de altii
sau intr-un loc retras, in care tu si Tatal, traiti o viata intima prin
Fiul Sau?
. De ce doresti sa fi in aceasta relatie intima cu Dumnezeu?
. Care este scopul pentru care te rogi?

Cinci minute pe ora, nu este o lege, ci o modalitatea de-ai multumi
Domnului pentru ce a facut pentru tine!

Cineva spunea ca „viata de rugaciune incepe cu primii pasi si primele
minute petrecute intr-un loc bine stabilit, inaintea lui Dumnezeu” WOW

Domnul sa ne ajute,
Cu respect,
Cosmin Pascu (Belfast Bible College)

Testul „Beniamin”

Text: Gen. 42:21-23

Introducere:
Uneori, certurile sunt inevitabile si par indreptatite. Ele duc insa intotdeauna la suferinta si durere. Pocainta de dupa parerea de rau ttrebuie pusa la incercare: „Faceti dar roade vrednice de pocainta voastra”.

I. Motivul conflictului. Conflictul dintre Iosif si fratii sai a aparut dintr-o saminta semanata in firea paminteasca cu multi ani inainte. tatal lui Iosif, Iacov, avusese nu mai putin de 12 copii de la patru femei diferite: doua neveste, Lea si Rahela, si doua slujnice ale acestora, Zuilpa si Bilha. Cele douasprazece semintii ale lui Israel s-au nascut din lupta celor doua neveste ale lui Iacov pentru inima barbatului lor.Istoria aceasta se afla in pasajul care tine din Geneza 29:15 pina in Geneza 30:24.

Este evident ca Iacov a iubit-o mai mult pe Rahela. Pentru ea i-a slujit lui Laban 14 ani. „nclinatia inimii lui s-a rasfrint si asupra copiilor Rahelei. Dintre toti, Iosif si Beniamin au fost „preferatii” tatalui lor. Biblia ne spune ca „Israel (iacov) iubea pe Iosif mai mult decit pe toti ceilalti fii ai sai, pentru ca il nascuse la batrinete; si i-a facut o haina pestrita. Favoritismele din viata de familie atrag gelozie si dor de razbunare. Nu este de mirare deci ca frati lui Iosif au resimtit neplacut atentia pe care Iacov i-a aratat-o lui Iofif si au ajuns sa-l urasca in inimile lor.

Din cind in cind, Iosif mai arunca gaz peste foc, „pirindu-si” fratii si spunind tatalui lor toate vorbele lor rele (Gen. 37:2). Colac peste pupaza, atmosfera familiei este inrautatita si mai mult de doua vise pe care le-a avut Iosif. La suprafata, visele pareau a spune ca alintarea tatalui i se suise lui Iosif la cap si ca el nazuia sa ajunga un fel de stapin peste viata fratilor sai. Mai mult, intr-unul dintre vise, chiar si mama si tatal sau ii dadeau cinste si i se inchinau! (Gen. 37:511).

II. O rezolvare in firea paminteasca. Conflictul dintre Iosif si fratii sai si-a atins momentul de culme cind acestia, departe de privirile si bratul ocrotitor al tatalui, l-au prins, l-au legat, l-au aruncat intr-o fintina fara apa din pustie si l-au vindut apoi onor negustori madianiti, care se indreptau cu caravana de mirodenii spre Egipt.

Ca sa ascunda de tatal lor fapta lor rea, copiii lui Iacov au luat haina pestrita a lui Iosif, au inmuiat-o in singele unui tap lunghiat si i-au trimis-o spunind: „Iata ce am gasit! Vezi daca este haina fiului tau sau nu.” (Gen. 37:32). remarcati va rog, ca nici macar acum ei nu spun: fratele nostru”, ci „fiul tau”. Mare trebuie sa fi fost dusmania si ura lor fata de Iosif!

Crezind ca fiul sau preferat a fost mincat de fiarele salbatice, Iacov a plins mult si si-a jelit amarnic fiul, spunind: „Plingind ma voi cobori la fiul meu in locuinta mortilor”.

III. O vreme de incercare. A urmat apoi o vreme de seceta si de mare incercare peste familia lui Iacov. Intre timp, prin providenta divina, in Egipt, Iosif ajunsese sa fie pus in mare cinste si ocupa locul doi in imparatie. Prin mina lui, Dumnezeu pusese deoparte grine suficiente pentru hrana tuturor celor ce sufereau din cauza extraordinarei secete. La porunca tatalui lor, fratii lui Iosif s-au pogorit cu bani in Egipt, ca sa cumpere de ale mincarii (Gen. 42:1-5).

Ajunsi in Egipt, copiii lui Iacov au dat, fara sa stie, de … Iosif. Trecusera intre timp 13 ani. Fata lui Iosif arata acum altfel. Hainele si pieptanatura lui Iosif l-au ascuns si mai mult de privirile fratilor sai. Nu este de mirare ca nu l-au recunoscut, dar mare trebuie sa fi fost uimirea lui Iosif cind i-a vazut pe fratii sai venind si aruncindu-i-se cu fata la pamint inaintea lui (Gen. 42:6)!

Dumnezeu il facuse pe Iosif un om foarte intelept. Cum se va purta oare acum el cu fratii sai? Va invit sa privim bine si sa urmarim impreuna ce face Iosif. Cel ce tilcuise visele Egiptenilor va trebui sa manifeste acum intelepciunea divina in felul in care se va purta cu fratii sai vinovati. Ce va face el?

Eu numesc ceea ce urmeaza: „testul Beniamin”! Va invit sa vedem impreuna cum isi pune Iosif fratii la incercare. Iertarea lui nu este acordata prea ieftin. „Vindutul” de alta data vrea sa se convinga mai intii ca fratii sai si-au venit intre timp in fire si s-au pocait de fapta lor.

I. Prima faza a testului: Traieste Beniamin?.
Primul lucru pe care-L face Iosif , este sa le vorbeasca aspru si sa-i intrebe despre ei si familia lor. El vrea sa vada daca ei spun adevarul sau sunt in continuare oameni ai minciunii.

Cind afla de la ei ca Rahela, mama lui, i-a mai nascut lui Iacov inca un fiu, numit Beniamin, Iosif vrea sa fie sigur ca ura lor nu l-a ucis cumva si pe Beniamin. Ura fata de primul copil al Rahelei se putea rasfringe si peste cel de al doilea. L-au lasat ei sa traiasca?

Prima lui porunca este deci: „Iata cum veti fi incercati. Pe viata lui Faraon ca nu veti iesi de aici pina nu va veni fratele vostru cel tinar! Trimiteti pe unul din voi sa aduca pe fratele vostru, iar voi ramineti la opreala. Cuvintele voastre vor fi puse astfel la incercare si voi sti daca adevarul este cu voi sau nu” (Gen. 42:15-16).

Sub apasarea usturatoare a bratului divin, fratii lui Iosif au inceput sa simta mustrarea constiintei. Fapta lor rea le aparea mereu inaintea ochilor: „Da; am fost vinovati fata de fratele nostru, caci am vazut nelinistea sufletului lui, cind ne ruga, si nu l-am ascultat! Pentru aceea vine peste noi necazul acesta” Ruben a luat cuvintul si le-a spus: „Nu va spuneam eu sa nu faceti o astfel de nelegiuire fata de baiatul acesta? Dar n-ati ascultat. Acum, iata ca ni se cere socoteala pentru singele lui.” (Gen. 42:21-22).

Ei nu stiau ca Iosif ii intelege, dar vorbele acestea au fost o prima confirmare ca Dumnezeu lucrase intre timp la pocainta fratilor sai. Multumit de aceasta constatare, Iosif „a plecat la o parte de ei, ca sa plinga”. Pastrindu-l apoi doar pe Simeon in temnita ca zalog, Iosif i-a trimes pe toti ceilalti inapoi si le-a poruncit ca data viitoare sa-l aduca cu ei si pe Beniamin.

Dar Iosif a mai facut inca ceva, „a poruncit sa li se umple sacii cu griu si, fara stirea lor, sa li se puna la gura sacului si argintul fiecaruia dintre ei” (Gen. 42:25). De ce a facut el aceasta? Sa fi vrut el sa-i puna si mai mult la incercare pentru faptul ca preferasera sa-l vinda, iubind mai mult banii decit pe el? Vroia el sa afle dacavor uita acum de Simeon? Speriati de tot ceea ce li se intimplase si ingroziti la verderea argintului de la gurile sacilor lor, fratii lui Iosif s-au grabit sa se duca acasa si sa-i istoriseasca tatalui lor totul (Gen. 42:28-35).

II. A doua faza a testului: Beniamin este iubit mai mult!
Foametea bintuia greu In tara si griul se sfirsise. Pina la urma, Iacov a fost induplecat sa-l lase pe Beniamin sa plece spre Egipt cu fratii sai (Gen. 42:8-14). Au luat un dar pentru Iosif, au luat cu ei argint de doua ori mai mult ca prima data, precum si pe Beniamin, s-au sculat, s-au pogorit in Egipt si s-au infatisat inaintea lui Iosif. Cind l-a vazut Iosif pe Beniamin, a poruncit economului sau sa-i bage pe toti in casa: „Taie vite si gateste; caci oamenii acestia au sa manince cu mine la amiaza” (Gen. 42:16).

Mintea lui Iosif pusese deja la cale o noua incercare pentru fratii sai: „Fratii lui Iosif s-au asezat la masa in fata lui: de la intiiul nascut si pina la cel mai tinar, asezati dupa virsta; si se uitau unii la altii cu mirare. Iosif a pus sa le dea din bucatele care erau inaintea lui; iar Beniamin a capatat de cinci ori mai mult decit ceilalti” (Gen. 43:33-34).

Pe vremuri, fratii sai nu au putut suporta „favorurile” pe care i le facea Ioacov lui Iosif. Acum Iosif il favorizeaza evident pe Beniamin si se uita proobabil in ochii Ei „au baut si s-au veselit impreuna cu el”. „nvatasera intre timp ca voata nu este intotdeauna cum ni se pare noua ca ar fi drept. Dumnezeu poate da unuia un drum mai usor si altuia un drum mai greu in viata. Providenta divina este cea care hotaraste!

III. A treia parte a testului: Beniamin sa ramina!
Desi ii incercase de doua ori, Iosif nu s-a grabit sa se descopere inca inaintea fratilor sai. Mai aveau de trecut un test: Cei ce se scapasera asa de usor de el in pustie, trebuiau sa fie acum pusi la o incercare noua: sa plece acasa fara Beniamin. Iscodind un siretlic, Iosif a inscenat un furt si l-a prins „asupra faptului” pe Beniamin. Vor fi gata ei sa-l lase rob in Egipt si sa plece acasa? „Omul la care s-a gasit paharul va fi robul meu; dar voi, suiti-va in pace la tatal vostru” (Gen. 44:17).

Cel care raspunde in numele grupului este Iuda. Discursul sau impacientat si elocvent este extraordinar. Din vorbele lui se vede clar cirt de mult se schimbasera in bine fratii lui Iosif de cind nu-i mai vazuse el. Altadata nu se gindisera prea mult la suferinta tatalui lor. Acum, gindul la tatal lor ii omoara: „Acum, daca ma voi intoarce la robul tau, tatal meu, fara sa avem cu noi pe baiatul de sufletul caruia este nedeslipit sufletul lui, el are sa moara, cind va vedea ca baiatul nu mai este; si robii tai vor pogor’ cu durere in locuinta mortilor batrinetea robului tau, tatal nostru. … Cum dma voi putea sui eeu la tatal meu, daca baiatul nu este cu mine? Ah! Sa nu vad mihnirea tatalui meu!” (Gen. 44:30-34).

Nu este de mirare ca „Iosif nu s-a mai putut stapini si a strigat: „Scoate-ti afara pe toata lumea” Ramas singur cu fratii sai, el li s-a facut cunoscut si a inceput sa plinga „asa de tare, ca l-au auzit Egiptenii si casa lui Faraon”.

Fratii lui Iosif fusesera pusi la incercare si trecusera cu bine testul. Incercarea lor se numise: „testul Beniamin”.

Biblia ne spune ca Dumnezeu a intors tot raul spre bine si ca Iosif si-a chemat toata familia tatalui sau in Egipt si le-a purtat de grija ca sa nu moara de foame.

Incheiere:
Un conflict inceput si desfasurat in firea paminteasca a fost rezolvat de un om al lui Dumnezeu prin mijloace duhovnicesti. Cineva spunea ca: „Atunci cind este acordata prea usor, iertarea nu este altceva decit mama unei noi faradelegi”. Inteleptul Iosif nu s-a grabit sa-i ierte pe fratii sai. El i-a pus la incercare. Cum am trece noi un astfel de examen?

Dumnezeu are cite un „test Beniamin” pentru toate caderile noastre. Petru cel care s-a lepadat atit de usor a ajuns sa moara la Roma ca martor. Pavel. prigonitorul a ajuns prigonit si batut de citeva ori cu pietre. Priveste-ti urma pasilor tai in vale si vezi ce trebuie sa indrepti prin pocainta ta. „Faceti dar fapte vrednice de pocainta voastra!”

Inchinatori la idoli

Text: 1 Ioan 5:21

Introducere:
Exista pasaje in Biblie care ni se par demodate. Acesta este unul dintre ele. El ne vorbeste despre pericolul „inchinarii la idoli”, ori astazi, vom zice noi, nu mai este la moda sa ne inchinam la idoli. Aceasta practica a ramas in negura vremurilor de mult apuse.

Asa sa fie oare? Ceea ce uitam adesea este ca fiinta umana a ramas esentialmente aceiasi si ca Solomon ne-a avertizat ca Nu este nimic nou sub soare: ce a mai fost va mai fi si ce este a mai fost cu siguranta”.

Ce vreau sa spun? Vreau sa spun ca nu inchinarea la idoli a disparut, ci felul in care o percepem noi. In spatele idolilor la care s-au inchinat oamenii de-a lungul istoriei au existat intotdeauna emotii si trairi umane specifice. Actele exterioare n-au facut altceva decit sa exprime prin simbol, trairi foarte aprinse ale simtirii. Iata un text din Noul Testament care ne explica aceasta „metamorfozare” a trairilor sub forma idolatriei: „De aceea, omoriti madularele voastre care sunt pe pamint: curvia, necuratia, patima, pofta rea si lacomia, care este o inchinare la idoli” (Col. 3:5). S-ar putea ca astazi noi sa fi renuntat la expresiile simbolice exterioare, la stilpii de lemn si la altarele de piatra, la turtele rotunde si la chipurile turnate, la cerceii de la urechi si la lunisoarele de la git, dar fiecare dintre noi este inca pindit de pericolul pingaririi prin explozia poftelor interioare, care sunt si astazi gata „sa dea lastari de amaraciune”.

Adevarul este ca oricine nu I se inchina lui Dumnezeu si nu s-a reasezat sub autoritatea Lui echilibranta si vindecatoare, traieste o viata tumultoasa, in care poftele si patimile dicteaza. Intreaga omenire sufera si acum subjugata sub clocotitoarele eruptii ale pornirilor necontrolate (sau „controlate” din umbra de Diavol!). Iata in continuare citeva descrieri ale idolilor din trecut si corespondentii lor in trairile contemporane:

I. MARTE – „zeul razboiului”.
Oamenii l-au folosit pentru a-si justifica si explica pornirile violente, cotropirile, uciderile. A diparut astazi razboiul? Cu siguramnta ca nu. La acest altar vor mai cadea inca jertfe pina la sfirsitul lumii! Chiar „armaghedonul” va fi marele macel inchinat acestui zeu al razboiului. Prin contrast cu „razboiul justificabil”, copii lui Dumnezeu trebuiesc sa fie „fii ai pacii”, „facatori de pace” . La nasterea Domnului Isus, ingerii vestitori au cintat: „Pace pe pamint intre oamenii placuti Lui”.

„Copilasilor, feriti-va de idoli!”

II. BACHUS – zeul „petrecerilor”
Bachus a fost zeul bucuriei debordante abandonata in bratele placerilor carnale, zeul exuberantei. In cinstea lui, grecii ridicau cupa cu vin. Chipul sau era invesmintat in coarde de vita plina de rodul strugurilor.

A disparut goana dupa placerile petrecerilor? Chiar si fara pomenirea lui Bachus, traim intr-o societate care cheltuieste miliarde de dolari ca sa se „imbete” in placeri, ca sa iasa din „terna existenta mecanica a zilelor” si sa se abandoneze in aiurarile visatoare ale unei fantezii bolnave si inrobita de pofte.

Prin contrast cu „petrecaretii”, copiii lui Dumnezeu, prefera realitatea in locul iluziei, nu fug intr-o inconstienta dezumanizare, refuza robia poftelor animalice si traiesc frumos „ca in timpul zilei” (caci petrecerrile se tineau noaptea, iar imoralitatea astepta deobicei perdeaua intunerecului): „Ajunge, in adevar, ca in trecut ati facut voia Neamurilor si ati trait in desfrinari, in pofte, in betii, in ospete, in chefuri si in slujiri idolesti neingaduite. De aceea se mira ei ca nu alergati impreuna cu ei la acelasi potop de desfriu si va batjocoresc” (1 Petru 4:3-4).

„Copilasilor, feriti-va de idoli!”

III. MAMON – ZEUL POSESIUNILOR MATERIALE
Mamon – era de mult zeul posesiunilor materiale, al averii, al banilor. Nu cred ca trebuie sa insist ca sa va conving ca acest idol, fara reprezentarile lui simbolice din trecut, traieste si astazi si este o amenintare teribila. Uitati-va in jur la goana dupa avere, la permanenta competitie care agita piata economica. „ntreaga economie mondiala este bazata pe „libera competitie”. Competitie pentru ce? Care este scopul ei final?

Traim intr-o societate imatura, copilaroasa, pacalita prea lesne de Cel rau cu „jucariile” comfortului contemporan. Fiecare vrem sa adunam mai mult si mai mare. Ne uitam in curtea vecinului si vrem sa avem mai mult ca el. Cineva a rezumat obsedanta goana a celor stapiniti de Mamon intr-o „redefinire” a scopului vietii: „Who dies with the most toys, wins!” (Cine moare avind cele mai multe jucarii, cistiga!”). Intr-o lume inebunita de „cleptomania” celor obsedati cu acumularea bunurilor materiale, Domnul Isus a venit cu o corectie de sanatate si bun simt: „Vedeti si paziti-va de orice fel de lacomie de bani; caci viata cuiva nu sta in belsugul avutiei lui.” si le-a dat apoi pilda bogatului caruia i-a rodit tarina (Luca 12:15).

Inclinarea spre avaritie ne dezechilibreaza launtric si ne face incapabili pentru slujirea lui Dumnezeu: „Nimeni nu poate sluji la doi stapini, caci sau va uri pe unul si va iubi pe celalalt; sau va tinea la unul si va nesocoti pe celalalt: Nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui Mamona” (Mat. 6:24).

„Copilasilor, paziti-va de idoli!”

IV. Cupidon – zeul dragostei si-al pasiunii
Cupidon – era pe vremuri „zeul dragostei irezistibile” . Este interesant ca simbolul lui cu chip de copilas purtator de aripioare si de arc si sageata mai staruieste inca, angelic si nevinovat prin parcuri si pe ilustrate postale. El era tovarasul de viata si activitate al lui Venus, zeita iubirii.

Am citit intr-o publicatie aparuta in limba engleza, ca acest Cupidon este zeul lui „convinient love”, al carei simbol este „condom”-ul, spre deosebire de „covenant love” al carei simbol este verigheta. Nimic mai adevarat!

Dragostea este o traire minunata, dar sa faci din ea o abandonare sub robia glandelor, a feromonilor si a instinctelor primare este o decadenta echivalenta cu inchinare la idoli. Cititi cu atentie capitolul 7 din cartea Proverbelor si veti descoperi ceva uitat de predicatorii de astazi: dragostea carnala era practicata in vechime sub mantia inchinaciunii: „Eram datoare cu o jertfa de multumire, azi mi-am implinit juruintele” (7:14). Patul este descris metaforic drept un altar: „Mi-am impodobit patul cu invelitori, cu asternuturi de pinzeturi din Egipt; mi-am stropit asternutul cu smirna, aloe si scortisoara. Vino sa ne imbatam de dragoste pina dimineata, sa ne desfatam cu dezmierdari!” (7:16-18). Sfatul dat in finalul capitolului este valabil si astazi: „Sa nu ti se abata inima spre calea unei astfel de femei, nu te rataci pe cararile ei. Caci ea a facut sa cada multe jertfe (jocul de cuvinte este evident) si multi sunt cei pe care i-a ucis ea. Casa ei este drumul spre locuinta mortilor, drumul care coboara spre locasurile mortii” (7:25-27).

Copilawilor, paziti-va de idoli!

V. MINERVA – zeita intelepciunii
Minerva – era in cetatile grecesti „zeita intelepciunii”. Ea domina „academiile” intelectualitatii la care petrecea „cultura”. Daca Minerva patroneaza idolatria intelectuala, este evident ca ea are si astazi temple si altare in mai toate orasele mai rasarite ale lumii. Publicatii universitare vorbesc chiar „metaforic” (sic!) despre „altarul stiintei si cunostintei”, numind cladirile care adapostesc scoli si facultati „temple” ale cunoasterii. Daca a cunoaste inseamna a lua legatura cu realitatea si a o intelege, atunci numai cunoasterea de Dumnezeu si prin Dumnezeu este calea prin care se poate ajunge la ea. stiinta de astazi s-a proclamat insa „atee” . Oamenii de stiinta si cultura, ne spune apostolul Pavel, s-au falit ca sunt intelepti si „au inebunit” (Rom. 1:22).

Definitia unei stari de nebunie este „o stare de confuzie generala, in care omul pierde legatura cu realitatea, traind intr-o lume a fantasmelor”. Ne putem baza pe „datele stiintifice”? Pina si cei mai inversunati „preoti ai laboratoarelor stiintifice” trebuie sa recunoasca faptul ca „adevarurile” stiintifice se schimba la fiecare zece ani (uneori chiar mai repede). Cine ar mai preda astazi dintr-un curs universitar folosit in 1940? Lumea intelectuala numeste aceasta ne’ncetata inlocuire a „adevarurilor stiintifice”: „progres”. N-ar fi mai cinstit sa se spuna ca ceea ce trebuie inlocuit, daca n-au fost „adevaruri”, au fost de fapt niste … minciuni! Din acest punct de vedere, stiinta isi schimba „minciunile” la fiecare zece ani!

Realitatea este insa alta: Minerva este o zeita cu cirje, care schioapata si se muta fara incetare cind pe un picior cind pe celalalt. Oamenii fara Dumnezeu sunt sortiti sa „b’jb’ie” pipaind prin intunerec o realitate din care au alungat „lumina” prezentei lui Dumnezeu: „El (Dumnezeu) a facut ca toti oamenii, iesiti dintr-unul singur, sa locuiasca pe toata fata pamintului; le-a asezat anumite vremuri si a pus anumite hotare locuintei lor, ca ei sa se sileasca sa-L gaseasca bijbiind, macar ca nu este departe de fiecare din noi. Caci in El avem viata, miscarea si fiinta, dupa cum au zis si unii din poetii vostri: „Suntem din neamul lui …” (Fapte 17:26-27).

Copilasilor, feriti-va de idoli!”

Imi veti zice desigur: „Frate, toti acesti idoli sunt un pericol pentru cei din afara Bisericii! Noi n-avem treaba cu ei!” Va voi raspunde ca n-aveti dreptate. Suntem la fel de in pericol ca si cei din societatea din afara Bisericii. Idolii nu se sfiesc sa intre in „curtea Templului.” Degeaba i-a asezat Solomon afara din oras, „pe muntele din fata Ierusalimului” (1 Regi 11:7). Idolii s-au strecurat in cetate si au patruns in inimile celor din poporul Domnului. Si daca cei de mai sus sunt un pericol evident, de care mai stim si mai vrem sa ne pazim, iata citiva idoli prefacuti, care au furisat printre noi purtind mastile religioase onorabile.

VI. MARIA SA „Eul”
In limba engleza, acesta este singurul pronume care se scrie cu litera mare, indiferent de locul in care se afla in propozitie. Bisericile crestine sunt pline de Diotrefi moderni, care in loc sa-L slujeasca pe Dumnezeu sau sa se puna la dispozitia fratilor, se slujesc pe ei, transformind amvoanele in altare ale afirmarii de sine. Este o realitate trista. Cine ar putea sa o nege?
Fratele Simion Cure imi spunea ca sunt doua feluri de predicatori: „priveghetori” si „privighetori”. Unii asculta necazurile altora, altii sunt acolo doar ca sa-si auda propriul glas si propria melodie. Muritori de rind se aseaza pe tronul papal si-si dau ideile proprii drept „edicte divine”.

Copilasilor, feriti-va de idoli!”

VII. „LEGALISMUL”
Bisericile au inlocuit Legea lui Moise (care macar ne-a fost data de Dumnezeu) cu legile traditiilor omenesti. Cine stie sa priveasca, va observa repede ca exista o „traditie baptista”, o „traditie ortodoxa”, o „traditie catolica”, o trdaitie „pentecostala”, o „traditie lutherana”, etc. Daca aceasta s-ar limita doar la manifestarile exterioare de cult, inca n-ar fi chiar asa de rau (orice manifestare de grup trebuie sa aiba o oarecare forma in desfasurare si anumite rinduieli care sa dea stabilitate in desfasurare; viata insasi este „cea mai organizata forma de existenta a materiei”). Legalismul si-a pus insa gheara ucigasa si pe trairile sufletesti, pe bucuriile si elanul nostru duhovnicesc.
Cercetatorii istoriei Bisericii au observat ca fiecare trezire religioasa urmeaza inevitabil un anumit ciclu: mai intii este entuziasmul care atrage si incalzeste masele de oameni, apoi urmeaza treapta „organizarii”. Ea duce la formarea unor structuri absolut necesare pentru momentul acela istoric. Cu timpul insa, structurile devin mai importante ca oamenii, entuziasmul este inlantuit de proceduri si comitete. Rezultatul este ca organizatia devine mai importanta decit oamenii, iar functionarii iau locul lucratorilor duhovnicesti.

„Copilasilor, feriti-va de idoli!”

VIII. DENOMINATIONALISMUL
„Pasarile cu pene la fel zboara impreuna”, spune proverbul popular. Peisajul contemporan al crestinismului ne prezinta o sumedenie de „grupari religioase”, „culte crestine”, „biserici surori”, etc. Ce sunt aceste denominatii si cum au aparut ele?
Cea mai buna descriere am gasit-o intr-o carte aparuta tot in limba engleza. Exprimarea era inlesnita de un joc de cuvinte: „Man, movement, monument”. Altfel spus: denominatiile au inceput cu activitatea scrisa sau oratorica a unui om (man) spiritual care a „redescoperit” adevarul Scripturii si l-a trimbitat celor din jur. La glasul lui, o parte din multime s-a incolonat dupa el si s-a format o „miscare” (movement). Dupa moartea liderului, miscarea a „inghetat” in tiparele si limitele lui, uneori pastrind ca eticheta chiar numele intemeietorului. S-a nascut astfel un monument (monument) sau o „denominatie”.

Inevitabile si imposibil de inlaturat din viata Bisericii contemporane, denominatiile trebuiesc tratate insa cu o anumita norma decenta de rezerva. Iata ce le scria apostolul Pavel, necoptilor crestini din Corint: „Cind unul zice: „Eu sunt al lui Pavel!” si altul: „Eu sunt al lui Apolo”, nu sunteti voi oameni de lume? Cine este Pavel? si ce este Apolo? Niste slujitori ai lui Dumnezeu, prin care ati crezut; si fiecare dupa puterea data lui de Domnul. Eu am sadit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a facut sa creasca; asa ca nici cel ce sadeste, nici cel ce uda nu sunt nimic; ci Dumnezeu, care face sa creasca”, „Christos a fost impartit? Pavel a fost rastignit pentru voi? sau in numele lui Pavel ati fost voi botezati?” (1 Cor. 2:4-7; 1:13).

„Copilasilor, feriti-va de idoli!”

IX. RELIGIOZITATEA
Exista „o forma de evlavie” fara putere de care trebuie sa ne ferim. Religiozitatea este definita ca „ritual fara o relatie personala cu Dumnezeu”. Cum se poate ca intr-o tara in care un procent coplesitor al populatiei se declara crestini sa existe atitea delicte, atita imoralitate, atita coruptie si atita pornografie?
Pe vremea marilor treziri spirituale din America, inchisorile ramineau goale, personalul tribunalelor trebuia redus, iar medicii constatau cu bucurie scaderea drastica a numarului celor infectati cu boli venerice. Pentru unii, religiozitatea functioneaza ca un veritabil „vaccin”: ei stiu suficient despre crestinism ca sa nu se mai imbolnaveasca cu el!

Adevaratul crestnism este o febra a dragostei („Preaiubitul meu este cel mai frumos dintre oameni” „Eu sunt a preaiubitului meu si el este al meu”, „Ce am impotriva ta este ca ti-ai parasit dragostea dintii”, etc.)

Bisericile contemporane sunt asa de reci ca daca ar intra in ele cineva cu adevarat „in clocot” pentru Dumnezeu am zice ca „are febra” sau ca este fanatic! In loc sa ne adunam ca sa ne intilnim „cu Christos”, ne multumim sa venim la „adunare” ca sa auzim „despre Christos”. S-a ajuns astazi ne concentram asupra „anumitor atribute” ale lui Dumnezeu, fara sa-L luam in seama pe Dumnezeu insusi. Sunt Biserici care accentueaza „credinta”, facind-o un fel de pirghie arhimedica prin care am putea misca universul. Altii accentueaza „dragostea”, ca pe un riu iesit navalnic din matca si inundind pina la distrugere orice institutie de disciplina a sfinteniei si dreptatii. Exista inca si altii care au ajuns sclavii „bucuriei sfinte”, un fel de transa pagina, care transforma adunarile in iarmaroace pline de saltimbanci si giumbuslucuri. Astfel de oameni uita ca „bucuria Domnului” nu vine niciodata fara decenta si sfintenia prezentei Lui.

Daca religia ta nu te schimba , schimb-o tu pe ea! Nu te multumi cu „religiozitate”, ci cauta evlavia printr-o relatie personala cu Christos.

„Copilasilor, paziti-va de idoli !”

Incheiere:
„Nici un cuvint iesit de la Dumnezeu nu este lipsit de putere” Biblia este o carte care refuza sa se invecheasca. Scurtul indemn din finalul epistolei lui Ioan ne este adresat si noua. Dumnezeu este mereu „contemporanul” nostru, Tatal etern coplesit de grija pentru „ai Sai”: „Copilasilor, feriti-va de idoli!

Atitudini si asteptari

Text: Gen. 49:1-7,13,22-27,27

Introducere:
Unul dintre cei mai mari psihiatrii ai Austriei a spus ca: „Fericirea nu depinde de decor, ci de decizii”. Aceleasi raze ale soarelui inmoaie ceara, dar intaresc pamintul. In fata acelorasi circumstante ale vietii, oameni diferiti reactioneaza diferit si ajung la rezultate diferite.

Scena din cartea Genezei este o lectie despre felul in care deciziile noastre din viata de fiecare zi ne determina destinul in planul lui Dumnezeu. Am putea spune pe drept cuvint ca atitudinile ne limiteaza asteptarile. Nu poti trai oricum si sa te astepti la orice. Ce faci tu acum va determina ce-ti va face Dumnezeu in viitor. Departe de a incerca aici sa analizam fiecare copil al lui Iacov in parte, vom arunca o scurta privire asupra unora dintre ei si vom cauta sa scoatem in evidenta legatura directa dintre deciziile lor si destinul hotarit in binecuvintarile profetice dates de Iacov.

I. Ruben – omul nehotaririi pagubitoare (Gen. 49:3-4).
Cine va urmari evolutia vietii acestui intii nascut al lui Iacov va constata cu uimire un amestec tulbure de bine si rau. Ruben a fost cel bine intentionat, care, desi l-a scapat pe Iosif de la moarte, nu l-a putut scapa sa fie vindut de fratii sai negustorilor madianiti (Gen. 37:1-30). Ruben este omul care nu se poate hotar’ ce fel de caracter sa fie: bun sau rau, sfint sau siret. Ruben oscileaza intre intentii bune si realizari de care ii este rusine. El spurca patul tatalui sau, desi in inima lui il iubeste foarte adinc pe Iacov.

Ce se intimpla cu Ruben? La ce se pot astepta cei care, ca si el, sunt sfisiati intre sfintenie si pacat, intre sovaieli si solutii? Raspunsul din text este clar: Ruben pierde binecuvintarea de intii nascut! Nehotarirea a dus la necinstire si pacatul la pagubit pe Ruben insusi.

II. Simeon si Levi – cruzimea la lucru (Gen. 49:5-7)
Simeon si Levi au luat apararea sorei lor, Dina, distrugind o intreaga cetate si o intreaga familie, aceea afiilor lui Sihem (Gen. 34:1-31). Cruzimea si rautatea ia legat pe cei doi si i-a „infratit” (49:5). Tovarasia aceasta s-a materializat intr-un plan miselesc. Iacov si prin el Dumnezeu insusi, se dezice de actiunile lui Simeon si Levi: „Nu vreau sa intre sufletul meu la sfaturile lor. Nu vreau sa se uneasca Duhul meu cu adunarea lor! Cruzimea si minia aprinsa nu este rasplatita! Rautatea nu trebuie cuibarita la pieptul copiilor lui Dumnezeu. „Razbunarea este a Mea”, zice Domnul, „Eu voi rasplati fiecaruia!”

Ce se intimpla cu Simeon si Levi? Cum rasplateste Dumnezeu cruzimea si rautatea? „”i voi imparti in Iacov, ii voi risipi in Israel” (Gen. 49:7). Cine face ca acesti doi fi ai lui Iacov isi vor pierde dreptul la mostenire. Numai „cei blinzi vor mosteni pamintul!”

III. Zabulon – primitorul de oaspeti (Gen. 49:13).
Despre Zabulon nu stim prea multe. Nu ni se dau prea multe detalii despre viata lui intre copiii lui Iacov. Un lucru este insa sigur: a fost binevoitor si primitor fata de altii. Tatal sau l-a rasplatit cu o uimitoare binecuvintare: „va locui pe tarmul marii, linga limanul corabiilor” (Gen. 49:13). Rasplata primitorilor de oaspeti este in bucuria primirii de oaspeti. Dumnezeu i-a dat ceea ce-i placea sa faca cel mai mult. „mbogatirea lui a fost rezultatul faptului ca Dumnezeu l-a plasat acolo unde vin cei din departari, impovarati de bogatii , dar si dornici de a bate la” o usa care se deschide cu iubire”.

Care este destinul lui zabulon? La ce se pot astepta cei care sunt buni si milosi cu cei din jur? Textul ne spune doua lucruri: mai intii ca despre ei nu se vor scrie carti importante. Discretia si anonimatul s-ar putea sa le fie singurele medalii. Rasplata lor va fi insasi placerea slujirii. Bogatia lor va fi ascunsa in chiar activitatea lor. Cine are prieteni este un om bogat, cine nu-i are, nu se poate imbogati nici cu tot aurul lumii.” Doamne, fa-ne oameni primitori de oaspet, de ingeri si de … Tine!

IV. Iosif – bunatatea care persevereaza (Gen. 49:22-27).
Iosif a avut toate circumstantele vietii impotriva si torusi a iesit deasupra lor triumfator prin perseverarea in bine. Acest om bun a fost inconjurat de oameni rai ca de un zid, dar, spune binecuvintarea tatalui sau Iacov, „ramurile lui se inalta deasupra zidurilor.” Iosif a fost tratat rau, urit de frati, ne’nteles de parinti, vindut, invinuit pe nedrept, uitat de cel caruia i-a facut bine, dar , cu toate acestea, Iosif a ramas un om bun. Chiar si cind a ajuns in fruntea celei mai mari natiuni a vremii, Iosif nu si-a pierdut bunatatea, ci si-a rasplatit fratii, in loc sa se razbune. „Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui” spune cartea Proverbelor. Din acest punct de vedere, Iosif a fost un om frumos si pe dinauntru si pe dinafara. Iosif este p[rototipul celor care reusesc sa se ridice „deasupra” imprejurarilor. El este tipul Celui care va iesi, surprinzator, tocmai din „Nazaret” si destinat sa ajunga „domnul fratilor Sai” (Gen.49:26b). Ce i-a spus Iacov lui Iosif? Care i-a fost partea de destin si de rasplata. Foarte mare! Mai mare decit a tuturor fratilor sai! Mai mare chiar decit a tatalui sau, Iacov (Gen. 49:25-26).

V. Beniamin – eternul nemultumit (Gen. 49:27)
Probabil ca acest Beniamin ii reprezinta pe cei „nascuti la batrinete” si rasfatati de imprejurarile vietii. Beniamin este exponentul firii egoiste si perpetuu nemultumite de ceea ce are. El se afla intr-o continua veghe dupa „prada”. Gata oricind sa sara la bataie. Crezind continuu ca lui i se cuvin totul si toate. Iacov, care l-a rasfatat el insusi pe Beniamin, isi cunoaste foarte bine odrasla. Din acest copil al patriarhului va iesi imparatul Saul, nerabdatorul care a adus jertfa fara sa-l mai astepte pe Samuel. si tot din Beniamin va iesi peste veacuri Saul din Tars, cel mereu plecat sa sara si sa-i ucida pe cei dintii crestini.

Beniamin” maninca dimineata prada, iar seara, imparte prada risipita”. Aduna mult si risipeste fara masura.

Care este destinul care-l asteapta pe Beniamin? „Cel rau n-are pace”, zice Domnul. Pedeapsa lui Beniamin este sa traiasca o viata agitata si tensionata. Mereu la pinda ca un hot, mereu lipsit de linistea si comfortul aduse de asezarea la „umbra aripilor divine”.

In Noul Testament, Saul din Tars a trebuit sa fie transformat in „Pavel”. Nemultumirea trebuie abandonata ca un nume rau si ca o haina invechita. Nasterea din nou poate si trebuie sa schimbe acest caracter si acest nefericit destin.

Incheiere:
Un studiu in aceste binecuvintari date de Iacov fiilor lui este ca o oglinda care ne este asezata in fata ochilor. Ne vedem pe noi in aceste trasaturi de caracter. Le luam drept anunturi si avertizari venite din partea Celui ce „cerceteaza inima si rarunchii”. Familia lui iacov este o ilustratie a umanitatii. Ea a dat nastere „poporului ales”, la care Dumnezeu nu a renuntat si nici n-are de gind sa renunte. Aceasta este vestea buna pentru tine si pentru mine. Harul mintuirii ne poate schimba pe toti si ne poate face mostenitori ai „binecuvintarii”.