Lipsa de vitalitate spirituala si cauzele ei

„Eu am venit ca oile Mele sa aibe viata si s-o aibe din belsug”. Ioan 10:10

Viata crestina este o viata de biruinta si de belsug spiritual. Dorinta Domnului Isus este ca noi toti „sa raminem in El si sa aducem multa roada” (Ioan 15:4-11). O permanenta insufletire pentru tot ceea ce este bun ar trebui sa ne stapineasca in toate zilele noastre (Filipeni 4:8). O activitate cu sens si cu impliniri personale ne este promisa si in Psalmul 1: „El este ca un pom sadit linga un izvor de ape, care isi da rodul la vremea lui si ale carui frunze nu se vestejesc; tot ce incepe duce la bun sfirsit” (Psalmi 1:3). Bogatia launtrica se rasfringe si in afara noastra producind o atmosfera de veselie, de optimism si de lauda adresate Numelui lui Dumnezeu: „Vorbiti intree voi cu psalmi, cu cintari de lauda si cu cintari duhovnicesti si cintati si aduceti din toata inima lauda Domnului” (Efeseni 5:19).

Adeseori insa, unii crestini trec prin perioade de „seceta spirituala”. Aceste sezoane de „uscaciune” vin pe neasteptate si ii cufunda pe cei credinciosi intr-o stare de apatie, de indiferenta si uneori, chiar de impotrivire fata de Dumnezeul mintuirii lor.

Care sa fie cauza acestor „crize spirituale”? Si ce trebuie sa faca un credincios ajuns intr-o astfel de „uscaciune spirituala”?

In studiul care urmeaza va propunem discutarea acestor intrebari si solutionarea lor in ascultare de Cuvintul Domnului.

Crizele spirituale pot fi prilejuri de crestere. Uneori, Dumnezeu insusi ne lasa sa trecem prin astfel de crize pentru a ne cunoaste pe noi insine si pentru a ne da seama ca „nimic bun nu locuieste in noi, adica in firea noastra paminteasca” (Romani 7:18).

Alteori Dumnezeu produce El insusi aceste crize pentru a ne desprinde de pacat si pentru a ne apropia si mai mult de El insusi. Chiar si atunci cind crizele spirituale sint produse de nevegherea sau de vinovatia noastra, Dumnezeu le poate folosi inspre un bine superior. Multi credinciosi din istorie au marturisit cum Dumnezeu a folosit chiar si caderile lor pentru adincirea pocaintei si pentru asezarea lor in situatii noi din care sa raspindeasca binecuvintarea. „Pe de alta parte stim, ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume spre binele celor ce sint chemati dupa planul Sau”. Aduceti-va aminte numai de „lepadarea lui Petru” despre care Domnul Isus a stiut mai dinainte, dar pe care nu a cautat s-o previna, ci a folosit-o spre desavirsirea interioara a apostolului. (Luca 22:31-34)

Atitudinea corecta intr-o situatie de criza spirituala. Este bine ca atunci cind se abate asupra noastra o stare de „uscaciune duhovniceasca”, noi sa stim sa ne refugiem in „harul Domnului” si sa cautam sa facem doua lucruri foarte importante:

a. Mai intii trebuie sa cautam sa identificam cauzele acestei stari de cadere. Se spune ca un diagnostic corect aduce mari sanse de vindecare in medicina. Si in viata duhovniceasca situatia se prezinta la fel. „Medicul bun” va sti sa ne arate unde se ascunde raul, daca vom sti sa stam de vorba cu El, intr-o atmosfera de studiu, de post si de rugaciune.

b. Apoi trebuie sa cautam sa inlaturam cit mai repede cauzele suferintelor noastre sufletesti. In tot acest proces accentul va trebui sa fie pus nu pe stradaniile noastre, oricit de mari ar fi ele, ci pe puterea si pe harul lui Dumnezeu, „caci de la El vine si vointa si infaptuirea” (Filipeni 2:13).

Cauze comune ale lipsei de vitalitate spirituala

A. Cauza: Pacatul.
Nimic nu ne desparte de Dumnezeu mai repede si mai catastrofal decit pacatul. „Nu, mina Domnului nu este prea scurta ca sa mintuiasca, nici urechea Lui prea tare ca sa auda, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despartire intre voi si Dumnezeul vostru; pacatele voastre v- ascun fata Lui si-L impiedica sa v-asculte”, spune profetul Isaia. (Isaia 59:1,2)

Un pacat poate fi o incalcare voita a poruncilor lui Dumnezeu (1 Ioan 3:4), o stare de impotrivire tacita fata de intentiile lui Dumnezeu cu viata noastra (bani, timp liber, servici, domiciliu, etc.), sau o sovaire vinovata in infaptuirea anumitor lucrari pe care Dumnezeu le asteapta de la noi. (Iacov 4:17)

Doua exemple ne stau imediat inainte cind ne gindim la pacatul care-l desparte pe om de bucuria prezentei lui Dumnezeu. Cel dintii este cazul lui Iona care a ajuns sa-si doreasca moartea, din cauza ca neascultarea lui l-a impins intr-o stare de deruta si de intunecime. (cititi in intregime cartea lui Iona) Cel de-al doilea este cazul imparatului David, care dupa ce a pacatuit cu Bat-|eba, a cazut intr-o stare de „uscaciune” si de „sfirseala launtrica”. In aceasta situatie, el scrie Psalmul 51: „Ai mila de mine Dumnezeule, in bunatatea Ta ! Dupa indurarea Ta cea mare, sterge faradelegile mele !… ” (Psalmi 51:1-12). Pacatul savirsit il facuse necurat inaintea Domnului si-i interzisese accesul la sursa bucuriei si-a binecuvintarilor: „Curateste-ma cu isop si voi fi curat, Spala-ma si voi fi mai alb decit zapada. Fa-ma sa aud veselie si bucurie si oasele pe care le-ai zdrobit Tu, se vor bucura”.

Cine traieste in pacat este taiat de la sursa de energie a cerului !!

Solutionarea problemei: Pocainta.
Slavit sa fie Dumnezeu, pentru ca El ne-a lasat deschisa calea pocaintei !! Cel ce a pacatuit poate si trebuie sa se „intoarca” la Dumnezeu, parasind cu desavirsire pacatul.

Imparatul David, de care am amintit, a trecut el insusi prin aceasta experienta. Ascultati-l cum o descrie in Psalmul 32: „Cita vreme am tacut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Caci ziua si noaptea mina Ta apasa asupra mea, mi se usca vlaga cum se usuca pamintul de seceta verii. Atunci Ti-am marturisit pacatul meu si nu mi-am ascuns faradelegea. Am zis: Imi voi marturisi Domnului faradelegile ! Si Tu ai iertat vina pacatului meu. … Ferice de cel cu faradelegea iertata si de cel cu pacatul acoperit ! Neprihanitilor, bucurati-va in Domnul si veseliti-va ! Scoateti strigate de bucurie, toti cei cu inima fara prihana.”

Dumnezeu ne disciplineaza din cauza pacatului, prin pedeapsa, dar si aceasta este spre binele nostru. Pedeapsa trebuie inteleasa ca un semn al iubirii si-al grijii pe care ne-o poarta Dumnezeu, ca Tata: „Fiule, nu dispretui pedeapsa Domnului si nu-ti pierde inima cindesti mustrat de El. Caci Domnul pedepseste pe cine-l iubeste si bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeste” (Evrei 12:5-11).

Uneori, nu este suficient sa indreptam pacatul prin pocainta. Mai este nevoie si sa indreptam paguba facuta. Cine a furat, trebuie sa dea inapoi, cine a jignit trebuie sa-si ceara iertare, etc. Pina nu sint respectate toate acestea, Dumnezeu ne poate refuza reintrarea in prerogativele vietii spirituale imbelsugate.

B. Cauza: O viata lipsita de idealuri.
Lipsa de idealuri este izvorul lipsei de sens. Nimeni nu trebuie sa se multumeasca cu „a trai pentru… a trai”. Purtam in noi energii creatoare, care se vor cheltuite. Uneori se intimpla cu noi asa cum se intimpla si in afaceri: Dumnezeu renunta sa mai investeasca in persoane Inerentabile”. „Apele statatoare prind miros urit”, spune un proverb din vechime. Un crestin fara idealuri este un peisaj trist, ca o corabie cu pinzele sfisiate. Vintul sufla degeaba, caci catargele sint rupte.

Exista astazi, atitia crestini care se invirtesc pe loc, incurcindu-se unii in altii. „Secerisul este copt”, dar cei chemati stau la umbra, ferindu-se de arsita zilei. Nu este de mirare ca Dumnezeu, retrage seva de viata din „mladite” care refuza sa „rodeasca”.

Solutia problemei: Stabilirea unor idealuri precise intr-o ordine stabila de prioritati.
1. Dumnezeu ne-a mintuit „pentru faptele bune pregatite mai dinainte pentru ca noi sa umblam in ele” (Efeseni 2:10). El vrea sa lucreze „in noi” si apoi „prin noi”. Ca madulare in trupul lui Hristos, noi sintem instrumentele lui Dumnezeu in lumea de astazi. Apostolul Pavel le scrie Filipenilor sa se lase „insufletiti” de lucrarile necesare imparatiei, iar pe Tit il sfatuieste sa spuna apasat ca „cei ce au crezut in Dumnezeu sa caute sa fie cei dintii in fapte bune” (Tit 3:8).

2. Retrasi intr-o atmosfera de rugaciune, trebuie sa ne formulam o strategie crestina a vietii, cu scopuri imediate si cu scopuri de lunga durata.

3. Cunoasterea aptitudinilor personale ne poate fi de mult folos, in restabilirea unor obiective viitoare. Dumnezeu ne-a dat anumiti „talanti” pe care ii vrea pusi in Inegot”. Aduceti-va aminte ca Pavel ii scria lui Timotei: Inu fi nepasator de darul care este in tine” (1 Timotei 4:14).

Daca nu stii ce trebuie sa faci, incepe prin a face ceea ce este nevoie. Du-te la unul dintre pastorii bisericii si intreaba-l ce este de facut in adunare. Roaga-l sa-ti dea o lucrare de care sa fi raspunzator. Vei vedea „din mers” unde iti este locul si care iti sint abilitatile. Obisnuieste-te sa tii un jurnal personal si o lista de rugaciune.

C. Cauza: Lipsa de hrana spirituala.
Cresterea spirituala se poate asemana perfect cu cresterea biologica. Un copil care nu maninca va ajunge un copil rahitic. Tot asa cum hrana materiala ne este necesara in fiecare zi, nici hrana spirituala nu trebuie sa lipseasca.

Cum sa ne hranim pentru suflet?
Hrana spirituala este un dar de la Dumnezeu care se coboara inspre noi in clipele de meditatie, de partasie si de rugaciune. Domnul Isus este „piinea venita din cer” ca sa aduca lumii viata. (Ioan 6:32-35) Tot ceea ce ne poate apropia de Domnul Isus este de dorit sa se petreaca in viata noastra. Citirea unei carti crestine, ascultarea unei predici bune, participarea la un servici de rugaciune, postul si slujirea impreuna cu sfintii, staruinta asupra paginilor Sfintelor Scripturi, sint tot atitea cai de „hranire spirituala”.

Solutia problemei: Disciplina vietii de credinta. Medicii de astazi au lansat un proverb: „Spune-mi ce maninci, ca sa- ti spun cine esti”. Noi il preluam si spunem ca sufletul trebuie hranit sistematic cu „hrana aleasa” pentru a fi in forma maxima. „Sa doriti laptele duhovnicesc si curat ca prin el sa cresteti…”, le spunea Petru credinciosilor, iar autorul epistolei catre evrei isi mustra cititorii pentru lipsa de hranire adecvata: „ati ajuns sa aveti nevoie de lapte , nu de hrana tare” (1 Petru 2:2; Evrei 5:12).

Lipsa de vitalitate din vietile multor credinciosi dovedeste o lipsa serioasa in felul in care ei se hranesc duhovniceste. Programatorii de computere au creat si ei un proverb: „Garbage in, garbage out”. Cu alte cuvinte: „Ce pui inauntru, aceea iese apoi afara.” Mintea si inima noastra functioneaza si ele dupa acelasi principiu. Cine se uita la lucrurile pacatoase ale lumii, cine se hraneste toata ziua mintal si afectiv cu „placerile de o clipa ale pacatului”, va sfirsi prin a trai lumeste si a-si duce sufletul intr-o stare de „lesin spiritual”. „Din dragoste pentru lumea de acum”, Dima l-a parasit pe apostolul Pavel si, daca nu s-a pocait, si-a ratat vesnicia. (2 Timotei 4:10) Un crestin adevarat trebuie sa-si disciplineze mintea si placerile. „Si orice gind il facem rob ascultarii de Hristos” (2 Corinteni 10:5).

Marile treziri spirituale au inceput totdeauna cu oameni care s-au intors la Biblie si la rugaciune. Daca simti ca esti „sleit de puteri” si „insetat” dupa o viata imbelsugata, asculta cum cheama Dumnezeu prin profetul Isaia: „Voi toti cei insetati veniti la ape, chiar si cel ce n-are bani. veniti si cumparati bucate,, veniti si cumparati vin si lapte, fara bani si fara plata. De ce cintariti argint pentru un lucru care nu hraneste? De ce va dati cistigul muncii pentru ceva care nu satura? Ascultati-ma dar si veti minca ce este bun si sufletul vostru se va desfata cu bucate gustoase” (Isaia 55:1,2).

D. Cauza: Singuratatea.
Poate parea paradoxal, dar in societatea „supra-aglomerata” de astazi, unii oameni traiesc singuri „ca in codru”. Pentru un crestin, o astfel de stare este inadmisibila. Ea nu se poate justifica in nici un mod, caci Hristos ne-a chemat la o viata de partasie cu ceilalti. Biserica este o „comuniune spirituala”, in care fiecare sintem madulare „unii altora”. Totusi, pe unii mindria, pe altii timiditatea si pe altii chiar pacatul ii face sa se izoleze de „trup” si sa incerce sa supravietuiasca singuri. Asa ceva nu se poate ! Dumnezeu nu poate sa binecuvinteze o asemenea stare. In cintarea „An de an” scrisa de fratele C. Ioanid sint urmatoarele cuvinte:

„Spic de spic se tin in vint,
cine-i singur cade frint”.

Aduceti-va aminte cit de singur s-a simtit Ilie si cum din cauza singuratatii si-a depresiunii nervoase a vrut mai bine sa moara decit sa traiasca. (1 Imparati 19:3,4,10) Singuratatea este deseori o metoda prin care Dumnezeu ne incearca, dar ea nu va fi niciodata un mediu permanent in care Dumnezeu vrea sa ne creasca. Mi se pare ca Blaga spunea ca: „Geniul se formeaza uneori in biblioteci, dar caracterul omului se formeaza intotdeauna in suvoiul vietii, printre lovituri si binecuvintari.”

Solutia problemei: Stabilirea unor relatii sanatoase cu ceilalti.
1. Incepe prin a multumi Domnului ca ti-a dat tot ceea ce trebuie pentru a putea fi de folos celorlalti. Recunoaste investitia facuta de Dumnezeu in tine si da-ti seama ca nu ti s-a dat degeaba ceea ce ai.

2. Masoara-te cu modestie si da-ti seama ca nu esti nici mai bun si nici mai rau decit altii. Daca ai fi mai bun, te-ai umple de mindrie, daca ai fi mai rau, te-ai ineca in invidie. Esti asa cum este toata lumea, cu puncte bune si puncte slabe.

3. Priveste in jur si identifica pe cei ce au aceleasi scopuri cu tine. Cauta apoi sa te apropii de ei. Incepe prin a aprecia ceea ce ei sint si ceea ce fac. Intinde o punte de simpatie pe care vei fi invitat apoi sa te apropii. Nimeni nu se poate imprieteni cu o „biserica”. Incepe prietenia ta cu o singura persoana. Restul va veni de la sine.

4. Cauta un grup restrins de partasie. Cantitatea nu inseamna intotdeauna calitate. Multi crestini au gasit mingiiere si imbarbatare in grupuri restrinse care se intilnesc periodic pentru partasie si studiu. Deschide si casa ta pentru gazduirea unor astfel de intilniri.

E. Cauza: O Biserica inchisa.
Daca am vorbit de singuratatea unor credinciosi, putem adauga la acest subiect si ceva despre singuratatea unor biserici. In mod normal, adunarea crestina trebuie sa fie larg deschisa inspre lume si activa din punct de vedere misionar. Din pacate, astazi multe adunari s-au transformat intr-un fel de „cluburi”, sau „societati selecte ale sfintilor”. Nu se poate sa fim in acelasi timp si impotriva scopului cu care ne-a lasat Dumnezeu pe pamint si in suvoiul binecuvintarilor divine. Dumnezeu nu rasplateste neascultarea. Duhul Sfint este intristat in biserici impietrite in forme si fara simpatie fata de sufletele care pier. Unele biserici sint mult mai preocupate sa-si adune membrii, decit sa raspindeasca Evanghelia. Dumnezeu a folosit in unele cazuri prigoana pentru a indrepta aceasta atitudine gresita.

Solutia problemei: Inceperea unei activitati de evanghelizare.
1. Hristos a fost numit „prietenul pacatosilor”.
2. El a venit pe pamint sa caute si sa mintuiasca „ce era pierdut”. Dupa inaltarea Sa la cer, El nu si-a schimbat planurile. (Ioan 12:32)
3. Nicaieri nu scrie: „Inchideti-va in biserici si rugati-va ca altii sa vina la voi”. Dimpotriva este scris: „Mergeti in toata lumea si vestiti Evanghelia” (Marcu 16:15).

F. Cauza: Lipsa de iertare.
Dumnezeu conditioneaza atitudinea Lui fata de noi, de atitudinea noastra fata de ceilalti. Multi din cei ce se afla intr-o stare de „seceta spirituala”, au ajuns acolo pentru ca au gresit fata de fratii lor din adunare. Vrind sa le faca altora rau, ei si-au facut rau lor insisi, caci Dumnezeu, a intors asupra capului lor, atitudinea pe care ei au avut-o fata de ceilalti. In Matei 6:14,15, Domnul Isus spune: „Daca iertati oamenilor greselile lor si Tatal vostru cel ceresc va va ierta greselile voastre. Dar daca nu iertati oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre”. Nimeni nu-l poate tine pe altul in robie fara sa fie el insusi rob. Acest lucru se vede si mai deslusit din pilda despre robul nemilostiv din Matei 18:21-35. Cel care n-a vrut sa ierte pe cel ce-i era dator, a ajuns el insusi sa fie dat pe „mina chinuitorilor”. Concluzia anuntata chiar de Domnul Isus este: „Tot asa va va face si Tatal Meu cel ceresc, daca fiecare din voi nu iarta din toata inima pe fratele sau” (Matei 18:35). Apostolul Iacov adauga la aceasta, urmatoarea instiintare: „Caci judecata va fi fara mila pentru cel ce n-a avut mila; dar mila biruieste judecata” (Iacov 2:13).

Solutia problemei: O inima gata sa ierte.
Cineva spunea foarte bine ca noi nu trebuie sa dam din iertarea noastra, caci firea paminteasca este neinduplecata si rea; noi trebuie sa dam din iertarea primita de la Domnul. De multe ori ajungem sa spunem ca si Petru: „Doamne, de cite ori sa iert pe fratele meu… ” (Matei 18:21), simtind in inima noastra ca am ajuns la capatul puterilor si ca nu mai avem puterea sa iertam. Intr-un fel este bine ca se intimpla asa, caci ajungem sa ne vedem limitele strimte ale „bunatatii firesti”. Pilda robului nemilostiv ne invata insa ca noi trebuie sa dam altora din iertarea care ni s-a daruit noua de catre Dumnezeu. Fiecare din noi este fericit ca a fost iertat de pacate si ca nu va mai ajunge sa fie judecat odata cu lumea. (1 Corinteni 11:32; Ioan 5:24) Aceeasi eliberare trebuie insa sa o aratam si celor care se fac vinovati fata de noi, altfel Dumnezeu va face sa cada asupra noastra procesul Lui nemilos de disciplinare: Inu judecati, ca sa nu fiti judecati. Caci cu ce judecata judecati, veti fi judecati; si cu ce masura masurati, vi se va masura” (Matei 7:1,2).

Nimic nu este mai folositor decit un cuget curat si o inima pornita sa acorde iertarea mai dinainte de a i se fi gresit cu ceva. Aceste doua caracteristici aduc pace in suflet si bucuria neingradita a cerului. Intr-adevar, Dumnezeu gaseste placere sa ierte. Pentru a ajunge la aceasta bucurie, a fost gata sa-L trimita in lumea noastra chiar pe Fiul Sau ca sa moara pe cruce. In chiar acel ceas de mare suferinta, Dumnezeu a simtit bucuria acordarii iertarii. Cit de dulci au trebuit sa fie pe buzele Domnului Isus cuvintele adresate tilharului pocait: „Adevarat iti spun ca astazi vei fi cu mine-n rai” (Luca 23:43). Autorul epistolei catre Evrei ne lamureste si mai bine acest lucru atunci cind scrie ca: „Pentru bucuria care-I era pusa inainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea… ” (Evrei 12:2). Iar Isaia, comentind crucea si rastignirea, spunea: „Va vedea rodul muncii sufletului Lui si se va inviora” (Isaia 53:11).

G. Cauza: Lipsa armoniei familiale.
Dumnezeu nu poate binecuvinta o familie dezordonata sau dezbinata impotriva ei insisi. Un text dintr-o poezie romineasca spunea ca: „Iubirea se cere pazita cu sabii de otel, si de ea si de el, la fel.” Multe din clipele noastre de „saracie duhovniceasca” si de lipsa de vitalitate sint datorate proastelor relatii din cadrul familiei. Apostolul Petru, cu experienta unui om casatorit, ii avertiza pe barbatii din biserica: „Sa se poarte cu intelepciune cu nevestele lor, dind cinste femeii, ca unui vas mai slab, ca unele care vor mosteni impreuna cu voi harul vietii, ca sa nu fie impiedecate rugaciunile voastre” (1 Petru 3:7). Pavel scrie: „Barbatilor, Iubiti-va nevestele si nu tineti necaz pe ele”. (Coloseni 3:18)

Lipsa de armonie familiala duce la lipsa armoniei cu Dumnezeu. Nicaieri nu se vede ce sintem noi mai bine decit in universul intim al familiei. Acolo cad toate mastile si tot acolo se manifesta toata masura caracterului nostru. Multi „slujitori” ai celorlalti in societate, sint adevarati „despoti” in casele lor. Multe femei „elegante” in societate, sint „delasatoare” si „fara nici un pic de farmec” fata de cei din familie. Dumnezeu nu poate fi indiferent fata de stari ca acestea. El este „creatorul” familiei umane si fiecare sintem raspunzatori inaintea Lui de felul in care ne indeplinim indatoririle. Cei din Vechiul Testament cunosteau foarte bine lucrul acesta. Unii dintre ei au fost instiintati sa-si puna in rinduiala casa, caci trebuie sa se infatiseze inaintea Creatorului. Iata ce scrie in 2 Imparati 20:1: „In vremea aceea Ezechia a fost bolnav pe moarte. Proorocul Isaia, fiul lui Amot, a venit la el si i-a zis: Asa vorbeste Domnul: Rinduieste ce ai de rinduit casei tale, caci vei muri si nu vei mai trai.” Acelasi text suna putin mai diferit in cartea lui Isaia: „Asa vorbeste Domnul: Pune-ti in rinduiala casa, caci vei muri si nu vei mai trai” (Isaia 38:1). Aceeasi expresie (si-a pus casa in rinduiala) o gasim si in cazul lui Ahitofel. (2 Samuel 17:23)

Apostolul Pavel este de parere ca: „Daca nu poarta cineva grija de ai lui si mai ales de cei din casa lui, s-a lepadat de credinta si este mai rau decit un necredincios” (1 Timotei 5:8).

Ginditi-va un pic numai la expresia folosita de Petru „ca sa nu fie impiedecate rugaciunile voastre” (1 Petru 3:7). Ce poate fi mai trist si mai sarac decit un om ale carui rugaciuni nu sint ascultate? Rugaciunea este un fel de respiratie a sufletului si daca ea nu functioneaza asa cum trebuie, oare de ce ne mai miram ca uneori ne pierdem „suflul”?

Solutia problemei: Reparatiile necesare si o grija deosebita pentru familie.
Dupa noi insine, primul lucru de care vom da socoteala inaintea lui Dumnezeu sint cei din familia noastra. Cine incearca sa fie o binecuvintare pentru altii in acelasi timp in care este o „pacoste” pentru propria-i familie, se inseala singur si nu va ajunge bine.

Trebuie sa citim inca o data textele din Noul Testament consacrate familiei si sa cautam sa ne „punem casa in rinduiala”. Cind ne vom apuca sa facem aceasta, vom observa ca textele despre viata familiala sint relativ putine la numar si restrinse ca intindere. De ce oare?

Iata de ce: Familia a fost un subiect pe care Dumnezeu l-a tratat in amanuntime inca din Vechiul Testament si intre timp Dumnezeu nu |i-a schimbat parerea. Chiar unele texte din Noul Testament sint de fapt reluari ale unor principii enuntate in timpul in care Domnul isi facea cunoscuta voia Evreilor. (De exemplu: Efeseni 6:2,3)

Astazi exista o goana dupa carti de educatie familiala. Multi autori au facut averi frumoase exploatind aceasta sete de cunoastere. Parerea noastra este ca noi avem o problema nu cu ceea ce nu stim, ci cu ceea ce stim deja foarte bine, dar zabovim sa punem in practica. Goana dupa carti „de specialitate” este uneori doar „o scuza” a aminarilor vinovate si o incercare zadarnica de „linistire” a constiintei. Pentru indreptarea situatiei se cere sa trecem prin pocainta si prin lepadare de sine. Cine se preocupa mai mult de bunastarea celorlalti, incercind sa fie o binecuvintare pentru fiecare, n-are nevoie nici de carti si nici de „principii”. Dragostea gaseste intotdeauna cai, lipsa ei se manifesta intotdeauna prin scuze.

Adeseori se uita ca Insasi Domnul Isus a fost membru al unei familii ca toate familiile. Cind vrea sa invete ceva de la El si in domeniul acesta, va ajunge sa vada grija cu care Mintuitorul Si-a incredintat mama lui Ioan, cind stia ca moare si deasemenea grija cu care i-a recuperat pentru credinta si pentru vesnicie pe ceilalti frati ai Sai (Fapte 1:14; 1 Corinteni 9:5 si mai ales 1 Corinteni 15:7, unde Pavel ne spune ca Domnul i s-a aratat in mod deosebit lui Iacov, cel mai virstnic dintre fratii Sai, cel care a devenit mai apoi un stilp in biserica si care ne-a lasat si o epistola).

Minciuna are picioare mediatizate

Preluand un alt exemplu occidental, Romania a devenit si tara scenariilor de tot felul, doar doar se va vorbi mai mult despre X politician, Y muzician, Z vedeta TV, W nu stiu ce.

Cei 3 jurlanisti… Un amalgam de durere, criza, conferinte, vesti, circ, coruptie.

Creatorii multor scenarii uita un sigur lucru: nu numai pe ei ii duce… mintea. Mai e si “poporul, tara,” vorba lui Vlahuta, scolit, dus pe la facultati, pe la capsuni, dar popor!

Dragostea de publicitate gratuita aduce dupa sine, in final, dragostea pentru adevar si… rusine, pana la urma, pentru scenaristii de mana a 3-a.

Haideti sa facem lucruri bune si lumea va fi bucuroasa doar de scenariile din filmele meritorii.

Catalin Dupu

www.catalindupu.4t.com

Pedeapsa care ne da pacea

PEDEAPSA CARE NE DA PACEA

(Cel care pacatuieste are nevoie sau de pedeapsa, sau de iertare. Altfel nu mai are pace.)

Daca undeva are loc o crima, unul dintre primele lucruri pe care le fac politistii este sa supravegheze foarte bine zona respectiva in saptamanile care urmeaza. De ce? Pentru ca se asteapta ca la scurt timp sa apara cineva care se intereseaza „ca din intamplare” de crima si de victima. Cineva care intreaba vecinii de pe strada, cineva care intra in vorba cu cei care au fost apropiati victimei, cineva care aparent nu are nici o legatura cu crima respectiva.
Dar, de fapt, acel cineva este chiar criminalul.
Care este principiul psihologic dupa care se ghideaza politistii? Atunci cand un om omoara pe alt om, cel care a ucis isi pierde pacea. Constiinta incepe sa-l macine si incearca sa-si recapete cumva pacea.
…………………………………………..
Generalizand acest principiu psihologic, atunci cand pacatuiesc imi pierd pacea.
Indiferent ca este vorba de furt, minciuna, curvie, mandrie, betie, ganduri sau priviri murdare. Indiferent ca ma delectez cu imagini asupra carora n-ar trebui sa-mi opresc ochii (si spunea Iosif Ton „Strada este plina de carne goala”).
Indiferent daca eu vreau sa recunosc sau nu ca vine iarna, iarna tot vine. Indiferent daca eu ma vad „curat” in ochii mei, Dumnezeu judeca gandurile ascunse ale inimii mele si faptele pornite de acolo.
………………………………………….
Daca simt ca merit o pedeapsa, si nu primesc acea pedeapsa, nu mai am pace. In 1989 am lipsit intentionat de la serviciu, iar cel care raspundea de mine mi-a spus: „Eu nu te pedepsesc, dar imi iau mana de pe tine si nu ma mai intereseaza ce faci.” In momentul acela n-am mai avut pace si mi-as fi dorit tare mult sa fi fost pedepsit.
………………………………………..
Pentru absolut orice pacat, am nevoie sa fac pace cu Dumnezeu, prin Domnul Isus Cristos, Cel prin ranile caruia suntem tamaduiti si asupra Caruia a cazut „PEDEAPSA CARE NE DA PACEA”.
Este adevarat ca sunt oameni care se bucura sa nu fie pedepsiti si care totusi nu-si pierd pacea. Care „se sterg la gura si apoi zic: ‘N-am facut nimic rau’ „. Dar autoamagirea asta este doar pe termen scurt, deoarece pe termen lung duce la prabusire interioara. Cel care pacatuieste are nevoie sau de pedeapsa, sau de iertare. Altfel nu mai are pace.
…………………………………………….
Situatia lui Pilat si a lui Petru este oarecum asemanatoare.
Pilat, guvernatorul roman, avea puterea, autoritatea si functia sa faca dreptate in cel mai celebru proces, al Celui mai celebru inculpat. Dar totusi… „din dragoste pentru lumea aceasta” il condamna la moarte pe nedrept, pe Cel care murea tot „din dragoste pentru lumea aceasta”, doar ca dintr-o altfel de dragoste.
Petru il tradeaza pe Domnul lui, din frica fata de lumea aceasta.
Pilat isi spala mainile, in cautarea pacii pierdute, dar Petru plange cu amar si se caieste.
Petru primeste iertare. Pilat, in schimb, ramane cu „surogatul” sau cu „praful in ochii lumii”. Traditia spune ca Pilat s-a spanzurat. Nu si-a mai regasit niciodata pacea. Pentru ca nu si-a recunoscut vinovatia, n-a primit iertarea. Pedeapsa si-a administrat-o singur.
………………………………….
Dumnezeu vrea sa comunice cu TINE, PERSONAL. Isus Cristos este numit „Cuvantul”, sau „vorbirea lui Dumnezeu” catre tine, personal. Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a purtat pacatele multora si s-a rugat pentru cei vinovati. El vrea sa-ti dea PACEA Sa, care intrece orice pricepere.

PEDEAPSA, CARE ITI POATE DA PACEA, A CAZUT PESTE EL.
S-acum, Isus Cel condamnat,
Azi, El te intreaba: DA sau NU ?
Esti tu sau nu esti vinovat?
Eu am spus: DA !
s-am fost iertat.
Eu am spus: DA !
Dar tu? Dar tu?

Ioan Ciobota
Radio Vocea Evangheliei – Timisoara

Are cineva nevoie de mass-media crestina ?

Are cineva nevoie de mass-media crestina ?

Zilele trecute am fost intrebat daca este nevoie de mass-media crestina in Romania.
Cineva spunea ca in spatele fiecarei institutii de media exista o anumita religie. Sau ca fiecare institutie de mass-media transmite o anumita religie. Si nu e vorba despre ortodoxie sau catolicism, despre baptisti, penticostali, crestini dupa evanghelie sau altele.
Ci este vorba de ceva mult mai profund, de un fel de mesaj subliminal, sugerat intr-un mod foarte parsiv telespectatorului, ascultatorului sau cititorului.
De exemplu sexul, sau libertatea sexuala.
Aproape orice ziar deschizi, o vezi acolo. Peste 95 % dintre filme contin o secventa „fierbinte”, altfel nu s-ar vinde. Multe dintre melodiile actuale se refera mai mult sau mai putin explicit la sex, chiar si daca nu luam in considerare manelele.
Conform ultimelor statistici, aproape 90 % dintre cei care acceseaza Internetul, viziteaza site-uri pornografice !
Ar fi interesant de realizat o statistica pe tema urmatoare: „Ce face un barbat sau o femeie, daca se uita la televizor la ora 11:00 seara si intuieste ca urmeaza o scena „fierbinte” ? Are puterea sa ia telecomanda si sa schimbe canalul sau sa inchida televizorul ?
Ce religie sau idee transmit toate acestea? Ca libertatea sexuala nu e nimic rau. In fiecare telenovela sau alt film de acest gen, cineva inseala pe altcineva, sotul curveste cu secretara, sau sotia se incurca cu antrenorul de nu stiu ce. Pe de alta parte, existã un fel de atractie erotica din partea privitorului fata de eroul preferat din telenovela, telespectatorul se indragosteste de eroul preferat.
Dar asta e putin, fata de alte posibilitati – intre ghilimele – ale mass-mediei. De catva timp Olanda si Republica Moldova au interzis desenele animate Pokemon la televiziune. De ce? Pentru ca si-au dat seama ca in spatele acestor desene animate Pokemon exista un mesaj satanic, diavolesc, care-i indeamna pe copii sa faca lucruri incredibile intr-o lume normala.
De fapt, un om obisnuit poate vedea intr-un an mii de scene de violenta, sex, sange, imoralitate, etc.
Unde pot duce toate acestea? Americanii se confrunta din plin cu efectele culturii si civilizatiei
ultimelor 4 decenii de la ei. Copii de liceu pun mana pe arma si-si impuscã profesorii. Sau profesori alaturi de elevi iau impreuna o priza de „iarba” – marijuana. Totul a inceput cu Beattles sau cu muzica anilor ’60. Atunci a avut loc la ei revolutia sexualã. De atunci familia nu mai are valoare, biserica nu mai are valoare, ci doar principiul: If you like it, just do it. Daca-ti place, fa-o.
Si nu doar la ei situatia este catastrofala. Olandezii au legalizat eutanasia – persoanele care doresc sunt ajutate sa moara. In Germania au loc casatorii intre homosexuali sau lesbiene.
Unde duc toate acestea, sau de unde vin toate acestea?
Mass-media este a 4 putere in stat spun unii, dar de multe ori este principalul formator de opinie al unei natiuni.
Platon, de exemplu, spunea: Lasati-ma sa fac cantarile unei natiuni, si nu ma intereseaza cine face
legile.
Cineva, care urmarea constant stirile de la ora 5 de pe un anumit post de televiziune, cand a vazut catastrofa de la New York, a spus: „In sfarsit, am vãzut si eu o catastrofa ca lumea.”
Va puteti imagina nebunia pe care o poate induce mass-media?
Eu cred ca este o nevoie disperata de mass-media crestina in Romania.
Visul meu este un post crestin national de televiziune, un post crestin national de radio, un ziar national crestin si o retea nationala de librarii crestine.
Eu cred ca este o nevoie disperata de – asa cum spunea poetul Ionatan Pirosca – de un curent cristic in cultura romaneasca si as adauga eu si in mass-media romaneasca.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, Radio Vocea Evangheliei este un succes, dar cred ca este prea putin inca. Cel putin la Timisoara au fost oameni care ne-au spus: „Dupa o zi de nebunie, abia astept sa merg acasa si sa ascult postul d-vs. de radio”. Sau altii ale caror relatii in familie au fost vindecate, datorita ascultarii cuvantului lui Dumnezeu.
Si as incheia cu un exemplu cutremurator: Radio Vocea Evangheliei – Timisoara a produs aproape 200 de morti frumosi cu ochii vii, parafrazandu-l pe Eminescu. Este vorba despre aproape 200 de copii nascuti in ultimii ani, ai caror parinti declara ca acesti copii erau sortiti avortului, deci implicit crimei, erau destinati mortii. Dar auzind mesajele de la Radio, parintii au fost cercetati de Duhul lui Dumnezeu si au renuntat sa mearga la spital si sa transforme pantecul in sicriu.
Eu cred ca este o nevoie disperata de mass-media crestina in Romania.

Ioan Ciobota
Radio Vocea Evangheliei – Timisoara

2 Expozitii: 1 de sicrie si 1 personala

2 Expozitii: 1 de sicrie si 1 personala

de Catalin Dupu

In localitatea germana Kassel puteti vizita zilele acestea expozitia de sicrie.
Realizate in cele mai caudate si atractive forme, au atras sute de vizitatori si
incasari fabuloase.

Adica, unii si-au cumparat o noua locuinta.

Nu prea sunt curios de modul in care voi fi ingropat si nici de cat lac va avea
sicriul meu.

Ceea ce trebuie urgent sa-mi fac rost este de raspunsul la intrebarea: Si din sicriu
unde ajung? O fi el simpatic, dar dincolo tot de marea simpatie voi da?

Sa nu uitam ce spune Sfanta Carte ca, in ziua judecatii, oamenii vor da socoteala de orice cuvant nefolositor si atentionarile nu se opresc aici.

Asadar, dupa expozitia sicrielor, va veni si expozitia personala, in care vom fi
prezentati cu bune si rele si vom primi rasplata.

Atunci e acum. Eu ce voi primi?

Catalin Dupu

www.catalindupu.4t.com

Minorii, Alcoolul si nu ma vede Nimeni

MINORII, ALCOOLUL SI NU MA VEDE NIMENI

de Catalin Dupu

Circula vestea ca 2 deputati de Bistrita-Nasaud vor sa faca o lege prin care minorii sa nu mai aiba acces la alcool si la tutun. Ideea nu e rea, e chiar meritorie intr-o tara „crestina”. Sa-I ajute Domnul Dumnezeu. Si poate n-ar fi rau ca institutiile abilitate, printre care si Biserica, sa o sustina!!

Dar, cum prea bine se stie, nu exista taraba, magazine sau super-super magazine in care vanzatorii si vanda alcool si la tutun persoanelor sub 18 ani.

Dar ce-si zic ei: „Lasa, nene, nu e vede nimeni. Banul sa iasa! Ca am deficit!”

Garda nu ii vede, parintii copilului nu, ca doar au incredere in vanzatori, dar cine
e ruda cu Iuda, Iuda estem!

Pentru amatorii de noi betivi, drogati si alte cele, tinem sa-I anuntam si pe
aceasta cale urmatoarele: Ochiul Domnului nu se-nchide niciodata, ba va fi ager si-n Ziua Judecatii!

Asa ca, banu-i ban, dar vesnicia e vesnicie .

Catalin Dupu

www.catalindupu.4t.com

Treptele casei parintesti

Treptele casei parintesti

Text: Ps. 23; Mat 6:9-13

Introducere:
Daca Dumnezeu se afla in ceruri, atunci drumul catre casa Lui poate fi cel mai repede strabatut in genunchii indoiti a rugaciune. Ar trebui sa folosim din plin acest cel mai mare privilegiu pe care-l avem de partea aceasta a curcubeului. Isus Christos a platit cu viata Sa ca sa faca posibila comunicarea si comuniunea omului cu Dumnezeu. Ce este de fapt aceasta conversatie cu Dumnezeu? Care sunt beneficiile ei?
Rugaciunea este o privire aruncata asupra vietii de la inaltimea suprema a partasiei cu Dumnezeu. Ea este locul de munca al sufletului. Oamenii care au simtit cei dintii responsabilitatea raspindirii crestinismului in lume, s-au apropiat de Domnul Isus cu o cerere. Ei n-au spus insa: „Doamne, invata-ne sa predicam” sau „Doamne, invata-ne sa facem minuni”, ci … „Doamne, invata-ne sa ne rugam.” Se spune ca marele reformator german Martin Luther ar fi spus: „Am asa multe de facut, ca astazi trebuie neaparat sa incep cu trei ceasuri de rugaciune.”

Fara nici o indoiala, cea mai dificila lucrare pe care o are omul de facut in viata este cladirea unui caracter vrednic de vesnicie. De aceea, inainte de a te ruga pentru schimbarea imprejurarilor prin care treci, trebuie sa te rogi pentru schimbarea caracterului tau.
Trebuie sa ne rugam cind avem un stare buna pentru rugaciune, caci ar fi pacat sa pierdem o astfel de ocazie, dar trebuie sa ne rugam si cind nu avem chef de rugaciune, caci ar fi prea periculos sa acceptam sa raminem intr-o astfel de stare.
Care este cea mai cunoscuta rugaciune din Vechiul Testamet? Dar din Noul Testament?
Raspunsul la aceste intrebari ne trimite la o pereche de rucaciuni „nepereche”: Psalmul 23 si rugaciunea „Tatal nostru.” Majoritatea crestinilor le stiu pe amindoua pe dinafara. Ambele ne sunt scumpe si ambele ne poarta si ne sustin in clipele grele ale vietii. De ce este asa? Ce au ele special si cum de ni s-au agatat de suflet cu atita strasnicie? Ce are continutul lor de ne este atit de drag si intr-atit de universal particular fiecaruia dintre noi?

Asemanari

Amindoua pot fi numite „rugaciunea pastorului”

Psalmul 23 este expresia experientelor „pastorasului cu par balai” din casa lui Iese, fiind probabil scris pe vremea cind David pastea turmele de oi ale tatalui sau. Rugaciunea „tatal nostru” ne-a fost lasata ca model de Cel venit sa se autoproclame „Pastorul cel bun” (Ioan 10:11). Una incepe printr-o declaratie: „Domnul este pastorul meu” (Ps. 23:1), cealalta este glasul Pastorului cel bun venit sa-si calauzeasca oile inapoi spre inima si casa Tatalui ceresc.

Amindoua ating sferele sensibile ale vietii

Si Psalmul 23 si Rugaciunea tatal nostru exprima trairi launtrice de o inalta intensitate, patrunzind dincolo de evenimentele vietii in sfera angoaselor noastre personale si aferindu-ne rezolvari pline de frumusete si optimism. „Nu voi duce lipsa de nimic”, „ape de ohihna”, „valea umbrei mortii”, „dusmanii mei”, „sfirsitul zilelor mele” din Psalmul 23 sunt expresii care evolueaza pe acelasi plan sentimental launtric cu expresiile „piinea noastra cea de toate zilele”, „greselile noastre”, nu ne duce in ispita” din rugaciunea „Tatal nostru.”

Deosebiri

Deosebiri de forma

Tot continutul Psalmului 23 este la persoana intiia singular. „Domnul este Pastorul MEU”, „El Ma duce (pe mine) la pasuni verzi si la …” „IMI (mie) invioreaza”, „pina sfirsitul zilelor MELE.”

Persoana intiia singular nu apare nicaieri in rugaciunea Tatal nostru. In locul ei apare persoana intii plural. „Tatal NOSTRU care esti in ceruri…” „Piinea NOASTRa …”, „si ne iarta noua greselile NOASTRE”, si nu NE duce PE NOI in ispita …” etc.

Deosebiri de plan existential

Psalmul 23 este suma unor experiente din viata terestra. Psalmul Il aduce pe Dumnezeu in universul nostru strimt si-L proclama drept factor determinant al tuturor imprejurarilor prin care trecem.

Rugaciunea „Tatal nostru” distruge „tavanul” locuintei noastre terestre, propulsindu-ne pe noi in „universul cerurilor” si proclamind apartenenta noastra la infinita Imparatie dumnezeiasca.

Scurte analize

Psalmul 23

Psalmul 23 este scris in paralelismul rimei ebraice. Alcatuit din sase versete aseate simetric, psalmul trebuie rearanjat in curgerea lui ideatica. Vom observa repede ca primele trei versete cuprind trei proclamari care-si gasesc aplicatia practica corespunzatoare in continutul ultimelor trei versete. (Versetele merg pereche 1,4 2,5 3,6).

Citit astfel, psalmul se deschide singur analizei si ne prezinta binecuvintarile primite de cel care-l ia pe Dumnezeu drept Pastor al vietii sale. Din acest punct de vedere, psalmul devine o invitatie la rezolvarea tuturor problemelor noastre prin acceptarea domniei lui Dumnezeu in teritoriul vietii noastre personale.

Prima pereche:

Proclamare: „Domnul este Pastorul meu/ Nu voi duce lipsa de nimic”
Aplicare: „Chiar daca ar fi sa umblu prin valea umbrei mortii/ Nu ma tem de nici un rau,
Caci Tu esti cu mine. / Toiagul si nuiaua Ta ma mingiie”

A doua pereche:

Proclamare: „El ma paste in pasuni verzi/ si ma duce la ape de odihna.”
Aplicare: „Tu imi intinzi masa in fata potrivnicilor mei,
Imi ungi capul cu untdelemn,
si paharul meu este plin de da peste el.”

A treia pereche:

Proclamare: „Imi invioreaza sufletul / si ma povatuieste pe carari drepte,
din pricina Numelui sau”
Aplicare: „Da, fericirea si indurarea ma vor insoti in toate zilele vietii mele,
si voi locui in Casa Domnului pina la sfirsitul zilelor mele.”

Care sunt binecuvintarile celui ce-l primeste pe Dumnezeu ca Pastor al vietii sale?

Prima pereche de versete (1,3) ne vorbeste despre (1) Protectie si (2) Calauzire

A doua pereche de versete (2,4) ne vorbeste despre (3) Pace si liniste in ciuda circumstantelor potrivnice, (4) Bucurie sarbatoreasca.

A treia pereche de versete (3,6) ne vorbeste despre (5) Iertare si restaurare si (6) o viata intreaga traita pe pamint „ca la Dumnezeu acasa.”

Rugaciunea „Tatal nostru”

Textul din Matei 6:9-13 nu trebuie repetat mecanic, ci patruns in straturile lui profunde. Chiar si la simpla lui repetitie (ca in practicile bisericilor Catolice si Ortodoxe) continutul acestei rugaciuni patrunde in straturile subconstientului nostru modelindu-ne conceptia despre realitate si viata. Rugaciunea aceasta, numita adeseori gresit „domneasca”, este mai mult rugaciunea „ucenicilor.” Ea a aparut ca un raspuns dat celor ce i-au cerut Domnului Isus sa le arate „cum trebuie sa se roage” (Luca 11:1).

In acest tipar al rugaciunii, Domnul Isus, nu numai pedagog desavirsit, dar si Dumnezeul creator care ne-a intocmit fiinta, ne recomanda un exercitiu spiritual prin care sa ajungem sa traim evlavia, starea care ne pune in pozitie corecta fata de lume, fata de Diavol si vata de Dumnezeu. Din cauza limitelor acestui studiu, vom schita doar influenta repetarii afirmatiilor din rugaciunea „Tatal nostru” asupra constientului si subconstientului ucenicilor Domnului Isus.

Venirea la Domnul Isus ne rezolva problemele personale (Psalmul 23) si ne plaseaza in ansamblul marii familii a lui Dumnezeu. In textul acestei rugaciuni, egoismul dispare si suntem indemnati sa ne vedem fiecare in coelctivitatea unei multimi de copii ai lui Dumnezeu, cu privilegii, probleme si preocupari comune. Dumnezeu nu este doar „Tatal meu”, ci, prin excelenta, „Tatal nostru.” Preocuparea cu dobindirea piinii zilnice nu trebuie facuta in panica feroce a individualismului, ci in preocuparea pentru bunastarea tuturor: „Piinea NOASTRa cea de toate zilele, da-ne-o NOUa astazi …” Chiar si pocainta nu trebuie sa ne izoleze in remuscarea traita in solitudine, ci ne identifica cu scadentele si izbavirile celorlalti: „si NE iarta NOUa greselile NOASTRE.” Nimic din aceasta rugaciune nu este trait in particularul egoist. Totul este experimentat intr-o daruire colectiva si-ntr-o inaltatoare solidaritate umana.

Care sunt binecuvintarile celui ce se intoarce in familia copiilor lui Dumnezeu?

1. Identitate – „Tatal nostru care esti in ceruri…”

America moderna traieste drama unei generatii in care foarte muti copii cresc in familii fara tata. Absenta capului familiei produce malformatii in sufletele copiilor. Intrebarea „Al cui esti tu?” trezeste o reactie dureroasa in orfanii lumii. In logica lucrurilor, tatal determina identitatea copiilor si stabileste calitatea imaginii de sine. Mama mea a fost un copil din flori si asta i-a marcat foarte mult parerea ei despre sine. La un moment dat, pe cind noi aveam 10-12 ani, in urma cautarilor ei, s-a aflat ca cel care-i daduse nastere, traia undeva in Elvetia si era asa de bogat ca in pavilioanele propiretatilor lui se tineau expozitiile internationale si tirgurile aeronautice. tin minte si acum care a fost reactia mamei mele, dar si mai mult tin minte reactia noastra, ca nepoti ai „unui om foarte bogat, din strainatate”! ne descoperisem o „valoare” pe care nu ne-o cunoscuseram si ne uitam deja cam „de sus” la prietenii nostri din mahalaua de la marginea Bucurestilor.

In modelul de rugaciune pe care ni L-a recomandat, Domnul Isus incepe cu plasarea noastra in contextul maretiei Dumnezeului care ne este Tata. Inevitabil, aceasta va naste in noi un sentiment de valoare si o identificare cu identitatea eterna cereasca: Tatal nostru care esti in ceruri! Sfinteasca-se Numele Tau; vie imparatia Ta; faca-se voia Ta, precum in cer si pe pamint.”

Finalul rugaciunii intregeste acest context cosmic glorios: „Caci a Ta este Imparatia si puterea si slava in veci. Amin!”

In contrast cu Psalmul 23 care-L aducea pe Dumnezeu in existenta noastra restrinsa la experienta terestra, rugaciunea „Tatal nostru” inverseaza directia si ne propulseaza pe noi in eternitate asezindu-ne in contextul unei filiatii din care decurge o identitate care ne inobileaza glorios. Suntem copii de Dumnezeu! Suntem fii Celui atotputernic! Lumea nu ne cunoaste, dar suntem copiii Celui etern! Iar ce vom fi … nu s-a aratat inca. Numai ca stim ca atunci cind se va arata El, vom fi … ca El!

Cu cit de rogi mai din adinc, cu atit ajungi mai sus.

2. Sutinere – „Piinea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi”

Preocuparea pentru subzistenta nu trebuie sa ne prabuseasca intr-o lupta animalica in care piinea trebuie sa fie neaparat „a mea”! Piinea trebuie sa fie „a noastra”! Preocuparea trebuie sa fie pentru bunastarea colectiva. Acest fragment de rugaciune este o declaratie de dependenta. Este in puterea si vointa lui Dumnezeu sa ne dea sau sa nu ne dea piine. Ucenicii trebuie sa I se adreseze lui Dumnezeu cu sentimentul dependentei de grija parinteasca.

3. Formarea de caracter – „si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri”

Aceasta inderdependenta este uluitoare. O astfel de cerere este o pledoarie pentru caracter! Este un alt fel de a zice: „Doamne, nu ne ierta chiar asa de repede. Fii preocupat de caracterul nostru mai intii. Vezi daca nu cumva iertarea ta pecetluieste ruina noastra. Avem nevoie nu numai de iertare, ci si de construirea unui edificiu launtric in care sa ne asemuim cu Tine.”

Daca vrei sa te auda Dumnezeu cind te rogi trebuie sa-L auzi si tu cind iti vorbeste. Rugaciunea nu este un substitut pentru actiune, pentru gindire, pentru veghere, pentru suferinta sau pentru darnicie; rugaciunea trebuie sa fie doar fondul pe care trebuie sa se desfasoare toate acestea.

S-a spus adeseori ca Reforma s-a nascut in camaruta de rugaciune a lui Luther. De fapt, orice reforma, colectiva sau individuala, trebuie sa inceapa mai intii in camaruta de rugaciune. Scopul adevarat al rugaciunii nu este sa-L schimbam pe Dumnezeu, ci sa ne schimbam pe noi insine.

Un tata trebuie sa zideasca caracterul copiilor sai. Dumnezeu, ca Tata desavirsit, ne sugereaza in rugaciunea model, limitele unei absolviri de vinovatie. Fapta vinovata nu poate fi iertata decit in masura in care intretinem preocuparea formarii unui caracter care marinimis emuleaza divina. Aceasta paradigma divina este subliniata de Domnul Isus si in pilda robului nemilostiv. Absolvit de o datorie de 10.000 de galbeni, neispravitul in caracter n-a vrut sa ierte aproapelui sau o datorie de o suta de lei (mat. 18:21-35). Consecinta a fost ca s-a declarat recurs si imparatul l-a aruncat pe cel nemilostiv in temnita „pe mina chinuitorilor, pina va plati tot ce datora.” „Tot asa va face si Tatal Meu cel ceresc, daca fiecare din voi nu iarta din toata inima pe fratele sau.”

Nicolae Iorga spunea ca: „O iertare acordata prea usor este uneori mama unei noi faradelegi.” Iosif di Egipt nu si-a afisat iartarea inaintea fratilor sai decit dupa ce i-a supus la celebrele sale teste: testul Repetarea acestei conditionari a iertarii are drept scop formarea unei deprinderi de a ierta in toti ucenicii Domnului Isus. Avind in vedere climatul de nedesavirsire generala si scaderile fiecaruia dintre noi, o astfel de atitudine este strict necesara fiecaruia dintre noi. Doar ea ne poate inlesni trairea in aceiasi familie sfinta si conlocuirea in aceiasi Casa a Domnului.

4. Protectie – „si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.”

Un copil se ascunde de primejdie in protectia tatalui sau. Aceasta exprimare, aprent insolemta si parca voitoare sa arunce vina pacatuirii asupra lui Dumnezeu, este o declaratie de inocenta limitata, constienta de fragilitatea si instabilitatea fapturii noastre. Privita in adincimea ei, afirmatia este o aluzie la circumstanta Edenica a ispitirii primare. Domnul Isus isi invata ucenicii sa nu repede insolenta independenta a protoparintilor, ci sa strige dupa ajutorul prezentei divine.

„Ci ne izbaveste de cel rau” este constientizarea zilnica a pozitiei noastre precare. Locuim inca in „teritoriul ostil” al pacatuirii posibile, dar nu neaparat probabile sau inevitabile. Dependenta noastra de Dumnezeu ne poate aduce independenta fata de atacurile diavolului. Alipirea noastra de pieptul tatalui ne poate scuti de atacurile aprige ale celui rau.

Ca sa-mi spulbere spaimele copilariei tata nu ma lua de mina si nu ma ducea sa-mi arate ca dupa fiecare copac nu este ascuns un lup. Era suficient sa ma ridice in brate si sa ma puna pe umerii lui lati. Niciunul din lupii temerilor mele nu ma puteau ajunge acolo!

5. Proiectie – „Caci a Ta este Imparatia, puterea si slava in veci. Amin!”

Rugaciunea este ceam mai intensa forma de eliberare a energiei vitale de care este capabil spiritul uman. In acest final al rugaciunii „Tatal nostru”, Domnul Isus ne invata sa proiectam toata energia noastra launtrica inspre perspectiva nemarginita a dimensiunilor lui Dumnezeu. Este un exercitiu uimitor prin care fiinta umana „sparge” gaoacea circumstantelor lumii cazute si patrunde dincolo de cojile marginirilor prezente in sfera atotputerniciei, gloriei si domniei divine.

Concluzie

Doua rugaciuni foarte cunoscute, doua lectii de sanatate pentru suflet! Atit de asemanatoare si totusi atit de diferite! Avem nevoie de amindoua si amindoua se completeaza una pe alta.
Psalmul 23 este pasul cel dintii, fara de care nu-l putem face pe al doilea: „Domnul este pastorul meu!”
Rugaciunea „Tatal nostru” este pasul al doilea care marcheaza sosirea noastra acasa si vietuirea in rindul copiilor lui Dumnezeu, Tatal nostru.

Ma duc uneori la spital sa asist la ultimele clipe dinaintea marii treceri „dincolo.” Cu unii dintre barbatii sau femeile pe care-i veghez nu se mai poate purta o conversatie. Am avut insa uneori surpiza sa-i vad tresarind cu o inseninare de reactie atunci cind, dintre toate textele Bibliei, am ales sa recit la capatiiul lor una din aceste extraordinare rugaciuni: Psalmul 23 sau „Tatal nostru.” Ele ramin treptele pe care sufletul nostru le urca ori de cite ori vrea sa se intoarca „acasa.”

Erezie: O noua evanghelie il schimba pe Fiul lui Dumnezeu in femeie

Un editor lanseaza o biblie in care il schimba pe Isus Cristos din barbat in femeie si il identifica cu numele Cristor Iudita din Nazaret.

Toate pasajele din aceasta biblie in care se face referire la Isus sunt schimbate folosindu-se numele Iudita, respectiv pronumele ea.

Diavolul mai incearca prin aceasta inselaciune sa castige cat mai multi de partea lui.

Doamne ai mila de cei care prin mintea lor ratacita au nascocit asa ceva.

db