Lipsa de vitalitate spirituala si cauzele ei

„Eu am venit ca oile Mele sa aibe viata si s-o aibe din belsug”. Ioan 10:10

Viata crestina este o viata de biruinta si de belsug spiritual. Dorinta Domnului Isus este ca noi toti „sa raminem in El si sa aducem multa roada” (Ioan 15:4-11). O permanenta insufletire pentru tot ceea ce este bun ar trebui sa ne stapineasca in toate zilele noastre (Filipeni 4:8). O activitate cu sens si cu impliniri personale ne este promisa si in Psalmul 1: „El este ca un pom sadit linga un izvor de ape, care isi da rodul la vremea lui si ale carui frunze nu se vestejesc; tot ce incepe duce la bun sfirsit” (Psalmi 1:3). Bogatia launtrica se rasfringe si in afara noastra producind o atmosfera de veselie, de optimism si de lauda adresate Numelui lui Dumnezeu: „Vorbiti intree voi cu psalmi, cu cintari de lauda si cu cintari duhovnicesti si cintati si aduceti din toata inima lauda Domnului” (Efeseni 5:19).

Adeseori insa, unii crestini trec prin perioade de „seceta spirituala”. Aceste sezoane de „uscaciune” vin pe neasteptate si ii cufunda pe cei credinciosi intr-o stare de apatie, de indiferenta si uneori, chiar de impotrivire fata de Dumnezeul mintuirii lor.

Care sa fie cauza acestor „crize spirituale”? Si ce trebuie sa faca un credincios ajuns intr-o astfel de „uscaciune spirituala”?

In studiul care urmeaza va propunem discutarea acestor intrebari si solutionarea lor in ascultare de Cuvintul Domnului.

Crizele spirituale pot fi prilejuri de crestere. Uneori, Dumnezeu insusi ne lasa sa trecem prin astfel de crize pentru a ne cunoaste pe noi insine si pentru a ne da seama ca „nimic bun nu locuieste in noi, adica in firea noastra paminteasca” (Romani 7:18).

Alteori Dumnezeu produce El insusi aceste crize pentru a ne desprinde de pacat si pentru a ne apropia si mai mult de El insusi. Chiar si atunci cind crizele spirituale sint produse de nevegherea sau de vinovatia noastra, Dumnezeu le poate folosi inspre un bine superior. Multi credinciosi din istorie au marturisit cum Dumnezeu a folosit chiar si caderile lor pentru adincirea pocaintei si pentru asezarea lor in situatii noi din care sa raspindeasca binecuvintarea. „Pe de alta parte stim, ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume spre binele celor ce sint chemati dupa planul Sau”. Aduceti-va aminte numai de „lepadarea lui Petru” despre care Domnul Isus a stiut mai dinainte, dar pe care nu a cautat s-o previna, ci a folosit-o spre desavirsirea interioara a apostolului. (Luca 22:31-34)

Atitudinea corecta intr-o situatie de criza spirituala. Este bine ca atunci cind se abate asupra noastra o stare de „uscaciune duhovniceasca”, noi sa stim sa ne refugiem in „harul Domnului” si sa cautam sa facem doua lucruri foarte importante:

a. Mai intii trebuie sa cautam sa identificam cauzele acestei stari de cadere. Se spune ca un diagnostic corect aduce mari sanse de vindecare in medicina. Si in viata duhovniceasca situatia se prezinta la fel. „Medicul bun” va sti sa ne arate unde se ascunde raul, daca vom sti sa stam de vorba cu El, intr-o atmosfera de studiu, de post si de rugaciune.

b. Apoi trebuie sa cautam sa inlaturam cit mai repede cauzele suferintelor noastre sufletesti. In tot acest proces accentul va trebui sa fie pus nu pe stradaniile noastre, oricit de mari ar fi ele, ci pe puterea si pe harul lui Dumnezeu, „caci de la El vine si vointa si infaptuirea” (Filipeni 2:13).

Cauze comune ale lipsei de vitalitate spirituala

A. Cauza: Pacatul.
Nimic nu ne desparte de Dumnezeu mai repede si mai catastrofal decit pacatul. „Nu, mina Domnului nu este prea scurta ca sa mintuiasca, nici urechea Lui prea tare ca sa auda, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despartire intre voi si Dumnezeul vostru; pacatele voastre v- ascun fata Lui si-L impiedica sa v-asculte”, spune profetul Isaia. (Isaia 59:1,2)

Un pacat poate fi o incalcare voita a poruncilor lui Dumnezeu (1 Ioan 3:4), o stare de impotrivire tacita fata de intentiile lui Dumnezeu cu viata noastra (bani, timp liber, servici, domiciliu, etc.), sau o sovaire vinovata in infaptuirea anumitor lucrari pe care Dumnezeu le asteapta de la noi. (Iacov 4:17)

Doua exemple ne stau imediat inainte cind ne gindim la pacatul care-l desparte pe om de bucuria prezentei lui Dumnezeu. Cel dintii este cazul lui Iona care a ajuns sa-si doreasca moartea, din cauza ca neascultarea lui l-a impins intr-o stare de deruta si de intunecime. (cititi in intregime cartea lui Iona) Cel de-al doilea este cazul imparatului David, care dupa ce a pacatuit cu Bat-|eba, a cazut intr-o stare de „uscaciune” si de „sfirseala launtrica”. In aceasta situatie, el scrie Psalmul 51: „Ai mila de mine Dumnezeule, in bunatatea Ta ! Dupa indurarea Ta cea mare, sterge faradelegile mele !… ” (Psalmi 51:1-12). Pacatul savirsit il facuse necurat inaintea Domnului si-i interzisese accesul la sursa bucuriei si-a binecuvintarilor: „Curateste-ma cu isop si voi fi curat, Spala-ma si voi fi mai alb decit zapada. Fa-ma sa aud veselie si bucurie si oasele pe care le-ai zdrobit Tu, se vor bucura”.

Cine traieste in pacat este taiat de la sursa de energie a cerului !!

Solutionarea problemei: Pocainta.
Slavit sa fie Dumnezeu, pentru ca El ne-a lasat deschisa calea pocaintei !! Cel ce a pacatuit poate si trebuie sa se „intoarca” la Dumnezeu, parasind cu desavirsire pacatul.

Imparatul David, de care am amintit, a trecut el insusi prin aceasta experienta. Ascultati-l cum o descrie in Psalmul 32: „Cita vreme am tacut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Caci ziua si noaptea mina Ta apasa asupra mea, mi se usca vlaga cum se usuca pamintul de seceta verii. Atunci Ti-am marturisit pacatul meu si nu mi-am ascuns faradelegea. Am zis: Imi voi marturisi Domnului faradelegile ! Si Tu ai iertat vina pacatului meu. … Ferice de cel cu faradelegea iertata si de cel cu pacatul acoperit ! Neprihanitilor, bucurati-va in Domnul si veseliti-va ! Scoateti strigate de bucurie, toti cei cu inima fara prihana.”

Dumnezeu ne disciplineaza din cauza pacatului, prin pedeapsa, dar si aceasta este spre binele nostru. Pedeapsa trebuie inteleasa ca un semn al iubirii si-al grijii pe care ne-o poarta Dumnezeu, ca Tata: „Fiule, nu dispretui pedeapsa Domnului si nu-ti pierde inima cindesti mustrat de El. Caci Domnul pedepseste pe cine-l iubeste si bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeste” (Evrei 12:5-11).

Uneori, nu este suficient sa indreptam pacatul prin pocainta. Mai este nevoie si sa indreptam paguba facuta. Cine a furat, trebuie sa dea inapoi, cine a jignit trebuie sa-si ceara iertare, etc. Pina nu sint respectate toate acestea, Dumnezeu ne poate refuza reintrarea in prerogativele vietii spirituale imbelsugate.

B. Cauza: O viata lipsita de idealuri.
Lipsa de idealuri este izvorul lipsei de sens. Nimeni nu trebuie sa se multumeasca cu „a trai pentru… a trai”. Purtam in noi energii creatoare, care se vor cheltuite. Uneori se intimpla cu noi asa cum se intimpla si in afaceri: Dumnezeu renunta sa mai investeasca in persoane Inerentabile”. „Apele statatoare prind miros urit”, spune un proverb din vechime. Un crestin fara idealuri este un peisaj trist, ca o corabie cu pinzele sfisiate. Vintul sufla degeaba, caci catargele sint rupte.

Exista astazi, atitia crestini care se invirtesc pe loc, incurcindu-se unii in altii. „Secerisul este copt”, dar cei chemati stau la umbra, ferindu-se de arsita zilei. Nu este de mirare ca Dumnezeu, retrage seva de viata din „mladite” care refuza sa „rodeasca”.

Solutia problemei: Stabilirea unor idealuri precise intr-o ordine stabila de prioritati.
1. Dumnezeu ne-a mintuit „pentru faptele bune pregatite mai dinainte pentru ca noi sa umblam in ele” (Efeseni 2:10). El vrea sa lucreze „in noi” si apoi „prin noi”. Ca madulare in trupul lui Hristos, noi sintem instrumentele lui Dumnezeu in lumea de astazi. Apostolul Pavel le scrie Filipenilor sa se lase „insufletiti” de lucrarile necesare imparatiei, iar pe Tit il sfatuieste sa spuna apasat ca „cei ce au crezut in Dumnezeu sa caute sa fie cei dintii in fapte bune” (Tit 3:8).

2. Retrasi intr-o atmosfera de rugaciune, trebuie sa ne formulam o strategie crestina a vietii, cu scopuri imediate si cu scopuri de lunga durata.

3. Cunoasterea aptitudinilor personale ne poate fi de mult folos, in restabilirea unor obiective viitoare. Dumnezeu ne-a dat anumiti „talanti” pe care ii vrea pusi in Inegot”. Aduceti-va aminte ca Pavel ii scria lui Timotei: Inu fi nepasator de darul care este in tine” (1 Timotei 4:14).

Daca nu stii ce trebuie sa faci, incepe prin a face ceea ce este nevoie. Du-te la unul dintre pastorii bisericii si intreaba-l ce este de facut in adunare. Roaga-l sa-ti dea o lucrare de care sa fi raspunzator. Vei vedea „din mers” unde iti este locul si care iti sint abilitatile. Obisnuieste-te sa tii un jurnal personal si o lista de rugaciune.

C. Cauza: Lipsa de hrana spirituala.
Cresterea spirituala se poate asemana perfect cu cresterea biologica. Un copil care nu maninca va ajunge un copil rahitic. Tot asa cum hrana materiala ne este necesara in fiecare zi, nici hrana spirituala nu trebuie sa lipseasca.

Cum sa ne hranim pentru suflet?
Hrana spirituala este un dar de la Dumnezeu care se coboara inspre noi in clipele de meditatie, de partasie si de rugaciune. Domnul Isus este „piinea venita din cer” ca sa aduca lumii viata. (Ioan 6:32-35) Tot ceea ce ne poate apropia de Domnul Isus este de dorit sa se petreaca in viata noastra. Citirea unei carti crestine, ascultarea unei predici bune, participarea la un servici de rugaciune, postul si slujirea impreuna cu sfintii, staruinta asupra paginilor Sfintelor Scripturi, sint tot atitea cai de „hranire spirituala”.

Solutia problemei: Disciplina vietii de credinta. Medicii de astazi au lansat un proverb: „Spune-mi ce maninci, ca sa- ti spun cine esti”. Noi il preluam si spunem ca sufletul trebuie hranit sistematic cu „hrana aleasa” pentru a fi in forma maxima. „Sa doriti laptele duhovnicesc si curat ca prin el sa cresteti…”, le spunea Petru credinciosilor, iar autorul epistolei catre evrei isi mustra cititorii pentru lipsa de hranire adecvata: „ati ajuns sa aveti nevoie de lapte , nu de hrana tare” (1 Petru 2:2; Evrei 5:12).

Lipsa de vitalitate din vietile multor credinciosi dovedeste o lipsa serioasa in felul in care ei se hranesc duhovniceste. Programatorii de computere au creat si ei un proverb: „Garbage in, garbage out”. Cu alte cuvinte: „Ce pui inauntru, aceea iese apoi afara.” Mintea si inima noastra functioneaza si ele dupa acelasi principiu. Cine se uita la lucrurile pacatoase ale lumii, cine se hraneste toata ziua mintal si afectiv cu „placerile de o clipa ale pacatului”, va sfirsi prin a trai lumeste si a-si duce sufletul intr-o stare de „lesin spiritual”. „Din dragoste pentru lumea de acum”, Dima l-a parasit pe apostolul Pavel si, daca nu s-a pocait, si-a ratat vesnicia. (2 Timotei 4:10) Un crestin adevarat trebuie sa-si disciplineze mintea si placerile. „Si orice gind il facem rob ascultarii de Hristos” (2 Corinteni 10:5).

Marile treziri spirituale au inceput totdeauna cu oameni care s-au intors la Biblie si la rugaciune. Daca simti ca esti „sleit de puteri” si „insetat” dupa o viata imbelsugata, asculta cum cheama Dumnezeu prin profetul Isaia: „Voi toti cei insetati veniti la ape, chiar si cel ce n-are bani. veniti si cumparati bucate,, veniti si cumparati vin si lapte, fara bani si fara plata. De ce cintariti argint pentru un lucru care nu hraneste? De ce va dati cistigul muncii pentru ceva care nu satura? Ascultati-ma dar si veti minca ce este bun si sufletul vostru se va desfata cu bucate gustoase” (Isaia 55:1,2).

D. Cauza: Singuratatea.
Poate parea paradoxal, dar in societatea „supra-aglomerata” de astazi, unii oameni traiesc singuri „ca in codru”. Pentru un crestin, o astfel de stare este inadmisibila. Ea nu se poate justifica in nici un mod, caci Hristos ne-a chemat la o viata de partasie cu ceilalti. Biserica este o „comuniune spirituala”, in care fiecare sintem madulare „unii altora”. Totusi, pe unii mindria, pe altii timiditatea si pe altii chiar pacatul ii face sa se izoleze de „trup” si sa incerce sa supravietuiasca singuri. Asa ceva nu se poate ! Dumnezeu nu poate sa binecuvinteze o asemenea stare. In cintarea „An de an” scrisa de fratele C. Ioanid sint urmatoarele cuvinte:

„Spic de spic se tin in vint,
cine-i singur cade frint”.

Aduceti-va aminte cit de singur s-a simtit Ilie si cum din cauza singuratatii si-a depresiunii nervoase a vrut mai bine sa moara decit sa traiasca. (1 Imparati 19:3,4,10) Singuratatea este deseori o metoda prin care Dumnezeu ne incearca, dar ea nu va fi niciodata un mediu permanent in care Dumnezeu vrea sa ne creasca. Mi se pare ca Blaga spunea ca: „Geniul se formeaza uneori in biblioteci, dar caracterul omului se formeaza intotdeauna in suvoiul vietii, printre lovituri si binecuvintari.”

Solutia problemei: Stabilirea unor relatii sanatoase cu ceilalti.
1. Incepe prin a multumi Domnului ca ti-a dat tot ceea ce trebuie pentru a putea fi de folos celorlalti. Recunoaste investitia facuta de Dumnezeu in tine si da-ti seama ca nu ti s-a dat degeaba ceea ce ai.

2. Masoara-te cu modestie si da-ti seama ca nu esti nici mai bun si nici mai rau decit altii. Daca ai fi mai bun, te-ai umple de mindrie, daca ai fi mai rau, te-ai ineca in invidie. Esti asa cum este toata lumea, cu puncte bune si puncte slabe.

3. Priveste in jur si identifica pe cei ce au aceleasi scopuri cu tine. Cauta apoi sa te apropii de ei. Incepe prin a aprecia ceea ce ei sint si ceea ce fac. Intinde o punte de simpatie pe care vei fi invitat apoi sa te apropii. Nimeni nu se poate imprieteni cu o „biserica”. Incepe prietenia ta cu o singura persoana. Restul va veni de la sine.

4. Cauta un grup restrins de partasie. Cantitatea nu inseamna intotdeauna calitate. Multi crestini au gasit mingiiere si imbarbatare in grupuri restrinse care se intilnesc periodic pentru partasie si studiu. Deschide si casa ta pentru gazduirea unor astfel de intilniri.

E. Cauza: O Biserica inchisa.
Daca am vorbit de singuratatea unor credinciosi, putem adauga la acest subiect si ceva despre singuratatea unor biserici. In mod normal, adunarea crestina trebuie sa fie larg deschisa inspre lume si activa din punct de vedere misionar. Din pacate, astazi multe adunari s-au transformat intr-un fel de „cluburi”, sau „societati selecte ale sfintilor”. Nu se poate sa fim in acelasi timp si impotriva scopului cu care ne-a lasat Dumnezeu pe pamint si in suvoiul binecuvintarilor divine. Dumnezeu nu rasplateste neascultarea. Duhul Sfint este intristat in biserici impietrite in forme si fara simpatie fata de sufletele care pier. Unele biserici sint mult mai preocupate sa-si adune membrii, decit sa raspindeasca Evanghelia. Dumnezeu a folosit in unele cazuri prigoana pentru a indrepta aceasta atitudine gresita.

Solutia problemei: Inceperea unei activitati de evanghelizare.
1. Hristos a fost numit „prietenul pacatosilor”.
2. El a venit pe pamint sa caute si sa mintuiasca „ce era pierdut”. Dupa inaltarea Sa la cer, El nu si-a schimbat planurile. (Ioan 12:32)
3. Nicaieri nu scrie: „Inchideti-va in biserici si rugati-va ca altii sa vina la voi”. Dimpotriva este scris: „Mergeti in toata lumea si vestiti Evanghelia” (Marcu 16:15).

F. Cauza: Lipsa de iertare.
Dumnezeu conditioneaza atitudinea Lui fata de noi, de atitudinea noastra fata de ceilalti. Multi din cei ce se afla intr-o stare de „seceta spirituala”, au ajuns acolo pentru ca au gresit fata de fratii lor din adunare. Vrind sa le faca altora rau, ei si-au facut rau lor insisi, caci Dumnezeu, a intors asupra capului lor, atitudinea pe care ei au avut-o fata de ceilalti. In Matei 6:14,15, Domnul Isus spune: „Daca iertati oamenilor greselile lor si Tatal vostru cel ceresc va va ierta greselile voastre. Dar daca nu iertati oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre”. Nimeni nu-l poate tine pe altul in robie fara sa fie el insusi rob. Acest lucru se vede si mai deslusit din pilda despre robul nemilostiv din Matei 18:21-35. Cel care n-a vrut sa ierte pe cel ce-i era dator, a ajuns el insusi sa fie dat pe „mina chinuitorilor”. Concluzia anuntata chiar de Domnul Isus este: „Tot asa va va face si Tatal Meu cel ceresc, daca fiecare din voi nu iarta din toata inima pe fratele sau” (Matei 18:35). Apostolul Iacov adauga la aceasta, urmatoarea instiintare: „Caci judecata va fi fara mila pentru cel ce n-a avut mila; dar mila biruieste judecata” (Iacov 2:13).

Solutia problemei: O inima gata sa ierte.
Cineva spunea foarte bine ca noi nu trebuie sa dam din iertarea noastra, caci firea paminteasca este neinduplecata si rea; noi trebuie sa dam din iertarea primita de la Domnul. De multe ori ajungem sa spunem ca si Petru: „Doamne, de cite ori sa iert pe fratele meu… ” (Matei 18:21), simtind in inima noastra ca am ajuns la capatul puterilor si ca nu mai avem puterea sa iertam. Intr-un fel este bine ca se intimpla asa, caci ajungem sa ne vedem limitele strimte ale „bunatatii firesti”. Pilda robului nemilostiv ne invata insa ca noi trebuie sa dam altora din iertarea care ni s-a daruit noua de catre Dumnezeu. Fiecare din noi este fericit ca a fost iertat de pacate si ca nu va mai ajunge sa fie judecat odata cu lumea. (1 Corinteni 11:32; Ioan 5:24) Aceeasi eliberare trebuie insa sa o aratam si celor care se fac vinovati fata de noi, altfel Dumnezeu va face sa cada asupra noastra procesul Lui nemilos de disciplinare: Inu judecati, ca sa nu fiti judecati. Caci cu ce judecata judecati, veti fi judecati; si cu ce masura masurati, vi se va masura” (Matei 7:1,2).

Nimic nu este mai folositor decit un cuget curat si o inima pornita sa acorde iertarea mai dinainte de a i se fi gresit cu ceva. Aceste doua caracteristici aduc pace in suflet si bucuria neingradita a cerului. Intr-adevar, Dumnezeu gaseste placere sa ierte. Pentru a ajunge la aceasta bucurie, a fost gata sa-L trimita in lumea noastra chiar pe Fiul Sau ca sa moara pe cruce. In chiar acel ceas de mare suferinta, Dumnezeu a simtit bucuria acordarii iertarii. Cit de dulci au trebuit sa fie pe buzele Domnului Isus cuvintele adresate tilharului pocait: „Adevarat iti spun ca astazi vei fi cu mine-n rai” (Luca 23:43). Autorul epistolei catre Evrei ne lamureste si mai bine acest lucru atunci cind scrie ca: „Pentru bucuria care-I era pusa inainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea… ” (Evrei 12:2). Iar Isaia, comentind crucea si rastignirea, spunea: „Va vedea rodul muncii sufletului Lui si se va inviora” (Isaia 53:11).

G. Cauza: Lipsa armoniei familiale.
Dumnezeu nu poate binecuvinta o familie dezordonata sau dezbinata impotriva ei insisi. Un text dintr-o poezie romineasca spunea ca: „Iubirea se cere pazita cu sabii de otel, si de ea si de el, la fel.” Multe din clipele noastre de „saracie duhovniceasca” si de lipsa de vitalitate sint datorate proastelor relatii din cadrul familiei. Apostolul Petru, cu experienta unui om casatorit, ii avertiza pe barbatii din biserica: „Sa se poarte cu intelepciune cu nevestele lor, dind cinste femeii, ca unui vas mai slab, ca unele care vor mosteni impreuna cu voi harul vietii, ca sa nu fie impiedecate rugaciunile voastre” (1 Petru 3:7). Pavel scrie: „Barbatilor, Iubiti-va nevestele si nu tineti necaz pe ele”. (Coloseni 3:18)

Lipsa de armonie familiala duce la lipsa armoniei cu Dumnezeu. Nicaieri nu se vede ce sintem noi mai bine decit in universul intim al familiei. Acolo cad toate mastile si tot acolo se manifesta toata masura caracterului nostru. Multi „slujitori” ai celorlalti in societate, sint adevarati „despoti” in casele lor. Multe femei „elegante” in societate, sint „delasatoare” si „fara nici un pic de farmec” fata de cei din familie. Dumnezeu nu poate fi indiferent fata de stari ca acestea. El este „creatorul” familiei umane si fiecare sintem raspunzatori inaintea Lui de felul in care ne indeplinim indatoririle. Cei din Vechiul Testament cunosteau foarte bine lucrul acesta. Unii dintre ei au fost instiintati sa-si puna in rinduiala casa, caci trebuie sa se infatiseze inaintea Creatorului. Iata ce scrie in 2 Imparati 20:1: „In vremea aceea Ezechia a fost bolnav pe moarte. Proorocul Isaia, fiul lui Amot, a venit la el si i-a zis: Asa vorbeste Domnul: Rinduieste ce ai de rinduit casei tale, caci vei muri si nu vei mai trai.” Acelasi text suna putin mai diferit in cartea lui Isaia: „Asa vorbeste Domnul: Pune-ti in rinduiala casa, caci vei muri si nu vei mai trai” (Isaia 38:1). Aceeasi expresie (si-a pus casa in rinduiala) o gasim si in cazul lui Ahitofel. (2 Samuel 17:23)

Apostolul Pavel este de parere ca: „Daca nu poarta cineva grija de ai lui si mai ales de cei din casa lui, s-a lepadat de credinta si este mai rau decit un necredincios” (1 Timotei 5:8).

Ginditi-va un pic numai la expresia folosita de Petru „ca sa nu fie impiedecate rugaciunile voastre” (1 Petru 3:7). Ce poate fi mai trist si mai sarac decit un om ale carui rugaciuni nu sint ascultate? Rugaciunea este un fel de respiratie a sufletului si daca ea nu functioneaza asa cum trebuie, oare de ce ne mai miram ca uneori ne pierdem „suflul”?

Solutia problemei: Reparatiile necesare si o grija deosebita pentru familie.
Dupa noi insine, primul lucru de care vom da socoteala inaintea lui Dumnezeu sint cei din familia noastra. Cine incearca sa fie o binecuvintare pentru altii in acelasi timp in care este o „pacoste” pentru propria-i familie, se inseala singur si nu va ajunge bine.

Trebuie sa citim inca o data textele din Noul Testament consacrate familiei si sa cautam sa ne „punem casa in rinduiala”. Cind ne vom apuca sa facem aceasta, vom observa ca textele despre viata familiala sint relativ putine la numar si restrinse ca intindere. De ce oare?

Iata de ce: Familia a fost un subiect pe care Dumnezeu l-a tratat in amanuntime inca din Vechiul Testament si intre timp Dumnezeu nu |i-a schimbat parerea. Chiar unele texte din Noul Testament sint de fapt reluari ale unor principii enuntate in timpul in care Domnul isi facea cunoscuta voia Evreilor. (De exemplu: Efeseni 6:2,3)

Astazi exista o goana dupa carti de educatie familiala. Multi autori au facut averi frumoase exploatind aceasta sete de cunoastere. Parerea noastra este ca noi avem o problema nu cu ceea ce nu stim, ci cu ceea ce stim deja foarte bine, dar zabovim sa punem in practica. Goana dupa carti „de specialitate” este uneori doar „o scuza” a aminarilor vinovate si o incercare zadarnica de „linistire” a constiintei. Pentru indreptarea situatiei se cere sa trecem prin pocainta si prin lepadare de sine. Cine se preocupa mai mult de bunastarea celorlalti, incercind sa fie o binecuvintare pentru fiecare, n-are nevoie nici de carti si nici de „principii”. Dragostea gaseste intotdeauna cai, lipsa ei se manifesta intotdeauna prin scuze.

Adeseori se uita ca Insasi Domnul Isus a fost membru al unei familii ca toate familiile. Cind vrea sa invete ceva de la El si in domeniul acesta, va ajunge sa vada grija cu care Mintuitorul Si-a incredintat mama lui Ioan, cind stia ca moare si deasemenea grija cu care i-a recuperat pentru credinta si pentru vesnicie pe ceilalti frati ai Sai (Fapte 1:14; 1 Corinteni 9:5 si mai ales 1 Corinteni 15:7, unde Pavel ne spune ca Domnul i s-a aratat in mod deosebit lui Iacov, cel mai virstnic dintre fratii Sai, cel care a devenit mai apoi un stilp in biserica si care ne-a lasat si o epistola).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *