Fii cinstit intotdeauna

Cu ani in urma un tata care si-a pierdut sotia traia intr-o mahala saracacioasa de la marginea unui oras mare. Cu el locuia fiul lor micut, ramas orfan de mama si pe care lumea il striga ” Pistruiatul”.
In fiecare zi, acest om incerca sa-si faca datoria si de mama si de tata, si sa zideasca in inimioara lui o credinta in lucrurile care raman pentru vesnicie.
Cei doi locuiau intr-un loc foarte stramt; bietul baiat n-avea nici un centimetru de iarba sau vreun copac la umbra caruia sa se poata juca afara.
De obicei, „Pistruiatul” era obligat sa stea in casa si sa se amuze singur in timp ce tatal sau era plecat sa gaseasca cate ceva de lucru. Intr-o zi insa, tatal sau il lua cu el la lucru. Trecand pe langa o casa frumoasa cu gard viu si tufe frumoase cu flori, cu iarba verde frumos taiata, baiatul incerca sa se smulga din mana tatalui.
„Ce-i cu tine, fiule? Ce s-a intamplat?”
„Vreau sa ma duc acolo pe iarba si sa ma joc pana vii tu inapoi de la lucru” – zise baiatul.
„Dar n-ai voie! Oamenii aceia nu-ti vor da voie pentru ca acolo e curtea lor si ei o pastreaza frumoasa si curata, nu-i asa?” – ii explica tata baiatului.
Pistruiatul suspina si mergand mai departe isi tot intorcea capul spre casa frumoasa cu iarba verde si flori frumoase. Bietul Tata simti destul de bine lipsa copilului de aceste binecuvantari temporale dupa care tanjea.
La intoarcere spre casa lor amarata si saracacioasa, Pistruiatul il intreba pe Tata:
„Taticule, de ce n-am putea sa avem si noi ceva iarba, copaci si flori acolo unde Ionica, Matei si eu ne jucam uneori ? ”
Tatal Pistruiatului era un om care citea cu credinciosie din Sfanta Scriptura. Se aseza in scaunul lui si-i povesti baiatului despre lucrurile frumoase de care se vor bucura ei in lumea cea noua de dincolo, daca va fi baiat bun si cuminte. Descriindu-i casa aceea frumoasa si vesnica, zise baiatului:
„Asculta Sandu, cand vom ajunge acolo, in tara aceea frumoasa, acolo vom avea o casa minunata cu tot felul de flori si copaci, si cu multa iarba verde de care tu sa te bucuri. ”
„Vor fi si pasarele care canta , in copacii nostri ? Imi va da voie Domnul Isus sa am un catelus mititel cu care sa ma joc ? – intreba Sandu. ” Voi putea avea si un ponei?”
” Sigur ” – zise Tata. „Sunt sigur ca Domnul Isus iti va da toate lucrurile pe care le doresti pentru a fi complet fericit. Poate ca vei avea si un ponei si un leagan intr-un copac.”
Pistruiatul nu obosea niciodata sa-l asculte pe Tata vorbind despre aceste lucruri cu privire la locul si casa aceea frumoasa din lumea de dincolo.
Intr-o seara, Tata s-a intors foarte tarziu acasa. Lucrase mult si din greu. Avusese o zi tare grea si lunga. Cu toate acestea, micutul Pistruiat sari in bratele Tatalui si-l ruga fierbinte:
” Te rog Taticule sa-mi mai spui poveste frumoasa despre cer. Cand vom ajunge acolo si cat ne-ar costa ca sa mergem acolo? Eu pot sa ma duc sa vand ziare si sa fac bani repede de drum. Imi dai voie Taticule ? ”
Si asa urmau intrebarile una dupa alta si strangandu-si fiul mai aproape de inima, incepu a-i povesti :
” Nu, fiul meu, esti inca prea mic ca sa poti vinde ziare. Ma vei putea ajuta pe mine mai tarziu, dar nu acum. Daca vei fi baiat bun si intotdeauna cinstit si drept, atunci vei putea merge intr-o zi acolo, la casa aceea frumoasa fara sa platesti drumul.”
Sandu asculta cu mare atentie in timp ce alte intrebari ii mai rasareau in inima lui plina de asteptari. Tatal sau accentua mereu ca numai traind o viata curata si cinstita va putea sa ajunga la casa aceea frumoasa din cer. Baiatul era foarte impresionat de ceea ce Tatal ii povestea cu privire la casa aceea.
Intr-o seara, Tatal veni foarte, foarte obosit acasa. Era asa de obosit ca nici nu mai avu putere sa manance. Se aseza pe pat si ofta adanc.
” Ce-i cu tine Taticule, nu te simti bine ? Lasa-ma sa-ti frec picioarele, stiu ca esti foarte obosit ” – zise Pistruiatul incercand sa-i frece picioarele obosite si pline de durere ale Tatalui. Apoi, se aseza langa el si adormi dus.
Tata insa era bolnav. A doua zi i-a zis baiatului sa cheme vecina de-alaturi. Cand aceasta veni, Tata ii zise:
” Sunt putin ingrijorat cu privire la baiatul meu. Daca cumva se intampla ceva cu mine, ai sa ai grija si de baiatul meu ? E copil bun si in cateva luni, dupa ce va mai creste putin, te va putea ajuta si el la ceva. Spune-mi, te rog, vei avea grija de el si vei face asta pentru mine ?”
Vecina nu-i promise nimic pentru ca era si ea foarte saraca.
Febra se ridica repede. Tata mai stranse odata baiatul mai aproape de inima sa, si-I
zise:
” Dragul Tatii, s-ar putea sa te parasesc, dar Dumnezeu va fi intotdeauna cu tine. El se va ingriji de tine daca vei sta de vorba cu El in rugaciune si daca vei fi intotdeauna cinstit. Sa nu iei niciodata ceva care nu-i al tau. Si-apoi, intr-o zi, tu si mama, si eu, ne vom intalni in casa aceea frumoasa despre care ti-am vorbit.”
Cu aceste cuvinte tata a adormit. Inspre dimineata a-nceput sa delireze din cauza temperaturii iar patru zile mai tarziu lumea Pistruiatului se intunecase parca, iar mica lor casuta era si mai goala, dar era casuta lui, si-ar fi vrut sa ramana acolo sa traiasca singur. Dar nu s-a putut ca el sa ramana acolo. Cateva zile mai tarziu, pentru ca baiatul n-avea cu ce sa plateasca chiria, stapanii casei l-au scos in drum cu cele cateva lucruri pe care le mai avea. Pistruiatul nu se putea gandi decat la un singur lucru: sa gaseasca undeva un colt la care sa poata vanda ziare. In cele din urma, gasi un loc intre doua cladiri. Isi puse acolo lucrusoarele lui si se duse sa-l caute baietii cu ziare. Dadu cu ochii de unul din ei si-l intreba unde trebuie sa se duca si ce trebuie sa faca ca sa vanda si el ziare. Dupa ce capata si el o gramada de ziare, se duse la locul lui si incepu a striga:
” Ziare ! Cumparati ziare, va rog frumos ! ”
Zilele erau lungi si Pistruiatul se simtea foarte singur desi putea acum sa castige suficient pentru mancare.
Dar intr-o zi, un catelus mic se smiorcai pe langa el. Era flamand si fara stapan. Pistruiatul vorbi cu el si-i dadu chiar o bucatica de painea uscata din buzunarul sau. Acesta se gudura pe langa baiat si se aseza jos la picioarele noului sau prieten. Baiatului i-a placut tare mult gestul acesta.
Cand seara veni, Pistruiatul se indrepta spre locul unde-si pusese lucrusoarele lui numind locul acela ” casa ” lui. Catelusul se lua dupa el si se ghemui langa el in culcusul pe care si l-a facut singur – Pistruiatul. Cei doi devenira foarte buni prieteni. Dormeau impreuna si peste tot erau vazuti impreuna zi de zi. Pistruiatul impartea cu el tot putinul pe care-l avea de mancare, iar catelul ii tinea de caldura noaptea.
Intr-o zi, pe cand Pistruiatul statea la locul lui si vindea ziare, o doamna bine imbracata scapa din mana poseta si se urca in masina ei eleganta si stralucitoare luand-o din loc. Pistruiatul ridica poseta, se uita in ea si vazu o gramada de dolari stralucind. Sa fi luat cativa din ei ?
” Oh, Nu ! ” – isi zise lui insusi. ” Nu sunt ai mei. Voi fugi dupa masina. Poate ca va opri la Stopul de la capatul strazii.
Si Pistruiatul o lua la fuga cat il tinu picioarele cu cainele la calcaiele lui. Baiatul ajunse masina din urma si flutura poseta doamnei in aer.
” Oh, multumesc frumos ! ” – zise femeia si-i dadu un bacsis.
Doamna era foarte placut impresionata de cinstea baiatului care-i aduse poseta cu tot ce era in ea si se gandi sa faca ceva mai mult pentru el. Dupa ce s-a gandit destul timp, femeia s-a hotarat sa-l adopte pe Sandu, daca s-ar fi putut. Asa ca a-nceput sa caute care sunt formele de adoptare si ce trebuia sa faca.
Dupa cateva saptamani, Doamna conduse din nou masina pana la coltul in care statea baietelul – vanzatorul de ziare – murdar ,cu pistrui pe fata si trist. Il chema la masina sa cumpere niste ziare. Baiatul avea cam o duzina ( 12 ) de ziare sub brat. Doamna le cumpara pe toate, ceea ce surprinse foarte mult pe baietel.
” Hai, urca-te in masina sa te plimb un pic cu ea. Si-asa nu mai ai ziare de vandut” – zise Doamna.
Pistruiatul se gandi un pic, apoi se uita la hainele ei frumoase si la masina ei minunata.
” Multumesc Doamna, dar eu nu sunt decat un vanzator de ziare; n-am haine frumoase si pe langa toate astea mai am si un partener mic. L-am numit Muscatura, iar pe mine Imbucatura. Si asa noi doi ne potrivim si reusim sa supravietuim ” – zise baiatul zambind. ” El merge cu mine oriunde merg si eu pentru ca este singurul meu prieten „.
” Ma bucur ca ai un prieten. Lasa-l si pe Muscatura sa intre in masina.”
Amandoi, urcara in masina si se asezara pe bancheta din spate. Masina porni si in curand iesira de pe strazile aglomerate ale orasului indreptandu-se spre un cartier mai marginas al orasului cu cladiri frumoase si spatii verzi. Pistruiatul se gandi ce bine-ar fi daca ar fi trait tatal sau, sa vada si el aceste strazi frumoase. Deodata, masina o lua pe un deal si cand ajunse in varful lui, masina intra pe o carare frumoasa cu multa iarba verde in jur. Apropiindu-se de-o casa, Pistruiatul zari un leagan agatat intr-un copac iar langa copac statea un ponei Shetland, asa cum visase el sa aiba o data.
Masina se opri si Doamna deschise usa.
” Coboara fiule si bucura-te ! Aceasta este casa ta de azi inainte. Poneiul acela este al tau, iar Muscatura poate sa stea si el aici ” – zise Doamna.
Pistruiatul se uita de jur imprejur cu emotie si cu bucurie, apoi lua mana Doamnei si uitandu-se in ochii ei o intreba:
” Aici este raiul ? Daca aici este raiul te rog sa ma duci la taticul meu „.
Raspunzand intrebarii baiatului, ochii Doamnei se umplura de lacrimi:
” Voi face tot ce pot ca locul acesta sa arate cu un mic rai pentru tine, pana va veni Domnul Isus sa ne ia pe toti in raiul Sau cel mare. Nadajduiesc ca atunci cand vom intra cu totii in locul acela minunat, tu il vei vedea din nou pe mama si pe tatal tau. Si Domnul Isus va fi acolo. Ce frumos va fi , nu-i asa ?
” Da, dar taticul meu mi-a zis ca raiul este un loc frumos exact ca acesta… si ca… ca …. Aici este exact asa cum imi povestea el. Te rog, spune-mi, nu-i aici raiul ? – continua Pistruiatul.
Doamna aceasta buna, duse baiatul in casa, il spala si il imbraca cu haine noi si curate. Apoi i-a zis:
” Dragul meu si fiul meu, de azi inainte nu va mai trebui sa te duci sa vinzi ziare. Eu te voi adopta si vei deveni baiatul meu” – zise Doamna.
” Dumneavoastra vorbiti exact ca taticul meu. De unde ati stiut ca eu ma rugam pentru o casa ? Eram foarte singuratic dupa moartea taticului meu” – zise Pistruiatul.
” Vrei sa-ti spun de unde stiu ? ” – intreba ea.
Baiatul se uita la ea cumva surprins in timp ce asculta pe noua lui Mama citind:
” Ochii Domnului sunt peste cei fara prihana, si urechile Lui iau aminte la strigatele lor.” Ps. 34: 15 ” Cand striga cel fara prihana Domnul aude, si-I scapa din toate necazurile lor.”
” Dumnezeu a auzit strigatul tau; si pentru ca ai fost cinstit, eu am fost impresionata sa te iau acasa la mine si sa te fac baiatul meu.”
Dumnezeu a ascultat rugaciunea fierbinte a lui Sandu si i-a raspuns mutandu-l intr-o casa frumoasa cu o femeie buna.

Fii multumit!

FII MULTUMIT!

Povestea noastra se refera din nou la aceasta trasatura de caracter care se numeste virtute. Ce inseamna sa fii un om virtuos sau un om de-o inalta virtute.
Andrei era un baiat sarac, dintr-o familie saraca de fermieri. Si desi lucra din greu ca sa-si ajute tatal la treburi, el totdeauna fluiera sau canta.
Hainele lui erau vechi si tare peticite. Nici jucarii n-avea cu care sa se joace, asa cum aveau alti copii. Insa, lui Andrei nu-i pasa de saracia lui pentru ca avea parinti care-l iubeau foarte mult.
Intr-o zi, pe cand Andrei lucra pe camp, vazu deodata un nor mare de praf. O pereche de cai o luase la goana cu tot cu sareta si nu se mai putea opri. Vazand-o ca se apropie, Andrei isi dadu imediat seama ca trebuie sa faca ceva ca sa opreasca caii inainte de a se izbi in bara unui pod din apropiere lovindu-se, si distrugand caruta facand-o bucatele.
Baietelul sari peste gard si se propti cu picioarele prinzand primul cal care se apropie, de hamuri. Se agata de hamuri cu toata puterea lui si nu-i mai dadu drumul. Era un mare curaj ceea ce facu-se el. Daca n-ar fi reusit sa se prinda de hamuri, ar fi fost aruncat sub copitele cailor si zdrobit pana la moarte. Sub greutatea lui, care se balansa de hamuri, caii s-au oprit.
Nu mult dupa aceea, sosi si proprietarul cailor. Cand vazu ce facuse Andrei, i-a zis:
– ” Esti un baiat foarte curajos. Cum as putea sa-ti rasplatesc fapta ta ?
Andrei zambi frumos si-i raspunse:
– ” Domnule, eu n-am oprit caii ca dumneata sa ma platesti! M-am gandit la bara aceea de la pod pe care ar fi rupt-o caii si s-ar fi lovit, iar caruta ar fi fost stricata.”
Observand hainele lui Andrei foarte vechi , domnul cu caii zise:
– ” Vrei sa-mi spui ca nu-mi dai voie sa-ti dau niste bani ca sa-ti cumperi niste haine mai bune ? ”
– ” Domnule, eu am o pereche de pantofi mai buni acasa si un costum de haine mai bun – pentru Duminica. Aceste haine sunt bune inca pentru lucru..”
– ” Dar vei avea nevoie atunci de ceva carti pentru la scoala, la toamna!
i-a zis din nou domnul acela.
– ” Nu, nu cred, multumesc ! Cineva mi-a dat niste carti mai vechi iar Mama mi-a lipit foile care cadeau si cred ca le voi putea folosi pe-acelea ” – zise Andrei.
– ” Atunci, nu ti-ar placea sa ai o paleta de tenis si cateva mingi ?”
– ” Nu cred ca mi-ar trebui de vreme ce mi-am facut o minge din ceva lana pe care mi-a dat-o Mama pentru ca era prea incalcita si veche. Iar paleta mi-am facut-o tot eu dintr-o bucata de placaj.”
Domnul acesta, isi puse mana pe umarul lui Andrei si zise:
– ” Baiatul meu, acum inteleg de ce mi-ai zambit asa de frumos cand am venit; tu ai invatat un secret pe care multi nu-l stiu inca – secretul de a fi multumit cu ce ai. Imi dai voie sa-ti spun ” Baiatul Multumit ? ”
Si cu aceste cuvinte domnul acela pleca cu sareta si caii in drumul sau.
Cateva zile mai tarziu, o cutie mare veni la posta in sat cu numele si adresa lui Andrei pe ea. Domnul de la posta trimise vorba prin cineva la ferma si tatal lui Andrei veni sa ridice cutia.
Cand Andrei desfacu cutia, gasi o felicitate pe care scria cu litere mari:
” Baiatului Multumit de la un Prieten Dator, cu multumire !
Andrei stia ca aceasta cutie venea de la domnul acela a carui cai ii oprise. In cutie era un costum nou de haine, o salopeta, sosete, o caciula calduroasa si manusi, plus o paleta cu mingi de tenis. Cand lua haina sa vada cum ii vine, gasi in buzunar si o hartie de cinci dolari.
Ce bucuros era Andrei ! Si mergand din nou la camp pentru a-si continua treaba, canta si fluiera mai plin de bucurie ca niciodata.
Si totusi, asta n-a fost totul. De Craciun, o bicicleta frumoasa ii fusese trimisa de noul sau prieten.
Cred ca o sa ma credeti cand va spun ca acest baiat era cel mai fericit baiat din tara lui.
Iata copii, ce inseamna virtute : sa stii sa faci un bine fara sa te astepti la vreo rasplata.

Isus e Domnul!!

Isus e Domnul!!
Nu sunt abonat la revista „Time”. Nu o cumpar de la chioschiuri. Ma-m dumirit mai demult ca, asemena altor mari publicatii, a incaput si ea pe mina unor „intelectuali” atei care propaga hedonismul luciferic (sa ne distram de minune in absenta lui Dumnezeu) si urmareste scoaterea crestinismului din constientul societatii contemporane.

L-am luat insa alaltaieri si l-am strins cu putere aproape de inima. Ba, de ce sa n-o spun, … i-am sarutat coperta (in ciuda faptului ca sunt un iconoclast).

Titlul numarului era asezat pe o poza cit toata pagina a lui Isus Christos (imaginat de unul din pictorii celebri). Iata cuvintele din limba engleza: „Jesus at 2.000” sau, „Isus la virsta de 2.000 de ani.”

De unde atita emotie? Ce mi-a provocat o rupere a plictisului publicistic si o dezlantuire a izvorului lacrimilor?

Pentru cei care nu stiti, inca de acum un an, revista „Time” a pornit un sondaj international pentru desemnarea „celui mai important om al mileniului”. Votarea s-a facut prin posta, prin telefon sau prin Internet. Ca sa nu scape din mina rezultatele, editorii au lansat si o lista de personalitati cu o nominalizare posibila. Revista ne indemna sa selectionam numele celui care a influentat cel mai mult, in bine sau rau, dezvoltarea societatii din ultimul mileniu. Remarcat prin absenta, era tocmai persoana numarul unu a crestinilor: Isus Christos.

Cind am citit prima dat despre aceasta ancheta sociala, n-am bagat de seama provocarea. S-a gasit insa un frate crestin care ne-a trimis multora un mesaj de avertizare si ne-a propus sa-L nominalizam, peste capul organizatorilor pe Isus Christos. Mesajele au inceput sa curga din toate colturile lumii. Prin luna August, editorii de la Time au cautat un subterfugiu facil, scriind viclean ca in crezul crestin, Isus din Nazaret nu a fost om, ci Dumnezeu, asa ca iese din cursa. Mesajele au continuat insa puhoi. Revista „Time” a fost inundata de voturi. Distanta dintre voturile acordate celui din Nazaret si celor nascuti pe alte meleaguri a fost coplesitoare.

„Si glasul multimii a biruit” … De data aceasta insa, Pilatul contemporan atrebuit sa-i de-a drumul Domnului Isus in prima pagina a revistei! Va mai mirati ca m-au podidit lacrimile!

Iata cum suna „introducerea” la articolul de fond:

Jesus Of Nazareth

THEN AND NOW A great novelist and biblical scholar examines what faith and historical research tell us after 2,000 years and emerges with his own apocryphal Gospel

BY REYNOLDS PRICE

The memory of any stretch of years eventually resolves to a list of names, and one of the useful ways of recalling the past two millenniums is by listing the people who acquired great power. Muhammad, Catherine the Great, Marx, Gandhi, Hitler, Roosevelt, Stalin and Mao come quickly to mind. There’s no question that each of those figures changed the lives of millions and evoked responses from worship through hatred.

It would require much exotic calculation, however, to deny that the single most powerful figure–not merely in these two millenniums but in all human history–has been Jesus of Nazareth. Not only is the prevalent system of denoting the years based on an erroneous 6th century calculation of the date of his birth, but a serious argument can be made that no one else’s life has proved remotely as powerful and enduring as that of Jesus. It’s an astonishing conclusion in light of the fact that Jesus was a man who lived a short life in a rural backwater of the Roman Empire, who died in agony as a convicted criminal.

(Time, RELIGION DECEMBER 6, 1999 VOL. 154 NO. 23 )

Aleluia!

Duminica am fost bolnav. Gripa m-a apucat de gitlej si mi-a furat vocea. M-am dus tutusi la Biserica ca sa publc aceasta intimplare extraordinara!

A fost ultima Cina a Domnului din anul 1999. N-am putut sta acasa singur. M-am dus la amvon cu revista in mina si i-am sarutat coperta in fata tuturor. Din sala au pornit aplauzele.

„Isus Christos e Domnul!” „In veci amin!”

De ce ne-a afectat asa de mult viata Celui nascut acum 2.000 de ani in ieslea Betleemului? Iata ce am spus adunarii:

Isus a facut trei lucrari unice: intruparea, botezul si rastignirea.

1. A luat chip asemenea oamenilor. A luat chip de rob si s-a facut asemenea oamenilor. Dimensiunile Lui de Creator a toate au fost reduse vremelnic pentru limitarea la intruparea intr-o celula umana si apoi intr-un trup plapind de prunc.

2. A luat asupra Sa pacatele oamenilor. La Iordan, Ioan a inteles enormitatea situatiei. Isus era fara pacat. N-avea trebuinta de botezul pocaintei. De aici si reactia lui: „Doamne, eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine” (cu alte cuvinte: „Doamne pacatosul sunt eu, Ioan botezatorul! Nu Tu!).

„Lasa-Ma Ioan ca asa se cade sa implinim…” Botezul este un act public. In loc sa astearna declaratia pe hirtia efemera de pergament, sortita putrezirii sau ratacirii prin arhivele lumii, Isus a preferat o declaratie publica: in fata martorilor vazuti si nevazuti. Prin botez, El a facut inversul declaratiei noastre de la botez. Noi ne declaram vinovatia si marturisim necesitatea spalarii. El, prin botez, a luat asupra Sa vinovatia noastra a tuturor; S-a facut una cu noi in caderea noastra vinovata.

3. A luat asupra Sa pedeapsa care se cuvenea oamenilor. „Pedeapsa care ne da pacea a cazut peste El si prin ranile Lui suntem tamaduiti”. Unul singur a trebuit sa moara pentru ca Dumnezeu sa poata ramine drept si totusi sa socoteasca drept pe cel nedrept (Rom. 3). Isus a ispasit pedeapsa in locul nostru.

Iata trei lucruri pe care nu le putem spune despre nici o alta personalitate a istoriei. Toti ceilalti s-au nascut mici si au devenit mari, Isus s-a limitat pe Sine ca sa poata intra in istorie. Ceilalti au murit cu constiinta impovarata. El singur a trait fara pacat, dar s-a ivit ca sa curete constiintele tururor si sa satisfaca constiinta cosmica: a murit in locul nostru.

Stiu, imi veti zice ca am uitat al patrulea eveniment al vietii Lui prin care este unic, actul prin care primele trei isi primesc valoarea plenara: invierea din cea de a treia zi dupa moarte. Iata ceva ce n-a mai facut, cu adevarat, nimeni. Ceilalti au ramas neputinciosi sub cripta mormintului, El a dat-o la o parte biruitor asupra mortii si S-a inaltat la dreapta Tatalui.

Care este semnificatia invierii Lui?

Este inainte de toate o intreita invitatie. O oferta care explica intruparea, botezul si crucificarea Lui.

Inviind, a spus celor redusi la dimensiunile firii pamintesti: „Va puteti depasi conditia actuala! Primindu-ma pe Mine, veti deveni fii ai Celui preainalt, copii ai Dumnezeului celui viu si adevarat!

Inviint, a spus celor apasati de greutatea unei constiinte patate, exista spalare pentru vinovatia voastra! Isus a fost singurul om care a trait vreodata fara pacat. Existenta Lui nu ne copleseste insa, ci ne elibereaza! Inviind, a spus celor ce se indrepata ireconciliabil spre moarte: „Exista un mai departe! Nu este o strada infundata. Si mormintele voastre vor fi goale intr-o zi.”

Inviind, a spus celor vinovati: „Daca credeti in Mine, nu veti veni la judecata, ci ati trecut din moarte la viata!”

Slava Domnului pentru marea Sa biruinta! Acea de atunci si cea de astazi din revista „Time”!

Ingenuncheat inaintea mortii, tinindu-si maruntaiele injunghiate in miini, unul din cezarii romani care au cautat sa stearga crestinismul de pe fata pamintului a mai apucat sa zica obsesiv: „Vincis Galileae!” (M-ai invins, Galileianule!). Gestul resenmat al revistei „Time”, aparenta ei capitulare in fata multimii de contribuabili la sondajul sus amintit este si el o simetrie istorica, prevestin clipa in care „orice genunchi se va pleca si orice limba va marturisi in fata lui Dumnezeu Tatal ca : Isus este Domnul!”

Slava lui Dumnezeu pentru multimea ostirii de crestini care-si duc lupta pina la capat si, asemenea cetatii asezate pe un munte si asemenea sarii care nu si-a pierdut inca gustul, tin proaspata inaintea lumii vestea ca: Isus este in continuare contemporanul nostru inevitabil, cea mai formidabila forta energetica a societatii, izvorul care a scos istoria din matca ei milenara si care vrea sa-i intoarca pe oamenii creati la Creatorul lor cu inima de Tata.

Daniel Branzai

Talentul Ralucai

Raluca era o fetita prin clasa a doua sau a treia. Intr-o zi, veni fugind de la scoala, intra in sala de mese si se arunca pe un fotoliu dinspre bucatarie aproape strigand:
– ” Mama ! Trebuie sa fac cumva ceva bani !”
– ” Draga mea ! ” – exclama mama. ” Ce s-a intamplat cu tine copila ? ”
– ” Da ! Mama ! Trebuie ! „, continua Raluca. ” Este ceva foarte important si trebuie sa fac numai decat ceva ca sa castig bani multi si cat mai repede! ”
Mama se uita la ea cu mai multa atentie si seriozitate.
– ” Dar pentru ce ? ”
-” Ei bine „, zise Raluca. ” Domnul invatator Panzaru, care este si noul nostru Director, ne-a spus azi dimineata la scoala, ca daca nu adunam doua milioane cinci sute de mii de lei in doua saptamani, fratele Andriciuc va trebui sa se intoarca imediat inapoi din India unde este misionar impreuna cu familia sa. Si, oamenii aceea nu vor mai putea sa auda despre Domnul Isus niciodata, murind in pacatele lor mergand cu totii in iad.”
– ” Oh, Raluca, dar noi i-am trimis ceva acum nu de mult !”- a zis mama.
– ” Stiu, mamico, dar tocmai asta e problema ! „, a zis Raluca. ” Domnul Panzaru ne-a spus ca toti din biserica au crezut ca au adunat bani indeajuns ca sa-i tina acolo, dar colecta luata n-a ajuns ! Apoi, s-a intamplat ceva ca Bordul de Misiune nu mai poate face nimic; si daca nu se aduna acesti bani in doua saptamani, familia fratelui Andriciuc se va intoarce!”
– ” In cazul acesta, problema este foarte serioasa!”, a zis mama Ralucai. ” Dar, draga Raluca, noi n-avem cum sa adunam doua milioane cinci sute de lei in numai doua saptamani.”
– ” Oh, nu ! mamico ! Nu numai noi, ci fiecare clasa din scoala a fost de acord sa stranga cate doua sute cincizeci de mii de lei, asa ca fiecare elev din clasa a promis sa aduca douazeci si cinci de mii de lei.
– ” Ai promis si tu ? ” – a intrebat nerabdatoare mama.
– ” Da ! Desigur !” – a zis Raluca. ” N-am avut incotro ! Sau ce-as fi putut spune ? Tocmai pentru asa ceva trebuie sa fac cumva sau ceva ca sa castig acesti bani. Cum crezi ca as putea castiga acesti bani, mama ? ”
– ” Bine ! ” , zise mama, ” e foarte usor pentru tine sa promiti bani in felul acesta, dar eu n-am de unde sa ti-i dau chiar daca m-ai ajuta de-acum si-ntotdeauna. Apoi, stii ca tatal tau nu mai castiga asa mult in ultimul timp.”
– ” Stiu mamico”, a zis Raluca gata sa pufneasca in plans, ” dar, sigur ca eu as putea sa-i castig cumva pe acestia. Trebuie sa-mi tin promisiunea pe care am facut-o ! ”
– ” Bine, fetita, hai lasa, nu mai plange !”, a zis mama, ” vom gasi noi o cale de-a iesi si din acest impas, desi ti-ai luat o mare raspundere si n-ai voie sa gresesti !”
– ” Dar am vrut si eu asa de mult sa pot ajuta !”- a zis Raluca
-” Sunt sigura ca ai vrut sa ajuti ! ” , a zis mama, luand-o pe dupa umeri . ” Hai sa ne gandim un pic, si vom vedea noi ce se poate face !”
In seara aceea, cand familia s-a adunat impreuna la rugaciune inainte de culcare, mama le-a citit din Biblie intamplarea cu cei zece talanti. Pe masura ce mama le citi intamplarea, fata Ralucai deveni din ce in ce mai serioasa si sobra. Ea si-a putut usor imagina omul cu cei cinci talanti care i-a pus in negot si a mai castigat alti cinci cu ei, dandu-i Imparatului la intoarcere. Apoi si l-a putut imagina pe cel cu doi talanti care a mai castigat doi . Si, in cele din urma l-a vazut pe omul cu un talant ingropandu-l in pamant ne avand nimic, nimic sa-i dea Domnului cand va reveni.
Deveni dintr-o data foarte serioasa iar mama o intreba imediat ce inchise Cartea:
– ” Ce gand te framanta, Raluca ? ”
-” Oh, mamico, ma simt exact ca omul acela care avea doar un talant si n-a castigat nimic cu el. Si totusi exista o diferenta intre el si mine; eu n-am nici macar acel „un talant ”
– ” Hei , Raluca. Nu m-am gandit ca tu poti lua lucrurile chiar intr-atat de serios. Si tu ai talente, si inca multe.”
-” Ba nu, sunt sigura ca nu am nici unul !” , a zis Raluca. ” Nu sunt buna pentru nimic, si n-am sa reusesc niciodata sa adun acei bani.”
-” Bine Raluca, nu fi chiar atat de dezamagita. Tu ai cu siguranta un talent cel putin si probabil ca Dumnezeu te va ajuta sa-l folosesti pentru slava Lui.”
-” Ba nu ! Eu sunt sigura ca nu am nici unul ! , a zis Raluca.
-” Tu ai uitat ca ai o voce, Raluca !, a zis mama. ” Tu stii sa canti asa de frumos cand vrei . Poate – cine stie ? – cu ea ai putea sa-ti tii promisiunea cantand pentru Domnul Isus !”
-” Eu ? „,a sarit Raluca, „Cum as putea ? Si cine ar asculta o fetita mica ca mine ?”
-” Eu nu sunt chiar atat de sigura. Se pare ca tu ai uitat ca sarbatorile Craciunului sunt pe aproape si lumea asculta copiii, daca ei canta frumos si cu reverenta.”
-” Vrei sa spui ca as putea merge pe la casele oamenilor si sa cant colinzi ? ”
-” Nu de una singura. Dar am o idee. Aici il ai pe Robert cu vioara, iar Betty poate canta si ea. Cred ca , toti trei veti putea face ceva minunat ! Oricum, ne mai putem gandi.”
In ochii Ralucai se putea vedea stralucind o luminita noua. Speranta a-nceput a se intrezari din nou in inimioara ei micuta. Cei douazeci si cinci de mii de lei pe care-i promise ea, ii pareau mai aproape de cat atunci cand venise de la scoala.
A doua zi, copiii au discutat din nou ideea mamei si seara au inceput toti trei repetitia impreuna cu mama care-i ajuta la pian. Curand, si-au dat seama ca se potrivesc foarte bine si la cateva melodii usoare. Abia asteptau sa vada cum se vor descurca cand vor merge afara.
Doua seri mai tarziu, copiii au pornit cu colinda pe la case, si ce timp frumos au mai avut ! Raluca a cantat cum n-a mai cantat niciodata acasa. Simtea ca-si foloseste talentul pentru Domnul Isus. Lumea deschidea geamurile ca sa auda muzica aceea clara si sunetul curat al vocilor de copii in tacerea noptii reci. Vioara lui Robert era de un mare ajutor si ea, iar Betty ajuta si ea destul de mult. Ea batea la usa si le povestea celor din casa cum ei toti trei incercau sa adune banii necesari pentru misionarii lor din India. Nimeni n-a putut rezista la zambetul dulce al micutei Betty. La fiecare casa, ea a primit cate ceva. O doamna le-a dat cinci sute de lei, alta o mie, iar un domn mai batran a scos din buzunar doua mii cinci sute de lei.
Cand in cele din urma au ajuns acasa, erau asa de bucurosi incat mama nu mai stia ce sa faca cu ei. Dupa ce-au numarat banii, si-au dat seama ca au facut aproape jumatate din cati le trebuiau pentru misionarii din India.
– ” Vai de mine !” a zis Raluca, mai avem de mers de trei sau patru ori si vom castiga mai multi decat am promis eu.
-” Asta-i grozav!” – a zis mama. ” Eu m-am rugat ca Dumnezeu sa va binecuvinteze in seara asta si sunt sigura ca El v-a binecuvantat. Acel singur talent a fost pus in negot, nu-i asa Raluca ? ”
Raluca s-a inrosit putin in obraji .
-” Oricum „, a zis ea, ” sunt bucuroasa ca-mi pot tine promisiunea si pe langa asta pot sa-i dau si Domnului Isus ceva !”.

Iata dragi copii, din nou , un exemplu de perseverenta si rezistenta la incercare.

Raluca a facut o promisiune buna si era foarte entuziasmata la gandul ca donatia ei il va putea tine pe fr. Andriciuc in India ca misionar. Ce nu stia Raluca insa, era ca banii nu se aduna chiar atat de usor !
Totusi n-a renuntat, chiar daca ispita a venit facand-o sa creada ca nu e buna de nimic si ca n-are nici un talent la facut ceva. Dumnezeu i-a dat un dar la care ea nici nu se gandise ca-i poate aduce vreun venit.
Sa ne aducem aminte intotdeauna copii versetul acela din Biblie care spune asa :

” Caci cine va rabda pana la sfarsit, acela va fi mantuit.”

Sa nu renuntam copii la lupta, ci sa ne ducem treaba pana la capat, astfel ca Domnul Isus sa ne spuna in ziua aceea cand va veni :

” Vino, sluga buna si credincioasa sa mostenesti ceea ce Tatal din cer ti-a pregatit.”

Cadoul

Cadoul

Zi de vara peste intinsele campii.

Autobuzul opintea pe o sosea cu prea multe gropi. Pe un scaun mai din spate, statea un batranel uscativ, tinand in brate un manunchi de flori de camp. Pe partea opusa, o fetiscana oachesa se uita fascinata la macii, margaretele si albastrelele din bratele batranului. Nu-si mai putea lua ochii de la ele. Razbatea din cand in cand pana la ea parfumul proaspat de flori. Incerca sa priveasca pe fereastra prafuita a autobuzului, dar degeaba. Ca un magnet o atrageau florile batranului.

La urmatoarea statie, batranul dadu sa coboare. Ezita pentru o clipa, dupa care se adresa fetei. „Vad ca-ti plac florile mele. Cred ca sotiei mele i-ar face mare placere sa ti le daruiesc. Am sa-i spun ca ti le-am dat tie.”

Fata primi florile imbujorandu-se de placere. Urmari apoi pe batranelul uscativ cum se cobori din autobuz si intra pe poarta de fier forjat a unui mic cimitir din apropiere.

Cine-I curata lui Dumnezeu pantofii?

Cine-i curata lui Dumnezeu pantofii?

Un prieten ne-a povestit o istorie amuzanta care merita sa fie povestita mai departe.
– Am o fetita mica, ne-a relatat el… Fetita este la varsta in care copiii isi innebunesc parintii cu intrebari. Si efectiv poti sa ajungi sa cazi pe ganduri cand apar tot felul de intrebari interesante.
Nu demult, micuta a fost foarte preocupata sa-si ajute mama in gospodarie. In cele din urma, mama i-a zis:
– Acum poti sa cureti si pantofii lui tata!
Copilul nu a fost foarte entuziasmat de aceasta sarcina. Dar, ascultatoare, s-a pus pe treaba.
Un timp a avut preocupare. Se vedea pe ea ca isi framanta capul cu intrebari serioase. Si apoi…
Tata a intrat in camera. Dar inainte sa-si poata lauda fiica cea harnica, a fost uimit de intrebarea ei:
– Taticu, lui Dumnezeu cine ii curata de fapt pantofii? Tatal a ramas traznit. Nu a putut sa-si aminteasca daca vreun teolog a spus vreodata ceva legat de acest lucru. Da, nu-i venea in minte nici un verset biblic, care sa lamureasca cat de cat intrebarea.
Asa ca a spus numai:
– Ei bine, trebuie ca exista vreun inger care are aceasta sarcina, pe care o considera drept o mare onoare.
Si apoi tatal a fost fericit ca fiica a fost multumita cu acest raspuns.
Cateva zile mai tarziu, tatal a citit linistit din Noul Testament. Brusc, a sarit in picioare, a iesit fugind din camera si si-a strigat fetita.
Mama si copilul au venit speriate: – Ce s-a intamplat?!
– Nu demult m-ai intrebat, cine-i curata lui Dumnezeu pantofii, s-a adresat tatal catre copil. Acum, fii atenta, tocmai am citit in Biblie ca nici nu este vorba de asa ceva: aici scrie ca Dumnezeu ne curata noua pantofii.
Mama a dat din cap:
– Ce vorbesti! Dumnezeu ne curata noua pantofii?
– Da, a explicat tatal, ascultati! In Biblie scrie: „…Isus a inceput sa spele picioarele ucenicilor si sa le stearga cu stergarul cu care era incins…” Vedeti doar ca in Israel, spalatul picioarelor a fost tot una ca la noi curatatul pantofilor. Acum, ascultati mai departe! A citit toata intamplarea, asa cum o descrie apostolul Ioan in capitolul 13 al Evangheliei sale.
Mama si fiica au ascultat uimite. Si toti trei au inteles cat de mult s-a umilit Dumnezeul cel viu in Isus. „S-a dezbracat pe Sine Insusi si a luat chip de rob…” spune Biblia intr-un alt loc. Si acest lucru merita adorarea noastra!