Este ziua lui Isus!


 DETALII ARTICOL


Studii in epistola catre Evrei
adaugat la data 2005-06-11 19:45:50

Studii in epistola catre Evrei

Lectia nr. 1

Obiectivul lectiei: Cititorii sa se familiarizeze cu o privire de ansamblu asupra cartii si cu specificul destinatarilor carora le-a fost ea adresata.

Cel mai important lucru pe care trebuie sa-l tinem in minte atunci cind studiem aceasta carte este acela ca ea a fost adresata initial evreilor. Este cea dintii carte din sirul de 9 epistole care alcatuiesc seria de scrieri adresate bisericii din mijlocul celor “taiati imprejur” (Gal. 2:6-10)
Scrisoarea le este adresata tuturor evreilor, dar diferite sectiuni ale ei sint adresate unor grupe distincte din sinul acestui popor. Reactia lor fata de Hristos nu a fost la fel pentru toti, de aceea anumite pasaje se aplica numai unor evrei aflati intr-o anumita pozitie fata de Hristos.
Cheia intelegerii “textelor grele” din epistola catre Evrei este tocmai aceasta realitate a unor destinatari grupati in trei categorii distincte:

1. Evrei crestini - ca sa-i incurajeze (3:1; 4:14, 16; 10:22-25; 12:1)

2. Evrei nehotariti - ca sa-i avertizeze (2:1-4; 4:11; 5:11-6:12; 10:19-31)

3. Evrei necredinciosi - ca sa-i ameninte (3:7-19; 12:25-29)

Asa cum am aratat in prezentarea cartii cine priveste la schita cartii intelege repede ca Duhul Sfint a urmarit trei scopuri atunci cind a alcatuit-o:

a. Sa confirme valabilitatea crestinismului evreiesc, prezentindu-l pe Hristos ca implinitor al tuturor nadejdilor si ritualurilor iudaice.

b. Sa-i avertizeze pe evreii care au imbratisat doar teoretic crestinismul de doua pericole majore: pericolul intoarcerii la iudaism si pericolul cochetarii superficiale cu invatatura crestina fara o consacrare ferma si definitiva.

c. Sa arate crestinilor de pretutindeni ca Hristos este “incomparabil superior” tuturor rinduielilor si orinduielilor religioase, El fiind una cu Tatal, deasupra oricarei alte personalitati sau oficialitati religioase.

In vremea cind a fost scrisa aceasta scrisoare, evreii crestini se aflau sub persecutie cumplita din partea evreilor religiosi iudaici. Ei erau dezmosteniti, aruncati afara din comunitate, le era interzis accesul in Templu sau Sinagoga si nici un rabin nu le acorda asistenta spirituala. In acest context, nu-i de mirare ca Duhul Sfint cauta sa-i mingiie aratindu-le “o chemare cereasca” - Evrei 3:1 (celor care fusesera exclusi din semintia cu un destin terestru)

Scrisoarea le arata celor ce-L primisera pe Hristos ca acest “crestinism” la care au aderat este “mai bun” decit Iudaismul din care fusesera dati afara:

Cap 1:4 - “mai presus de ingeri”
Cap 7:19 - “o nadejde mai buna”
Cap 7:22 - “un legamint mai bun”
Cap 8:6 - “fagaduinte mai bune”
Cap 9:23 - “jertfe mai bune”
Cap 10:34 - “ o avutie mai buna”
Cap 11:13-15 - “o patrie mai buna”
Cap 11:35 - “o inviere mai buna”
Cap 11:40 - “lucruri mai bune”

Superioritatea crestinismului este datorata unui singur lucru: persoana lui Hristos. El este “mai bun” decit tot ce au avut evreii de-a-lungul istoriei lor.
Iata cum este scoasa in evidenta superioritatea lui Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu, fata de asezamintele iudaice:

1. Profeti - vestitori Fiul le este superior 1:1-3
2. Ingeri - slujitori Fiul le este superior 1:4-2:18
3. Moise - Legislator Fiul ii este superior 3:1-19
4. Iosua - Capetenie Fiul ii este superior 4:1-13
5. Aaron - Preot Fiul ii este superior 5:14-7:18
6. Ritual si simbol - Fiul este superior 7:19-10:39

Pentru noi, cei de astazi, lucrurile acestea sint evidente. Pentru evreii de atunci insa, ca si pentru evreii dintotdeauna, lucrurile acestea sint greu de acceptat. Ele dau peste cap un intreg trecut si o intreaga religiozitate nationala. Numai Duhul lui Dumnezeu poate face aceasta schimbare a mintii si a intelegerii in procesul nasterii din nou. Aduceti-va aminte cum explica aceste realitati evreiesti triste apostolul Pavel in Romani 9:1-5; 10:1-4; 11:1-8, 23-27 si 2 Corinteni 3:14-18


Lectia nr. 2

Isus este superior profetilor

Scopul lectiei: Sa-l prezinte pe Hristos ca fiind superior profetilor, El fiind tinta profetiilor lor si cautarilor lor staruitoare.

Unicitatea poporului evreu s-a manifestat si prin fenomenul profetic. Nici un popor nu a avut in mijlocul lui oameni care sa vorbeasca din partea lui Dumnezeu. Oameni care sa pretinda lucrul acesta s-au ridicat in toate neamurile, dar profeti care sa fie veritabili vestitori ai lui Dumnezeu nu au fost decit in Israel. Dumnezeu s-a descoperit pe Sine si Si-a manifestat dumnezeirea prin lucrarea profetilor (Isaia 41:4, 21-29; 44:6-8; 45:18-21-25)
Nu este de mirare ca evreii erau asa de mindrii de profetii ridicati de Dumnezeu in istoria lor. Autorul epistolei incepe chiar de la inceput sa compare ce au avut Iudeii cu ce este in Sine insusi Hristos. Nu-i de mirare ca el se intreaba: “Daca pretuiati profetii, cum puteti sa-l neglijati pe Hristos?”
Duhul Sfint il prezinta pe Domnul Isus ca fiind superior profetilor.
Si asta din citeva puncte de vedere:

1. Al mesajului
Profetii au avut un mesaj fragmentar (Evrei 1:1)
Fiul este mesajul final, coplet si desavirsit (Matei 5:17-20)

2. Al naturii
Profetii au fost oameni slabi si pacatosi
Fiul este desavirsit si fara pacat

3. Al cunoasterii
Profetii au inteles doar in parte (1 Petru 1:10-13)
In Fiul sint ascunse toate comorile de stiinta si pricepere (Luca 24:45)

Pozitia pe care o ocupa Domnul Isus este infinit superioara profetilor (Evrei 1:2-4):

a. Ca “Mostenitor” - El are autoritate si stapinire
b. Ca element “Creator” - El are intelepciune si cunostinta
c. Ca “Oglindire si intiparire” El este Dumnezeu adevarat
d. Ca “Administrator” - El are putere (Col. 1:16-17)
e. Ca “Mintuitor” - El ne-a adus harul (Ioan 1:17)
f. Ca “Guvernator” - El ocupa o pozitie inalta in slava.

Desi atrait printre oameni si s-a asemanat ciu oamenii, Domnul Isus nu trebuie pus in acelasi rind cu oamenii si comparat cu ei. El este “incomparabil” mai mult decit a fost vreodata cineva care a umblat in praful pamintului. El este Creatorul si Mintuitorul nostru. De dragul Lui noi parasim pe oricine altcineva. Impreuna cu El umblam pe pamint si vom avea ca rasplata cerul.


Lectia nr. 3

Isus este superior ingerilor

Scopul lectiei: Sa familiarizeze Biserica cu doctrina biblica despre ingeri si sa-l arate pe Hristos ca Fiu fiind cu mult deasupra acestor fiinte create.


1. Ingerii sunt creatii - Isus este Dunezeu Fiul

1. Ingerii sunt slujitori - Isus este Domnul


Lectia nr. 4

Isus le este superior lui Moise si lui Iosua

Scopul lectiei: Sa-l prezinte pe Moise in toata importanta sa in formarea poporului evreu si pe Domnul Isus ca fiind “superior” in persoana , rolul si lucrarea Sa pentru oameni.

In lectia de astazi ne vom intilni cu doua persoane din istoria timpurie a poporului evreu: Moise si Iosua. Pentru fiecare dintre ei exista un cuvint caracteristic care le defineste importanta:
1. Moise - “sluga in casa” (Evrei 3:5)
2. Iosua - “odihna” (Evrei 4:8)

Tot ceea ce este evreiesc este de la Moise. El este “Sluga” care a zidit casa evreilor. Pe tot ceea ce este evreiesc scrie “Moise”. Pe bucataria evreiasca scrie “Moise”, caci el le-a spus ce sa manince si ce nu. Pe croitoria evreiasca scrie “MOise” caci el i-a invatat ce sa imbrace si ce nu. Pe biblioteca evreiasca scrie “Moise” caci el le-a dat cartile de citit. Religia evreiasca este numita “mozaica” pentru ca Moise L-a daruit pe Dumnezeu evreilor. Pe justitia evreiasca scrie “Moise”, caci el le-a dat-o. Pina si pe administratie si higiena scrie “Moise”. Nimic din ce este evreiesc nu este strain de Moise!
Nu este de mirare ca evreii erau asa de legati de acest intemeietore al poporului lor. Ve nise insa vremea despre care profetise insusi Moise: “Domnul, Dumnezeul tau, iti va ridica din mijlocul tau, dintre fratii tai, un prooroc ca mine; sa ascultati de el!” (Deut. 18:15)
Domnul Isus si-a inceput lucrarea spunind: “Ati auzit ca s-a zis celor din vechime. . . , dar Eu va spun. . . !” (Matei 5:21-22) Sosise ceasul ca evreii sa-L primeasca pe Mesia, dar ei sovaiau s-o faca. Autorul cartii evrei vrea sa-i indemne sa nu mai stea pe ginduri. El Ii prezinta pe Domnul Isus “mai mare decit Moise” si anume: “ca Fiu”” (Evrei 3:5)

Singurul lucru pe care li l-a dat Iosua evreilor a fost “odihna”. De cind iesise Avraam din Ur si pina la intrarea in Canaan, evreii traisera ca “straini si calatori”, nicodata la ei acasa. Sub Iosua (o alta pronuntare a numelui “Isus” - “Iosua”) Dumnezeu duce poporul la odihna. El este Capetenia care duce poporul in tara.
Autorul epistolei atrage insa foarte repede atentia ca intrarea in Canaan nu a insemnat chiar “odihna” pentru evrei. Au trebuit sa lupte si, cu mici exceptii, Canaanul n-a fost pentru ei un loc de odihna de- a lungul istoriei.
“Odihna”, odihna adevarata ca cea de Sabat, nu a adus decit Domnul Isus atunci cind ne-a oferit mintuirea. Dumnezeu s-a odihnit in Sabat “de toate lucrarile Lui”. Sabatul a adus odihna dupa ce totul a fost gata. De fapt, cronologic, prima zi de existenta a omului a fost un Sabat. Profetic, Dumnezeu l-a facut pe om in ziua a sasea. Cea de a saptea zi, Sabatul, a fost prima zi din existenta omului.
In Hristos ni se ofera astazi o alta odihna “ca cea de Sabat”, data cind toata lucrarea de mintuire a fost implinita. Pentru aceasta odihna “a mintuirii” nu ni se cere astazi sa mai facem nimica. Tot ceea ce trebuie sa facem noi astazi este “sa intram in ea” (Evrei 4:11)

Duhul Sfint le atrage atentia evreilor sa nu se mai impotriveasca, ca pe vremea neascultarii din pustie (3:14-19), ci sa primeasca oferta facuta de Dumnezeu in Hristos.



Lectia nr. 5

Un mare preot insemnat (Evrei 4:14)

Scopul lectiei: Sa ne dam seama de rolul si importanta preotiei si a Marelui Preot si sa intelegem de ce a trebuit ca Isus sa vina pe linia lui Melhisedec.

In asezamintele iudaice au existat trei slujbe de importanta capitala:

- oficiul de preot,
- oficiul de imparat si
- oficiul de profet.

La o privire superficiala imparatul si profetul apar mai importanti decit preotia. Dar nu este de loc asa! Desi ochiul firesc se intilneste mult mai repede cu imparatul sau cu profetul, cel mai important din tara a fost preotul!
Cind a asezat rinduielile in poporul Sau, Dumnezeu nu le-a dat nici imparat si nici profeti, El le-a dat preoti. De ce? Pentru ca numai preotul este chemat sa rezolve problema fundamentala a omenirii: pacatul.
Singura mare bariera intre om si Dumnezeu este pacatul. Daca rezolvi problema pacatului rezolvi problema impacarii oamenilor cu Dumnezeu si a vesniciei.
De fapt, diferenta intre religia adevarata si religiile false consta tocmai in aceasta deosebire. Religia adevarata rezolva oamenilor problema pacatului. Celelalte religii se ofera sa le ofere tot felul de alte probleme, si poate ca si reusesc sa le rezolve, dar nu folosesc la nimic in lumina vesniciei. Diavolul vrea sa ne vada ocupati cu orice altceva, numai cu rezolvarea problemei pacatului nu-i place sa ne vada ocupindu-ne.
In Israel. preotul era acela chemat de Dumnezeu sa vegheze asupra problemei pacatului. Slujba preotiei, incununata cu slujba ispasitoare a Marelui Preot era punctul cel mai inalt din existenta poporului lui Dumnezeu.
Imparatul si profetii n-au fost hotariti de Dumnezeu ca strict necesari pentru binele lui Israel. De fapt, Dumnezeu n-a privit cu ochi buni cind poporul a cerul de la Samuel un imparat. Iar profetii au fost trimisi de Dumnezeu numai in vremuri de mare ratacire, ca niste crainici ai pocaintei. Mesajul lor a fost : “Inapoi la Lege si la marturie!”. Aparitia profetilor nu a fost niciodata un semn de sanatate duhovniceasca.

Cea mai importanta slujba din Israel a fost slujirea preotiei.

Nu-i de mirare ca cea mai mare parte a epistolei adresate evreilor se ocupa cu insemnatatea preotiei si cu felul in care Domnul Isus a implinit si a depasit lucrarea preotiei iudaice. De la capitolul 5 si pina la capitolul 9 nu se discuta decit despre preotie.
Autorul incepe prin al arata pe Domnul Isus ca implinitor al tiparului stabilit de preotia lui Aaron si culmineaza aratindu-l pe Hristos in toata stralucirea asemanarii lui cu “Melhisedec”: “Imparatul preot”.

In experienta istorica a evreilor exista doua feluri de preotii:

a. Aceea a lui Aaron
b. Aceea a lui Melhisedec

Domnul Isus a trebuit sa le implineasca pe amindoua pentru a desavirsi lucrarea lui cu oamenii. In prima parte a sectiunii dedicate preotiei, autorul arata cum Domnul Isus a implinit si depasit cerintele preotiei lui Aaron, iar in cea de a doua el il prezinta pe Isus ca urmaas al lui Melhisedec.
Aaron ne rezolva problema mintuirii, Melhisedec ne indreapta privirea peste limitele spatiului si timpului spre o viata noua traita in maturizare si desavirsire duhovniceasca.

Este necesar ca autorul sa arate superioritatea preotiei lui Melhisedec asupra preotiei lui Aaron, deoarece cind s-a intrupat, Hristos a venit in semintie imparateasca, nu preoteasca (Evrei 7:14). Aaron i-a dat zeciuiala lui Melhisedec prin Avraam, stramosul sau, Dumnezeu marturisind astfel ca preotia lui Melhisedec are o importanta mai mare decit aceea a lui Aaron si a fiilor lui.

1. Demnitatea persoanei Sale: nu fiu al omului, ci Fiul lui Dumnezeu (4:14)
2. Puritatea naturii Sale: El este “fara pacat”(4:15) “sfint” (7:26)
3. Superioritatea “rinduielii Sale” : a lui Melhisedec (5:6)
4. Solemnitatea ordinarii Sale: “cu un juramint” (7:21)
5. Superlativul jertfei Sale: “S-a adus pe Sine Insusi jertfa fara pata” (9:14)
6. Calitatea mintuirii Sale: “desavirsita” (7:11,25) A satisfacut dreptatea divina, a cistigat harul, a deschis intyrarea sloboda la tronul harului si s-a facut urzitorul unei mintuirii vesnice.
7. Durata slujirii Sale: “in veac” (7:11, 24,25)

Caracteristiocile preotiei leviticale (Evrei 4:1-4)

1. “Luat dintre oameni” - partas naturii celor pe care-i reprezinta
2. “pus pentru oameni” - asezat intr-o slujire publica
3. “ca sa aduca daruri si jertfe pentru pacate” - ca sa rezolve problema pacatului
4. “cuprins de slabiciuni” - plin de ingaduinta cu cei nestiutori si rataciti
5. “chemat de Dumnezeu” la slujire - nu din proprie initiativa.

Lectia nr. 6

Pericolul intoarcerii din drum

Scopul lectiei: Credinciosii sa inteleaga tragedia lipsei de crestere si argumentele increderii in bunastarea noastra viitoare.

In plina demonstratie despre preotie si despre Melhisedec, Duhul Sfint intrerupe sirul argumentelor pentru a ne da:

a. un solemn avertisment (5:11-6:8)
b. o duioasa incurajare (6:9-20)

Cit timp vom trai pe pamint in trup vom avea nevoie mereu de aceasta combinatie de avertizare si incurajare.

Avertismentul este fata de pericolul “arestarii cresterii” (5:11-6:8), iar incurajarea este bazata pe promisiunea lui Dumnezeu (5:13-15), pe juramintul facut de Dumnezeu (5:16-18) si pe lucrarea Hristosului proslavit (5:19-20)

UN SOLEMN AVERTISMENT (Evrei 5:1-8)

1. Pericolul inghetarii cresterii: eterna copilarie
Lucrurile enumerate in text ca etape ce trebuiesc lasate in urma alcatuiesc majoritatea subiectelor despre care se predica in Biserica. Este si acesta un semn ca ne scaldam intr-o copilarie intirziata si vinovata. Ea explica multimea problemelor si poznele care se petrec pretutindeni in adunarile crestine. Spre ce vrea Duhul Sfint sa crestem?

Nu trebuie sa cautam prea departe. Pasajul din finalul epistolei ne spune clar: “Dumnezeul pacii, care , prin singele legamintului celui vesnic, a sculat din morti pe Domnul nostru Isus, marele Pastor al oilor, sa va faca desavirsiti in orice lucru bun, ca sa faceti voia Lui, si sa lucreze in noi ce-I este placut, prin Isus Hristos” (Evrei 13:20-21)
Daca veti citi cu atentie, lucrurile enumerate in Evrei 6:1-2 se refera la mintuire. Noi insa trebuie sa trecem dincolo de mintuire, si sa-L lasam pe Dumnezeul pacii sa lucreze acum “in noi” si “prin noi” tot ceea ce Ii este placut.
“Aaron” ne-a adus mintuirea, “Melhisedec” vrea sa domneasca de acuma peste noi si sa ne ajute sa-I implinim voia si planurile.

2. Pericolul opririi la jumatatea drumului: impietrirea.
Este clar ca avertismentul de aici este dat celor ce se joaca cu crestinismul. Toata istoria evreilor a fost o alternare a eternului ciclu: ascultare, neascultare. Slabiciunea fundamentala a acestui popor a fost lipsa de statornicie.
Nu este de mirare ca autorul vrea sa spuna celor care se simt ispititi sa se intorca “in inimile lor in Egipt”, ca asa ceva nu se mai poate caci aduce asupra vinovatului pericolul groaznic al impietririi.

Aduceti-va aminte de istoria lui Faraon. Si el a incercat sa repete la nesfirsit acest ciclu: ascultare, neascultare. Care a fost rezultatul?
Impietriurea inimii lui i-a atras minia lui Dumnezeu si in final moartea!
Nu este bine sa aplicam acest text tuturor crestinilor care au pacatuit dupa momentul mintuirii. Si nu este corect sa tragem concluzia ca astfel de oameni au savirsit: “pacatul care nu se iarta”. Textul acesta le vorbeste evreilor care-L asteptau de veacuri pe Mesia. El le spune ca acel Mesia a venit si e vai de cei ce nu-i ramin credinciosi, cautind sa alunece iarasi in necredinta. Evreii se obisnuoisera sa repete jerfa de ispasire in fiacare an. Aveau miei suficienti pentru aceasta! Autorul le spune ca ei nu pot proceda la fel si cu Mesia! El nu poate fi rastignit de fiecare data cind cineva se gindeste sa o ia de la capat cu pacatul si cu pocainta.

Incurajarea care urmeaza imediat dupa acest avertisment ne arata clar ca Duhul Sfint nu proclama aici pierzarea vesnica, ci doar arata pericolul lipsei de seriozitate, o caracteristica istorica a evreilor, dar care nu trebuie repetata cind este vorba de Isus Hristos - Mesia.

O DUIOASA INCURAJARE (Evrei 5:9-20)

“Macar ca vorbim astfel, prea iubitilor, totusi de la voi asteptam lucruri mai bune si care insotesc mintuirea. “
Este clar deci ca ceea ce s-a spus mai sus “nu insoteste mintuirea”! Cei mintuiti nu trebuie nici sa se opreasca din crestere si nici sa se impietreasca incercind sa se intoarca din drum. Autorul se astepta de la ei la cu totul altfel de lucruri. Motivul optimismului lui nu este in calitatile lor, ci in lucrarea desavirsita a Domnului.

Incurajarea aceasta duioasa sta pe temelii de nezguduit: promisiunile lui Dumnezeu (5:13-15), juramintul Lui solemn (5:16-18) si lucrarea Hristosului proslavit (5:19-20).

Increderea noastra in Hristos functioneaza ca o adevarata “ancora” pentru suflet. In timpul Bisericii primare, ancora era un simbol foarte popular. In catacombele Romei sau gasuit desenate pe pereti nu mai putin de 65 de ancore. Epictet, marele stoic al filosofiei grecesti scria ca: “Nimeni nu trebuie sa-si lege corabia de o singura ancora sau viata de o singura nadejde”. Realitatea crestinismului a dovedit insa ca stoicul grec a gresit. Crestinii au o singura ancora: Isus Hristos. Dar ce ancora!. . . (Col. 1:5; 1 Tim. 1:1)
Ancora aceasta spirituala functioneaza cu totul altfel decit celelate ancore:

1. Ea este aruncata in sus, spre cer, in vreme ce toate celelalte sint aruncate in adinc, spre pamint

2. Ea are menirea sa ne faca sa mergem inainte, in timp ce toate celelalte trebuiau sa ne tina pe loc.

3. Ea este “tare si neclintita” (6:19) nu se poate sa se rupa.

Domnul Isus este “ininte mergatorul” nostru care a patruns deja in cer, “dincolo de perdeaua dinauntru” (6:20). Marele Preot din Vechiul Testament nu era un “inainte mergator” pentru ca nimeni nu-l putea urma in Sfinta Sfintelor. Domnul Isus a rupt insa perdeaua dinlauntru in trupul Sau, pe cruce&, tocmai pentru ca noi sa- L putem urma intr-o zi in ceruri.
Dr. H. A. Ironside este de parere ca intreaga epistola catre Evrei poate fi rezumata in doua expresii simbolice: “dincolo de perdeaua dinlauntru” (6:20) si “afara din tabara” (13:13). Domnul Isus este acum “dincolo de perdeaua dinlauntru” ca Mare Preot pentru noi. De aceea noi putem sa ne apropiem cu incredere de scaunul harului ca sa gasim ajutor la vreme de nevoie. Dar noi nu trebuie sa raminem “sfinti in secret”! Noi trebuie sa fim gata sa ne identificam public cu Hristos si sa fim gata sa “iesim afara din tabara la El, si sa suferim ocara Lui”. Evreii crestini carora le-a fost destinata aceasta scrisoare se aflau inclinati sa evite tocmai aceasta confruntare publica pentru a scapa de rusine. Pentru toti aceia care au patruns in Hristos “dincolo de perdeaua dinlauntru” nu este nici o problema sa iasa afara la El, ca sa sufere rusinea impreuna cu El.

Concluzia acestui pasaj de avertizare este ca: cei credinciosi trebuie sa mearga inainte spre maturizare si ca Dumnezeu a facut tot ce trebuie pentru ca procesul acesta sa fie posibil. Daca insa “nu ne tinem de lucrurile pe care le-am auzit, si sintem departati de ele prin abatere si neascultare (Evrei 2:1-4) vom ajunge foarte repede sa “ne indoim de Cuvint” (Evrei 3:7 - 4:13) si sa “ne impietrim inimile” ((Evrei 5:11 - 6:20). Cine vrea sa fie sigur ca nu este dus de valuri trebuie sa se tina strins de “ancora” credintei, care este Mintuitorul nostru drag: Isus Hristos. Cu o ancora fixata deja in cer, ce valuri ale lumii ne-ar mai putea impinge spre pierzare?


Lectia nr. 7

Deosebiri intre Aaron si Melhisedec

Scopul lectiei: Sa arate superioritatea preotiei lui Hristos asupra preotiei leviticale. Sa mareasca respectul si inchinarea noastra fata de Hristos.

In fata falimentului preotiei lui Aaron, Dumnezeu a promis o alta preotie: 1 Sam. 1:14; 2:12-17,22; 2:35.
Toate aceste profetii s-au implinit in persoana si activitatea Domnului Isus Hristos.
Hristos este implinirea celor doua tipuri profetice(?): Aaron si Melhisedec. In moartea Sa, Domnul a implinit tipurile inscrise in tiparul lui Aaron, iar prin invierea Sa, Domnul a implinit asemanarea cu preotia lui Melhisedec (o preotie imparateasca!) (Zah 6:13)

Preotia Domnului Isus este superioara preotiei lui Aaron in citeva aspecte:

1. Prin Juramintul instaurarii
Domnul Isus a fost instalat de Dumnezeu in modul cel mai solemn posibil. (Evrei 7:20-22)

2. Prin natura Preotului.
Domnul Isus a fost un preot “fara pacat” care n-are nevoie sa aduca jertfe pentru pacatele Sale (Evrei 7:26-28).

2. Prin durata slujirii.
Domnul Isus nu moare, deci nu trebuie schimbat din slujba (Evrei 7:23- 25)

3. Prin locul in care slujeste.
Domnul Isus a intrat sa slujeasca in “originalul” ceresc al Cortului. Aaron si preotii au slujit doar intr-o copie a acestuia. (Evrei 8:1 - 9:12)

4. Prin jertfa mai buna pe care a adus-o.
Domnul Isus a adus oamenilor ceea ce toate jertfele la un loc nu au putut sa le aduca: iertarea desavirsita (Evrei 9:11-28).


Lectia nr. 8

Mijlocitorul unui legamint nou (Evrei 9:11-28)

Scopul lectiei: Sa sublinieze importanta singelui varsat de Domnul Isus la Cruice pentru curatirea tuturor pacatelor noastre. Sa ne faca sa intelegem ca am fost “rascumparati” cu un pret asa de mare si ca sintem de acum “ai Domnului” care va veni a doua oara sa ne ia la Sine (Evrei 9:27-28).

Legamintul “cel nou” si “mai bun” a fost incheiat la Cruce. In noaptea in care urma sa fie prins, Domnul Isus a stat in picioare in mijlocul ucenicilor cu un pahar in mina si le-a spus: “Acesta este singele legamintului celui nou care se varsa pentru iertarea voastra” (Matei 26:28)

Iertarea noastra a cerut un pret de singe.

1. Aceasta a fost aratata in multimea de jertfe aduse in vechiul legamint.
“Si fara varsare de singe, nu este iertare” (Evrei 9:22).
Exod 24:6-8 Moise sfinteste poporul
Lev. 5:6-7 iertare prin singe

2. Aceasta a fost explicata in Lev. 17:11
Singele face in organism curatirea si hranirea. Fara circulatia singelui, trupul s-ar otravi de substantele nocive ramase in urma arderilor din metabolismul uman. Viata trupului este intr-adevar in singele curatitor. Tot asa este si cu viata spirituala. Numai singele lui Hristos a spalat necuratiile pacatelor noastre.

3. Aceasta este prezentata in Evrei 9:11-14

Textul se incheie cu cele trei aratari ale lui Hristos:

a. Aratarea Sa pe pamint ca sa stearga pacatele (9:26)
b. Aratarea Sa in cer in fata lui Dumnezeu ca sa mijloceasca (9:24)
c. Aratarea Sa iarasi pe pamint “ca sa aduca mintuirea tuturor celor ce Il asteapta” (9:28)


Lectia nr. 9

O jertfa mai buna
Hristos jertfa desavirsita (Evrei 10:1-18)

Scopul lectiei: Sa sublinieze realitatea jertfei lui Hristos ca sacrificiu absolut si suficient pentru mintuirea oamenilor. Toate celelalte jertfe au fost doar substitute ale jertfei lui Hristos, pana la vremea "implinirilor".

Intr-o capela din Anglia, pe frontonul altarului se afla scris: “Noi predicam pe Hristos cel crucificat”. Zeci de predicatori infocati s- au perindat rind pe rind pe la amvonul capelei predicind despre uriciunea pacatului, despre grozavia judecaptii si despre minunatul singe care ne spala vinovatia si ne da intrare slobopda in cer.
Au trecut insa anii si teologia unora s-a diluat sub atacurile liberalismului. Alti predicatori au venit la amvon si au inecput sa predice o mintuire nu prin singe, ci prin puterea exemplului lui Hristos. Mucegaiul s-a intins pe frontonul altarului acoperind cuvintele “cel crucificat”, asa ca din sala se putea citi acum doar: “Noi predicam pe Hristos”.
Dupa alti ani, lumea nu a mai vrut sa asculte lucruri religioase. Ca sa-i atraga in capela, predicatorii au inceput sa vorbeasca despre filosofie, despre probleme sociale contemporane si despre politica. Mucegaiul s-a intins si mai mult, asa ca din stravechea inscriptie nu se mai putea citi acum decit: “Noi predicam”.

Gluma aceasta, din pacate prea adevarata, spune totul despre starea multor biserici. Trebuie sa ne intoarcem din nou la singele Domnului Isus. “Fara varsare de singe nu este iertare”. Trebuie sa mergem impotriva valului de modernism si sa stam credinciosi aagatati de Crucea de la Golgota. Numai asa vom sta pe stsnca si nu vom fi dusi la vale de suvoiul de liberalism care duce lumea la pierzare.

I. Falimentul jertfelor leviticale

1. Ele nu ne-au deschis accesul le Dumnezeu (Evrei 10:1)
Nazuinta celor din vechime a fost sa-L vada pe Dumnezeu. (Exod 33:15; Ps. 16:11)
Jertfele n-au reusit sa-i faca “desavirsiti” ca sa poata fi acceptati in prezenta lui Dumnezeu (10:1). Ei doar “se apropiau” de Domnul in fiecare an. De fapt, lucrurile Legii erau numai “umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos” (Col. 2:17). Hristos ne-a inclus in trupul Sau si ne-a dus “in locurile ceresti”.

2. Ele n-au putut sterge pacatul (Evrei 10:2-3)
Pacatul este infipt foarte adinc in insasi natura omeneasca. Jertfele au putut inlatura consecintele” pacatului din noi, dar nu ne-au putut face sa nu mai pacatuim. Jertfele ne-au lasat “robi ai pacatului”.

Ilustratie: Daca te duci la un doctor si el iti da o sticluta cu leac pentru boala ta, atunci cu cit te vindeca mai repede, cu atita leacul este mai bun. Dar daca tu ei, si iarasi iei din sticluta si totusi esti bolnav, tragi concluzia ca leacul nu este bun!

3. Ele au fost doar exterioare (Evrei 10:5-6).
Este foarte important de stiut ca intotdeauna jertfele exterioare trebuiau sa fie insotite de o anumita stare launtrica a pacatosului pentru ca sa fie acceptate de Dumnezeu. Cel ce nu era prabusit in pocainta nu-l putea “duce pe Dumnezeu” prin simple gesturi ceremoniale (Amos 4:4-5; 5:21-25).
Acelasi lucru i l-a spus lui Saul si Samuel (1 Sam. 15:22).
Cind sint aduse din ipocrizie si prefacatorie, jertfele isi tpierd valoarea. Jertfele placute lui Dumnezeu sint definite de David in Psalmul 51:17: Un duh zdrobit, o inima zdrobita si mihnita”. Numai acestea Il pot face pe Dumnezeu sa dea iertarea.
Isaia explica aceasta realitate in Isaia 1:11, 15-18.
Jertfele au fost numai niste acte exterioare, fara putere in ele insele. Cind au fost goale de continutul de pocainta, ele au devenit o “uriciune” inaintea Domnului (Isaia 1:13-14).


II. Succesul jertfei lui Hristos

1. Ea reflecta vointa eterna a lui Dumnezeu (Evrei 10:5, 7)
“Tu mi-ai pregatit un trup”. Jertfa lui Hristos este biruitoare in primul rind pentru ca ea a fost planuita de Dumnezeu inca de la inceput. Chiar si atunci cind le-a dat evreilor pentru un timp sistemul de jertfe mozaic, Dumnezeu Il avea in minte pregatit pe Domnul Isus. Jertfele trebuiau doar sa pregateasca drumul “jertfei Sale”. Hristos trebuia sa fie Acela care sa ia asupra Lui insusi “pacatele lumii intregi”. Aceasta a fost marea biruinta in ascultare din Gradina Ghetimani (Marcu 14:36)

2. Ea a inlaturat vechiul sistem de jertfe (Evrei 10:8-9)
Jertfa lui Hristos anuleaza necesitatea altor jertfe. Ea “le desfinteaza pe cele dintii”.

3. Ea ii sfinteste pe cei credinciosi (Evrei 10:10-12)

4. Ea a adus biruinta finala impotriva raului (Evrei 10:13)

5. Ea aduce schimbari inlauntrul credinciosilor (Evrei 10:14-18)
Jertfele mozaice tineau treaza aducerea aminte despre pacat. Jertfa lui Hristos coboara inlauntrul oamewnilor asezind in inimile lor lucrarea noului legamint. Jertfa lui Hristos pune un capat pacatuirii, dindu-le oamenilor puterea de a trai in neprihanire. Iar viata traita in puterea neprihanirii nu mai are nevoie de jertfe (10:18).

Jertfa lui Hristos a rezolvat problema pacatului. Slavit sa fie Dumnezeu pentru aceasta izbavire. De acum, nu ne ramine decit sa acceptam Jertfa lui Hristos si sa-i dam voie lui Dumnezeu sa ne ia in stapinire ca sa aseze in noi normele noului legamint, facindu-ne copii ai neprihanirii, mostenitori ai cerului.

Lectia nr. 10

Pericolul respingerii (Evrei 10:19-39)

Scopul lectiei: Sa ne dea imaginea groaznica a pedepsei care ne asteapta daca nu ne legam tare de Domnul Isus prin credinta.

Evreii de atunci si oamenii din societatile “crestine” de astazi “Stiu” cite ceva despre Domnul Isus si lucrarea Lui. Aceasta cunostinta teoretica, ne le va folosi la nimic, daca dupa ce au aflat, Il resping practic pe Hristos, asteptind o “alta solutie”, mai buna. In afara lui Hristos, nu mai este nici o nadejde pentru viitor. Dumnezeu ne-a facut ultima oferta in Fiul Sau. Alt “mesia”, alta “izbavire” nu mai are de unde sa vina.

Pasajul incepe printr-o descrire a vietii noi la care este chemat cel credincios (Evrei 10:19-25), continua printr-o avertizare despre pericolul respingerii (Evrei 10:26-31) si se incheie cu un indemn plin de incredere si de hotarire (Evrei 10:32-39).

I. Cele trei elemente ale crestinismului.

1. Credinta
2. Nadejdea
3. Dragostea

II. Consecintele respingerii lui Hristos

1. O nadejde zadarnica.
Zadarnicia nadejdii intr-o alta solutie.

2. O asteptare infricosata.

3. O pedeapsa prin foc mistuitor.

Pedeapsa respingerii lui Hristos este mai crunta decit orice alta pedeapsa (10:28-31)

III. Chemare la credinciosie.

1. Un inceput frumos care trebuie dus pina la capat. (10:32-34).

2. Apel la rabdare in vremuri grele (10:35-38)

3. Numai credinta care persevereaza duce la mintuire (10:38).


Lectia nr. 11

Calea credintei

Scopul lectiei: Sa ne arate “intreaga realitate”` vazuta si nevazuta si sa ne indemne sa pasim dincolo de aparente in lumea realitatilor credintei.

Capitolul 11 din Evrei este supranumit si capitolul credintei sau capitolul oamenilor mari ai Bibliei.
Prin ce au fost acesti oameni “mari”? prin faptul ca ei n-au incaput in limitele strimte ale lumii vazute, ci s-au ridicat in nevazuta lume a credintei si, calcind prin nevazut, au trait si realizat lucrari extraordinare, dincolo de limitele obisnuite ale existentei firesti.

Intreaga epistola este o chemare spre lumea spirituala a lui Hristos, dincolo de formele si ritualurile Templului. Incepind cu Hristos, credinciosii sint chemati si patrunda dincolo de perdeaua dinauntru” a Templului, spre partasia personala cu Dumnezeu. Mintuitorul ne-a invatat ca nu mai trebuie “sa ne inchinam nici in Ierusalim si nici pe muntele acesta. Caci Dumnezeu este Duh, si cine se inchina Lui, trebuie sa I se inchine in duh si in adevar. Fiindca astfel de inchjinatori doreste Tatal”. (Ioan 4:19-24)

I. Chiar si o simpla lectura a capitolului ne arata ca aceasta cale “a credintei”, lipsita de formele traditionale, nu a fost o noutate care a debutat cu Biserica lui Hristos. Duhul vrea sa le arate evreilor sovaielnici ca dintotdeauna, adevaratii credinciosi au iesit inafara normelor traditionale pasind in nevazuta lume a credintei care se sprijina doar pe promisiunile lui Dumnezeu.

II. Al doilea lucru pe care-l arata capitolul acesta este ca cei ce au imbratisat calea credintei pasind dincolo de limitata realitate vazuta, n-au fost niciodata intelesi de cei din jur. Ei au fost siliti sa traiasca ca niste “straini si calatori”, “pribegind”, refuzati, persecutati si chinuiti, totusi implinind lucrari nemaipomenite pentru Dumnezeu si pentru alesii Lui.

III. Al treilea lucru care se desprinde din capitolul 11 este: ca tot ce este in viata aceasta este “iluzoriu” si “trecator”, de o slaba calitate. Se merita sa suferim putin ca sa mostenim relitatea minunata de “dincolo” (11:10, 13-16, 24-27, 35).

IV. Capitolul se incheie gresit cu versetul 39. Lantul rationamentului trece in capitolul 12:1-3, chemindu-ne pe toti credinciosii de astazi spre aceiasi “cale a crdedintei” pe care au pasit gloriosii nostri inaintasi. Istoria “alesilor “ lui Dumnezeu nu s-a terminat inca. Eu si cu tine sintem chemati sa continuam faptele credintei. Paginile albe de la sfirsitul cronicii lui Dumnezeu se scriu astazi. Ce se va scrie despre tine?


Credinta - O continuare
Credinta - Neinteleasa
Credinta - Rasplatita
Credinta - O cerinta

Lectia nr. 12

PRACTICAREA CREDINTEI

Scopul lectiei: Sa indemne la o traire practica a adevarurilor crestinismului, asa cum se aplica ele relatiilor sociale si spirituale ale celor credinciosi.

Capitolul ultim al epistolei cuprinde o sumedenie de subiecte, de parca autorul le-a pastrat anume pentru incheierea scrierii lui. Parca avem de a face cu rubrica de “diverse” din cadrul unei ordini de zi.
Impartirea scrisorii ne arata insemnatatea doctrinei crestine atunci cind este vorba de practica. 11 capitole au fosat consacrate invataturii, un singur capitol este rezervat sfaturilor si indemnurilor pentru viata practica.

John MacArthur a fost invitat sa tina o conferinta despre sfintenia sexului in fata unei audiente universitare. El a inceput prin a spune: “Nu ma astept sa fiti de acord cu ceea ce va voi spune. Dimpotriva, ma astept sa va par naiv, nepractic, demodat si revoltator de simplist. Viziunea mea despre subiectul de astazi este asezata pe convingerile mele crestine despre lume si viata. Pentru cine nu imbratiseaza crestinismul ca sistem de explicatie a intregii existente, etica crestina este naiva si nepractica. Dati-mi voie va rog sa va spun mai intii citeva cuvinte despre ceea ce ne spune Biblia despre Dumnezeu creatorul si despre noi insine ca si creatura a Sa”.

Nu exista o alta posibilitate de a transmite lumii sistemul nostru de valori crestine. Numai cine crede ce spune Biblia despre Dumnezeu, despre pacat si despre mintuire poate sa primeasca sfaturile pe care le da Evanghelia pentru viata practica. o incercare de a trai etica crestinismului fara a imbratisa tot adevarul Bibliei este sortita categoric esecului. In acest ultim capitol al epistolei adresate evreilor gasim cele patrudimensiuni ale vietuirii practice a crestinilor:

I. Partasia crestina (1-6)

a. Baza partasiei crestina este dragostea frateasca (13:1). Nimic altceva nu o poate inlocui (Rom 12:10; 1 Tesal. 4:1-10; 1 Petru 1:22; 2 Petru 1:7)

b. Unde exista dragoste crestina va exista intotdeauna si “ospitalitate” (13:2). Aceasta era cu deosebire importanta in biserica primara deoarece persecutia alungase multi crestini din casele lor, existau multi predicatori itineranti (3 Ioan 5-8), multi credinciosi aflati in calatorie nu-si puteau permite sa stea la “locasuri de poposire” si, dupa serviciile divine care se desfasurau in case (Rom. 16:5) ramineau peste noapte acolo. Pastorii trebuiau sa dea un exemplu de ospitalitate (Tit 1:8), pe care toata adunarea trebuia sa-l urmeze (Rom. 12:13)

c. Acolo unde exista dragoste va exista intotdeauna si “grija pentru altii” (13:3). Nu era un lucru rar ca un credincios sa ajunga in inchisoare pentru credinta sa. Cine se identifica cu acesti prizonieri de credinta, se identifica de fapt cu Hristos (Mat. 25:36, 40)

d. Dragostea crestina se manifesta intotdeauna in “curatie” (13:4). Curvia este condamnata foarte aspru in Biblie. Termenul se aplica la orice forma de unire trupeasca in afara casatoriei “dupa voia Domnului” (Fapte 15:20» 1 Cor. 6:18). Cei necurati vor fi pedepsiti cu siguranta de Dumnezeu. Uneori aceasta pedeapsa este aplicata acum “in trup” (Rom. 1:2´-27), iar alteori ea va fi aplicata in ziua judecatii (Apoc. 21:8» 22:15). Credinciosii care comit astfel de pacate pot fi iertati, dar ei pierd “rasplata lor cereasca” (Efes. 5:5-6). David a fost iertat, dar a trebuit sa sufere consecintele triste ale ratacirii sale.

e. Daca Il iubim pe Dumnezeu si-i iubim pe ceilalti cum trebuieste, vom reusi sa pastram o atitudine corecta si fata de lucrurile materiale (13:5-6). Un milionar a fost intrebat: “Cit ii trebuie unui om ca sa ajunga multumit cu cit are?”. El a raspuns: “Intotdeauna, inca un milion”. Goana dupa avere este o chinuire a sufletului. Pofta aceasta nu se satura niciodata. Este bine sa ne punem increderea in Domnul, nu in bunurile materiale. o femeie credincioasa i-a spus lui Moody: “Am gasit un verset foarte bun pentru viata: “Orideciteori ma tem, eu ma incred in Tine” (Ps. 65:3). Moody i-a raspuns: “Eu am unul si mai bun: “Dumnezeu este izbavirea mea, voi fi plin de incredere si nu ma voi teme de nimic; caci Domnul Dumnezeu este taria mea si pricina laudelor mele, si El m-a mintuit” (Isaia 12:2). Amindoua promisiuni sint vrednice de incredere. Domnul si Mintuitorul nostru este pricina linisti noastre, nu averea trecatoare a lumii.

II. Supunerea fata de mai marii duhovnicesti (7-9, 17, 24)

De trei ori este folosita expresia: “mai marii vostrii”. Numirea este aplicata conducatorilor spirituali ai Bisericii. Adunarea crestina este un organism viu, dar este si o organizatie. Unii credinciosi nu admit nici un fel de organizare in Biserica si refuza sa se supuna oricarei forme de autoritate umana asezata in structura Bisericii. Aceasta atitudine nu este crestina. Hristos a asezat o anumita ordine in Biserica Sa. El a “dat pe unii apostoli, pe altii prooroci, si pe altii pastori si invatatori” (Efes. 4:11). Oamenii acestia trebuiesc sa conduca si sa supravegheze viata din Biserica locala. De fapt, cea mai superioara forma de organizare a materiei se afla in organismele vii. Credinciosii trebuie sa dea cinste acestor slujitori ai Bisericii in trei feluri:

a. Sa-i “aminteasca” (13:9). Este asa de usor sa-i uitam pe cei care ne-au condus sau ne conduc in Domnul (1 Tesal. 5:1˛-13). Pe de alta parte, este asa de usor sa ne legam de ei si sa depindem prea mult de ei in umblarea noastra. Noi nu trebuie sa-i urmam pe ei insisi, ci sa le “urmam credinta”. Punctul de sprijin al credintei noastre nu trebuie sa fie nimic altceva decit “Isus Hristos, care este acelasi ieri, azi si in veci”.

Dupa ce si-a anuntat intentia de a se muta intr-o alta Biserica, un cunoscut pastor a primit vizita unuia dintre membrii, care i-a spus: “Nu stiu ce ma voi face fara dumneavoastra. m-am obisnuit sa depind asa de mult de predicile si sfaturile dumneavoastra”. Fara sa fie prea incintat de cele auzite, pastorul i-a raspuns: “Eu cred ca va fi cu atit mai bine pentru tine, cu cit voi pleca mai repede. Cu cit vei incepe mai curind sa depinzi numai de Domnul, cu atit va fi mai bine. Sa nu te increzi niciodata intr-un om ca si tine. Increde-te numai in Domnul. El ramine in veci acelasi”.

b. Sa-i “asculte” (13:17). Ori de cite ori un slujitor al Bisericii este in ascultare de Domnul si predica curat Cuvintul, Biserica trebuie sa-l asculte. Supunerea nu trebui inteleasa fata de autoritatea persoanei, ci fata de autoritatea Cuvintului. Cind slujitorul paraseste ascultarea fata de Cuvint, Biserica nu are nici o datorie sa i se mai supuna.
Din experienta, pot spune ca este mult mai usor sa “cistigi suflete” pentru Domnul, decit sa le “pastoresti” dupa aceea. Cu cit numarul membrilor creste, cu atit creste si greutatea slujirii. Vai de cei care confunda slujba de “priveghetori” cu aceea de “privighetori”! Intr-o zi, toti slujitorii Bisericii vor da seama nu numai de ceea ce au spus, dar si de felul in care s-au ingrijit personal de fiecare oaie a turmei lui Hristos. Nu este bine ca cei credinciosi sa se obisnuiasca sa nu dea socoteala nimanui de viata lor. Dumnezeu doreste ca vietile noastre sa fie tinute in balansul ascultarii de Cuvint. Autoritatea “mai marilor” trebuie acceptata cu bucurie, tot asa cum este acceptata orice alta porunca venita de la Domnul.

c. Sa-i “salute” (13:24). Este foarte interesant ca epistolele sint adresate tuturor membrilor adunarilor locale, nu numai conducatorilor lor spirituali. Aceasta este inca o dovada ca Dumnezeu nu doreste “o clasa selecta de clerici” care sa cunoasca si sa aplice voia Lui, ci urmareste ca fiecare copil al Sau sa-i cunoasca voia si s-o faca cu bucurie. Sfatul pe care-l da aici Duhul Sfint este ca o aducere aminte de “cinstea” pe care trebuie sa o acorde cei din adunare tuturor celor care se ostenesc pentru Domnul.

III. Inchinaciunea crestina (13:10-16, 18-19)
Este adevarat ca inchinaciunea crestina nu este legata de locuri anumite sau de obiecte de cult si liturghii prestabilite, dar aceasta nu inseamna ca ea este lipsita de continutul simbolizat de toate acestea.
Si noi avem “un altar” (13:10 si noi trebuie sa aducem “o jertfa” (13:15 Evreii traditionali se laudau cu Templul si cetatea sfinta. Crestinul are un locas mult mai bun de inchinaciune asezat in cer si asteapta cetatea viitoare care are temelii de nezdruncinat (13:14). Accentul este pus aici pe parasirea unei forme religioase moarte si lipsite de continut si pe “iesirea afara din tabara” la Hristos, ca sa suferim ocara Lui (13:13). Cititorii acestei epistole erau inclinati sa ramina atasati de Ierusalim si de ritualurile evreiesti. Duhul Sfint le spune categoric sa iasa afara din trecutul iudaic si sa se alipeasca de Hristos: “La ce bun sa mai ramineti in Ierusalim cind Hristos nu mai este acolo?”. Crestinii trebuiau sa se ridice la inaltimea trairii “in Duhul” si sa inceapa “jertfa de lauda”. Aceasta consta in cel putin doua lucruri care sint amintite in text: “rodul buzelor care marturisesc Numele Lui” (13:15 si “binefacerea si darnicia” (13:16).
Al treilea element al inchinaciunii crestine amintit aici este: “rugaciunea” (13:18-19). Ea trebuie folosita ca o pirghie a implinirii planurilor lui Dumnezeu pe pamint.

IV. Nadejdea crestina (13:20-21)
Benedictia aceasta crestina cuprinde in sine toata splendoarea nadejdii care clocoteste in inimile celor credinciosi. Si asta nu numai pentru viata aceasta, ci si pentru cea viitoare.

a. Nadejdea crestina este asezata pe temelia jertfei desavirsite a Domnului Isus, prin care Dumnezeu a facut cu noi pace (13:20).

b. Nadejdea crestina trece prin Hristos dincolo de “invierea din morti”. Marele nostru pastor ne conduce cu bratul lui tare dincolo de moarte, spre viata vesnica. Aceasta este esenta Legamintului vesnic (13:20).

c. Nadejdea crestina este ancorata in lucrarea lui Hristos. Ea este desavirsita in doua directii: in ceea ce El vrea sa faca “in noi” si in ceea ce El vrea sa faca “prin noi”. Cea dintii naste un caracter desavirsit, iar cea de a doua aduce o rodire desavirsita.

Cuvintul “Amin” de la sfirsitul versetului 21 pecetluieste solemn intreg continutul epistolei. El subliniaza in acelasi timp superlativul destinului nostru vesnic si maretia Celui care ne-a chemat la Sine.

“Va rog, fratilor, sa primiti bine acest cuvint de sfatuire, caci v-am scris pe scurt”.
Fara indoiala ca indemnul de incheiere adresat cititorilor nu a fost ascultat decit in parte. Privelistea pe care ne-o arata poporul evreu astazi este una de neascultare si necredinta. Doar “o ramasita” a ascultat glasul Domnului. Fara nici o indoiala insa ca Dumnezeu nu a renuntat sa-si cheme acasa fii dintre evrei. Nu intimplator, ultimele cuvinte ale epistolei vorbesc despre har:

Harul sa fie cu voi cu toti! Amin. “








  MENIU PRINCIPAL


  RESURSE GRATUITE


  GALERIE FOTO

Caine mioritic

  RECOMANDARI



  RETEA SITE-URI


  PARTENERI
  STATISTICI SITE
 » total afisari: 3401020
 » vizite unice: 387702
 » vizitatori online: 3

  DIVERSE/PROMO
 
gradinita crestina Samariteanul