Este ziua lui Isus!


 ARTICOLE si ESEURI


Problema icoanelor
adaugat la data 2005-06-08 13:23:24

Problema icoanelor
De ce ortodocsii s-au omorat din cauza icoanelor.
de Bradley Nassif


In zilele noastre, pentru multi vestici, inchinarea la icoane, mai ales practica sarutarii icoanelor, pare ciudata. Mai mult chiar, noi nu putem intelege, de ce in perioada Evului Mediu timpuriu, timp de mai mult de o suta de ani, certurile violente din cauza picturilor cu Isus, au cauzat una dintre cele mai mari schimbari politice, culturale, religioase din istoria crestina.

Ce anume referitor la aceste icoane a creat atata vanzoleala si ce anume reprezinta ele pentru biserica ortodoxa?

Prin anii 700, icoanele erau o caracteristica comuna a vietii spirituale ortodoxe in Imperiul Bizantin. Era si timpul sa izbucneasca o miscare impotriva icoanelor. Iconolasmul (miscarea de ?distrugere a icoanelor??) a inceput chiar din interiorul bisericii. Cativa episcopi iconolasti din Asia Mica (Turcia moderna) aveau incredintarea ca Biblia, in mod special Exodul 20:4, interzicea asemenea imagini:

?Sa nu-ti faci chip cioplit, nici vreo infatisare a lucrurilor care sunt sus in ceruri, sau jos pe pamant, sau in apele mai de jos decat pamantul. Sa nu te inchini inaintea lor, si sa nu le slujesti;??

Imparatul bizantin Leo al III lea (a condus intre 717 - 741), fiind convins de acest argument, a incercat la inceput sa-i convinga pe supusii sai sa abandoneze icoanele. O manifestare dramatica a naturii dezlantuite a intarit aceasta campanie a sa: un vulcan subacvatic a avut eruptii violente in Marea Egee, valuri mareice au invadat tarmul, iar un nor de cenusa vulcanica a intunecat cerul. Intreg orasul Constantinopol a fost zguduit. Leo a interpretat aceste manifestari ca fiind un semn din ceruri: imperiul se afla in fata unui pericol iminent de a infrunta mania divina. Asa ca a inceput sa predice o serie de predici impotriva folosirii icoanelor.



In anul 726 (sau 731; nu se cunoaste sigur data), Leo a marit aceasta campanie. El a ordonat soldatilor sai sa mearga la poarta palatului, numita Chalke si sa distruga icoana lui Hristos care era pictata pe arcada intrarii. Atunci cand soldatii au inceput sa distruga fresca, un grup de femei mai in varsta au lovit scara de sub picioarele soldatilor. Incidentul a iscat revolte, iar cateva femei au devenit primii martiri ale iconolasmului.


Cel mai mare impotrivitor al icoanelor din secolele VIII si IX a fost ilustrul Constantin V.Constantin, fiul si succesorul Imparatului Leo, persoana care a dezvoltat cele mai multe argumente impotriva icoanelor.



In anul 754 el a convocat Consiliul de la Hieria, la care au luat parte 338 de episcopi adunati din toate partile imperiului, consiliu care a condamnat producerea si venerarea icoanelor. Cartile fusesera totusi aranjate: Constantin ii convocase doar pe episcopii care sprijineau pozitia sa. Totusi, episcopii au declarat adunarea lor ?Cel de-al VII lea Consiliu Ecumenic.??



Dupa consiliu, un razboi la scara mare a fost pornit impotriva sustinatorilor icoanelor. Calugarii, cei mai aprinsi aparatori ai icoanelor, au simtit cel mai puternic aceasta persecutie apriga. Mii dintre ei au fost exilati, torturati sau martirizati. In anul 766, Constantin a facut o parada pe hipodrom, cu un grup de calugari care se tineau de mana cu surorile calugarite (o imagine scandaloasa). Intre 762 si 775, nenumarati crestini au avut mult de suferit, aceasta perioada devenind cunoscuta sub numele de ?decada sangelui.??



In cele din urma, curentul s-a intors. In anul 787, Imparateasa Irena (care a domnit intre 780 - 802), sustinatoare infocata a venerarii icoanelor, a convocat ceea ce a fost numit mai tarziu ?Adevaratul Consiliu Ecumenic al VII lea??. La acest consiliu s-a decretat ca icoanele, desi nu pot constitui obiectul inchinarii(nu este bine sa te inchini la icoane), totusi, acestea pot fi onorate.



Un nou atac la adresa icoanelor a fost adus de catre armeanul Leo al V lea in anul 815, continuand pana in anul 843, cand icoanele au fost reabilitate din nou, odata pentru totdeauna de catre Imparateasa Teodora, in prima sambata a Let-ului, zi care mai este sarbatorita in fiecare an la Sarbatoarea Triumfului Ortodoxiei.



Dumnezeu nu poate fi pictat
Iconolastii se opuneau vehement icoanelor din trei motive de baza.

Icoanele sunt idoli. Imparatul Constantin al V lea argumenta, ?in esenta nu este deosebire intre icoana lui Hristos si Hristos insusi,?? deci, ?[O icoana] este identica in esenta cu ceea ce portretizeaza.?? Odata ce este evident ca o icoana nu poate fi Hristos insusi in carne, cu siguranta ca trebuie sa fie o imagine falsa ?? un idol.


Euharistul, iconolastii argumentau in continuare, era singura imagine a lui Hristos, din moment ce este singurul mijloc care contine prezenta reala a lui Hristos. ?Painea pe care o primim,?? sustinea Constantin, ?este o icoana a trupului Sau.??



Totusi, dupa cum sustineau iconodulii (adepti ai cultului icoanelor), intruparea lui Hristos, nu a schimbat modul in care textul din Exodul 20:4 se aplica in cazul icoanelor? Iconolastii declarau ?Nu!?? Porunca impotriva oricarui chip cioplit era valabila atat pentru evrei, cat si pentru crestini. Mai mult de atat, nu ar fi trebuit sa existe nici o portretizare a Mariei, a sfintilor sau a ingerilor. Dupa cum stabilea Consiliul din 754, ?o data ce cea dintai [o icoana a lui Hristos] a fost desfiintata, nu mai este nevoie nici de cea de pe urma.??



Icoanele nu au suport in traditia bisericeasca. Iconoclastii isi bazau argumentele cu referinte la scrierile parintilor bisericii, cum ar fi Origen, Eusebius si Epiphanius de Salamis.


Icoanele contrazic invatatura bisericii referitoare la Hristos. Incepand cu definitia lui Chalcedon (451), iconoclastii sustineau ca natura divina a lui Hristos nu poate fi ?circumscrisa?? (capturata, limitata) intr-un portret. Este imposibil sa portretizezi adevarata divinitate intr-o icoana. ?i sa afirmi totusi ca icoanele portretizeaza doar umanitatea lui Hristos, inseamna sa cazi in alta erezie ?? credinta ca ambele naturi ale lui Hristos (umana si divina), nu erau unite intradevar, ci juxtapuse.


Cuvantul a devenit ?icoana??
Trei teologi iconoduli de seama au unit opiniile ortodoxe referitoare la icoane: Ioan din Damasc (aprox. 655-749), Teodor de Studio (759-826) si Nicephorus de Constantinopol (758-828). Raspunsul lor in trei parti era dupa cum urmeaza.

Icoanele nu sunt idoli. Iconodulii defineau icoana in mod diferit decat oponentii lor. Este o diferenta vitala intre o imagine si protoripul sau, explica Ioan de Damasc: ?O imagine este o asemanare, un model, sau reprezentarea a ceva anume, aratand in ea insasi ceea ce simbolizeaza. O imagine nu este niciodata ca prototipul ei in intregime. Pentru ca o imagine este un lucru, iar lucrul reprezentat este altul.??

Icoanele nu sunt in primul rind portrete istorice, ci spirituale. O icoana a invierii, in care Adam si Eva sunt scosi din mormant, nu are drept scop descrierea fizica exacta a lui Adam si a Evei. In schimb, icoana incearca sa comunice adevaruri spirituale si teologice despre inviere: fiecare dintre noi pacatosii, la fel ca si Adam si Eva, impartasim victoria lui Hristos asupra mortii.

Exista deci o diferenta intre o icoana si painea si vinul Euharistiei, argumentau iconodulii: Euharistia nu este o imagine, ci prezenta reala a lui Hristos. O icoana este mai mult ca Biblia. O Biblie nu este ?identica in esenta?? cu Cuvantul care a trait printre noi, Isus Hristos, totusi Biblia ne transmite harul lui Hristos atunci cand o citim.

Mai mult decat atat, cel de al VII lea Consiliu Ecumenic, declara ca porunca ce interzice idolatria era destinata sa interzica israelitilor sa se inchine la dumnezeii falsi ai popoarelor pe care urmau sa le cucereasca. Mai multe texte biblice ne sugereaza folosirea limitata a imaginilor (Exodul 25:18, 20; 36:8, 35; 1 Imparati 6:28-29). Icoanele crestine nu reprezinta dumnezei pagani; ele sunt mai degraba imagini care atrag mintea si inima celui care se inchina inspre singurul Dumnezeu adevarat care s-a revelat in Isus Hristos.


Traditia sprijina icoanele.Iconodulii ii citeaza pe parintii bisericii Athanasius, Basil, si John Chrysostom, care sustineau folosirea icoanelor. Mai mult de atat, venerarea icoanelor a facut parte timp indelungat din practica marii majoritati a bisericilor stravechi (strabune), niciunul dintre cele sase consilii ecumenice neridicand intrebari referitoare la acest lucru.


Icoanele afirma invatatura lui Hristos. Folosind texte ca: Ioan 1:14; Filipeni 2:5-11; 2 Corinteni 4:4 si altele, iconodulii argumentau ca prin intrupare, Dumnezeu s-a identificat in intregime cu toata ordinea creata. Mantuirea prin Hristos se extinde atat asupra partii ?spirituale,?? cat si asupra partii ?fizice?? a creatiei. Daca Hristos nu a avut un trup uman real, atunci El nu s-a identificat in intregime cu ordinea creata. A nega o icoana insemna sa renegi intruparea, o erezie!

Asemenea oponentilor lor, iconodulii si-au tras propriile concluzii din ?Chalcedon Definition??. Icoanele sunt marturii nu doar ale intruparii dar si ale doctrinelor umanitatii zeificate si a viitoarei transformari a cosmosului.
Cinste si inchinare.
Cat despre rolul icoanelor in inchinare, al saptelea Consiliu Ecumenic a stabilit o diferenta majora intre venerare si inchinare: ?Noi declaram ca icoanelor li se poate acorda veneratia de onoare (proskune-sis), si nu inchinarea adevarata (latreia) a credintei noastre, care este datorata exclusiv divinitatii.??



Latreia inseamna ?inchinare absoluta??, deci este rezervata a fi adusa exclusiv lui Dumnezeu. Proskunesis se refera la actul fizic al inchinarii (plecaciunii) si inseamna ?onoare relativa??, oferita sfintilor vrednici de onoare. Deci actul fizic al plecaciunii in fata unei icoane, urmata de sarutarea acesteia, nu este in sine un act de idolatrie, ci un mod justificat, cultural de exprimare a respectului.



In acest mod, la al saptelea Consiliu Ecumenic a fost stabilit ca: ?Onoarea adusa icoanelor este adresata prototipului ei??. Atunci cand crestinul se pleaca in fata icoanei Mariei sau a sfintilor, onoarea se transfera persoanelor reprezentate de icoane. In schimb, in fata icoanei lui Hristos, crestinul poate exprima nu doar venerare, ci si inchinare absoluta. Pentru ca cel reprezentat de icoana este nimeni altul decat Dumnezeu care s-a intrupat.



Ioan din Damasc, a sintetizat cel mai bine toate acestea, astfel: ?In timpurile trecute, Dumnezeu, care nu are forma sau trup, nu putea fi portretizat. Dar acum, cand Dumnezeu a fost vazut in trup printre oameni, imi creez o imagine a lui Dumnezeu. Nu ma inchin la materie; ma inchin Celui ce a creat materia, care a devenit materie pentru binele meu.??


O fresca dintr-o manastire greaca portretizeaza suferinta ortodocsilor de-a lungul secolelor. Din 726 pana in 843, in jur de 100.000 de crestini au suferitin trup, fiind raniti, sau chiar au murit datorita controversei icoanelor.



Adevaratul Isus?

In Evul Mijlociu, multi ortodocsi credeau ca aceasta racla continea una dintre cele trei imagini ale lui Isus, pastrate in mod miraculos. Legenda spune ca Imparatul Agabar al Edessei a trimis emisari la Isus, pentru a-L invita sa-l viziteze. Isus stiind ca se apropie crucificarea Sa, nu a acceptat invitatia. In schimb, si-a imprimat in mod miraculos fata Sa pe un vesmant, pentru a-l trimite regelui ?? creand astfel prima icoana, respectiv modelul pentru toate celelalte icoane ale lui Isus

.

Bradley Nassif este director al programelor academice la ?Fuller Theological Seminary??, din California de Sud si editor al Noii Perspective asupra Teologiei Istorice (Eerdmans, 1996). De asemenea este si consilier editorial la ?Istoria







  MENIU PRINCIPAL


  RESURSE GRATUITE


  GALERIE FOTO

floare

  RECOMANDARI



  RETEA SITE-URI


  PARTENERI
  STATISTICI SITE
 » total afisari: 3545707
 » vizite unice: 401204
 » vizitatori online: 3

  DIVERSE/PROMO
 
gradinita crestina Samariteanul