Este ziua lui Isus!


 ARTICOLE si ESEURI


Suferinta. Blestem sau binecuvantare ?
adaugat la data 2005-05-24

Exista anumite lucruri care pot fi intelese inainte de a porni pe calea credintei, insa exista si multe altele care presupun o anumita maturitate spirituala. Suferinta este unul dintre aceste lucruri.
Omul - credincios si necredincios, tanar sau batran, bogat sau sarac, crestin sau pagan, bun sau rau, femeie sau barbat deopotriva - nu este capabil sa evite suferinta, ea este atotcuprinzatoare. De vreme ce existi tu vei cunoaste suferinta. Nu am ales noi sa ne nastem, dar din moment ce ne-am nascut suntem obligati sa traim si implicit sa suferim.
Biblia arata ca suferinta, durerea si necazurile isi au inceputul cand un inger de lumina s-a razvratit impotriva stapanirii lui Dumnezeu. Invidia si mandria l-au impins spre dorinta de a-i vedea pe Adam si Eva inchinandu-se lui in locul Creatorului lor. Astfel, el a sedus-o mai intai pe Eva, vasul mai slab, iar apoi si pe Adam. Din acest moment, suferinta, necazul si blestemul si-au facut aparitia pe Pamant, iar deocamdata acestea nu pot fi evitate sau anihilate. Asadar, suferinta este legata organic de pacatul adamic, sau de Satana si de blestemul rostit de Dumnezeu asupra pamantului.
Pentru a sistematiza, macar sumar daca nu in detaliu, cauzele care stau la baza suferintei am ales prima epistola a lui Petru, care ne vorbeste, poate cel mai lamurit dintre epistolele nou testamentale despre acest subiect. Intelegem in I Petru ca suferinta are cel putin cinci cauze majore:


1. Incercarea propriei credinte

"In ea (adica "mantuirea gata sa fie descoperita in vremurile de apoi") voi va bucurati mult, macar ca acum, daca trebuie sunteti intristati pentru putina vreme, prin felurite incercari pentru ca incercarea credintei voastre, cu mult mai scumpa decat aurul care piere si care totusi este cercat prin foc sa aiba ca urmare lauda, slava si cinstea la aratarea lui Isus Hristos" (I Petru 1:6, 7).


Apostolul Petru ne spune ca, mantuiti fiind, noi vom cunoaste deopotriva si bucurie si intristare. Iar pentru aceasta bucurie noi nu trebuie sa asteptam pana se termina intristarile, ci chiar cand vom trece prin ele ne putem bucura in Isus cu o bucurie negraita (I Petru 1:8).
Intristare si bucurie - simultan si succesiv. In ceea ce ne priveste am dori intr-adevar sa o cunoastem mai degraba pe a doua. Prima nu ne trebuie, dorim sa dispara total si definitiv. Si totusi, apostolul Petru arata ca suferinta este necesara si este hotarata de Dumnezeu. Sintagma "daca trebuie" are o importanta deosebita in citatul de mai sus. Cu alte cuvinte, vrea sa spuna apostolul Petru, intristarea noastra nu constituie parte a placerii lui Dumnezeu, insa daca trebuie (si Dumnezeu in mod sigur stie daca trebuie sau nu), El o va ingadui in viata noastra. Prin urmare, daca eu trec prin suferinta aceasta inseamna ca ea este necesara in viata mea si a fost permisa de Dumnezeu cu un scop foarte precis. Acest scop deseori scapa puterilor noastre de intelegere.
Acest lucru Petru il spune lamurit in cap. 3:17 "Caci este mai bine, daca asa este voia lui Dumnezeu sa suferiti pentru ca faceti binele, decat pentru ca faceti raul!" si 4:19 "Asa ca cei ce sufar dupa voia lui Dumnezeu sa-si incredinteze sufletele credinciosului Ziditor, si sa facea ce este bine ".
De ce este ea totusi necesara? Pentru a arata rolul si finalitatea suferintei, Apostolul Petru recurge la o comparatie a credintei noastre cu metalul cel mai pretios din lume. El ne spune ca omul, asemenea unei bucati de metal, in stare naturala este un amalgam de fragmente - aur, argint, lut, noroi, piatra, alte materiale sterile - aflate in stare haotica. Ori, aurul care este un material cat se poate de curat, trebuie separat de tot ce este strain. Prin urmare el va trebui trecut printr-un proces de forjare, topire, purificare si modelare. Prin acest procedeu, elementele vor fi separate, iar materialul pretios va fi si el decantat de impuritati, fragmente, prisos, haos, nebunie, impulsurile firii, influente ale sistemului demonic care domina lumea-. Iar Dumnezeu, in stiinta Lui a hotarat ca acest lucru sa se realizeze nu doar prin rugaciune si studiu biblic, ci si prin suferinta.

2. Slujirea semenilor (2:21-25)

"Caci Fiul Omului n-a venit sa I se slujeasca ci El sa slujeasca,..." (Marcu 10:45)

Ratiunea pentru care a suferit Hristos a fost slujirea, lucrarea de impacare a oamenilor cu Dumnezeu.
Aceasta lucrare aduce cu sine ocara, vorbire de rau, critica, nedreptate, suferinta fizica uneori, umilinta, etc. De altfel Domnul Isus i-a prevenit pe ucenicii Sai de lucrul acesta "In lume veti avea necazuri.; dar indrazniti, Eu am biruit lumea" (Ioan 16:33b). Cel mai important este ca finalitatea unei vieti de slujire a semenilor, insotita inevitabil de suferinta, este intoarcerea acestora la Dumnezeu. Psalmul 126 fagaduieste asa de frumos: "Cel ce umbla plangand cand arunca samanta, se intoarce cu veselie, cand isi strange snopii".
Iata asadar ca fericirea veritabila oferita urmasilor Sai de catre Domnul Isus este mereu insotita de suferinta. Fericire si suferinta - simultan. De fapt a suferi "din pricina lui Hristos" inseamna a suferi pentru ca suntem implicati cu toata fiinta in lucrarea de impacare a oamenilor cu Dumnezeu, iar bucuria noastra este legata organic de rod - frati si surori in Domnul. De asemenea bucuria noastra este in viitor legata de "aratarea lui Isus Hristos" (1:7) cand el ne va da "Lucruri pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit, asa sunt lucrurile pe care le-a pregatit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc" (I Corinteni 2:9). Comparativ cu aceste lucruri deosebite suferinta noastra devine palida si nedemna de lamentarile noastre. Gloria slavei dupa care tanjim intrece infinit de mult suferintele pe care le induram aici. Este incurajator faptul ca intristarile noastre sunt "pentru putina vreme", adica limitate in timp si intensitate pe cand binecuvantarile divine --"lauda slava si cinstea la aratarea lui Isus Hristos" (1:7) - ca finalitate a suferintei; incomensurabile si eterne. Ce alinare pentru cei in suferinta!

3. Lupta cu pacatul si ispitele diavolului (3:18; 5:8, 9)

Dumnezeu nu obisnuieste sa le dea copiilor Sai daruri fara valoare. Orice lucru valoros in lumea care traim costa. Renumitul scriitor englez Oscar Wilde marturiseste ca lectia pe care a avut-o de invatat trecand prin desertul suferintei a fost smerenia. Iata ce spunea el: "Suferintele nu sunt lipsite de sens. Acum ceva ascuns din fiinta mea imi spune ca, pe lume nu exista nimic fara sens si ca suferinta are mai mult sens decat orice alt lucru. Acest ceva ascuns in strafundul eului meu, ca o comoara, este umilinta".
Iata un motiv de ordin personal care are cuprins in sine ideea purificarii, ideea desavarsirii.
"Ferice de cei prigoniti din pricina neprihanirii" a spus Domnul Isus in Predica de pe Munte. De ce ii fericeste Isus pe acestia? Pentru ca au ales durerea curatirii de pacate si a formarii unor trasaturi care nu se nasc in om decat odata cu suferinta. Viata cotidiana ne poate incetosa privirea, insa suferinta ni-i poate deschide si poate constitui mijlocul de eliminare a tot ce este pacat si ispita diavoleasca. In acest sens, Charles Spurgeon spunea un mare adevar: "Nici un om nu va imbraca vreodata haina neprihanirii lui Hristos pana nu este dezbracat de frunzele sale de smochin" Da, este dureroasa intalnirea ta cu Hristos. In hainele tale murdare preferi, ca si Apostolul Petru altadata, ca Domnul sa plece de la tine; insa El insista sa te curateasca si sa-ti ofere haine noi. Dar mai intai tu trebuie sa te dezbraci de toata influenta demonica deoarece Satan tinde sa-ti perverteasca insasi fiinta ta, caracterul. Dar noi avem optiunea fie sa ascultam de Dumnezeu prin incredere in El si consecventa fie sa ascultam de Satana, cedand ispitei.
Deci care este finalitatea unei asemenea cai? Domnul Isus continua si spune "...caci a lor este imparatia cerurilor". Asadar, calea suferintei este calea progresului spiritual, a desavarsirii si in nici un caz a propriei distrugeri.

4. Trairea in neprihanire si ascultare de Hristos (2:24 3:14; 4:4, 16)

Prorocul Vechiului Testament, Ieremia, a ales intr-adevar sa fie o "insula de lumina" in mijlocul unei "mari de intuneric". El a ales sa ramana fidel Dumnezeului sau. Chiar daca mesajul pe care il avea de transmis poporului era, in esenta, o amenintare si o judecata impotriva cetatii si a intregii tari. Aceasta cale a inclus in sine suferinta si aceasta nu din partea unui popor pagan, fara de Dumnezeu, ci chiar din partea poporului ales al lui Dumnezeu. Cu atat mai mult intre crestini si necrestini exista aceasta incompatibilitate. Daca un copil al lui Dumnezeu are ca principii de viata blandetea, dragostea, pacea, bunatatea, facerea de bine, infranarea poftelor, lumea prefera rautatea, ura, nesupunerea, facerea de rau, satisfacerea poftelor s.a.m.d. Credinciosul are siguranta pacatelor iertate si a vietii vesnice in Isus Hristos; iar ca principiu de traire credinta. Lumea nu are nici o siguranta, ea ere "credinta miopului" conform careia "aici e iadul, aici e raiul", atat si nimic mai mult. Daca viata si existenta unui credincios ii apartin in exclusivitate lui Dumnezeu, lumea este controlata de Satan, cel caruia i-a si inchinat taria. "De aceea - spune Petru - se mira ei ca nu alergati impreuna cu ei, la acelasi potop de desfrau, si va batjocoresc" (4:4).
Diferenta merge mai departe atingand viata de dincolo, unde unii vor mosteni viata vesnica iar altii pierzarea vesnica. Datorita acestor diferente crestinul va avea de suferit.
De alta parte, disciplina suferintei - a marii suferinte conditionate de trairea in neprihanire si ascultare de Hristos - este singura care a infaptuit toate inaltarile de pana acum in sfera umanului. Ganditi-va la onoarea numelor amintite in cartea Evrei capitolul 11. Ganditi-va la crestinii din primele veacuri, din timpul lui Nero, Domitian, Titus, Marc Aureliu, Septimiu Sever, Decius, Valerian, s.a.m.d. Acesti oameni au cunoscut la orice pas din viata lor primejdia mortii. Suferintele extraordinare ale acestora ar trebui sa ne copleseasca.
De fapt toti eroii biblici, pe langa fericirea autentica si profunda au gustat mai mult decat suficient din paharul suferintei. Aceasta este si definitia crestinismului, in terminologia lui Steinhardt "reteta de fericire" si "tortura de neindurat", concomitent. Domnul Isus Hristos insusi descrie calea crestina ca fiind uneori foarte grea, alteori ca fiind foarte usoara. Variatii in extreme. El spune "ia-ti crucea si urmeaza-Ma". Imediat dupa aceasta el afirma: "jugul meu este bun si sarcina mea este usoara", aceasta este calea ingusta, calea ascultarii de Dumnezeu, singura cale care ne conduce spre cer. Alternativa nu exista.

5. Desavarsirea si intarirea noastra (5:10)

"Dumnezeul oricarui har, care v-a chemat in Hristos Isus la slava Sa vesnica, dupa ce veti suferi putina vreme, va va desavarsi, va va intari, va va da putere, si va va face neclintiti".

Suferinta este o lege a lumii in care traim, inscriindu-se in ordinea naturala a lucrurilor, avand o finalitate precisa. Dumnezeu isi asuma responsabilitatea ca in suferinta sa ne desavarseasca; sa ne intareasca; sa ne incarce cu putere si sa ne faca neclintiti. Stiind acest lucru mai putem considera suferinta ca un blestem-? Apostolul Pavel spune tanarului Timotei - "Cauta sa te infatisezi inaintea lui Dumnezeu ca un om incercat" (2 Timotei 2:15). Iata suferinta este menita sa te incerce pentru a-ti conferi calitatea de "om incercat". Privita din acest punct de vedre suferinta devine un privilegiu.
Poate ca ti se pare ciudat ca toti din jurul tau sunt folositi de catre Dumnezeu; se pot bucura de viata si de lucrarea lor din Biserica, in timp ce tu esti lipsit de putere, discreditat pe nedrept si uitat. Stai linistit si nu renunta. Este doar tratamentul lui Dumnezeu pentru insanatosirea si intarirea ta. De fapt infrangerea pregateste noi victorii. Persevereaza pana la capat si cauta sa identifici cauza suferintei tale, precum si nevoia ta care inca n-a fost rezolvata in tine. Este cert ca singurul scop al lui Dumnezeu pentru care tu esti nevoit sa strabati desertul suferintei este binecuvantarea ta, intarirea si desavarsirea ta si proslavirea Lui.


In concluzie putem spune ca Dumnezeu foloseste suferinta in urmatoarele scopuri:
1. Sa ne incerce taria credintei
2. Sa-i castige pe cei pierduti
3. Sa ne curete de "impuritati"
4. Sa ne invete sa ne incredem mai mult in El
5. Sa ne desavarseasca caracterul.
Datoria mea si a ta este sa acceptam suferinta ca pe o modalitate a lui Dumnezeu de a ne binecuvantati caracterul. Sa nu pierdem aceasta binecuvantare.






  MENIU PRINCIPAL


  RESURSE GRATUITE


  GALERIE FOTO

Infinit

  RECOMANDARI



  RETEA SITE-URI


  PARTENERI
  STATISTICI SITE
 » total afisari: 3282009
 » vizite unice: 363060
 » vizitatori online: 3

  DIVERSE/PROMO
 
gradinita crestina Samariteanul